Istorie

Făuritori și Martiri ai Unirii Basarabiei cu România: Ion Codreanu, țăran patriot, om politic, deputat

  Soldatul Codreanu Ion (1879-1949), țăran, om politic, autodidact și patriot, deputat în Parlamentul României Codreanu Ion, s-a născut la […]

 

Soldatul Codreanu Ion (1879-1949), țăran, om politic, autodidact și patriot, deputat în Parlamentul României

Codreanu Ion, s-a născut la 30 ianuarie 1879 în satul Ștefănești, județul Soroca, într-o familie de țărani răzeși. Părinții, români-moldoveni, au plugărit în propria gospodărie dar și la marii proprietari de pământuri, pentru a-și întreține familia, bucata de pământ- proprietate privată și animalele domestice din mica gospodărie.

După școala de două clase rusești, unde a învățat să scrie și să citească în rusește, a fost mereu pe lângă părinții harnici, ajutându-i la treburile casnice, țărănești.

Târziu, la vârsta maturității, în 1915, în preajma Primului Război Mondiala fost recrutat în armata țaristă și trimis pe frontul rusesc din Galiția, în armata generalului Brusilov. Ca soldat infanterist, a participat în lupte împotriva Austro-Ungariei, care țineau ocupată Bucovina. Aici a întâlnit țărani români, care vorbeau aceiași limbă ca și în Basarabia, îi primeau cu pâine și sare pe basarabenii moldoveni-români, pentrucă erau frați de un sânge și care luptau pentru dezrobirea românilor bucovineni. Moldovenii, ținuți închiși între granițele de fier ale Rusiei, nu știau că neamul lor se întinde și în cuprinsul altor țări. În timpul războiului ei au descoperit această mare taină, lărgindu-și astfel orizontul cunoașterii lor naționale. Ajutat de ”pământenii” basarabeni din unitățile militare ruse, a stabilit relații frățești și de camaraderie cu soldații români de pe front, făceau întâlniri și discuții organizate de propagandiști naționaliști. Nour Alexei, un lider al propafgandiștilor,  l-a încadrat pe soldatul I.Codreanu în Mișcarea Națională a soldaților basarabenilor de pe front.

Ion Codreanu era deja cunoscut basarabenilor de pe front, ca luptător al cauzei naționale. În 3 aprilie 1917, se afla printre membrii comitetului ostășesc și aproate de conducerea Partidului Național Moldovenesc, reînființat de președintele Pavel Gore. Influiențat de intelectuali, a pus mâna pe carte, citea românește foarte mult, uneori până dimineața, având o memorie foarte bună, prinde din mers totul.

La 18 aprilie 1917, „moș Ion Codreanu”, așa îi spuneau soldații și camarazii de luptă, pentru că avea 38 de ani, vorbește la un mare miting ostășesc, desfășurat la Odesa, la care au participat aproape 10.000 români moldoveni, care au cerut autorităților ruse drepturi sociale și libertate. S-au strigat  slogane revoluționare, ostașii împreună cu comandanții lor basarabeni, apoi au defilat prin fața hotelului Londra, în care se afla bolnav Vasile Stroescu, venit de la San Francisco (SUA), pentru a participa la evenimentele timpului. El a finanțat manifestarea.

Ca delegat cu experiență propagandistică politică, la 20 mai, Ion Codreanu a participat la primul Congres Studențesc care s-a ținut la redacția ziarului „Cuvânt Moldovenesc” din Chișinău, acolo acționa pentru pregătirea tineretului în contextul național românesc..

La Congresul Țărănesc din mai 1917, românii delegați protestează împotriva faptului că țăranii din unele raione, localități mari din Basarabia nici măcar nu au fost convocați pentru proiectele agrare și cer ca președintele Comisiei să fie un român-moldovean și nu de altă nație. Minoritarii protestează, vociferează, amenință ca pe vremea țarismului și drept urmare, țăranii de etnie română părăsesc sala Eparhială, în care avea loc Congresul, plecând în grup spre localul Zemstvei guberniale. Acolo deschid propria lor Adunare, sub președinția lui Ion Codreanu și având ca vicepreședinte pe Pan Halippa, V.Bogos și N.Dulea. Mai târziu, însuși generalul rus, Socolov, reprezentatntul primului ministru al Rusiei, împreună cu guvernatorul Schmidt, reprezentantul minorităților, sosesc la Zemstvă, încercând să împace spiritele, sunt de acord și acceptă că românii moldoveni din Basarabia au dreptul la autonomie. Dorința lor va fi adusă la cunoștința Guvernului Provizoriu din Petrograd și atunci, împăcați, românii se unesc într-un singur Congres, împreună cu minoritățile naționale.

La Congresul învățătorilor (25 mai 1917) din Basarabia, unde minoritarii ruși și ucraineni, proslăveau limba rusă și alfabetul chirilic, acest om simplu le-a vorbit învățătorilor și profesorilor următoarel: „… Eu sunt un om fără învățătură, n-am fost nici un ceas la școala gimnazială. Dar știu ce înseamnă limba mamei, căci pentru dragostea ce i-o port, am fost închis la Varșovia și la Kronștadt. Pentru noi nu poate fi ceva mai sfânt decât limba românească. M-a durut adineaori, când câțiva dintre Dumneavoastă l-ați supărat pe domnul Gore, spunându-i că limba noastră nu-i limba românească. Apoi eu, fraților, am citit prin fel de fel de cărți și am căutat să văd cine suntem noi. Și am aflat că întradevăr noi suntem români. (lungi aplauze). Spuneți fără frică orișiunde: români suntem, români ne cheamă!”. Aceiași atmosferă patriotică s-a repetat și la  Congresul preoților, au cerut o „mai largă autonomie pentru Basarabia” și cu această ocazie a fost trecută în revistă o companie de soldați basarabeni, purtând steaguri tricolore românești pe care era scris cu litere latine „Trăiască Basarabia autonomă!”

Un alt eveniment a fost când în ziua de 6 iunie 1917, la gară un eșalon de foști prizonieri români ardeleni și bucovineni, care se înscriseseră voluntari pentru Frontul românesc s-a oprit pentru scurt timp la Chișănău. Partidul Național s-a grăbit să le facă o primire frumoasă, cu masă și băutură. Astfel, Simion Murafa le-a dăruit un steag tricolor, ca să-l ducă din partea militarilor basarabeni la Alba Iulia, Vl. Herța le dăruiește o frumoasă icoană a Mântuitorului, s-o ducă la Catedrala din Sibiu. Și cu această ocazie, Ion Codreanu s-a aflat printre vorbitori și a sprijinit acțiunea frățească a moldovenilor români-basarabeni și transilvăneni.

La Congresul Ostășesc Moldovenesc, vorbește în favoarea autonomiei Basarabiei, îndemnând pe delegați să voteze în acest sens. În aceeași zi, Congresul a hotărât autonomia și organizarea Sfatului Țării.

În noiembrie 1917, este propus candidat din partea cooperatorilor moldoveni pentru Constituanta Rusă, se include în agitația pro-românească a basarabenilor.

În decembrie 1917, îi convinge pe țăranii din comuna Lozova, judeul Lăpușna,  să-i găzduiască pe ofițerii ardeleni, care, în plină iarnă, nu aveau unde locui.

A fost delegat pentru Sfatul Țării din partea Congresului Ostășesc, face parte din Partidul Național Moldovenesc. A fost deputat  de la 21 noiembrie 1917 până la 27 noiembrie 1918.

Prezent la 27 martie 1918, a votat PENTRU Unirea Basarabiei cu România.

A fost membru al delegației basarabene la Conferința de pace de la Paris din 1919.

Ion Codreanu (stânga, pe scaun) în cadrul delegației basarabene la Conferința de la Paris în anul1919.
(Sursă fotografie: Centrul de Cultură și Istorie Militară, Chișinău)

În anii 1920, 1922, 1927, 1928-1938 este deputat în Parlamentul României din partea Partidului Național Țărănesc și vicepreședinte al Camerei deputaților. În 1931, Ion Codreanu, alături de Constantin Stere, întemeiază Partidul Radical Țărănesc.

După ultimatumul sovietic și ocupația Basarabiei la 28 iunie 1940 de trupele bolșevice, nu s-a refugiat în România, gândind că rușii vor fi loiali cu românii- băștinași, spunând că ”capul plecat, sabia nu-l taie”. Nu sunt nici bogat, sunt un țăran cu un petic de pământ pe care l-am moștenit de la părinți. Însă politica sovietică stalinistă a fost foarte dură, dușmănoasă și agresivă nu numai cu politicienii sau patrioții români-moldoveni, dar și cu populația pașnică de la sate. La 25 iulie 1940, Ion Codreanu este arestat de N.K.V.D, averea jefuită, casa pustiită, familia decimată de sovietici. Este întemnițat fără judecată, purtat prin pușcăriile din Chișinău și Tiraspol, de două ori pe noapte bătut și anchetat, pentru a fi umilit și depărtat de ideile naționale românești. Se îmbolnăvește și își așteaptă executarea.

După un an crunt de detenție la sovietici, serviciul N.K.V.D., la 3 mai 1941, l-a schimbat pe Ion Codreanu, prin grija oficialităților românești, cu Ana Pauker, încarcerată în România, ca agent important al Cominternului, care, ulterior, a devenit membru al Guvernului și ministru în echipa guvernului comunist  Gh.Gheorghiu –Dej.

În cartea „Generația Unirii”, scriitorul Iurie Colesnic menționează că dr. Nicolae Lupu a publicat la 5 mai 1941 în „Viața Basarabiei” nr.4 o schiță biografică, pe care a întitulat-o ”Moș Ion Codreanu”, în care, foarte frumos descrie portretul spiritual al personajului care în acel moment se afla la Chișinău, în beciurile  închisorii N.K.V.D.: ” … Căci Ion Codreanu n-are alte cusururi decât că e țăran întâi, apoi că e moldovean și a fost revoluționar.

Dar un țăran nu ca toți tăranii. Are el, desigur, apucături comune cu masa țărănească, poartă căciulă până târziu, spre vară și cizme totdeauna. Dar se deosebește grozav încolo, în totul și în toate. Apariția unui om ca dânsul în cursul generației țărănimii, e un fenomen, un rar fenomen.

E o inteligență vie, cu o memorie prodigioasă, cu un spirit de un humor bogat și profund, cu o adâncă înțelepciune. Acest țăran, fără școală, din Ștefăneștii Sorocii, a știut, în cursul lungei cătănii rusești să-și însușească și să adâncească cunoștința întregii literaturi ruse și străine. Ajutat de memoria lui uriașă, nimic nu-i e necunoscut, nimic din ce a citit și a văzut, n-a uitat.

Era o plăcere să discuți cu dânsul. Tolstoi, Dostoievski, Gogol, Pușkin, Mihailovski, Bakunin, Cernâșevski și mai în urmă, Gorki, Andreev, Bunin și toți titanii gândirii scrisului rusesc din veacul al XIX-lea și începutul celui al XX-lea îi erau familiari. Puțini intelectuali de la noi și de aiurea i-au înțeles și interpretat mai bine ca dânsul. Ba el citise și Critica rațiunii pure de Kant. Fruntea lui înaltă și mare adăpostea și cuprindea multe. Folclorul rus și moldovan, cu miile de probverbe – înțelepciunea populară de milenii condensată – cântece, doine, nimic, nimic nu-i era necunoscut, și le povestea cu măiestrie de neîntrecut. …

Darul lui de povestire e minunat. De la Creangă încoace, n-am avut altul ca el. În adevăr, am pierdut un mare scriitor.”

Revine în țară împotriva dorinței sale (prefera torturile închisorilor sovietice, numai să nu fie schimbat cu evreuca bolșevică, cominternista Ana Pauker).

După întoarcerea din detenția rusească sovietică, cu sănătatea degradată, cu ficatul și rinichii distruși de temnicerii sovietici, din închisoarea stalinistă, este preluat de Siguranța română, iar din 1946 și de serviciile KGB-ului sovietic, care controla toată România.

Bărbatul politic, țăranul autodidact Ion Codreanu, considerat ca „burghez și dușman al poporului”, a fost prigonit, torturat și omorât de regimul comunist sovietic, iar astăzi uitat de contemporani. Un munte de om moare în condiții neelucidate, fiind înmormântat la Cimitirul Sfânta Vineri din București.

Distincții: Ordine și medalii – Steaua României în grad de Ofițer, Ferdinand I în grad de Ofițer, ș.a.

Fie ca jertfa înaintașilor să nu fi fost zădarnică, iar pilda lor să rămână vie peste veacuri! Avem nevoie de astfel de modele mai ales în zilele de astăzi, când lupta noastră pentru afirmare și românism continuă.

                                                   Col. (r) conf. univ.  dr. Anatol MUNTEANU, membru AOȘR

 

Bibliografie

1.A.N.M., f.727, inv.2, dos.37, p.56.

2.Ir., Colesnic, Generația Unirii, enciclopedie, Chișinău, 2016

3.N.Lupu, Moș Ioan Codreanu, Viața Basarabiei, nr.4, 1941.

4.C.Stere, Documentări și lămuriri politice, București, 1930.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*