Istorie

Făuritori și martiri ai Unirii Basarabiei cu România: Maiorul Pântea Gherman (1894-1968)

  Maior Pântea Gherman (1894-1968): militar, om politic, deputat în parlament, făuritor al României Mari, deținut și torturat de regimul […]

 

Maior Pântea Gherman (1894-1968): militar, om politic, deputat în parlament, făuritor al României Mari, deținut și torturat de regimul comunist

Pântea Gherman s-a născut la 13 mai 1894 într-o familie de țărani români-moldoveni, fiind fiul lui Vasile și al Ioanei din comuna Zaicani, județul Bălți.

După terminarea studiilor școlare din localitate, a Școlii medii din Glodeni și a Școlii normale din Cetatea Albă, lucrează ca dascăl în învățământul rural. La 1 iunie 1915 este recrutat în armata țaristă și admis la Școala militară din Kiev. În calitate de ajutor de sublocotenent, își satisfice serviciul militar în Regimentul 49 infanterie. Este transferat cu gradul de sublocotenent, la Statul Major, ca translator în Armata rusă, în documente este găsit la Roman, Regimentul 22 Infanterie Vânători. La 3 decembrie 1916 este avansat la gradul de locotenent. Participă la lupte în Primul Război Mondial în cadrul Armatei ruse împotriva germanilor și a austro-ungarilor, care invadaseră România. Mai multe activități a avut în Statul Major al Regimentului. Pentru misiuni și merite militare, este decorat cu Ordinul Militar Sfântul Stanislav, clasa a 3-a.

Din aprilie 1917 face parte din organizațiile social-politice ale militanților basarabeni, este membru al Comitetului Ostășesc Moldovenesc din Iași, condus de sublocotenentul Andrei Scobioală și maiorul Vasile Țanțu. În Iași, locotenentul Pântea Gherman reușește să se ramarce în activitățile politice, să capete încrederea membrilor Comitetului Ostășesc, colaborează cu camarazii militari români-moldoveni din Odesa,  iar în iunie 1917 este trimis ca organizator și reprezentant în Comitetul Ostășesc Chișinău, cu puteri depline, ca președinte.

La Chișinău, locotenentul Pântea Gherman ia legătura cu conducătorul Guberniei, Vladimir Cristi, cu reprezentanții Partidului Național Moldovenesc, care erau în opoziție față de socialiștii și liberalii ruși, stabilește relații constructive cu membrii „Front Otdelului”, cu grupul politicienilor moldoveni din Petrograd. Comunică și stabilește întâlniri cu comitetele ostășești din Odesa, Sevastopol, Ecaterinoslav, Roman, Iași, ș.a. Atunci, problema principală era organizarea Sfatului Țării și realizarea ideii autonomiei Basarabiei. Problema autonomiei, lansată de politicienii moldoveni, a fost preluată de organizațiile militare ale soldaților și ofițerilor moldoveni, care devin îngrijorați și tot mai preocupați de soarta provinciei natale, amenințată de anarhia și dezordinea bolșevică.La 23 iulie 1917, din inițiativa lui Gh.Pântea, V.Țanțu și altor militari basarabeni din unitățile rusești, la Chișinău a fost convocată o întrunire a reprezentanților ostașilor moldoveni de pe Frontul românesc și din garnizoanele Chișinău și Odesa, la care se decide crearea Comitetului Central Ostășesc Moldovenesc a soldaților și ofițerilor, constituit din împuterniciți de la toate organizațiile militare din Rusia, unde își făceau serviciul ostașii moldoveni. Președinte al acestui Comitet a fost ales locotenentul Gh. Pântea și vicepreședinți: P. Vărzaru și V. Harea. Declarându-se o organizație fără de partid și fără a face politică, acest Comitet și-a formulat mai multe scopuri, cele mai importante erau: organizarea Armatei moldovenești și realizarea autonomiei Basarabiei în cadrul Federației Ruse.

În ședința din 24 septembrie 1917 se decide ca o delegație formată din Gherman Pântea, colonelul Furtună și plutonierul Terziman să meargă la Marele Cartier General Rus de la Mojilău, pentru a cere, în numele moldovenilor din Basarabia, formarea unităților militare naționale și confirmarea numirii rotmistrului V.Cijevschi în funcția de Comisar Superior pentru organizarea și conducerea Armatei Naționale. Comandamentul militar de la Moghilev refuză cererea Comitetului Central Moldovenesc.

La 29 septembrie 1917, Comitetul Central Ostășesc Moldovenesc, în frunte cu Gherman Pântea, sfidând refuzul oficial al marelui Cartier General al Armatei ruse de a aproba convocarea unui congress al ostașilor basarabeni la Chișinău, reușește să expedieze chiar de la telegraful central al unității militare a Cartierului General o telegramă adresată tuturor comandanților de armată, de corpuri de armată, de divizii și garnizoene, prin care se anunța adunarea militarilor basarabeni pentru data de 20 octombrie 1917 în orașul Chișinău. Invitațiile la Congres au mai fost făcute și din Petrograd – Cartierul General al armatei ruse, unde au fost trimiși ca delegați sublocotenenții Șt. Holban, I. Păscăluță și căpitanul A. Popa. Telegramele și invitațiile și-au atins ținta. De la 18 octombrie au început a sosi la Chișinău delegații pentru congres. S-au adunat circa 800 de delegați din partea a 250.000 de ostași basarabeni de pe toate fronturile și din garnizoanele militare ale Rusiei.

Prima zi, 20 octombrie 1917, a Congresului a decurs într-o atmosferă festivă cu discursurile de salut din partea diverselor organizații naționale și revoluționare. Au salutat Congresul: I. Inculeț, adjunct al Comisarului Basarabiei, P. Halippa din partea redacției „Cuvântul moldovenesc”, P. Erhan din partea țăranilor, E. Alistar din partea Asociației femeilor, T. Jalbă din partea locuitorilor de peste Nistru, V. Cijevschi din partea Armatei, din partea Frontului Românesc, ș.a. În total au participat 600 de militari sosiți din toate colțurile Rusiei și 300 de civili, reprezentanți ai partidelor, organizațiilor naționale moldovenești și minorităților. La 21 octombrie, în ziua a doua a Congresului, a fost aprobat Programul de lucru, care includea 14 lucrări importante. Primul raport ascultat de Congres a fost cel prezentat de locotenentul Gherman Pântea, „Cu privire la organizarea și activitatea Comitetului Central Ostășesc Moldovenesc”. „Comitetul, – menționa vorbitorul,- a întâmpinat la început mai multe piedici. …Tovarășii din organizațiile revoluționare rusești din Chișinău, ne întrebau cine suntem și dacă avem documente. După ce noi oleacă ne-am mai adunat, -spunea de la tribună Gh.Pântea, – apoi i-am poftit pe dumnealor să ne facă și nouă ”loc în casa noastră” și nimenea n-a îndrăznit să se pună de pricină. Locul ne-a fost dat, am pus stăpânire pe pământul strămoșesc, pentru a-l împărți țăranilor.” Comitetul Ostășesc a făcut legătura cu satele moldovenești. Trimițând comisarii lui, a instalat în Zemstvă și în alte dregătorii de stat, pe moldoveni, scoțăndu-i pe ruși din funcțiile lor, am venit în apărarea școlilor moldovenești, am organizat editarea ziarului „Soldatul Moldovan”, am obținut aprobare pentru organizarea Regimentului Moldovenesc de infanterie și Regimentului de cavalerie, spunea Gherman Pântea. Comitetul Ostășesc, în sfârșit, a luat măsuri ca să se facă Sfatul Țării, care să fie „stăpânirea noastră”, și iată de aceea „s-a strâns această adunare”.

Până acum nu ne-am gândit la viața noastră, n-am putut, n-am avut voie, – menționa în finalul raportului său Gherman Pântea, – dar acum a sosit ceasul și trebuie toți să mergem împreună!”.

Congresul Ostășesc Moldovenesc îl numește pe locotenentul Pântea Gherman vice-președinte al Prezidiumului Congresului și îl propune ca deputat în Sfatul Țării din partea .județului Bălți.

Din alte surse biografice, găsim că locotenentul Gherman Pântea avea uneori o poziție revoluționară șovăielnică, era „cu trup și suflet” pentru moldovenii basarabeni, dar și „oscila” între organizațiile politice rusești și naționale moldovenești. În august 1917, poate fi găsit pe lista candidaților din Consiliul communal al orașului Chișinău din partea Partidului Național Moldovenesc, iar în octombrie va fi propus candidat deputat pentru Constituanta rusă, va fi găsit și pe lista deputaților țărani, împreună cu Inculeț, Erhan, și alții. În cadrul discuțiilor la Congresul Ostășesc, Pântea Gherman a mai spus: „Noi nu trebuie să ne gândim la o unire cu România. .. Trebuie să ne organizăm astfel, ca să trăim mai bine decât poporul român, …vom putea merge în ajutorul poporului roman, eliberându-l de coroana neamțului Ferdinand și de mâinile ciocoilor.” A mai avut și alte greșeli. La Congresul Ostășesc, i-a aprobat praporșcicului Ilie Catărău, pro-bolșevic, agent secret al rușilor, să lanseze un Manifest în rusește, care avea drept antet două steaguri încrucișate, inclusiv cel rusesc, inscripționatecontradictoriu actualei politici. În primul Guvern al Basarabiei autonome, Gherman Pântea, împreună cu C.Osoianu și N.Sacară, este numit adjunct al Directorului General la Ministerul de război, este înaintat la gradul de maior în Armata moldovenească.

Momentul de vârf al Congresului Ostașilor Moldoveni l-a constituit proclamarea autonomiei Basarabiei și alegerea Biroului de Organizare a Sfatului Țării. Ca membri ai Biroului, au fost aleși: V. Țanțu-președinte, I. Păscăluță –comisar, Șt. Holban – secretar, An. Moraru, Gh. Pântea, N.Cernăuțan, E. Sinicliu, I. Tudos, I. Ignatiuc, I. Buzdugan, G. Turcuman – membri simpli. În cadrul congresului, Gherman Pântea a fost ales în funcția de vicepreședinte.

La Congres au fost adoptate, de asemenea, mai multe rezoluții și hotărâri importante, referitoare la relațiile cu Republica Federativă Rusă, naționalizarea trupelor moldovenești, a cohortelor moldovenești și alte acte de însemnătate majoră pentru soarta populației Basarabiei.

Gherman Pântea a avut și unele acțiuni greșite. L-a promovat pe Ilie Catărău, un personaj dubios și provocator, pe care îl numește comandant al Garnizoanei Chișinău. Acesta va lupta împotriva Armatei naționale și a cohortelor moldovenești, va duce o politică dușmănoasă împotriva lui Gh. Pântea și altor lideri politici. Ilie Catărău face propagandă, destabilizează situația în Armata națională, sprijină deschis bolșevicii din Front Otdel și formează o companie de voluntari evrei și o altă companie de tracțiune, cu tehnică militară, condusă de un alt bolșevic, evreul Arnold Lotvin, care acționau împotriva Sfatului Țării. În ajunul Anului Nou, seara lui 31 decembrie, Gherman Pântea, își repară greșeala și împreună cu un grup de cazaci, întreprinde o operațiune riscantă, izolarea și arestarea comandantului garnizoanei, Ilie Catărău, păzit de o companie bine înarmată de revoluționari ruși. Il. Catărău este arestat noaptea în hotelul de lux „Londra” din Chișinău, este dus sub escortă, cu o dubă și predat autorităților „Rumcerod” de la Odesa pentru judecare de către Tribunalul militar. Însă a fost eliberat. Cu documente false acesta pleacă în Europa, revine mai târziu în România, colaborează în cadrul structurilor de poliție secretă „Împotriva militanților  români-moldoveni, după război se refugiază în România, se răzbună pe Gherman Pântea, denuntândul NKVD-ului și securității românești.

La deschiderea Sfatului Țării, 21 noiembrie 1917, Gherman Pântea a vorbit în numele Congresului Ostășesc Moldovenesc. Publicistul George Tofan, participant la acest eveniment, consemnează în cartea „Sărbătoarea Basarabiei”: „Președintele Comitetului Central Ostășesc Moldovenesc, Pântea, om tânăr, vecinic în mișcare, fire de organizator și agitator de idei, vorbește în rusește scurt, hotărât, cu voce puternică, cu multe și largi mișcări. Declarațiile lui sunt repetat și viu aplaudate. Vede scăparea Basarabiei numai În Sfatul Țării și crede că, dacă i se va da o organizare temeinică, va putea sluji de model și celorlalte țări.” A fost numit în funcții de conducere a Directoratului Militar de Război, adjunct al Directorului General.

În perioada decembrie 1917, Directoratul Militar era în plină activitate. Armata Republicii Democratice Moldovenești avea în ștate două regimente: de infanterie și cavalerie; o baterie de tunari; un Detașament de pază a Sfatului Țării și alte subunități auxiliare.

În componența Directoratului General pentru Problemele Militare intrau: secția personal-cadre; secția instruire; secția operativă; secția de mobilizare; secția medico-sanitară; secția maritimă și construcție a porturilor; secția mobilizare. Secțiile de recrutare din Basarabia se supuneau ordinelor Directoratului militar, care era încadrat cu 176 persoane, dintre care 35 se aflau în serviciul activ, iar celelalte, în rezerva directoratului. Formațiunile militare moldovenești, cohortele urmau să fie subordonate nemijlocit Directorului militar, dar până la crearea acestuia, ele se subordonau Comisariatului militar Central.

Instituția militară și Guvernul erau încă firave, foarte slabe. S-a înrăutățit considerabil starea economică. Anarhia domnea în Basarabia în decembrie 1917 și la începutul lunii ianuarie 1918, la Chișinău s-a instalat un cuib al bolșevicilor, revoluționarilor și anarhiștilor, care cereau ca Sfatul Țării și cei din jurul lui să fie ”zdrobiți și nimiciți”, erau pe calea de preluare a puterii, unitățile militare moldovenești erau bolșevizate, soldații nu mai ascultau de comandanții lor..

Pentru a fi preluată puterea executivă și politică la Chișinău, conducerea „Front Otdelului” a ordonat ca membrii Sfatului Țării să fie arestați, duși la Odesa, judecați și împușcați de Tribunalul Militar bolșevic. Unii membri ai Sfatului Țării: Anton Crihan, N. Popa, A. Carauș și alții au fost arestați și nu se știa nimic despre ei. Gh. Pântea și-a petrecut multe zile închis în pivnițe și subsoluri, ascunzându-se de bolșevici, în așteptarea unor situații mai bune, aștepta ajutorul Armatei române. După eliberarea Chișinăului, la 14 ianuarie 1918 de către Divizia a XI-a a Armatei române și retragerea unităților militare ruse bolșevizate în Tighina și Tiraspol, Sfatul Țării și Guvernul Republicii Democrate Moldovenești își reia și mai activ acțiunile de consolidare a pozițiilor politice și administrative pe tot teritoriul Basarabiei.

După cum menționează mai târziu Gherman Pântea, Armata Română a intrat  în Chișinău dinspre bariera Sculeni. A fost întâmpinată și salutată de populația Chișinăului, de câteva escadroane moldovenești cu steaguri naționale, iar în fruntea lor, era Directorul General P.Erhan și Vice-Directorul de Război, Gherman Pântea ș.a. Aici trebuie menționat, că la început I.Inculeț, P.Erhan și Gh.Pântea erau împotriva intrării Armatei Române în Chișinău (vezi Declarația maiorului Vasile Țanțu). S-au purtat pe parcursul zilei de 13 ianuarie 1917 câteva discuții cu generalul Ernest Broșteanu, care a cerut „să nu se opună rezistență”, altfel orașul va fi luat prin lupte. I. Inculeț și Gh. Pântea erau în discuții și cu opoziția din „Front Otdel”. Era o stare critică, dar, prin compromisuri situația s-a rezolvat. Alături de generalul Ernest Broșteanu, în drum spre Chișinău, erau membrii Sfatului Țării: I. Pelivan, V. Țanțu, An. Crihan, ș.a., care au insistat și au grăbit intrarea în Basarabia a Diviziei  XI-a a Armatei Române.

În Guvern și în Sfatul Țării Pântea Gherman a ocupat mai multe funcții importante, a avut o poziție fermă proromânească, a fost membru în comisiile Școlară și de Lichidare a Sfatului Țării, a fost deputat din 21 noiembrie 1917 până la 27 noiembrie 1918. La 27 martie 1918, a votat PENTRU Unirea Basarabiei cu România.

Din punct de vedere al carierei militare, este în cea mai înaltă treaptă a ierarhiei militare, vicedirector și Director al Departamentului de Război, ca ofițer avea gradația mică la 17 februarie i se conferă gradul de căpitan și la 1 martie 1918, gradul de maior. În Armata Română este trecut la 28 februarie 1920, i se confirmă gradul de maior, este trecut în Regimentul 68 Infanterie, este mereu trecut pe diverse poziții (perioada 1920-1940) în unitățile militare românești (vezi foaia de personal și alte documente). Din foaia de personal a Arhivei militare din Pitești, se vede că Gherman Pântea în perioada 1920-1940 a fost înscris ca ofițer în unitățile militare românești, deci până în 1944 era ca și cadru activ.

În perioada interbelică a României este preocupat de politică, este vicepreședintele organizației Partidului Național Liberal din Basarabia, membru în 10 legislaturi consecutive ale Parlamentului României Mari, de două ori vicepreședinte al Adunării Deputaților, primar al orașului Chișinău în trei rânduri: 1923, 1927-1928, 1932.

În perioada revoltelor populare și scenariilor bolșevice de a destabiliza situația din Basarabia (1919-1924), Gherman Pântea ca jurist și avocat se implică în apărarea legală în procesul celor „108 simpatizanți comuniști” și a procesului răsculaților de la Tatar Bunar. Majoritatea acuzaților – 104 din cei 108 persoane arestate au fost achitate de instanța de la Iași, din lipsă de probe. Mai târziu, la adunarea deputaților din 13 decembrie 1919, deputatul Gherman Pântea a adresat o interpelare Ministrului de Interne, afirmând că „…în Basarabia unii din agenții Siguranței Generale a statului sunt persoane care au intrat acolo numai ca să terorizeze și să mituiască populația. Speculând cuvântul de bolșevic atât la modă azi, comite adevărate șantajuri, amenințând cu arestarea pe presupușii bolșevici, numai pentru a le putea stoarce cât mai multe parale. Parte din personalul siguranței este recrutat din persoane suspecte,  cu trecut dubios și care au lucrat în fosta Siguranță a statului Rus, și care, prin urmare, nu pot lupta sincer pentru țara românească”. Învinuire gravă dată celui mai temut serviciu din securitate din România, care mai târziu se va răzbuna și-i va complica viața.

Un rol deosebit l-a avut Gherman Pântea la evenimentul diplomatic de rezonanță – Conferința sovieto-română de la Viena (27 martie-2 aprilie 1924), când acesta împreună cu dr. Petre Cazacu au făcut parte din delegația română ca reprezentanți ai provinciei dintre Prut și Nistru. S-a întâlnit cu dr.Cristian Racovschi, fost mare revoluționar, apropiat al lui Lenin, Ambasador al Uniunii Sovietice în Franța. S-a mai întâlnit cu alte persoane importante ale Moscovei, ambasadorul URSS la București M. Ostrovschi, cu care era în relații amicale,  care „pentru a pune punct” litigiului între URSS și România în privința recunoașterii Unirii Basarabiei.

La începutul celui de-al Doilea Război Mondial a îndeplinit funcția  de consilier juridic al generalului Nicolae Ciupercă, comandantul Armatei a 4-a române, a salvat de la moarte o sută persoane din Basarabia condamnate la moarte (prin împușcare și fără judecată). Lista cu condamnații la moarte a fost întocmită de siguranța, ofițerul Majuncă, era bazată pe denunțuri. Gh.Pântea a făcut  raport și a cerut ca cei din listă să fie cercetați de Curtea Marțială, care a stabilit că 98 din cei 100 de acuzați nu au nici o vină și au fost achitați și eliberați  din arest. Celelalte două persoane aveau păreri politice de stânga, au primit circa doi ani detenție.

Din ordinul mareșalului Ion Antonescu, Gherman Pântea a îndeplinit misiunea dificilă și delicată de primar general al Odesei. Având experiență de primar, fiind cunoscător al limbii ruse, a avut imense activități administrative – de la 18 octombrie 1941 până la 20 martie 1944, desfășurată pe fundalul evenimentelor tragice inerente situației de război. În cartea „Gherman Pântea între mit și realitate” de scriitorul Ion Constantin, este remarcată atitudinea corectă, umană, plină de înțelegere, pe care Gh.Pântea a manifestat-o în timpul exercitării funcției de primar al Odesei față de populația acestui oraș străin,  administrat în condițiile grele de război. Este ilustrat efortul lui de a ajuta populația rusă și evreiască să se salveze atunci când era persecutată de autoritățile militare germane.

După ocuparea României de către trupele sovietice (a.1944) și instaurarea regimului comunist se începe calvarul vieții familiei Gherman Pântea: urmărit, arestat, torturat, intentarea primului proces cu stigmatul „criminal de război” și salvarea de condamnarea Tribunalului Poporului, ca urmare a intervenției autorităților militare sovietice (în particular a mareșalului Tolbuhin), care dețineau informații despre comportamentul său uman ca primar al Odesei. Dar autoritățile române și securitatea nu s-au oprit, nu au luat în seamă recomandările mareșalului Tolbuhin, au continuat prigoana din partea organelor de represiune comunistă, arestarea dânsului la 12 decembrie 1949 și deschiderea unui nou dosar, cu condamnarea (1952), în temeiul unor învinuiri calomnioase, la 10 ani de închisoare.

După 6 ani de detenție și tratament inuman în penitenciarele de la Aiud, Ocnele Mari, Gherla, Craiova ș.a. este eliberat. Despre acești ani aea să menționeze după eliberare, că „numai credința în nevinovăție și speranța în viitor l-au salvat de la moarte în urma chinurilor fizice și morale în care a trăit mai ales primii 3 ani de detenție, când bătăile și … regimul de înfometare erau să-l „curețe”, după cum i-au curățat (nimicit) pe mulți”.

În ianuarie 1956 este iarăși chemat în fața Tribunalului Suprem pentru rejudecarea procesului din 1952 pe motiv că sentința de condamnare drept „criminal de război” a fost ilegală, căci n-a săvârșit crimă de război, ci „crimă contra clasei muncitoare”.

Trezesc admirație inteligența, tenacitatea, prezența de spirit manifestate de vechiul militant în confruntarea sa cu justiția/injustiția comunistă, care, în cele din urmă, pusă în fața probelor numeroase și incontestabile de nevinovăție l-a declarat „neculpabil pe Pântea Gherman pentru crimă de activitate intensă contra clasei muncitoare și a mișcării revoluționare...” și l-a achitat la 6 august 1956 „de orice penalitiate”.

Securitatea română s-a răfuit crunt cu familia Gherman Pântea: „pentru trecutul său glorios”, în afară de dosarele intentate, mincinoase și lipsite de probe și anii de pușcărie, Gherman Pântea și soția sa au fost lipsiți de casă și pensie, iar anchetele și reținerile au fost prelungite în anii 1960 și 1961.

Gherman Pântea s-a stins din viață în ziua de 1 februarie 1968, la vârsta de 78 de ani, o moarte bizară, o moarte suspectă, spuneau contemporanii săi. La ceremonia de înmormântare a militantului basarabean, la care au luat parte circa 400 de persoane, discursuri impresionante au rostit preoții Simeon Neaga și Vasile Țepordei, cât și alți prieteni și luptători pentru cauza Basarabiei: P.Halippa, El.Sinicliu, S.Vărzaru, avocatul Adrian Brudariu. A fost înmormântat la 4 februarie 1968 la cimitirul Șerban Vodă (Belu) în cavoul Rădulescu, lângă capela centrală a cimitirului.

A fost decorat cu: sf.Vladimir cl.III,  ”Coroana României în grad de Mare Ofițer”, ”Coroana Italiei în grad de Mare Ofițer”, ”Regele Ferdinand I”, Ordinul ”Steaua României” și altele.

A publicat: ”Rolul organizațiilor militare moldovenești în actul Unirii Basarabiei”, Chișinău, 1932; ”Unirea Basarabiei”, Odesa, 1943; ”Două decenii de la Unirea Basarabiei, Chișinău. 1937, a publicat mai multe articole în presa periodică.

                                                          Col. (r) conf. univ.  dr. Anatol MUNTEANU, membru AOȘR

Notă: Aflând de telegrama fictivă, expediată unităților militare din armata rusă pentru învoirea militarilor moldoveni pe timpul desfășurării Congresului Ostășesc, generalul Al.Kerenski a dat ordin pentru arestarea lui Gherman Pântea. Dar Congresul era în plină desfășurare, iar la 25 octombrie 1917, guvernul provizoriu al lui Al. Kerenski a fost înlăturat de la putere de către forțele bolșevice, conduse de Vl..Lenin (Ulianov).

Bibliografie:

1.Arhivele Militare, Pitești, dosar F.I. nr.5451, dos.170.

2.A.N.M. f.727, inv. 2, dos.7

3.Ion Constantin, Gherman Pântea între mit și realitate, București, 2010.

4.A.N.I.C., Fond Gherman Pântea (1646), dosar 3, 8, 12, 18.

5.C.N.S.A.S. dosar I 210700, vol.1, f.310, 333, 433.

6.Iurie Colesnic, Basarabia necunoscută, vol.7.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*