Observator

Fenomenul complex al eclozării ouălor de struț în ograda judecătorilor CCR și denunțătorul

  MOTTO 1: „…Procurorii au descris în referat afaceri neştiute ale lui Toni Greblă, de la ferma cu struţi la […]

 

MOTTO 1: „…Procurorii au descris în referat afaceri neştiute ale lui Toni Greblă, de la ferma cu struţi la proiectul privind repopularea cu dropii, de la afacerile cu energie ale finului Bîrcină la sponsorizarea primită de la senatorul de Gorj Dian Popescu. De maxim interes sunt însă legăturile lui Greblă cu afacerişti ruşi…”. (Gigi Ciuncanu, „jurnalist de investigație”, în ziarul PANDURUL, 5 februarie 2015)

MOTTO 2: „…Dacă nu ar fi de domeniul ilarului, ar stârni îngrijorare decizia procurorilor de caz Marius Vartic si Doru Țuluș de la DNA de a-l reține pe Toni Greblă pentru că ar fi încercat, după ce s-a pus în mișcare acțiunea penală și după ce și-a dat demisia din funcția de judecător CCR, să vândă 50 de capre prin intermediari. Cu atât mai mult cu cât acțiunea procurorilor DNA Vartic și Țuluș a fost declanșată în urma unui denunț făcut de un avocat din Baroul Prahova. Este vorba despre avocatul Adrian Onoriu Georgescu, despre care am aflat că a reclamat la DNA că Toni Greblă ar fi încercat să vândă, prin intermediul său, 50 de capre la un preț de 300 euro/bucata unei alte persoane…”. (LUJU . ro, 11 martie 2015)

Cine a urmărit, din 2015 și până astăzi, „cazul” Toni Greblă, fost prefect, fost senator de Dolj, fost judecător CCR, a avut în fața ochilor, pe jumătate, imaginea STATULUI DE DREPT din România. Pentru o imagine completă însă, ar fi de menționat că, tot cam în aceeași perioadă, din când în când, cealaltă jumătate a fotografiei era în stradă și manifesta din dragoste pentru DNA și Codruța, sub lozinca „PSD= CCR, ACEEAȘI MIZERIE!” Asta e… n-au găsit altă rimă!

Pe 5 februarie 2015, Gigi Ciuncanu, unul de care n-ați auzit niciodată, prieteni, era expert în „infracțiunile” de neînchipuit ale blândului Toni Greblă. Nu veți găsi nimic, dar absolut nimic altceva în lăbărțatul său articol din PANDURUL, decât o înșiruire benignă de ouă, struți, dropii, rochițe pentru nășica, și abia la sfârșit, după o amplă scotoceală, care pe tine, popor român, te-a costat o groază de bani, hait! și afaceriștii ruși. Gigi Ciuncanu ne explică legăturile periculoase cu rușii, din lumea tenebroasă a creșterii struților, astfel:

De unde proveneau struții și unde erau sacrificați pentru a fi valorificați? Anchetatorii au ajuns tocmai în Giurgiu, la firma Suraki SRL din Răsuceni, deținută de Denis Suraki și Surachi Veaceslav, o simplă căutare pe Google arătând că aceștia sunt niște ruși care au dezvoltat în apropiere de București inclusiv o tăbăcărie și un incubator pentru struți.” (ziarul PANDURUL, 5 februarie 2015)

Numai să nu mă întrebați unde este infracțiunea, că nici eu nu l-am întrebat pe persuasivul jurnalist.

La perchezițiile de la ferma judecătorului CCR s-au găsit 6 struți. I-ar fi fost și greu să-i ascundă, dragului de Toni Greblă, iubitor de animale și de păsări exotice…și nici n-ar fi trebuit să-i facă percheziție, pentru că vedeau mascații struții doar privind peste gard… În context, o altă „infracțiune” a fost și încercarea -eșuată, dar cu atât mai reprobabilă- de a scoate pui din 20 de ouă de struț duse la eclozat . N-am înțeles dacă infracțiunea a constat în faptul că puii de struț s-au ambiționat să nu iasă din ouă, dar acuzația din referatul DNA mi-a amintit de o carte parodică, foarte dragă mie, scrisă de Nicolae Paul Mihail, POTIRUL SFÂNTULUI PANCRAȚIU, în care un director de muzeu dintr-o mică localitate de provincie de pe malul Dunării , clocea , în taină, niște ouă de dinozaur, în speranța că va revoluționa știința cu apariția unor lighioane despre care omenirea știe că au dispărut de pe planetă acum niște milioane de ani.

Toni Greblă, un om greu și cumsecade… ridicat direct de la Curte, cu mandat de aducere… fără a fi fost citat… încătușat… reținut în arest o noapte… silit să demisioneze din CCR… înregistrat audio-video, non- stop, în apartament, timp de patru luni, cu aparatură montată inclusiv în sala de baie și în dormitor…cu 45 de percheziții pe la prieteni… Cetățene român inconștient, tu ai plătit toată șampania și caviarul pentru această distracție, din sărăcia ta… și acum, zici mai vrei!!! Ieși la referendumul lipsei de gândire, afișând o umilință dezgustătoare… și zici că mai vrei !!!… În timp ce , ascultându-l doar pe procurorul Negulescu, ar trebui să înțelegi cu cine ai de-a face, dar tu mai vrei…

Puterea nemărginită pusă în mâna unor mediocri sau a unor frustrați, nu este o întâmplare… Fără Lucian Papici, fără Doru Țuluș, fără Emilian Eva, fără Mircea Negulescu, fără Claudia Roșu, fără acești „buni executanți” de oameni, mașinăria infernală n-ar fi putut nici măcar să se urnească, darămite să funcționeze atât de eficient.

Din dosarul, atât de exotic al judecătorului Toni Greblă, care s-a închis pe 27 iunie 2019 cu decizia, definitivă și irevocabilă, de achitare a acestuia, va rămâne însă ceva de neuitat, și anume : MONUMENTUL DENUNȚĂTORULUI DE ÎNALTĂ RESPIRAȚIE! Căci am putut să vedem cu această ocazie un splendid exemplar în carne și oase, o captură de colecție, o specie care, departe de a fi pe cale de dispariție, se pare că a găsit suflul vital necesar pentru a începe să se reproducă necontrolat și bezmetic, în supa primordială și călduță a democrației românești a ultimului deceniu.

Deoarece dânsul nu este denunțătorul de conjunctură, care scrie orice, numai să ia „arest la domiciliu”, nu este nici denunțătorul tragic, iscălind compunerile procurorilor, ca să-și scoată copilul de la beci și nu este nici denunțătorul frustrat, devastat de întrebarea: „păi ce, numai eu am făcut ? ” .

Nu, denunțătorul lui Toni Greblă, neprețuitul avocat Adrian Onoriu Georgescu este delatorul DE CONȘTIINȚĂ, cel care reclamă fapta înainte de a se fi petrecut !!!

Cetățeanul model și motorul statului- polițienesc- de- drept. Colaboratorul benevol, adică temelia arestului preventiv, așa, de sanchi. Vecinul vigilent , cu ochii-n patru și reportofonul veșnic deschis, ascuns în buzunar, lângă batista atent împăturită, cu monogramă în colț.Cel care-ți caută în pubelă când nu ești acasă și încearcă să reconstituie bilețelele rupte găsite printre coji de ouă și cutii goale de bere.Cel din spatele vizorului care stă cu ochii ațintiți pe ușa ta, să vadă cu cine vii acasă și-și notează grijuliu în carnețel la ce oră a plecat fata.Gândacul de bucătărie care se plimbă noapte pe farfuriile tale proaspăt spălate, căutând vreo firmitură rătăcită. Cel ce-ți scormonește trecutul și-ți „fișează” viața.

Adică tot ceea ce disprețuiesc eu mai mult.

                                                                                                                 Luminița ARHIRE

1 Comment

  1. Macri

    Ciuncanu. Un bou. Toți boii scriu la gazete azi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.