Cadran international

Fidel Castro Ruz: „Fratele Obama”

                                  FRATELE OBAMA De […]

 

 

                              FRATELE OBAMA

De Fidel Castro Ruz, 28 martie 2016.

 

Regii Spaniei ni i-au adus pe conchistadorii și stăpânii ale căror  amprente  au rămas în dâmburile rotunde de pământ  ale căutătorilor de aur în nisipurile râurilor, o formă abuzivă și rușinoasă de exploatare a cărei vestigii se pot distinge de sus în multe locuri din țară.

Turismul de zi, în mare parte, constă în a arăta deliciile peisajelor și a degusta delicatesele alimentare ale mărilor noastre, și  întotdeauna împărțit cu capitalul privat al marilor corporații străine, ale căror câștiguri dacă nu ajung la miliarde de dolari nu sunt demne de nici o atenție.

Dacă tot m-am văzut obligat să menționez subiectul, trebuie să adaug, mai ales pentru cei tineri, că puține persoane își dau seama de importanța unei asemenea condiții în acest moment singular din istoria umană. Nu voi spune că timpul s-a pierdut, dar nu ezit să afirm că nu suntem suficient de informați, nici dumneavoastră și nici noi,  nici nu avem cunoștințele și conștiința pe care ar trebui să le avem  pentru a face față realităților care ne provoacă. Primul lucru de luat în seamă este că viețile noastre sunt o fracțiune istorică dintr-o secundă în care mai trebuie și să acoperi necesitățile vitale ale oricărei ființe umane. Una dintre caracteristicile acesteia  este tendința de a-și supraestima rolul, ceea ce contrastează pe de altă parte cu numărul extraordinar de mare de persoane care întruchipează visurile cele mai înalte.

Totuși, nimeni nu este bun sau rău de la sine.  Nimeni dintre noi nu este proiectat pentru rolul pe care trebuie să și-l asume în societatea revoluționară. În parte, noi cubanezii am avut privilegiul de a avea exemplul lui Jose Marti, chiar mă întreb dacă trebuia sau nu să cadă în luptă la Dos Rios când a spus „pentru mine a venit clipa” și s-a aruncat  contra forțelor spaniole din tranșeele  unei  linii de foc solide. Nu voia să se întoarcă în Statele Unite și nu exista nimeni care să-l facă să se întoarcă. Cineva a smuls câteva file din jurnalul lui. Cine să se fi împovărat cu această vină perfidă, să fi fost fapta vreunui intrigant fără scrupule? Se cunosc diferende între Șefi, dar niciodată indisciplinele. ”Cine va încerca să pună stăpânire pe Cuba se va alege cu praful din țărâna înnecată în sânge, dacă nu va pieri în luptă”, spunea gloriosul lider negru Antonio Maceo. Este recunoscut la fel și Maximo Gomez, șeful militar cel mai disciplinat și discret din istoria noastră.

Privind din alt unghi, cum să nu admiri indignarea lui Bonifacio Bryne când, la îndepărtata  ambarcațiune care-l aducea înapoi în Cuba, văzând  alt steag împreună cu cel al stelei solitare, a declarat: „Drapelul meu este acela care nu a fost niciodată mercenar…”, ca să adauge imediat una din cele mai frumoase fraze pe care le-am auzit vreodată: „Chiar dacă într-o zi drapelul meu ar ajunge bucățele…morții noștri înălțând brațele vor mai ști să-l apere!…” Și nici nu voi uita cuvintele aprinse ale lui Camilo Cienfuegos din acea noapte, când la câțiva metri erau arme bazuca și mitraliere de proveniență nordamericană, în mâna contrarevoluționarilor, și ținteau spre terasa unde stăteam noi. Obama s-a născut în august 1961, cum a spus el însuși. Peste o jumătate de secol a trecut de la acel moment.

Să vedem totuși cum gândește astăzi ilustrul nostru musafir: „Am venit aici pentru a lăsa în trecut ultimele  vestigii ale războiului rece în Americi. Am venit aici întinzând mâna prieteniei către poporul cubanez”.

Imediat un potop de concepte, cu totul noi pentru majoritatea celor ca noi: „Amândoi trăim într-o lume nouă colonizată de europeni”. A continuat Președintele american. „Cuba, ca și Statele Unite, a fost construită de sclavii aduși din Africa; la fel ca Statele Unite, poporul cubanez are o moștenire de la sclavi și sclavagiști”.

Populațiile native nu există deloc în mintea lui Obama. Nici nu spune că discriminarea rasială a fost măturată de Revoluție; că pensia și salariul tuturor cubanezilor au fost legiferate aici înainte  ca domnul Barack Obama să împlinească vârsta de 10 ani. Odiosul obicei burghez de a contracta zbiri  pentru ca cetățenii negri să fie expulzați din centrele de recreere a fost măturat de Revoluția Cubaneză.  Acesta a trecut în istorie  odată cu bătălia pe care a dus-o în Angola contra apartheidului, punând capăt prezenței armelor nucleare pe continentul cu peste un miliard de locuitori.  Nu acesta era scopul solidarității noastre,  ci acela de a ajuta popoarele din Angola, Mozambic, Guineea Bissau și altele din dominația colonială fascistă a Portugaliei.

În 1961, la abia un an și trei  luni după Victoria Revoluției, o forță mercenară cu tunuri și infanterie blindată, echipată cu avioane, antrenată  și însoțită de nave de război și port-avioane ale Statelor Unite, a atacat prin surprindere țara noastră.  Nimic nu va putea justifica acel atac nemernic care a costat țara noastră sute de morți și răniți. Din brigada de asalt pro-yanchee nu reiese de nicăieri  că s-ar fi evacuat  vreun mercenar. Avioanele de luptă yankee au fost prezentate la Națiunile Unite ca echipaje cubaneze răsculate.

Este cu prisosință cunoscută experiența militară și puterea acestei țări. În Africa au crezut tot așa că Cuba revoluționară va fi ușor scoasă din luptă. Atacul prin Sudul Angolei din partea brigăzilor motorizate ale Africii de Sud rasiste i-a dus până în apropierea Luandei, captiala acestei țări. Acolo  a început o luptă care s-a prelungit nu mai puțin de 15 ani.  N-aș vorbi nici măcar de asta,  dacă n-aș avea datoria elementară de a răspunde discursului  rostit de Obama  la Teatrul Mare „Alicia Alonso” din Havana.

Nici nu voi încerca să dau detalii, vreau numai să subliniez că acolo s-a scris o pagină de onoare a luptei pentru libertatea ființei umane.  Într-un anume fel eu doream  ca Obama să aibă o conduită corectă. Originea sa  umilă și inteligența  naturală erau evidente.  Mandela era deținut pe viață și devenise un gigant al luptei pentru demnitatea umană. Într-o zi mi-a căzut în mână o copie a cărții în care se narează  parte din viața lui Mandela și, oh, surpriză!”: era prefațată de Barack Obama. Am răsfoit-o rapid. Era incredibil de  mic scrisul lui Mandela care preciza tot felul de date.  Merită să fi cunoscut oameni ca el!

Referitor la episodul  din Africa de Sud trebuie să semnalez altă experiență. Eram într-adevăr interesat să cunosc mai multe detalii despre forma prin care sud-africanii achiziționaseră armele nucleare.  Aveam numai informația foarte precisă că nu aveau mai mult de 10 sau 12 bombe.  O sursă sigură ar fi fost profesorul și cercetătorul Piero Gleijeses, care redactase textul „Misiuni în conflict: Havana, Washington și Africa 1959-1976”; o lucrare excelentă. Eu știam că el era sursa cea mai sigură a celor întâmplate și așa i-am și comunicat; mi-a răspuns că el nu  mai vorbise de afacere, pentru că în text răspunsese la întrebările lui Jorge Risquet, care fusese  ambasador  sau colaborator cubanez în Angola, un foarte bun  prieten de-al său. L-am  găsit pe Risquet;  deja avea alte ocupații și termina un curs din care  mai avea  de făcut câteva săptămâni.  În acel timp se  anunța o călătorie destul de apropiată a lui Piero la noi în țară; l-am avertizat că Risquet avea o vârstă și sănătatea nu –i era prea bună. La puține zile s-a întâmplat  ceea ce mă temeam că va fi.  Starea lui Risquet s-a înrăutățit și a murit. Când  a sosit Piero nu mai era nimic de făcut decât promisiuni, dar deja reușise să obțină informația referitoare la arma nucleară și ajutorul pe care Africa de Sud rasistă îl primise de la Reagan și Israel.

Nu știu ce-ar putea spune acum Obama despre istoria asta. Nu știu dacă știa  sau nu, deși  este îndoielnic să nu fi aflat  absolut nimic. Modesta mea  sugestie este să reflecteze și să nu  încerce acum să elaboreze teorii despre politica cubaneză.

Mai este o chestiune importantă: Obama a rostit un discurs în care folosește cuvintele cele mai însiropate  pentru a exprima: „Este momentul să uităm de trecut, să lăsăm trecutul, să privim spre viitor, să-l privim împreună, un  viitor al speranței. Și nu va fi ușor, vor exista provocări, și la acestea trebuie să le acordăm timpul necesar; dar șederea mea aici îmi  dă și mai multă speranță pentru ceea ce putem face împreună ca prieteni, ca familie, ca vecini, împreună”.

Se presupune că oricare dintre noi risca un infarct auzind aceste cuvinte rostite de un Președinte al Statelor Unite. După o blocadă nemiloasă care a durat aproape 60 de ani ?  După  atâția morți și răniți în atacuri  mercenare contra ambarcațiunilor și porturilor cubaneze?  După explozia în plin zbor a unui avion de linie plin cu pasageri, invazii mercenare,  numeroase acte de violență și de forță?

Să nu-și facă nimeni iluzii că poporul acestei țări nobile și pline de abnegație  va renunța la gloria și drepturile lui și la bogăția spirituală pe care le-a dobândit o odată cu dezvoltarea educației, științei și culturii.

De asemenea, avertizez  că suntem capabili să producem alimentele și bogățiile materiale de care avem nevoie cu efortul și inteligența poporului nostru. Nu avem nevoie ca imperiul să ne facă ceva cadou.  Eforturile noastre vor fi legale și pașnice, pentru că este angajarea noastră în procesul de pace și fraternitate  cu toate  ființele umane care trăim pe această planetă.

                                                                                                                     Fidel Castro Ruz

27 martie 2016

Ora 10:25 pm

(Articol publicat în GRANMA la 28 martie 2016)

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*