Atitudini

Fotograme cu maestrul Constantin Vaeni: Domnul Dragnea e cu P.S.D.-ul?

  Ca băiat de cartier ce mă aflu, de-ăla cu „vederi de stânga”, dar pregătit să accept și să respect […]

 

Ca băiat de cartier ce mă aflu, de-ăla cu „vederi de stânga”, dar pregătit să accept și să respect și „dreapta”, atunci când ea va exista – daca va exista vreodată în România, da’ nu golăneala de azi! –  observ niște „contre”. Adică, domnul  Dragnea, președinte al PSD, partid despre care eu încă mai sper că e un Partid și că e de stânga, domnul Liviu Dragnea continuă să tot „nu fie de acord” cu diferiți colegi de partid de-ai domniei sale – altminteri lideri importanți și chiar foarte respectabili – oricum oameni și nu roboți. Nu derbedei ori somnambuli, precum mulți de prin celelalte găști, zise „partide”! Colegi pe care domnul  Dragnea tot vrea „să-i cheme la ordine”, la partid!

După ce s-a luat în coarne cu Ponta, acu’ își caută de lucru și cu Șerban Nicolae, parcă si cu Olguța Vasilescu, iar dupa momentulul vesel de ieri, din Parlament, vrea și cu hâtrul Nicolae Bacalbașa, cică pe „chestii de imagine”…

E adevărat, chestia ailaltă, cu „partidul trebuie sa fie în toți și în toate!”, încă îi mai bântuie pe mulți!

Măi, nene Dragnea, nu știu de ce, dar, de la o vreme, mie unuia parcă îmi tot vine să-ți zic ca pe vremuri în armată, atunci când eram și eu „de santinelă” noaptea și dacă se-ntâmpla să văd vreo „umbră” sau să aud un zgomot suspect, strigam, țăcănind simultan închizătorul armei: „Stai, cine-i? Parola, luminează-ți fața!” Era un amestec de regulament militar cu frică, cu teama că a intrat un intrus, poate chiar un dușman, în „perimetru”.

N-aș vrea ca, în curând, să-ți strig, tot eu sau poate alții, mai mulți: „Stai, Dragnea, dă-te prins!”

                                                                                                               Constantin VAENI

1 Comment

  1. toader gheorghe

    Corect!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.