Cadran international

Franța și Brexit-ul: Macron, un „Napoleon” de balamuc

                            Jocul Brexitului Ca în toată istoria […]

 

                          Jocul Brexitului

Ca în toată istoria lor, francezii vor să-i frigă pe englezi. „Calculele” îi spun dubiosului Macron că dacă va forța o ieșire necontrolată a Angliei din UE, aceasta se va prăbuși. Visul umed al lui Macron este acela de a se transforma într-un „Napoleon desăvârșit, adică unul care reușește să îngenuncheze Anglia. Speră el că astfel, după ce va fi aplicat o smetie usturătoare Londrei, electoratul francez se va întoarce din nou spre el.

Ceea ce însă uită submediocrul de la Paris este probabilitatea ca însuși Nelson – care încă mai zace în ticălosul sufletul englez – să le fi dictat politicienilor de peste Canal să joace un nou renghi continentului. În timp ce europenilor jocul englezilor li se pare a fi unul nehotărârii, în fapt se joacă o piesă de dimensiuni epocale. Astfel, jocul murdar al lui Macron are toate șansele ca – mai devreme sau mai târziu – să devină realitate. Consecințele lui însă vor fi multiple și – vorba chinezilor – interesante.

În primul rând, forțarea unui Brexit fără tratative lasă totul în aer. Conform unor studii, ar arunca Anglia într-o recesiune destul de gravă. Ceea ce, pentru o țară cu fundamente economice din ce în ce mai precare, ar fi de-a dreptul dezastruos. Există însă un lucru pe care nu-l ia nimeni în calcul: dincolo de economie, de nivelul de trai sau de alte probleme palpabile, cutremurul legat de Brexit lovește cel mai puternic în sentimentul național al englezilor. Așa cum s-a văzut și cu ocazia referendumului pentru părăsirea UE, de contat a contat cel mai mult sentimentul național. La fel e și acum.

Părăsind UE, Anglia iese de sub influența nefastă a căpușei nemțești. A înțeles că e imposibil să se confrunte cu o Germanie care a reușit, în sfârșit, să pună în practică ceea ce a urmărit cu ocazia ultimului Război Mondial, anume cucerirea Europei. Uniunea Europeană, în ultimă instanță, nu este decât o construcție care are ca finalitate transformarea țărilor din interiorul Uniunii în piețe de desfacere pentru produsele nemțești. Jocul politic, de cele mai multe ori aberant nu-i altceva decât un zgomot necesar ascunderii adevăratelor intenții ale Berlinului.

În toată ecuația europeană, Franța este, în fapt, târfa Germaniei, cea aruncată în față pe post de soție, dar care, în fapt, joacă jocul acesta pe banii stăpânului. Chiar dacă în timpul zilei joacă rolul „preacinstita consoartă”, noaptea, în spatele perdelelor, este eroina tristă a lupanarului german. Și, drept compensație, i se mai fac favoruri, care însă nu trec peste un anumit preț.

În trebușoara Brexitului, jocul imberbului Macron e un asemenea hatâr. Ca orice francez și-ar dori să vadă Anglia pe eșafod, biciuită și apoi executată în piața publică. Ar fi pentru el o victorie, chiar dacă ar fi efectuată de actualul stăpân al Franței, anume Germania. De-aceea umblă cu fofârlica, trăgând sforile de parcă-ar fi un om politic. Treaba însă nu are un sigur perdant. Din afacere pierde o groază și Uniunea, iar asta e treaba pe care englezii au înțeles-o bine și pe care-o joacă utilizând ticăloșia specifică. De ce spun asta e simplu: un Brexit fără tratat înseamnă că orice element al ieșirii rămâne la mica înțelegere. E ceva de genul „noi nu mai dăm banii pentru că ne-ați dat afară din UE”. Pe de altă parte, în ceea ce privește circulația mărfurilor și restul trebușoarelor, se vor vedea ciocniri interesante. Spre exemplu, este posibil ca pentru produsele-fanion de export ale englezilor să nu se pună taxe vamale în virtutea inerției, în timp ce pentru cele care atârnă mai greu la deficitul comercial, să-i vedem pe englezi punând taxe. În cazul luptei UE-Anglia, birocrația de Bruxelles va fi incapabilă să reacționeze atât de ferm și inteligent cum vedem că se întâmplă în războiul comercial SUA-China. Prostia care caracterizează birocrații de la Bruxelles va fi extrem de bine speculată de către englezi, care, știm bine, sunt experți în ticăloșie, minciună și, la final, infatuare.

Probabil că nemții înțeleg ceva mai bine acest lucru și de-aceea nu prea apleacă urechea la fandoselile curviștinei franceze. În ciuda jocurilor de culise ale lui Macron, nemții sunt adepții unei acțiuni disciplinate și de-aceea cred că vor înclina balanța în favoarea unei extinderi a perioadei de negociere. Numai că, personal, sunt ferm convins că englezii nu vor negocia serios. Sau, de negociat vor negocia, dar niciodată nu cred că vor vota în Parlament un acord de ieșire. De ce, e simplu de înțeles: o ieșire haotică, în ciuda faptului că are consecințe grave în economie, îi avantajează. A juca rolul „victimei istorice” a agresiunii Continentului e un joc pe care-l știu și care li se potrivește de minune. În plus, va face ca scăparea de „capcana nemțească” să fie ireversibilă.

                                                                                                               Dan DIACONU

Sursa: Trenduri economice

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*