Puncte de vedere

Gauleiterul Klaus Werner Iohannis veghează la jefuirea coloniei România

                             Demersuri verbale contra acțiuni faptice agresive […]

 

                     

     Demersuri verbale contra acțiuni faptice agresive și ilegale

                „Dacă n-au pâine, să mănânce cozonaci!” (Maria Antoaneta, regina Franței).

   Nu cred ca vreun român să fie dus cu pluta și să nu fie de acord ca, în condițiile economice ale României, cantitatea de gaze care prisosește (la fel și țițeiul), să  fie vândută la prețul pieței, în folosul României, oricăruia este dispus să plătească! Dar, cum adică, Marea Britanie își vinde țițeiul din Marea Nordului cu 55% redevențe, Olanda ia 40% din gazele/țițeiul extras, arabii percep redevențe variind între 50% și 65% pentru țițeiul extras, Norvegia să nu mai vorbim și lista ar putea continua, iar României i se cere de „PRIETENI” să-și dea practic pe degeaba bogățiile, românul urmând să continue să trăiască mizer, mai rău ca în coloniile de ultim rang? Și asta în condițiile în care Austria, spre exemplu, de când ne-a luat pădurile, țițeiul etc., a înregistrat un mare salt al nivelului de trai, permițându-și să acorde și acelora care nu au prestat o oră în câmpul muncii, cca. 500 de Euro ajutor lunar.

 Notați, vă rog, că la noi în România, peste 80% din pensionari au o pensie de cca. 200 de Euro pe lună!!!!

 În asemenea condiții, în societatea românească prosperă vorbitorii, cap de afiș mass-media, cea mai mare parte din politicieni, care vorbesc și iară vorbesc, pe unii îi doare în cot, atacă subiecte fără importanță, prostind oamenii și lăsând, ce este relevant pentru România, sub preș, ocolesc (ei zic că sunt deștepți , că poporul nu observă și, din păcate, până acum le merge!) și tot ocolesc și, practic, nu fac nimic pentru România. Două exemple: Monica Macovei își bate joc de România la Bruxelles, minte cu nerușinare și niciun euro-parlamentar nu catadicsește să ia cuvântul pentru a spune adevărul, insul de la Cotroceni pleacă și vine de la diverse forumuri/conferințe de reprezentare a României etc., și nu dă nimănui socoteală pentru ce a plecat, ce a făcut acolo, ce avantaje a negociat pentru România etc.

 De partea cealaltă, insul de la Cotroceni, animat de o puternică ură de țară și de români, Opoziția actuală (Teroziția), Puterea Judecătorească, Instituțiile de Forță din stat, cea mai mare parte a mass-media etc. s-au constituit ca o forță extrem de unită care difuzează fum în ochii națiunii, dar mai ales FAC, repet FAC, totul în detrimentul României, pentru a servi Multinaționalele:  pun tunurile, în principal, pe Liviu Dragnea, PSD și toți aceia care doresc propășirea României, produc acuzații și deschid procese abracabradante celor ce luptă pentru descătușarea Patriei-Mumă, seamănă dihonie în rândul populației, încită la ură și distrugerea ordinii de drept, încalcă Constituția și legi fără a avea nici măcar o minimă teamă că ar putea da socoteală cuiva etc., etc.!!! 

Așadar, aceasă încrengătură malefică nu se joacă ci, fără frică, acționează faptic, agresiv, încalcă abuziv legea, Constituția și, prin intimidare și șantaj, caută să reinstaleze un regim de teroare, un nou „guvern al meu”, să amaneteze România și pentru generația următoare, sortind-o unui perpetuu sclavagism modern!!!

 Singurii care au mai făcut ceva pentru bietul român și săraca țară bogată, în ultimul timp, a fost PSD (a antrenat și ALDE în cadrul Coaliției de Guvernare!), d-l Liviu Dragnea și, parțial, d-l prof. Tudorel Toader și d-l Călin Tăriceanu. Iarăși vă rog să notați: au vorbit dar au și făcut câte ceva și, ceea ce este foarte important, afirmă răspicat că vor să continue aceste acțiuni!  În context, apropierea de adevărate valori și de personalități luptătoare pentru România, trebuie să constitue principala preocupare a Coaliției de Guvernare, a d-lui Liviu Dragnea, să discearnă și să promoveze ceea ce-i unește și NU ceea ce-i desparte. Dacă orgoliile și influențe subiective, în această luptă benefică pentru țară, abil infiltrate de „binevoitori”, alături de ghioga năpustită de încrengătura malefică (destabilizarea PSD, mutarea luptei la Bruxelles prin minciună și dezinformare etc.), vor reuși să-și facă efectul, înseamnă că motivele trebuiesc căutate în interiorul Coaliției de Guvernare, a PSD, în tăria și caracterul liderilor și membrilor Coaliției de Guvernare, a PSD, a ALDE!!!!  

  Simptomatic, în loc ca vorbitorii să ajute personalitățile ce luptă ca România să iese din acest marasm, să dovedească tabăra insului de la Cotroceni, să facă pe „prieteni” și Multinaționale să se gândească de două ori când întreprind ceva dezavantajos pentru România, ei fac scenarii, găsesc în „neica nimeni” candidați la președinție, trec în derizoriu Programul de Guvernare, primul ce spune, în perioada post-decembristă, Patriei-Mumă „ridică-te din genunchi” , adoptă tactica „non-combat” sau îi atacă, mișelește, din interior!!!  Nimeni nu spune că PSD și Liviu Dragnea sunt perfecți, dar trebuie recunoscut plenar că astăzi ei sunt port-drapelul luptei împotriva statului profund și că, în consecință, suntem cu toții datori, să-i ajutăm, să-i susținem pentru a putea învinge!!!!

 Să presupunem că vorbitorilor le convine actuala stare de fapt din România? Pe cine servesc ei??? Ce vor ei???

Socrate spunea că oamenii de spirit discută IDEI, mediocrii evenimente iar idioții despre oameni!!!   

 Rog să-mi fie scuzată înserarea unui banc, ce circula înainte de 1989, cu nuanțe puțin triviale. „S-a programat o ședință de partid având ca ordine de zi, hotărâri importante. Este convocat și Gigel, membru în birou, care se afla în concediu. Acesta răspunde convocării cu o scrisoare. Secretarul de partid deschide scrisoarea și în locul unui mesaj scris primește un desen reprezentând două testicule. Neînțelegând mesajul, acesta se duce la un mai vechi membru de partid, pentru clarificări, nea Gicu de la sculărie. Nea Gicu se uită la desen și, prompt, îi traduce  mesajul: «Particip dar nu mă bag!»”.

  Am convingerea că ministrul energiei din Statele Unite, Rick Perry, deși nu știu ce a discutat cu Liviu Dragnea, nu a venit, în orice caz, să-l felicite pentru Legea off-shore și pentru intențiile privind politica energetică și față de Multinaționale în viitorul apropiat, Legile Justiției etc., dar, mă întreb și întreb pe toți cei care, eventual, citesc aceste considerații, ar mai fi îndrăznit să vină în România acest domn, cu aceleași mesaje, enumerate în materialul de mai sus, dacă mass-media, politicieni indiferent de partidul din care fac parte, Puterea Judecătorească, Instituțiile de Forță (nu vorbesc de insul de la Cotroceni, plagă a Țării!) etc. ar fi avut, consecvent, opinia că bogățiile Patriei-Mumă ne aparțin și că avem dreptul inalienabil de a dispune de ele???

  Și mai mult, să ne imaginăm că și insul de la Cotroceni, la fel ca în Israel, Ungaria, Polonia, ar fi făcut corp comun cu cei ce apără interesele României?!?

 Nici nu îndrăznesc să-mi imaginez unde s-ar fi aflat acum România!!!!

              Pentru bună regulă aduc în atenție Pilda statului Peru:

În anul 1989, Alan Garcia, preşedintele în funcţie al Peru, îşi încheia al doilea mandat. Dictatorul sud-american nu mai avea dreptul constituţional de a mai candida la funcţia supremă în stat. Susţinând la putere o camarilă coruptă, cangrenă socială şi economică, el instaurase, în Peru, un regim de teroare. În anul 1990, urmau noi alegeri prezidenţiale. SUA hotărăşte să se implice politic în aceste alegeri pentru a impune un preşedinte democrat, în persoana candidatului Mario Vargas Llosa, un celebru prozator şi viitorul laureat al Premiului Nobel. Mario Vargas Llosa dorea un Peru prosper şi o democraţie autentică. În sondaje figura pe primul loc, la mare distanţă de ceilalţi candidaţi, realitate ce îndreptăţea crezul său de a deveni preşedinte. În asemenea condiţii, preşedintele în funcţie, Alan Garcia îl invită la Palatul din Lima. Cu această ocazie, îi propune lui Mario Vargas Llosa sprijinul său, al camarilei şi al serviciilor secrete peruane în schimbul promisiunii că, odată ajuns preşedinte, va face uitate dosarele penale ale lui şi a celor implicaţi alături de el şi-l va propune premier sau într-o altă funcţie importantă în stat! Llosa, refuză târgul şi părăseşte indignat Palatul din Lima deplin încrezător în victoria sa. Din acest moment dictatorul Alan Garcia pune în mişcare un întreg aparat politic, economic, servicii secrete în favoarea unui candidat, care, până atunci figura în sondaje cu doar 3%, un japonez născut la Lima, posesorul unei ferme şi care îşi făcea campanie electorală plimbându-se cu tractorul prin ţară, Alberto Fujimori.

Alberto Fujimori creşte zilnic în sondaje. O mâna din umbră îl sprijină în presă, în mediul de afaceri şi în faţa poporului. Sloganul „Cambio” (schimbare), prin care le cere peruanilor să aleagă progresul şi viitorul devine foarte atractiv şi cu mare impact asupra alegătorilor. Se crează şi un mit al „bunului japonez” care va aduce investitori din Japonia şi peruanii vor trăi ca în Ţara Soarelui Răsare. Luciditatea lui Llosa nu are relevanţă în faţa alegătorilor care vedeau în Fujimori străinul ce la va aduce Japonia în Peru. Urmarea: Fujimori câştigă cu 56% alegerile în Peru! Ajuns preşedinte, Fujimori instituie o dictatură prezidenţială, guvernând cu camarila coruptă din spatele fostului preşedinte Alan Garcia. Economia peruană intră pe mâna companiilor japoneze care au primit dreptul să exploateze resursele minerale ale ţării. Ordonă lichidarea revoltelor populare, inclusiv a grupării maoiste Tupac Amaru, iar în anul 2000 încalcă Constituţia şi candidează pentru a treia oară. Poporul, furios, se revoltă, ia cu asalt palatul prezidenţial, iar Alberto Fujimori se refugiază la Ambasada Japoniei şi apoi în Tara Soarelui Răsare, care-i acordă protecţie. Un tribunal din Lima îl condamnă, pentru  corupţie, crime, înfeudarea economiei peruane, la 25 de ani închisoare, dar Japonia refuză să-l extrădeze!

Sunt clare asemănările izbitoare cu situația din România???

Numai uniți și prin demisia insului de la Cotroceni, putem asigura României un drum ascendent!!!!

                                                                                                                Gheorghe IOVAN

Citiți și Iohannis, acest Fujimori al României

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.