Puncte de vedere

Generalul Iulian Vlad și minciunile din memorii (I)

    Opinia publică din România și cu atât mai mult cunoscătorii evenimentelor din decembrie 1989 a conștientizat faptul că […]

 

 

Opinia publică din România și cu atât mai mult cunoscătorii evenimentelor din decembrie 1989 a conștientizat faptul că starea actuală a României a fost direct influențată de direcția spre care a fost împinsă România în acel sfârșit de epocă istorică a României. Publicarea unei părți a memoriilor generalului Iulian Vlad, ultimul șef al Securității României Socialiste, în nr. 2 al suplimentului „Cotidianul” pe anul 2017, nu a rămas neobservată, iar istoricii, jurnaliștii și politologii au pus lupa pe filmele și textele rămase de pe urma răposatului general. L-am rugat pe profesorul universitar Corvin Lupu să ne spună părerea despre conținutul acestor memorii, controversate, așa cum a fost întreaga personalitate a generalului Iulian Vlad, ca să nu mai vorbim de instituția Securității în ansamblul ei, care a fost de multă vreme deconspirată ca un instrument al oprimării poporului român.

Marius Albin Marinescu: Domnule profesor, aș începe discuția noastră întrebându-vă ce părere aveți despre apariția postumă a memoriilor generalului Vlad și faptul că ele nu au fost transmise direct, ci prin intermediul fostului său șef de cabinet, generalul (r) Aurel Rogojan. În același timp, o să vă rog să fiți de acord să intervin în expunerea dumneavoastră, în scopul clarificării pentru opinia publică a unor detalii clarificatoare, eu încercând să mă fac „avocatul diavolului”, respectiv al eventualelor puncte de vedere controversate, diferite de cele ale dumneavoastră.

Corvin Lupu : De acord, cu atât mai mult cu cât despre problemele pe care le discutăm noi s-au lansat o mulțime de variante, de păreri opuse, susținute de părțile implicate în evenimente cu multă determinare, existând interese mari de ascundere a adevărului, a crimelor, a trădării, a jafului sistematic al țării, petrecut după 22 decembrie 1989. Mulți dintre cei implicați și vinovați sunt încă în viață sunt influenți în servicii, în politică, în armată, sau sunt foarte bogați. De asemenea, urmașii multora dintre actorii evenimentelor interesați să ascundă adevărul, care au decedat în cei 28 de ani trecuți, dețin poziții importante în politica și în economia României și apără în continuare tezele mincinoase privitoare la decembrie 1989. Să nu mai vorbim de armata de profitori din asociațiile de revoluționari/„revoluționari”, care încasează de 28 de ani indemnizații grase, au primit scutire totală de impozite, terenuri intravilane și extravilane, locuri de veci, spații comerciale, scutiri de taxe școlare și universitare pentru copii și alte privilegii. Totul pentru susținerea minciunii privitoare la evenimentele care au constituit baza și falsul suport al regimului politic din România, care a evoluat spre statutul actual de colonie a Occidentului.

Nu este foarte obișnuit ca istoricii să se adreseze opiniei publice. De regulă, istoricii își prezintă concluziile cercetărilor în cărți și în studii de specialitate. Operând cu concluzii privitoare la evenimente istorice de o importanță cu totul deosebită, cum sunt cele din decembrie 1989, rădăcini ale construcției unei întregi epoci, mi-am asumat prin intermediul publicației dumneavoastră și al altor publicații să comunic și opiniei publice rezultatele la care am ajuns. Fac aceasta cu atât mai mult cu cât la aceste evenimente se referă multe persoane de diverse profesii, mulți fiind interesați, alții implicați politic sau care au slujit instituții militare interesate să ascundă modul în care au fost aceste persoane și instituții implicate în evenimente etc. Rezultatul este menținerea confuziilor la nivelul opiniei publice, fapt care afectează gândirea necesară evitării repetării unor mari erori, afectează viziunea societății față de interesele profunde ale României și ale etniei române, afectează viziunea societății asupra instituțiilor statului, afectează conștiința societății că în decembrie 1989 a avut loc o agresiune internațională împotriva României, având ca miză acapararea economiei și resurselor țării noastre și toate acestea la un loc deformează grav imaginea din mințile multor români. De aceea am ales să fac ceea ce majoritatea colegilor mei de breaslă nu fac. Majoritatea istoricilor cercetează, scriu concluziile la care au ajuns, pun cărțile în biblioteci și librării și nu intră în dialog cu opinia publică, cu persoanele de alte profesii. Eu nu m-am izolat în turnul de fildeș în care stau unii colegi ai mei.

M.A.M.: Eu cred că este bine ce faceți și pot să vă spun că mesajele dumneavoastră privitoare la diverse evenimente istorice sunt așteptate cu interes de cititorii noștri din întreaga țară. Mulți doresc să vi se adreseze și cer relații despre cărțile dumneavoastră și despre persoana dumneavoastră.

La doar câteva zile după înmormântarea fostului general Iulian Vlad, fostul său șef de cabinet, Aurel Rogojan, a publicat o broșură intitulată „Generalul Iulian Vlad – vinovatul de serviciu”, în care susține că ar fi transcrierile unor lungi înregistrări ale unui interviu memorialistic cu fostul șef al D.S.S. Mi-ați spus că le-ați văzut. Ce părere aveți despre această broșură?

C.L.: Este regretabil că în 28 de ani generalul Iulian Vlad nu și-a scris memoriile, în ciuda faptului că societatea românească aștepta de la el clarificări ale evenimentelor la care a fost principal actor și, în calitatea lui de cel mai informat om din România, avea și o datorie morală să o facă. Dar, eu cred că s-a temut de adevărul pe care îl aștepta societatea românească. Este un  adevăr prea crud și prea murdar. Or, generalul Vlad și comandanții fostei Securități au încercat și mai încearcă să-l prezinte într-o lumină favorabilă lor și fostei  instituții a Securității, în ansamblul ei. Multă vreme am crezut că dorește să-și lase memoriile nepotului său cel mare, care a studiat Relații internaționale, să le publice el. Nu m-am așteptat să i le dea unui om de calitatea lui Aurel Rogojan.

Din relatările publice a lui Vlad, din timpul vieții, făcute doar în perioada anilor 2015-2017, când a ieșit din „bârlog” ca urmare a apariției cărții mele Trădarea Securității în decembrie 1989. Secrete ale intervenției străine împotriva României, a rezultat că Securitatea a acționat doar foarte curat, și-a făcut datoria conștiincios, moral și uman, iar grozăviile care s-au întâmplat și nenorocirile care s-au abătut asupra României se datorează integral Armatei, lui Ceaușescu, unor forțe nevăzute, pe care a tot știutoarea Securitate nu le poate preciza, iar Securitatea și securiștii au fost niște victime inocente ale noii puteri, pe care, de fapt, în realitate, ei au creat-o, au susținut-o și au adus-o la putere! Dintr-o mare eroare de strategie a rezerviștilor din fosta Securitate, grupați în asociația lor, în frunte cu generalul Vlad (președinte de onoare), col. Teodorescu (președinte executiv și director al revistei „Vitralii”) și generalul Aurel Rogojan (portavoce a generalului Vlad), dar și alții pe care nu-i mai numesc, acest model de promovare a imaginii Securității este susținut cu tărie. Când este vorba despre laudele care se aduc activității fostei Securități, preopinenții deconspiră foste secrete fără reținere, iar când sunt aspecte care nu convin conducerii fostei Securități, ei invocă obligativitatea respectării secretului profesional. Dar, ei nu mai au obligațiile legale de păstrare a secretului, pe care și le asumă voit și le impun și la nivelul lucrătorilor de rând din fosta Securitate, prin asociația menționată mai sus a rezerviștilor și cadrelor în retragere. Din punct de vedere legal, Securitatea a fost desființată, chiar dacă majoritatea fostelor ei cadre și-au continuat activitatea în alte structuri informative. Securitatea fiind înfierată ca instituție „proscrisă” și desființată prin lege, foștii ofițeri nu au mai fost legați de obligații legale, cu excepția celor care au intrat în noile servicii de informații și care au obligația legală de a păstra secretul despre aceste noi servicii secrete.

Dacă în primii ani după evenimente românii au putut fi manipulați total privitor la chestiunea evenimentelor din decembrie 1989, astăzi, mulți dintre ei s-au deșteptat și nu mai pot fi adormiți cu minciuni ieftine.

M.A.M.: Ați pomenit revista „Vitralii – lumini și umbre”. Ați făcut și dumneavoastră parte din consiliul ei de conducere…

C.L.: Da. Am făcut parte vreo șase ani. Revista s-a născut cu aprobarea și cu sprijinul S.R.I. Director era dl. Maior, cu care am colaborat și care a susținut dezvoltarea unor componente de Studii de Securitate din facultatea pe care am condus-o eu. Redactor șef a fost istoricul Cristian Troncotă, colegul meu de la U.L.B.S. Dar, la început, proiectul la care ne-am angajat noi, când am fost rugați să ne implicăm la „Vitralii – lumini și umbre”, mai întâi gl. Troncotă, apoi eu, prevedea că vom aborda atât luminile, cât și umbrele activității fostei Securități. Așa s-a discutat și la S.R.I. Directorul revistei, col. Filip Teodorescu, promova doar luminile și cenzura toate umbrele, revista evoluând spre a deveni glorificatoarea activității fostei Securități. În același timp, se ascundea nucleul vital de activități foarte dăunătoare României. Mă refer la colaborarea trădătoare cu servicii secrete străine, la defectarea a peste 30 de ofițeri care au trădat și au trecut în slujba străinilor (majoritatea în perioada în care Securitatea a fost condusă efectiv de generalul Iulian Vlad, respectiv 1977-1987, ca adjunct militar al D.S.S., în condițiile în care șefii au fost activiști politici, iar din 1987 în 1989 ca șef al D.S.S.). Mă refer de asemenea la încălcarea regulamentelor și ordinelor interne, la sabotarea conducerii de partid a țării, la racordarea Securității la proiectele de înlăturare a conducătorului țării, pe care ei aveau obligația legală și militară să îl apere, la neîndeplinirea sarcinilor de serviciu și permisiunea de pătrundere în România a zeci de mii de agenți străini care au acționat nestingheriți, la contribuția decisivă la declanșarea revoltelor populare din Timișoara, București și din alte orașe (prin intermediul agenturii Securității), la abandonarea pazei unor clădiri strategice ale statului (sediul C.C. al P.C.R., Televiziunea Română, Radio România, unele sedii ale puterii din teritoriu etc.), la arestarea conducătorului statului pe care ei trebuiau să îl apere și la predarea lui în mâinile asasinilor săi, care erau militari din trupele speciale ale țării, instruiți să omoare inamici, nu să-i ucidă pe proprii conducători… Mă mai refer și la jaful banilor țării ascunși în conturile I.C.E. Dunărea, ale Bancorex și în conturile celor peste 330 de directori de credit, toți ofițeri de securitate, la poliția politică practicată, la asasinate etc. Am spus destul. Dacă încercăm să detaliem activitățile dăunătoare desfășurate de o parte din fosta Securitate, va trebui să ne întindem pe pagini întregi.

Așa că, directorul revistei, col. Filip Teodorescu, ne-a îndepărtat pe amândoi din colegiul revistei și a rămas un grup care promovează luminile și ascunde umbrele, sau prezintă doar umbrele fostului Partid Comunist și ale Armatei României, așa cum le văd dumnealor. De asemenea, revista combate cu vehemență instituția Consiliului Național de Studiere a Arhivelor Securității, care are prin lege și menirea să deconspire Securitatea ca și instituție care a promovat poliția politică. Ei susțin că au dreptul și obligația să-și apere onoarea și reputația profesională, dar după ce Securitatea a fost „scuturată” bine de cercetători, nu prea rămâne nici onoare și nici reputație.

M.A.M.: Dar, Aurel Rogojan nu este la revistă?

C.L.: Nu, nu este. La început, generalul Iulian Vlad a susținut să fiu și eu invitat să lucrez la revistă. Știa că Rogojan nu este agreat. Ulterior, l-a propus și pe generalul Rogojan, dar col. Teodorescu s-a opus. Nu l-a primit nici după plecarea mea și a d-lui Troncotă. Poate acuma, după ce a luptat conștiincios să contrazică istoricii neconvenabili fostei Securități, va fi primit și el în colectiv. Nu știu însă ce părere vor avea ceilalți generali de acolo și comanda S.R.I.-ului.

M.A.M.: Dar cu Cristian Troncotă ce au avut, întreb pentru că dumnealui a vorbit la televiziuni favorabil fostei Securități?

C.L.: Uneori a vorbit favorabil, dar a și publicat cercetări privitoare la istoria Securității regimului trecut, inclusiv cărțile „Torționarii” și „Duplicitarii”, care deranjează nu numai prin titluri, dar și prin unele afirmații din cuprinsul lor.

M.A.M.: Să revenim la memoriile generalului Vlad.

C.L.: Cum arătam, gl. Vlad nu și-a scris memoriile în timpul vieții, a prezentat public unele clișee din activitatea sa din timpul evenimentelor din decembrie 1989 și a realizat împreună cu Aurel Rogojan o serie de casete cuprinzând mărturisiri, cu mențiunea să fie prezentate doar după moartea sa.

M.A.M.: I-o fi fost teamă de reacțiile opinie publice, sau de obligația de a oferi clarificări? Sau i-a fost teamă să nu-l dea cineva în judecată?

C.L.: Nu știu precis, am unele supoziții, mă abțin să le precizez, deocamdată, dar, din alt punct de vedere, cunoscându-l bine pe generalul Iulian Vlad, pot să spun că a fost o decizie în spiritul propriu al unora dintre șefii Securității, de a lucra în subteran, de a nu ieși la lumină, de a lăsa pe alții în față, de a influența indirect liniile de gândire. Apoi, Aurel Rogojan nu este un om în care să ai încredere. El folosește deținerea dreptului de a publica memoriile generalului Vlad pentru a-și vărsa propriile mizerii, punându-le în gura generalului Vlad. Câteva asemenea chestiuni sunt absolut certe și eu am să vă dovedesc că Rogojan a falsificat memoriile lui Vlad.

M.A.M.: La ce vă referiți?

C.L.: Mă refer la afirmațiile calomnioase la adresa generalului Troncotă și, mai ales la adresa mea, care nu sunt cuvintele generalului Vlad, ci compoziții ale lui Aurel Rogojan. Am să vă arăt cum a ciuntit Rogojan declarațiile scrise ale generalului Vlad. Vă dau probe pe care le poate verifica oricine. Nu trebuie să fie istoric. Eu am citit atent.

M.A.M.: Păi dacă l-ați da în judecată, ar trebui să facă dovada că mortul ar fi spus ceea ce spune el și l-ați pune la plată! Are pensie nesimțită, poate să plătească…

C.L.: Da, dar nu cred că voi disponibiliza timp și nervi ca să mă judec cu Aurel Rogojan. Eu i-am dat o dată o replică în ziarul „Cotidianul”, care l-a supărat tare… După care a continuat să arunce cu fecale. În fine…, i-a reproșat și lui Cornel Nistorescu de ce mi-a publicat replica, a făcut și alte demersuri crezând că nu se află etc. Deocamdată nu am dispoziție să-i cer socoteală. În fond, sunt doar calomnii prin care vrea să arunce noroi, să-mi afecteze credibilitatea.

M.A.M.: Ce a scris acolo despre dumneavoastră?

C.L.: Acolo Aurel Rogojan susține că generalul Vlad i-ar fi spus lui că a greșit că a revărsat asupra mea toată simpatia pe care ar fi nutrit-o față de tatăl meu. Este o manipulare. Vlad nu l-a cunoscut niciodată pe tatăl meu, care a avut un dosar politic de securitate foarte prost, motiv pentru care a fost schimbat din funcțiile de decan și apoi de șef de catedră al Facultății de Filologie-Istorie din Sibiu, al cărei decan fondator a fost și în jurul căreia s-a creat ulterior întreaga universitate sibiană de stat. În Sibiu, faptul că tata avea probleme de dosar politic, a fost o chestiune de notorietate. Vlad nu avea simpatie pentru oamenii cu dosare proaste de securitate, care aveau copii fugiți în străinătate, cum era fratele meu. Cât despre Aurel Rogojan, el habar n-avea cine a fost tatăl meu. Cu mai mulți ani în urmă, luând masa la un restaurant cu Vlad, cu Rogojan și cu alți generali și ofițeri superiori de informații, într-o reședință de județ, eu i-am spus că tatăl meu a fost 21 de ani director al Muzeului Brukenthal, 14 ani director al institutului din Sibiu al Academiei Române și decan fondator al primei facultăți a universității de stat din Sibiu. A rămas perplex. Nu știa nimic despre tata. Rogojan a fost un simplu șef de cabinet, un fel de secretar șef. Fiindu-i loial lui Vlad, acesta l-a tot propulsat în grade. Directorul S.R.I. Radu Timofte l-a făcut general, tot la rugămintea lui Vlad, care-i oferea consultanță. Știu bine aceste lucruri. În anii directoratului lui Radu Timofte, acesta a dorit mult să colaboreze cu mine pentru promovarea culturii de securitate, pentru școlirea post-universitară a unor ofițeri și pentru a cunoaște ce făceam eu pe linia primei facultăți civile de Studii de securitate din România, pe care eu am înființat-o la Sibiu și pentru ca oamenii din învățământul de informații să învețe de la mine o serie de lucruri. În acest sens, mi l-a trimis la Sibiu pe decanul Facultății de Informații din A.N.I., istoricul Cristian Troncotă, pe care l-am și invitat să rămână cadru didactic asociat, ulterior devenind titular. Domnia sa a recunoscut că S.R.I.-ul a venit către mine, nu invers. Aurel Rogojan răspundea la telefoane, se ocupa de corespondență, organiza audiențele etc. Nu avea răspunderi importante, nu era om de decizie, dar din acel loc călduț de șef de cabinet al lui Iulian Vlad și apoi al directorului Radu Timofte, avea toată România la picioare, cu toate privilegiile pe care le presupune această situație.

A mai spus că gl. Vlad m-ar fi ajutat pe mine și că ar fi regretat acest lucru. Altă minciună! Cu ce m-o fi ajutat gl. Vlad, nu știu, dar în timpul comuniștilor am fost infirmat ca membru de partid, n-am avut nici o dată vreo funcție de conducere în care să fi fost promovat, am fost criticat public de inspectorul șef al Inspectoratului M.I., col. Iulian Rotariu și am avut probleme politice cu carul. Nu am fost lăsat să plec în străinătate, iar când am plecat, am reușit să o fac doar după reclamații și intervenții la nivel înalt. Nici un ajutor! Când am început eu să mă ridic în administrația universitară, în anul 1990 și în următorii, Iulian Vlad era la închisoare. Când a ieșit și a venit la mine la Sibiu, eram șef de catedră și membru al Senatului. Când să mă fi ajutat?

M.A.M.: Deci, să considerăm în continuare că memoriile generalului Vlad sunt manipulate de Aurel Rogojan?

C.L.: Da, cred că așa este corect să spunem. O să și dovedim. A mai scris Rogojan, punând în gura lui Vlad, că eu mi-aș fi turnat colegii, fără să precizeze care colegi, ceea ce l-ar fi deranjat pe gl. Vlad! Adică, lumea care citește să creadă că șeful turnătorilor pe țară era deranjat că mai este la Sibiu un turnător în plus?! Hai că asta-i bună! Prosteala prostelilor pentru proști! Este o mare mizerie, a unui mizerabil. Atât la universitate, unde am avut diverse funcții de conducere, cât și la Consiliul Județean Sibiu, unde am fost director timp de șapte ani, am fost verificat în arhivele serviciilor secrete și nu am fost niciodată informator și nu am deținut nici o altă calitate de colaborator al Securității. M-a căutat la C.N.S.A.S., cu solicitări la nivel înalt și fostul rector de foarte tristă amintire Oprean Constantin, m-au căutat și liderii Federației Comunităților Evreiești din România, în 2005, când mi-a făcut plângere penală Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington și liderii evreilor din România și, de asemenea, au fost și alte solicitări la C.N.S.A.S. în ceea ce mă privește și toate răspunsurile au fost că nu am fost informator, nu am fost agent, nu am avut casă conspirativă, nu figurez în nici o arhivă, pe nici o listă de acest fel. Este doar o invenție a micuțului securist Rogojan!

Apoi, domnule director Marinescu, au trecut 28 de ani de la schimbarea regimului. Nici un coleg de-al meu, de școală, de liceu, de facultate, de colectiv didactic, din U.L.B.S., nu a găsit în dosarele lui de securitate sau de cadre vreo hârtie sau vreo relatare privitoare la vreo turnătorie a mea. N-am turnat pe nimeni. De multe ori, în multe împrejurări, am criticat pe diverși colegi și cunoștințe, pentru diverse fapte cu care nu eram de acord, uneori în public, poate chiar în prezența unor ofițeri de securitate. Fac asta și în prezent. Asta face parte din modul meu de a mă manifesta deschis și fără reținere, dar nu am „turnat” și nici nu a apărut nimic în acest sens. Am făcut în viață greșeli, dar nu din astea. Am făcut altele. Dacă aș fi fost tunător, nu se poate să fi turnat și să nu fi ieșit nimic la iveală în trei decenii, mai ales că am fost mereu în anturaje de persoane cu un nivel social ridicat, de care Securitatea a fost interesată. Ar fi trebuit să iasă la iveală cea mai mică probă, dar nu a ieșit NIMIC, pentru că nu avea ce să iasă. Numai câte persoane importante au trecut prin casa părinților mei și a mea… Rogojan minte cu nerușinarea-i deja cunoscută.

M.A.M.: Să nu publicăm un răspuns de la C.N.S.A.S.?

C.L.: Nu mai este cazul. Și așa discuția noastră va fi lungă. Sunt lucruri cunoscute. Dovada scrisă că nu am fost turnător este și la Universitate.

M.A.M.: Sunt obișnuit cu mizeriile de felul acesta. Eu am fost scos „colaborator al Securității” de către C.N.S.A.S. la ordin, pentru discreditare. După acest verdict, detractorii mei au început să strige lozinca imbecilă cu „Marinescu turnător, informator”, deși eu nu am scris niciodată vreo notă informativă și nu am „turnat” pe nimeni. Nu există nicăieri o sentință judecătorească unde să scrie că am fost informator al Securității. Judecătorii au decis că am fost „colaborator al Securității” fiindcă i-am pus locuința mea la dispoziția unui prieten, ofițer de contrainformații (contraspionaj), care se ocupa cu anihilarea spionajului militar și nu avea nici o legătură cu turnătoriile delatorilor din sistem. Respectivul nici măcar nu a folosit locuința mea pentru întâlniri cu sursele lui de informații, a și declarat asta, dar instanța nu a ținut cont de acest aspect. Oricum, Legea 293/2008 este strâmbă, deoarece turnătorilor le-a oferit o cale de scăpare, ei nefiind declarați „colaboratori ai Securității” dacă denunțurile lor jegoase nu au afectat, chipurile!, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, deci delatorii agreați de sistem sunt scoși „basma curată”. Dar respectiva lege nu prevede același lucru și pentru „gazde”, adică nu se stipuleză în lege că trebuie făcută dovada că notele informative date în casele conspirative respective au afectat în vreun fel drepturile și libertățile fundamentale ale omului. Deci, este o nedreptate, o discriminare între cele două categorii de „colaboratori ai Securității: informatori și „gazde”.

În fine, revenind la acuzele aiurea care vi se aduc dumneavoastră, ca „avocat al diavolului” vă spun că s-a vorbit „în târg” că sunteți de fapt ofițer acoperit, chiar general. Ce-i cu zvonul ăsta?

C.L.: Domnule director, știu. Aicea este o situație deosebită de cea de turnător. Dacă eu aș fi general acoperit, n-aș avea voie să spun sau să recunosc, iar dacă dumneavoastră v-a spus cineva că sigur eu sunt ofițer acoperit, iar eu aș nega cu vehemență, dumneavoastră ați spune că mint „ca un porc”. Așa că tac, nu dau replică și las pe fiecare să judece această situație după cum crede el.

Privitor la această bănuială că aș fi ofițer acoperit, aș vrea să vă spun că după apariția cărții mele Trădarea Securității în decembrie 1989, au fost ofițeri de securitate care au spus că eu am fost ofițer acoperit al Unității Autonome de Contrainformații de pe lângă D.S.S., care se subordona doar formal Direcției a IV-a de Contrainformații Militare, cea condusă în 1989 de regretatul comandant Gheorghe Ceaușu și de aici s-ar explica „ura” mea împotriva ofițerilor de securitate pe care îi urmăream noi. Amiciția mea cu ofițerul de resort de la Sibiu al acestei unități le-a întărit această convingere, probabil. Dar Iulian Vlad nu a spus niciodată în timpul vieții, nici că am fost ofițer acoperit, nici că am fost turnător. Vlad era ceva mai reținut decât Aurel Rogojan, deși mințea și el. Mult! În schimb, Aurel Rogojan coboară la josnicii tipic securiste.

Unii m-au declarat omul Direcției Generale de Informații a Apărării, alții al S.I.E., unii al S.R.I. sau D.G.I.P.I. Au fost atâtea variante…

Adevărul este că eu am iubit istoria, mai ales cea contemporană și recentă și am văzut de tânăr că nu poți să înțelegi societatea, politica, istoria și toate dedesubturile lor, fără să cunoști cât mai mult din activitatea serviciilor de informații, cele care pătrund peste tot și în toate. Nu există nici un moment istoric contemporan care să se fi derulat fără implicarea serviciilor secrete. Din această cauză, ofițerii de securitate m-au interesat în mod deosebit, totdeauna. Am fost mult timp în anturajul lor, am legat amiciții îndelungate cu ofițeri de securitate, unii cu funcții foarte mari și am învățat multe de la ei și, recunosc, am învățat multe și de la generalul Iulian Vlad, al cărui istoric favorit am fost, mulți ani. Cel puțin așa a afirmat el, nu numai în fața mea, ci și a altora. De altfel, în două dintre cărțile mele, în anii 2010 și în 2015, i-am mulțumit pentru că m-a ajutat să înțeleg anumite resorturi adânci ale societății. Dar nu a fost numai Iulian Vlad. Au fost mulți alții. Ulterior, ca profesor și decan, am condus cinci programe de studii masterale restricționate pentru civili în care școlarizam multe sute de ofițeri, inclusiv acoperiți, în fiecare an, iar în colectivul didactic pe care l-am condus am avut o mulțime de generali și colonei. Încet, încet, am cunoscut interiorul serviciilor secrete și acest lucru m-a ajutat să formulez concluzii pe care le consider corecte și utile adevărului istoric, cel mai important lucru în profesia mea. Nu am lucrări în care specialiști în istorie să conteste cu dovezi afirmațiile mele. Și dacă unii autori prezintă în alt mod decât am prezentat eu unele momente de istorie, ei nu contestă și nici nu dovedesc că nu este cum am afirmat eu. Eu am fost contrazis doar de nespecialiști în istorie, de contestatari interesați să ascundă adevărul și să continue manipularea. Cei care mă contrazic nu lucrează pe tărâmul cercetării în vederea aflării adevărului istoric, ci sunt în slujba fostei Securități și a susținătorilor „sistemului ticăloșit”, care se bazează și pe manipularea adevărului despre decembrie 1989, eveniment-rădăcină al regimului politic actual. Mă refer la contrazicerile făcute de numeroși neaveniți, interesați și rău intenționați privitoare la cărțile mele despre evenimentele din decembrie 1989 și despre confruntările româno-evreiești. Legat de celelalte cărți și studii ale mele, nu a fost cazul prezentat mai sus.

M.A.M.: Deci dumneavoastră apreciați că nu a fost bine ca generalul Vlad să lase publicarea memoriilor în seama lui Aurel Rogojan, cu mențiunea „după moartea mea”.

C.L.: Este riscant chiar și pentru generalul Vlad să lase altuia libertatea de a-i publica memoriile. Rogojan îi pune în seamă lui Iulian Vlad afirmații cu care îl compromite și mai tare. Niciodată în istoria României, șefii serviciilor secrete nu au ieșit public să contrazică istoricii pentru că nu le-au convenit concluziile la care au ajuns aceștia. Este dezonorant pentru Iulian Vlad și pentru Aurel Rogojan. Apoi, eventualele afirmații incorecte ale istoricilor se contrazic tot de către istorici și, eventual cu alte dovezi, dacă ele există. În timp, eventualele erori ale istoricilor ies la lumină, nu este nevoie de corul gălăgios al securiștilor ca să clarificăm lucrările istoricilor. Or, dacă Aurel Rogojan nu are rușine, Iulian Vlad se comporta mult mai diplomat și mai academic. În duplicitatea lui, era, pe de o parte, „șarpele cu ochelari” (porecla lui din Securitate), dar și un domn în comportament. Cât a trăit, nu și-a propus să folosească injurii și calomnii, chiar dacă a ocolit adevărul și a spus minciuni. La vedere, s-a comportat elegant, chiar academic. Și-a propus să se comporte civilizat. Era un om condus doar de rațiune, nu de porniri instinctive, ca Aurel Rogojan. Singurul lucru pe care l-a scris în timpul vieții Iulian Vlad despre cartea mea Trădarea Securității în decembrie 1989 că: „este cea mai urâtă carte pe care am citit-o”. Este corect. Nu putea să-i placă o carte în care se devoalează trădarea lui și a complicilor săi din decembrie 1989, din țară și din străinătate. Pentru Iulian Vlad, într-adevăr, cartea a fost una foarte urâtă!

M.A.M.: Selecția de texte din memoriile generalului Iulian Vlad din suplimentul „Cotidianul” începe cu niște articole despre Iulian Vlad. Ce părere aveți?

C.L.: Primul este un articol introductiv al lui Aurel Rogojan, intitulat „De ce generalul Iulian Vlad?” Apoi este un articol al profesorului Dinu C. Giurescu și unul al scriitorului Dinu Săraru. Urmează apoi foarte interesanta Declarație, privitoare la instituția Securității statului în ultimii ani ai regimului ceaușist, predată autorităților noii puteri în 31 martie 1990, când era reținut/adăpostit în Calea Rahovei nr. 39, sediul arestului Direcției Cercetări Penale și îngrijit de un personal care îi fusese în totalitate subordonat. Asupra acestei din urmă declarații, merită să stăruim, în discuția de data viitoare.

Din articolul lui Aurel Rogojan, „De ce generalul Iulian Vlad?”, am reținut intenția acestuia din start de a nu spune adevărul, de a continua manipularea, inclusiv în chestiuni pe care le cunoaște foarte bine. Astfel, autorul afirmă că „…Nicolae Ceaușescu abandonase în mod laș puterea” (p. 6, alin. 3). Presupunând că unii cititori nu cunosc detaliile loviturii de stat, reamintesc pe scurt filmul evenimentelor din dimineața de 22 decembrie 1989: în jurul orelor 3:00, generalul Iulian Vlad i-a propus șefului Comandamentului Militar Unic al României, generalul Vasile Milea, să-l aresteze pe Nicolae Ceaușescu; la orele 8:32-8:33, cu complicitatea ofițerului de securitate gardă de corp (cpt. Vătămănescu), generalul Vasile Milea a fost rănit prin împușcare de col. Gh. Pârcălăbescu și scos de la comandă; la orele 8:37-8:40, gl. Vlad a coborât la intrarea „B” a sediului C.C. al P.C.R. și a dispus comandanților luptătorilor care păzeau sediul puterii să se retragă din misiune, iar apoi a ordonat să se permită deschiderea ușilor și să se lase liberă intrarea în sediul puterii; imediat după orele 9:00, Nicolae Ceaușescu a constatat că i s-au tăiat legăturile telefonice; în jur de ora 11:00, generalul Ioan Geoană a închis pe dinăuntru buncărul prezidențial de la subsolul clădirii, împiedicându-l pe Nicolae Ceaușescu să se retragă în acel sediu de comandă, de unde avea legături telefonice și radio cu toată țara și mari rezerve de oxigen, apă și alimente; la ora 11:30, ofițerii de securitate l-au împiedicat cu forța pe Ceaușescu să se adreseze mulțimii din fața sediului C.C. printr-o portavoce; la ora 11:45 un număr de opt luptători ai Direcției a V-a a D.S.S. i-au evacuat forțat pe Nicolae și Elena Ceaușescu din sediul puterii, cu liftul spre acoperiș (Ceaușeștii au blocat liftul între etaje pentru a se opune evacuării), i-au suit forțat în elicopter, iar la 12:09 elicopterul a decolat de pe acoperișul sediului C.C. al P.C.R.; Nicolae Ceaușescu la „proces”: „Nu, n-am fugit…”, iar Elena Ceaușescu: „Noi nu am vrut să plecăm, rămâneam acolo, muream la sediu…” ; în orele următoare arestării mascate, Ceaușeștii au fost conduși pe un traseu controlat integral de subordonații generalului Vlad.

Deci, unde sunt „abandonarea puterii” și „fuga lașă” a lui Nicolae Ceaușescu, afirmate de Aurel Rogojan? Iată deci cum volumul cu memoriile generalului Vlad pornește la drum cu minciuna în frunte.

M.A.M.: În încheierea primei noastre discuții, propun cititorilor noștri un aliniat dintr-un text al colegului și prietenului meu, jurnalistul George Roncea, text cândva cenzurat:Serviciul din care a făcut parte Rogojan și înainte și după 1989 a fost o adunătură de trădători de țară, puși în slujba unor hoți ca Voiculescu, Vântu, Patriciu, Iacubov, Bivolaru, Tender etc, unelte prin care s-a devalizat economia națională și s-au transferat valorile naționale în mâinile altor securiști/kaghebiști corupți până în măduva oaselor. Cât de vânduți sunt ofițerii de informații de teapa unora ca generalul Rogojan de-au adus țara la dezastrul ăsta? Căci Vântu o fi bolnav, dar slugile care l-au servit sunt și bolnave și nebune!”

Mulțumesc, continuăm data viitoare.

                                                                                                                              (Va urma)

                                                                                                A consemnat Marius Albin MARINESCU

4 Comments

  1. Cristian Troncotă

    Cristian Troncotă

    Total de acord cu afirmațiile și argumentele prietenului și colegului meu, dl prof. univ. dr. Corvin Lupu. Un singur lucru mi-aș permite să adaug, de data aceasta nu în calitate de istoric, ci de ofițer în rezervă. În cazul în care trădarea Securității și a generalului Iulian Vlad vor fi autentificate de istoriografia română, de ce nu și de cea internațională, mă întreb cum va fi considerat generalul Aurel Rogojan ? Adică șeful de cabinet al unui trădător! Știu că în astfel de situații există o singură ieșire onorabilă din Istorie. A se vedea cazurile generalului Sică Popescu, din Corpul I Armată, implicat direct, în afacerea Skoda care s-a sinucis. La fel și maiorul Crăiniceanu, în timpul Primului Război Mondial care a făcut acest gest onorabil cu un pistol oferit chiar de tatăl său, generalul Crăiniceanu, în momentul în care au fost aduse probe indubitalite asupra actului trădării. Acum, în România democratică, trădătorii nu numai că nu recurg la gesturi onorabile, dar continuă să ne intoxice cu tot felul de elucubrații.

  2. Iulian Lita

    Indemn la sinucidere ?! O mare gresala !
    Ce gest onorabil este sa te sinucizi ?

    • Cristian Troncotă

      În toate codurile penale din lume, înalta trădarea se pedepsește cu moartea. Prin urmare, pentru ofițerii trădători mai există un singur gest de onorabilitate: sinucidera. Generalul Gică Popa, președintele completului de judecată de la Târgoviște, cel care i-a judedcat și condamnat la moarte pe soții Ceaușescu, s-a sinucis în ziua de 1 martie 1990, lăsând trei bilete explicative. Asta înseamnă că l-a mustrat conștiința, că a făcut jocul străinilor. Știu că există și varianta că a fost ajutat să se sinucidă. Dar aceasta este o cu totul altă problemă.

  3. Gigi

    Cu tot respectul pentru Cristian Troncota, dar cred ca ar trebui sa consulte un psiholog……

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*