Pamflet

Geniul pustiu al politrucului Ghinion în lirica românească actuală

      Mitingologică Mă știți că sunt câcâit, Nu e nici o noutate, Da’ mă ia și-un bâţâit, Că […]

 

    Mitingologică

Mă știți că sunt câcâit,
Nu e nici o noutate,
Da’ mă ia și-un bâţâit,
Că Dragnea e-n libertate.

Și vrea multe ordonanțe,
De urgență,negreșit,
Ca să scape de instanțe
Legile le-a îndoit.

Vrea modificări cu caru’,
Amnistii și grațiere,
Da’ îi dă Sică cu paru’,
Căzut lat între frapiere.

Lupt din greu pe baricade,
Rareș chiar a răgușit,
Sică beat cântă balade,
Într-un gard înțepenit.

Merg la miting fără teamă,
Țin discursuri bâlbâit,
Sepepiștii mă aclamă,
Când fac un scurt-circuit.

Da’ am baterie Varta,
Plus trei acumulatori,
Sică vine cu pancarta
Și husarii zburători.

Chiar la Iași m-au scos la luptă,
Ce discurs strălucitor!
De-acum pe ciuma coruptă,
O s-o frig la rotisor.

Întrebările-s v-o patru,
Da’ nu-mi amintesc,să știți,
Că io când încep să latru,
Am în cască paraziți.

Ţipă Rareș,se strofoacă
La gât i se umflă vene,
Sică bea o busuioacă,
Prăbușit pe damigene.

Umblu-acum să-mi vând volumul,
Din Ploiești la Timișoara,
Vine lumea cu duiumul,
Să îmi cumpere gargara.

Nu ie scumpe și salarii,
Au românii berechet,
Da’ Dragnea și cu tâlharii,
Îmi dă mUE la pachet.

La Ploiești au fost v-o mie,
La Timișoara, puhoi
Și cu noua baterie,
Îmi iau mUE și-napoi.

Vreau să mut și Plugușorul,
Să trageți buhaiu-n mai,
La Sibiu,Ecuatorul,
Că Franţ zice că nu-i bai.

O să schimb și calendarul,
Ce Gregorie,ce Iulian?
Vă semnez io ca primarul,
Calendarul Iohannian.

Deci,#rezist pe metereze,
Referendum v-am promis
Și plăcuțe suedeze,
Iau duminică, precis.

          Romeo Serafim
           18 Mai 2019

  Pamfletul ghinionului

După chiorul , zis și Petro ,
Precedat fiind de nea Ion,
Ne-ai dat doamne pe Plăvanul,
Ce se cheamă GHINION!

A băgat în el mâncare,
S-a făcut cât un dulap,
Lumea-i zice Mălai Mare ,
Că-i masiv şi… greu de cap!

Pus acolo de servicii,
Doar cu rolul de pion,
Resemnează-te şi rabdă,
Aşa-i când ai Ghinion!

Atunci când justiția-i strâmbă,
Când se judecă un om ,
Fă-ți cruce și muşcă-ți limba
Dă-l dracu’de GHINION!

Ți-ai lovit cumva maşina,
Ai intrat cu ea în pom?
Scuipă-n sân și strigă tare
Dă-l dracu’de GHINION!

Dacă noaptea ai coșmaruri,
Şi apoi nu mai ai somn,
Citește o rugăciune,
Dă-l dracu’ de GHINION!

De ai datorii la bancă,
Şi ți-e teamă de Robor,
De plătești în mai rata,
E tot de la GHINION!

Dacă ai cumva diaree,
Aşa cum mai are omul,
Scuipă-n sân și zi-i ca mine
S-o mănânce GHINIONUL!

Iar când vezi că cei slugarnici,
Ne dezbină om cu om,
Aşteaptă că vine vremea,
Să scăpăm de GHINION!

Când mergi seara la culcare,
Şi te rogi la Sfântul Domn,
Cere pentru tot românul,
Să scăpăm de GHINION!

Când mergeți voioși la urne,
Că eşti doamnă sau eşti domn,
Pune votul fără frică,
Să scăpăm de GHINION!

Iar la toamnă în noiembrie,
Când vom merge să votăm,
De veți judeca mai bine
Vom scăpa de GHINION!

          Culeasă de pe internet, autor necunoscut

1 Comment

  1. gigimutu

    chiolhannis,

    sper sa ai GHINION in noiembrie, si sa pleci inapoi la sibiu, si, poate poate, dade dade, sa-ti vina rindul la bulau!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*