![„În Crucea Simonei, simplă, sinceră, smerită, Occidentul descoperă o lume ce pentru ei, a apus de mult – lumea credinței […]](https://www.justitiarul.ro/wp-content/uploads/2018/06/simona-1-620x350.jpg "Gestul campioanei de la Roland Garros 2018: Crucea Simonei, simplă, sinceră, smerită")
„În Crucea Simonei, simplă, sinceră, smerită, Occidentul descoperă o lume ce pentru ei, a apus de mult – lumea credinței în Dumnezeu.”
ORTODOXIA SIMONEI
Când ieși pe poartă, pe ușă, înainte de a călca în praful lumii, fă-ți Cruce. Așa am fost învățat de acasă. De parcă Crucea era hotarul dintre agitația lumii și siguranța căminului părintesc. Așa am crescut: în fața bisericii, a troiței, a icoanei de la fântână, să ne însemnăm cu semnul Vieții.
Deprindere și nu automatism, am simțit nevoia de a mă însemna cu semnul Sfintei Cruci la fiecare început din viață: de drum, de școală, de lucru, de bucurie sau de mâhnire. Chiar și atunci când încep o nouă carte, plec în călătoria rândurilor cu semnul Sfintei Cruci. Pentru că a te însemna cu semnul Vieții este întâi de toate o putere ce vine din interior. De multe ori nici nu se poate explica. Pur și simplu, în acel moment, de bucurie ori de întristare, simți că trebuie să dai slavă lui Dumnezeu. Cum? Prin semnul Sfintei Cruci.
Vine din interior și se revarsă în exterior, devenind mărturisire de credință. Simți că toate privirile se îndreaptă spre tine, toți se întreabă ce ai pățit, dacă ești cu toate acasă, unii te judecă – credința se trăiește în suflet, dar tu asta simți – semnul Crucii te împlinește și te ocrotește. Doar că, în lumea zilelor de astăzi, devii un ciudat dacă îți faci Cruce în public.
Citim de multe ori despre pătimirile Sfinților mucenici din Sinaxare. Ce curaj! Ce tărie! Ce bărbăție duhovnicească! Și ne gândim că noi nu prea am mai fi în stare să ducem la capăt mărturisirea credinței. Așa este. Dar a avea curajul să te însemnezi cu semnul Sfintei Cruci poate fi o firimitură din râvna mucenicilor. Un început. Cea mai sinceră mărturisire de credință. Iar când îți mărturisești credința sincer, întărești și credința altor semeni. Dai curaj. Speranță. Oferi un model, dincolo de arhietipul păgubos – eu îmi trăiesc credința în suflet, am relația mea cu Dumnezeu, nu trebuie să mă închin în public…
Recunosc, nu știu prea multe despre tenis, ori despre sport, în general. Însă ca român, știu și eu de Simona. Simona Halep. La fiecare succes, chiar și la înfrângeri, i-am acordat câteva clipe, prin sursele media. Și am ajuns la concluzia că tăria Simonei de a începe și a sfârși competiția cu semnul Sfintei Cruci, face mai mult decât zece mii de articole despre credință și dogmă. Cântărește mai mult decât orice conferință, predică sau discurs teologic ce își răspândesc mesajul doar într-un anumit context bine definit. Pentru că Simona are un alt public țintă decât PR-ul Bisericii…
Mărturisirea ei publică, în arenele lumii, spune ceva despre Ortodoxie. Despre Ortodoxia mărturisitoare. Despre Ortodoxia curajoasă și plină de viață. În Crucea Simonei, simplă, sinceră, smerită, Occidentul descoperă o lume ce pentru ei, a apus de mult – lumea credinței în Dumnezeu. Și ce mod mai bun de a arăta lumii pe Dumnezeu, decât viața ta proprie, pusă în slujirea Crucii?
Nu știu nimic despre viața ei personală. Nici dacă merge la Biserică ori ba, dar știu din Crucea ei, că Ortodoxia se mărturisește și îmbrățișează lumea prin gestul ei.
Pentru că a te însemna cu Sfânta Cruce este un discurs despre dragoste. Despre dragostea Răstignitului. Este o iubire care respectă libertatea omului chiar şi atunci când omul Îl respinge pe Dumnezeu sau nu Îl primeşte. Crucea Mântuitorului Iisus Hristos reprezintă iubirea lui Dumnezeu arătată oamenilor într-o lume plină de ură şi de violenţă. Oriunde vedem Sfânta Cruce trebuie să ne aducem aminte cât de mult ne iubeşte Dumnezeu şi aşteaptă răspunsul nostru la iubirea Lui. Purtăm crucea cu lănţişor la gât de când suntem botezaţi, ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci, dimineaţa când ne trezim din somn, seara când ne culcăm, înainte de masă şi după masă. Mamele fac semnul Sfintei Cruci peste pâinea care urmează să intre în cuptor, iar ţăranii noştri sculptează semnul Sfintei Cruci pe poarta lor, ca să intre în curte sau în casă ca într-o biserică, ca într-un loc sfinţit, prin rugăciune şi fapte bune.
Simona îşi face Cruce la sfârşitul partidelor şi nădăjduiesc să îşi facă şi de azi înainte. Chiar dacă pierde, chiar dacă câştigă. Fiindcă Crucea nu este semnul înfrânților, ci a celor care cred în Înviere.
Superb articol , asa este credința trebuie mărturisită și Bravo Simonei !
FELICITARI SIMONA PENTRU FAPTUL CA ESTI ROMANCA SI NU ITI E RUSINE DE CREDINTA STRAMOSEASCA. TU ESTI UN APOSTOL AL BIRUINTEI