Colimator

Globalistul neomarxist Iulian Bulai (vicepreședinte USR) are misiunea de a submina credința ortodoxă        

  „În vara respectivă mi-am făcut bani de liceu. Din adunat sticle, dar mai ales din împletit baloane pe stradă […]

 

„În vara respectivă mi-am făcut bani de liceu. Din adunat sticle, dar mai ales din împletit baloane pe stradă principală şi prin bâlciuri. Am fost mereu un tip cu spirit antreprenorial şi destul de creativ” (Iulian Bulai despre prima vizită a lui la surorile din Norvegia în anul 2003, „Adevărul”)

Iulian Bulai mai spune că pentru a putea termina anul universitar, din ianuarie 2009 s-a încadrat cu jumătate de normă ca administrator şi clopotar la o biserica luterană din apropierea şcolii. În decurs de şapte luni a învăţat limba norvegiană, pentru a putea înţelege cursurile, apoi a intrat la Academia Naţională de Arte din Oslo.” („Adevărul”)

„Pentru că am fost înzestrat cu darul sculpturii, mi-am confecţionat mască şi un costum impecabil înfăţişându-l pe Henrik Ibsen şi în cursul a două luni de performance pe stradă am reuşit să adun aceşti bani, plus banii de care aveam nevoie pentru întreţinere. În cursul acelei veri, Leonard Cohen a asistat la performance-ul meu artistic, şi m-a vorbit de bine în faţă a 10.000 de oameni”. (Iulian Bulai, „Adevărul”)

Fiindcă tot este expert în măști, bolșevicul neomarxist Iulian Bulai și-a confecționat un aspect identic cu al bolșevicului marxist Lev Davidovici Troțki, născut Léiba sau Leib Bronștéin într-o familie de evrei așkenazi (khazari) din Ucraina.

Bolșevicul marxist Lev Davidovici Troțki, născut Léiba sau Leib Bronștéin, revoluționar și creator al URSS.

Bolșevicul neomarxist Iulian Bulai, politruc, deputat şi vicepreşedinte al USR.

Iată ce scrie în Wikipedia despre Lev Troțki: „El a fost un politician influent la începuturile existenței Uniunii Sovietice, mai întâi Comisar al poporului pentru politica externă iar mai apoi ca fondator și prim comandant al Armatei Roșii și Comisar al poporului pentru apărare. A fost de asemenea membru fondator al Politburo-ului. În urma luptei pentru putere cu Iosif Vissarionovici Stalin din anii 1920, Troțki a fost exclus din Partidul Comunist și deportat din Uniunea Sovietică. A fost în cele din urmă asasinat în Mexic de un agent sovietic. Ideile lui Troțki formează bazele teoriei comuniste cunoscute sub numele de troțkism.”  https://ro.wikipedia.org/wiki/Lev_Davidovici_Tro%C8%9Bki

Scandalul declanșat de bolșevicul neomarxist Iulian Bulai a izbucnit după postarea pe Facebook, blasfemiatoare și provocatoare, a acestui individ cu ocazia Sfintei Sărbători de Crăciun în 25 decembrie 2019:

Un copil. Sărac și provenit dintr-o familie foarte ciudată. Un tată trecut de prima tinerețe și o mamă adolescentă. Apărut în lume fără ca părinții lui să fi făcut dragoste. Cu o mamă surogat și un tată care acceptă paternitatea fără să fi contribuit la ea. Refuzat de comunitate. Născut fără ca părinții să fi fost căsătoriți, doar logodiți. Nașterea lui arată extradordinarul dar și limitele societății în care a apărut.

Acum 2000 de ani s-au întâmplat cele scrise mai sus. Soarta lui este astăzi împărtășită de mulți copii din România, dar care nu au avut alături părinți atât de iubitori. Avem peste 50.000 de copii în grija statului. Peste 3000 de copii anual dați spre adopție. Mai mult de o treime din cei 3000 nu își găsesc o familie. Anual aprox. 2000 de copii sunt declarați greu adoptabili-nimeni nu îi vrea în România. Peste 1000 de copii români au fost traficați doar în UK până în 2007. Recent, justiția română nu a găsit niciun vinovat din cele câteva zeci/ sute care ar fi fost implicați în traficul a aproape 200 de copii din Țăndărei. Acesta este cel mai mediatizat caz recent de trafic de ființe umane din România, dar nicidecum singurul.

Asta arată multe comunități eșuate sau cvasi eșuate în România. Comunități eșuate la fel de mult ca cea din Betleem de acum 2000 de ani. Eșuate din lipsă de implicare a celor din jur.

În fața atâtor comunități eșuate, noi avem șansa de a umple locul păstorilor și magilor care au dat o mână de ajutor acum 2000 de ani. Într-o Românie cu mulți baronași și combinatori, politicienii onești ar trebui să fie păstorii și magii zilelor noastre care dau o mână de ajutor celor care au nevoie: comunități eșuate cu nevoie de solidaritate, generozitate și bună gestionare a bugetului local. În interesul părinților și pruncilor.

Pentru mine și despre asta este Crăciunul: implicare în comunitatea locală pentru cei mai vulnerabili și măsuri de intervenție din partea comunității dincolo de incapacitățile individului.

Crăciun fericit tuturor!”

Trecând peste criticile oamenilor normali – nu cei ai lui Iohannis din „Ro-mâ nia nor-ma-lă” a acestuia! – trecem direct la reacțiile din grupul intern de Facebook al USR:

Dan Cazacu, USR: „Biserica, așa cum e ea coruptă și dată cu statul este una din instituțiile în care românii mai au încredere. Mai mult decât în Parlament, de exemplu. În acest context să vii să spui ditai blasfemia public, ca să explici situația familiilor defavorizate, este dincolo de prostie, Iulian Bulai. Este suicid politic. Dacă vrei să îți închei cariera politică, dă-ți frumos demisia din BN. (…) Tot electoratul nostru 65+ s-a dus. În a treia zi de Crăciun, echipa Dan Barna, vouă nu vă e un pic rușine de colegul? Vreo sancțiune, ceva?

Ferenc Istvan Kabai, USR: „Cum să ataci exact stâlpul pe care a fost construit creștinismul? Și te mai dai și teolog și creștin catolic. Nu poți jigni oamenii în halul ăsta exact atunci când sărbătoresc cea mai mare sărbătoare creștină, să faci legături imaginare, demne de SF. (…) Nu poți tu ca vicepreședinte USR să îți arăți prostia și impostura pe Facebook.

La Iulian Bulai se vede clar că are misiunea de a submina credința ortodoxă a poporului român, deoarece nu este prima dată când activistul progresist înrolat în USR atacă religia creștină. Cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paști, pe 28 aprilie 2019, acesta postase următorul text tot pe pagina sa de Facebook:

Învierea este şi despre tentativa unui GRUP CRIMINAL ORGANIZAT de a promova un FAKE-NEWS. Mituind martorii şi promovând un mesaj fals. Se întâmplă asta şi în zilele de astăzi. La tv sau pe stradă, sau în Parlament. Fenomenul e vechi de când lumea. Iată că ÎNTÂMPLAREA (oooo!!! n.n.) de la Ierusalim de acum 2000 de ani a schimbat lumea şi oamenii, iar tentativa de fake-news a rămas doar o încercare nereuşită de cosmetizare a adevărului. Să avem speranţă aşadar. Fake-news vin şi trec. Adevărul rămâne. Interpretat de către fiecare dintre noi. Dar nicidecum nu poate fi cumpărat cu bani. Se aplică în credinţă, politică sau relaţiile interpersonale. ASTA AM ÎNȚELES EU aseară la slujba de Înviere! Hristos a înviat!” (Sfânta manipulare de Paști, când politrucii ne învață religie și popii fac politică…)

Nemernicul Iulian Bulai are un tupeu ieșit din comun! După fiecare postare blasfemiatoare la adresa creștinătății, bolșevicul neomarxist încheie cu urările „Crăciun fericit tuturor!” și „Hristos a înviat!” scrise în zeflemea. Hai sictir, ticălosule! Pe limba ta multiculturală, ca să pricepi mai bine…

                                                                                             Marius Albin MARINESCU

                                    ODINIOARĂ…

            Odinioară, cu cît făceai mai multă școală, cu atît știai mai multe. Azi, cu cît faci mai multă școală, cu atît ești mai tîmpit – mai ales cînd faci școala în Occident. Am în vedere acum boul săptămînii, al lunii, al anului, Iulian Bulai.

Oare cu ce a cîștigat acest handicapat (adică, așa cum se spune azi, această persoană cu dizabilități) pe alegători? Cu studiile pe care le-a făcut în 5 țări? Cu cele 6 limbi pe care le vorbește (inclusiv dialectul mandarin)? Cum poți, popor român, să trimiți în parlament astfel de handicapați? Are cineva timp (eu nu mai am) să verifice parlamentarii USR unde și-au făcut studiile, cîte studii au făcut, cît și unde au muncit?

Iată un CV (adică biografie) a lui Iulian Bulai.

Educație și formare

  • 2015 – Universitatea din Siena, Italia (master în rel. internaționale și diplomație culturală)
  • 2014 – Institutul de Diplomație Culturală, Berlin, Germania (student de schimb)
  • 2014 – 12 – Academia Națională de Arte din Oslo, Norvegia (master în arte vizuale)
  • 2013 – 12 – Academia Centrală de Arte din Beijing, China – (student de schimb)
  • 2013 – Beijing Global Village School, China (curs intensiv de limbă mandarin)
  • 2012 – Universitatea de Limbă și Cultură din Beijing, China – (școala de vară)
  • 2011 – Universitatea din Lisabona, Portugalia – (student Erasmus)
  • 2010 – Institutul de Limbă și Cultură Italiană, Firenze, Italia – (școala de vară)
  • 2012 – 09 – Academia Națională de Arte din Oslo, Norvegia – (licență în arte vizuale)
  • 2009 – 08 – Școala de arte Einar Granum, Oslo, Norvegia
  • 2007 – 04 – Liceul Romano-Catolic «SF. Francisc de Assisi», Roman

Expoziții

  • 2016 – Sommerøya, Oslo
  • 2016 – București Stories, Interkulturelt museet, Oslo
  • 2015 – Anuala de Pictură, Grafică și Sculptură din Roman
  • 2015 – Performance, The definition of art by J. Allen, Agenda, Kunstnernes Hus, Oslo
  • 2015 – Expoziția Stakkars oss DoGA, Oslo
  • 2014 – Anuala de Pictură, Grafică și Sculptură din Roman
  • 2014 – Expoziția anuală NK, muzeul Kode, Bergen, Norvegia
  • 2014 – 70 Sinnatagger, Chateau Neuf, Oslo
  • 2013 – Feetfulness, Gallery Storck, Oslo
  • 2012 – Reciprocity, CAFA Gallery, Beijing –
  • 2012 – Performance – Portrait of a Situation, Roma people, Oslo
  • 2012 – 100 de portrete ale lui Marte W. Goksøyr, Gallery Seilduken, Oslo
  • 2012 – The Leonard Cohen Project in Oslo, Oslo National Academy of the Arts
  • 2011 – Tapas sculpture, Gregersfestivalen, Oslo
  • 2011 – Plums and other fruits, Langs Akerselva
  • 2010 – Manifesto for Portrait Activism, – Academia Națională de Arte din Oslo
  • 2009 – Biciclete pentru toți, Școala de arte Einar Granum

Workshopuri artistice

  • 2014 – Scandinavian artists in Berlin, Germania
  • 2013 – Ice sculpture festival, Langxincha, China
  • 2012 – The pottery workshop, Jingdezhen, China
  • 2011 – Cencal, Caldas de Reihna, Portugalia
  • 2010 – Vårgjeng, Suedia

Experiență de lucru

  • 2016 – Membru al Biroului de Presă și Comunicare, stagiar, Delegația UE în Rep. Capului Verde, Praia
  • 2015 – Asistentul ofițerului de presă, stagiar, Delegația UE în Islanda, Reykjavik
  • 2014 – Coordonator de expoziție, Et Europeisk Fengsel, Biblioteca Galeriei Naționale de Arte, Oslo, Norvegia
  • 2014 – Traducător, Examenul de interpret: Limba Norvegiană – Limba Română, Colegiul Universitar din Oslo
  • 2013 – Asistentul atașatului cultural, stagiar, Ambasada României în Republica Populară Chineză
  • 2013 – Consilier și traducător – Norwegian Church Aid
  • 2012 – Asistentul secretarului politic, stagiar, Ambasada României în Regatul Norvegiei

Voluntariat

  • 2015 – Consilier, Grupul de acțiune al tinerilor creștini, mulsulmani și evrei din Oslo
  • 2015 – Coordonatorul inițiativei i74 – județul Neamț
  • 2012 – Consilier – atragere fonduri/programe de educație, Fundația Pacea, Roman
  • 2012 – Consilier – Hjerterom, Biserica Norvegiană, Norvegia
  • 2012 – 11 – Interpret (Română – Norvegiană, Norvegiană – Română) Dispensarul de urgență pentru imigranți, Oslo
  • 2012-10 – Asistent și translator, Centrul de zi – Fransiskushjelpen, Oslo

Activitate media

Editorialist invitat la:

  • www.republica.ro
  • www.ziare.com
  • www.inroman.ro

Competențe lingvistice

  • Limba Norvegiană (foarte bine)
  • Limba Engleză (foarte bine)
  • Limba Franceză (bine)
  • Limba Italiană (bine)
  • Limba Portugheză (competent)
  • Limba Chineză: dialect Mandarin (începător).

Vă întrebați cît a muncit? Am găsit într-un colț de biografie intimă, două activități cu care și-a asigurat costul studiilor și întreținerea în Norvegia, două activități care se pare că în această țară sînt foarte bine plătite, a fost clopotar la o biserică și a umflat baloane pe stradă. Hai, că ăsta chiar ne crede proști!

Leonard Cohen chiar nu l-a ajutat cu nimic? Și dacă da, de ce? Din dragoste de oameni?

Popor român, popor mințit, popor naiv, popor prost, tu oare chiar te miri de ce cazi din lac în puț?

                                                                                                  Dan Cristian IONESCU

Citiți și:

Balamucul USR

USR și PNL, două partide care sfidează neamul românesc

USR, partidul alogenilor racolați ca agenți sub acoperire: Perechea Barna-Seidler și serviciile secrete

USR, partidul inventat de Soros și SRI, a adunat vechii informatori ai Securității și odraslele alogenilor bolșevici

USR a fost reclamată la DNA pentru finanțarea din campania electorală

O fostă senatoare acuză: Uniunea Salvați România a fost înființată fraudulos și la fel de fraudulos a participat la alegeri!

România sub ocupație soroșistă

 

 

14 Comments

  1. Misto canini

    Rar am vazut asemenea coltisori. Bampirul Bulai – un bampir din cuibul de bampiri care sug sangele tarii la nivel inalt. Cum sa nu-i stea in gat Ortodoxia?

  2. gigimutu

    bai ce moaca de spart borcane ai mai bulai, cu ”b” mic, ca asa meriti!

    hai sa-ti spun ceva ce jidanii nu inteleg, de 2000 de ani, si si acum il rastignesc pe Iisus Hristos
    Intruparea mintuitorului Iisus Hristos dintr-o fecioara a fost proorocita cu sute de ani inainte de a se intimpla, jidanii insa, chefuri, petreceri, averi, desfrauri si alte si alte placeri lumesti, nu l-au cunoscut decit cei CURATI CU INIMA, precum si cei care au constientizat mocirla spirituala in care traiau, care l-au si primit, atunci cind a venit si a propovaduit imparatia lui Dumnezeu, e adevarat, foarte putini, marea majoritate l-au respins si l-au batjocorit si l-au
    rastignit. intruparea lui Iisus Hristos este o taina, poate cea mai mare taina, alaturi de invierea lui Iisus Hristos, niciodata nu a fost bunul Dumnezeu mai milostiv cu intreaga omenire.

    sa vii matale acum, cu blasfemiile astea, tefelistule, spalatule pa creier, du-te si spovedeste-te, ca te iarta Dumnezeu, chiar daca ai facut blasfemiile astea!!!! vezi, nu te trimit in iad, la chinuri, te trimit la Dumnezeu!!!

    • IQ100

      “Intruparea mintuitorului Iisus Hristos dintr-o fecioara a fost proorocita cu sute de ani inainte de a se intimpla, ” simoplu ca nodul gordian…proorocire scrisa dupa

  3. gigimutu

    bai nene bulai,

    pai la atita scoala, cum de ai ramas asa de prost?

    scurt, inca doua comentarii pentru cultura ta generala
    1. fake news, la invierea lui Iisus Hristos? pe bune?
    pai daca mergeai putin pe la biserica, ai fi aflat ca mai marii evreilor, batranii lor si arhiereii au promis bani multi paznicilor care au fost pusi la mormantul lui Iisus, ca sa nu vina ucenicii lui sa-i ia trupul si sa spuna ca a inviat.
    sa-l citam pe musiu iohanel, ghinion, Iisus a inviat, paznicii au cazut ca morti si au luat bani din greu sa MINTA ca au venit ucenicii lui Iisus si i-au luat trupul, vezi, asta era fake news-ul, nu INVIEREA lui Iisus. pai soldatii romani nu ar fi lasat nici musca sa se apropie de mormant ucenicii lui Iisus erau risipiti si inspaimintati, doar femeile mironosite ar fi avut curaj sa se apropie de mormant (ceea ce au si facut, dar mai spre dimineata), cine sa il fure, asta e o intrebare logica, daca ai atata creier sa raspunzi?
    2. comunitate esuata la Bethlehem? cine esti matale ca sa judeci ce comunitate era la Bethlehem? pentru informarea ta, iarasi, ca vad ca nu esti umblat la biserica, Iisus cu mama sa si cu dreptul Iosif traiau in Nazareth dar au plecat la Ierusalim, pentru recensamint, de aceea Iisus s-a nascut in Bethlehem, asa cum a fost de altfel si proorocit.
    probabil ca o consideri si comunitatea din Nazareth ca fiind esuata? eu cred ca matale ai esuat in Romania, ai dovedit cu comentariile tale ca nu esti ROMAN, semeni perfect cu idolul tau trotki! si la infatisare, si la gandire!

    • IQ100

      “pai daca mergeai putin pe la biserica, ai fi aflat ca mai marii evreilor, batranii lor si arhiereii au promis bani multi paznicilor care au fost pusi la mormantul lui Iisus, ca sa nu vina ucenicii lui sa-i ia trupul si sa spuna ca a inviat.”
      Eu am fost la biserica si am plecat du[pa 5-6 anui tosmai pt ca eram pus sa cdept aiureal dupa aiureala, pana cand am zis ca imi bat prea mult joc de mintea mea, dat chiar de un eventual Principiu Superior. .Povestea cu piatea, e pt ‘anl;afabetii reali nu doar functionali, de acum 1700 de ani si e scrisa DUPA data presupuselor evenimente care, la o minima logica , nu au existat.Asta nu jigneste si nu impiedica pe nimeni sa CREADA in eleDdar sorry, nu sa si SUSTINA asa ceva, ca si cand Biblia ce se sjustifica pe era insasi ar fi ceva credibil”stiintific” , rational..Nu poti combate CREDINTA cu logica/realul.Crezi sau nu crezi.Matale crezi, eu nu cred, iar neomarxistii isi bat joc de ambele categorii.Dar a dumitale este mai vulnerabila iar metoda “cap in nisip” o vulnerabilizeaza in plus.
      In realitate Textelede atunci se scriau si se rescriau..Biblioteci intregi au fost arse/distruse/ ascunse si/ sau puse la index.In aceleasi scopuri ca si astazi.I
      “Knowledge is power” este Si adevarul va va face liberi.2

      • IQ100

        sorry, mai corectez din erorile de tastare
        ‘Pai daca mergeai putin pe la biserica, ai fi aflat ca mai marii evreilor, batranii lor si arhiereii au promis bani multi paznicilor care au fost pusi la mormantul lui Iisus, ca sa nu vina ucenicii lui sa-i ia trupul si sa spuna ca a inviat.”
        Eu am fost la biserica si am plecat dupa 5-6 anui tocmai pt ca eram pus sa accept aiureala dupa aiureala, pana cand am zis ca imi bat prea mult joc de mintea mea, data chiar de un eventual Principiu Superior. .Povestea cu piatra si ucenicii e pt analfabetii reali nu doar functionali, de acum 1700 de ani si e scrisa DUPA data presupuselor evenimente care, la o minima logica , nu au existat.Asta nu jigneste si nu impiedica pe nimeni sa CREADA in ele Dar ,sorry, nu sa si SUSTINA asa ceva, ca si cand Biblia (ce se justifica pe ea insasi, deci este TAUTOLOGICA) ar fi ceva credibil ”stiintific” , rational..Nu poti combate CREDINTA cu logica/realul.Crezi sau nu crezi.Matale crezi, eu nu cred, iar neomarxistii isi bat joc de ambele categorii.Dar a dumitale este mai vulnerabila, iar metoda „cap in nisip”(=Biblie=biserica) o vulnerabilizeaza in plus.
        In realitate, textele de atunci se scriau si se rescriau,se cenzurau si se ascundeau, inclusiv si mai ales BIBLIA CRESTINA…Biblioteci intregi au fost arse/distruse/ ascunse si/ sau puse la index.In aceleasi scopuri ca si astazi.
        „Knowledge is power” este “Si adevarul va va face liberi”.2

  4. MN

    In fotografie apare clar ca domnul Bulai are niste “colti”, precum animalele. Se pare ca si gindirea nu este chiar a unui om normal, atit timp cit abordeaza subiecte care il depasesc total, si isi permite sa-i jigneasca crunt pe cei de linga el. Ai grija domnul Bula !!!!!

    • IQ100

      Foto poate fi prelucrata sau Dl Bulai, mare amator de masti a conceput o “gluma” in 2 peri pt a isi arata originile din taar lui Dracula, asa cum e identificata Romania.
      Exista ‘colti de vampir” de cumparat in orice balci.Sua poate fi o photoshopare.Dar nu pare singurul personaj a parte din fotografie.

  5. IQ100

    comentariul meu de pe active news, usor adapatat

    Nu e de capul lui.si NU ii apartin textele.
    Jignirile si aiurelile isi trag seva din o anumita veche filosofie cu cei doi sa zicem Mos Craciuni care coboara pe acelasi horn si unul e murdar p fata si unul nu.Publicata si [pe de acest site cu titlul “Ce este talmudul” Sa demonstrezi /sustii un un ‘adevar ” si contrariul sau in acelasi timp, sau nici unul dintre ele(https://www.justitiarul.ro/ce-este-talmudul/) sau sa aplici vorba lui V.Ilici Ulianov ( “cea mai buna cale sa controlezi opozitia este sa o conduci”, aplicat si de scarbiciile Coloniei + gauleiter, deci tot o conducere “straina”).
    Sa spui ca Iisus este sfant si mama sa este PURUREA fecioara, cu nastrere “mai presus de fire” (crestinismul ortodox) sau profet si mama sa, femeie demna de cinste (Islamul), sau iIsus Dumnezeu,mama sa femeie normala cu mai multe nasteri (protestantismul) dar si cu totul altele :Iisus om, mama, “femeie usoara” pt ca a conceput un copil inafara casatoriei, eventual cu sutasul Pandera, AICI la urma il regasiti pe USR-ist dar fronda si ofensa sunt adaptate “corect politic” , “legea este vie se adapteaza”, zic inteleptii Iordanului.
    Sau (si aici sunt si eu prins in capcana, pt ca in aceasta teorie cred eu,) ca pur si simplu Issus,Maria, apostolii sunt personaje mitologice mai mult decat istorice, inseamnsa ai o minte si perseverenta DIABOLICE de a CONDUCE , in toate variantele.
    Nu cred ca putem combate asa ceva de pe pozitiile unei singure teorii deja incluse deja controlatae (crestinismul inventa sau ateismul controlat si dirijat anti crestin) .Noi, persoanele de “buna credinta” cu ‘Legea lui Dumnezeu in inima” , suntem mereu ai doilea la miscare.M a includ, v-am spus sunt adeptul ultimei teorii, dar sincer asa cred, ca ni s-a inventat si impus o religie de catre aceeasi care azi o neaga si din ACELEASI INTERESE pt care au inventat-o si implementat-o acum 1700 de ani, si anume CONDUCEREA LUMII.
    Putem lupta doar acceptand cheia si provocarea inclusa chiar de inteleptii evrei (posibil BINE intentionati, dar m,anipu,lati si ei de catre farrisei sau alti ‘iluminati” avant la lettre) care au scris Biblia: ” Si Adevarul va va face liberi”.
    Adevarul nu este aristotelic, nu poate fi cunoscut si poate nici nu conteaza. Conteza CE FACI cu partea ta de ‘adevar”.Si aici ajunngem la ‘Legea lui Dumnezeu sadita in inima noastra”.Inca o data, nu accept Dumnezeul Iudeo crestin, il consider o facatura interesata.Nu ai cum sa “descrii”/cunosti Divinitatea, deci prin ‘Legea lui Dumnezu inteleg Necunoscuta Ordine si Armonie a Universului.Nu, nu, marele arhitect, ala e satanic.

    • MN

      IQ100, importante sint invataturile, adica , simplificate numai 2 (doua):
      1. Iubeste-l pe Domnul Dumnezeul tau, in traducerea mea , iubeste absolut toata creatia
      2. iubeste-l pe aproapele tau ca pe tine insuti , omul fiind ceva “deosebit” in cazul creatiei.
      (i lipsa lui intregul acest maret spectacol , s-ar fi desfasurat in fata unei sali “goale”)
      Mai putin importante sint disputele , de orice natura ar fi ele. Trebuie sa fii extrem de “evoluat spiritual”, extrem de bine pregatit , cind te hotarasti sa abordezi asemenea subiecte.

    • MN

      IQ100, tu crezi ca respecti cele 2 porunci, crezi ca le-ai inteles , crezi ca incerci sa faci efortul sa le respecti? Este foarte important stadiul in care te aflii.

  6. Constantin

    Deputatul PNL Matei Dobrovie: Iulian Bulai (USR) „continuă trendul de denigrare a creștinismului de către ateismul agresiv de tip neomarxist, care-și propune să continue lupta împotriva familiei și a credinței dusă de comunism”
    „Cei care blasfemiază ordinar vorbind despre mamă surogat în cazul Fecioarei Maria, ar trebui să citească cu creionul în mână Pastorala de Crăciun a Patriarhului Daniel:

    „(…)Pruncul Iisus este deodată Fiul lui Dumnezeu și Fiul Mariei. El Se naște veșnic din Tatăl ceresc, fără mamă, iar în timp, ca Om, S-a născut din mamă-fecioară, fără tată. Ca Fiu al Tatălui veșnic, El este Fiul lui Dumnezeu. Ca Fiu al Mariei, El este Fiul Omului (…)”.

    Nu poți să intri cu bocancii într-o asemenea taină precum Nașterea Mântuitorului, decât dacă nu ai caracter, iar dorința de imagine, de a șoca cu orice preț, îți ia orice brumă de rațiune. La fel, nu este demn să-ți faci imagine pe seama celor peste 50.000 de copii aflați în sistemul de protecție din România. Ce legătură au cu Nașterea Domnului? Niciuna! Dacă deputatul Bulai ar fi citit Pastorala Patriarhului Daniel ar fi aflat multe, inclusiv că anul 2020 este dedicat pastorației părinților și copiilor. De ce?

    Pentru că „În societatea contemporană, familia creștină trăiește într-o lume indiferentă sau confuză din punct de vedere spiritual, fiind confruntată, adeseori, cu multiple provocări și crize precum sărăcia, migrația, șomajul, alcoolismul, drogurile, depresia, divorțul și nesiguranța zilei de mâine. Astăzi, când ni se propun modele străine de valorile creștine, este necesar să fie afirmate cu tărie sfințenia căsătoriei, solidaritatea în familie și între familii, demnitatea maternității, a paternității, a filiației și a fraternității, ca daruri ale iubirii lui Dumnezeu, ce trebuie cultivate în comuniune de iubire și coresponsabilitate”.
    Dar deputatul nu este interesat decât de un exercițiu de imagine proprie, se autogratulează că a iscat o dezbatere, în fapt o ordinară blasfemie, pentru un scop mic – să mai adune câteva like-uri și notorietate. În rest, el continuă trendul de denigrare a creștinismului de către ateismul agresiv de tip neomarxist, care-și propune să continue lupta împotriva familiei și a credinței dusă de comunism. Nu ar trebui să mă mire dat fiind că același fost coleg lăuda la un moment dat China comunistă ca fiind o adevărată democrație”, a scris deputatul PNL Matei Dobrovie, luni, pe pagina lui de social media.

  7. Constantin

    „– Ioane, cu mâna mea dreaptă făcătoare de cruce, iti dau toporul asta, ca atât mi-au mai lasat bolșevicii, dă-le în cap satanelor, căci altfel nu ne vor lăsa să traim.”

  8. De tot ceea ce nu facem noi profită ” ceilalți”. Ca doar trăim in dual. Credeti ca Remus Cernea ar fi avut atatia admiratori tineri daca ortodocșii ar fi vorbit singuri despre copiii abuzati, femeile batute cu salbaticie adeseori, despre maidanezi si paduri?
    E simplu! Testezi ” piața”, observand atent tiparul noii generatii. Astia s-au nascut ecologisti, iubesc natura si animalele. Si observa cand societatea este fariseica, tinandu-ne lungi discursuri si pioase predici despre iubire crestina. Ce fac ” ceilalti”? Intind lațuri de prins in ele naivi. Si le vin cu măști identice chipurilor tinere si visatoare. Va dau un exemplu: iubesc cam tot ce exista in jurul nostru si cred ca daca as avea bani multi, nu as prea avea măsură. Ma tem ca as ajuta lenesi si le-as duce traista. Pentru ca multi dintre saraci sunt pur si simplu nesimtiti! Sa spunem ca cineva din tabara adversa ma vrea in tabara sa. Cum imi vine in intampinare? Cu masca aidoma chipului meu. Iar eu, crezand ca ” cineva-ul” este ca mine, bine intentionat, las garda jos si ma imprietenesc cu cei din tabara adversa. Doar ca…timpul nu sta pe loc. Observi pe parcurs ca tabara adversa poartă masca numai pentru ca urmareste ceva anume. Cum ar fi: distorsionarea simbolului curcubeului, transformandu-l treptat in unitatea in diversitate indiferent de sexul celui cu care dormi in pat. In timp ce pentru mine, curcubeul inseamna cu totul altceva. Dar eu nu sunt copil, sunt deja formata. Un copil ar putea creste cu aceasta idee inoculata de perversele ” măsti”. Am observat cum lucreaza Martorii lui Iehova. Pescuiesc femei vaduve, femei batute crunt de sotii lor si alungate de acasa. Adica, oamenii aflati la necaz, care s-ar prinde si de un fir de iarba, nunai sa nu se inece. Asa lucreaza si ONG-urile finantate din afara. Tot asa lucreaza si FMI, filantropul ce vine si-ti da cu camătă bani furati tot de la tine. Dracu e filantrop, zambitor si adeseori iti vorbeste din Scripturi. Iar dracu nu forteaza pe nimeni sa devina deformat. Doar este un atent observator al ” pieței”. Stie ce vor oamenii si le dă. Dar…iti ia si sufletul. Si-ti fura copiii de mici. Si tinerii cei mai valorosi. Pentru ca tu, popor roman, nu ai fost in stare sa le dai ceea ce-si doreau. Fapte, nu dogma. Modele in actiune, nu vorbe insirate pe internet sau la TV. Din fericire, au inceput sa apara printre noi si Modele. Multi preoti implicati. Multi anonimi neinregimentați in ONG-uri finanțate cu generozitate de catre ” măști”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*