Abuzuri

Guvernul Orban vinde străinilor sistemul energetic național

  Specialiștii în economie atrag atenția că privatizarea Hidroelectrica este un atentat la siguranța națională. Guvernul Orban a mutat deja […]

 

Specialiștii în economie atrag atenția că privatizarea Hidroelectrica este un atentat la siguranța națională. Guvernul Orban a mutat deja Hidroelectrica și Transgazul la Secretariatul General al Guvernului (SGG), urmând să listeze la bursă prima dintre companii.

  Guvernul dă vina pe UE pentru transferul Hidroelectrica și Transgaz la SGG

Noul Guvern instalat la Palatul Victoria se pregătește să vândă străinilor sistemul energetic național. Profesorul Mircea Coșea, fost ministru de stat, avertizează că listarea la bursă a companiei Hidroelectrica, anunțată de premierul Ludovic Orban, ar pune într-un pericol grav atât populația, cât și întreaga economie.

Listarea la bursă este o chestiune foarte greu de realizat, nu se bate din palme, este o pregătire care trebuie făcută pentru a fi eficientă și pentru a avea un scop până la urmă. Pericolul este cumpărarea de către companiile străine, pentru că pe bursă oricine poate să vină, sub formă legală și cine are bani și informații cumpără. Există riscul de a disloca din patrimoniul național, din sistemul energetic național, două elemente foarte importante. Și atunci ar trebui ca, în mod public, transparent, Guvernul să prezinte concepția în legătură cu proprietatea statului. Pentru că acesta este un atentat la proprietatea statului, care se face într-o manieră indirectă și fără o explicație ideologică și să ne spună dacă doresc să privatizeze sistemele energetice naționale sau nu. Și dacă da, pentru ce?

Ar trebui făcut chiar un referendum, pentru că este o parte a proprietății statului extrem de importantă și de siguranță națională de top. Nu există nicăieri În Europa, în Statele Unite sau în altă parte acest sistem, acolo sunt cu capital majoritar de stat pentru că nu poți cu primul segment al siguranței naționale să-ți permiți să faci așa ceva.

Dacă noi nu ne-am permis, și bine s-a făcut, să dăm chinezilor sistemul informatic, pentru că ar fi fost tot așa, un atentat la siguranța națională, nu știu de ce ar trebui să dăm altora ceea ce este mai important în România pentru siguranța națională, și anume accesul la energie.  Să vedem dacă poporul dorește acest lucru, care nu s-a spus până acum, nu s-a spus că se dorește privatizarea cu capital străin a acestor societăți. Și repet, cu capital străin, pentru că intrând pe bursă, niciun proprietar român nu va putea să negocieze cu marile trusturi internaționale.”, ne-a declarat prof. univ.dr. Mircea Coșea.

                                  Explozie a prețurilor

Prima consecință a privatizării sistemului energetic național va fi creșterea necontrolată a prețurilor, ceea ce va crea un colaps general, atrag atenția specialiștii.

Din punctul meu de vedere, scoaterea pe bursă este o greșeală, pentru că nu există nicăieri în lume un astfel de exemplu și în al doilea rând pentru că nu-ți permiți în situația actuală geopolitică să faci așa ceva. Dacă aceste companii sunt cumpărate cu capital rusesc deghizat, sub alte forme, austriac, unguresc, ne punem sub controlul rusesc sistemul energetic?

Pericolul este ca, într-o situație pașnică, să crească tariful foarte mult, pentru că proprietarii străini pot să-și planifice tarifele și costurile cum doresc ei. Totodată, în caz de conflagrație sau catastrofe naturale, cutremure, sau chiar provocări militare, oricând se poate tăia curentul.

Probabil acest guvern are niște obiective, pentru că nu se știe cât mai trăiește, fiind foarte fragil. Acum se vede exact ce se dorește. Se dorește intrarea pe ușa din dos a capitalului străin în elementele vitale ale economiei românești. După asta va urma gazul, după asta va urma sarea și așa mai departe, dacă se merge pe linia asta.”, a mai afirmat fostul ministru de stat, prof. dr.Mircea Coșea.

                                                                                                        Claudia MARCU

Sursa: Național

6 Comments

  1. Augusta

    Proprietatea statului? Proprietatea poporului roman, vreti sa spuneti. Cine este statul? Nimeni!

    Nu iese nimeni public sa spuna:ROMÂNI, VI SE FURA ENERGIA, VI SE FURA ȚARA! HAIDEȚI SA NU MAI VOTAM ACEST SISTEM NUMIT STAT, CARE LUCREAZA IMPOTRIVA NOASTRA, A ROMÂNILOR!

    Ziarele scriu, prea putini citesc si nu se intampla nimic bun. Și tot așa, ne ducem de râpă.

  2. IQ100

    ‘„Din punctul meu de vedere, scoaterea pe bursă este o greșeală, pentru că nu există nicăieri în lume un astfel de exemplu și în al doilea rând pentru că nu-ți permiți în situația actuală geopolitică să faci așa ceva’
    Greseala???
    Asasinare economica PREMEDITATA!!

  3. alex

    Ideea de referendum este foarte buna, dar guvernul Orban fiind un guvern vandut strainilor ma indoiesc ca se va intampla asa ceva! S-a mai facut un referendum pentru 300 de parlamentari dar autoritatile statului tac ca porcul in papusoi! Deja suntem o colonie, dar e posibil sa ajungem iobagi, total lipsiti de drepturi! Oricum, 2020 nu va aduce nimic bun pentru natia romana! Pana nu se va produce o insurectie nationala, o adevarata revolutie, cu iesirea in strada a milioanelor de romani, nu se va schimba nimic!

  4. marian

    Distrugerea sistemului energetic a inceput cu multi ani in urma.Prin HG din anul 2000, producatorii de energie electrica au fost despartiti de cei de energie termica, iar societatilor nou formate au fost organizate dupa sursa de productie hidro, nuclear,carbune , hidrocarburi, unici in UE si in lume.Distributiile au fost privatizate fara productie si fara o pregatire temeinica in interesul tarii a privatizarii.Vinderea resurselor de gaze natural nu a avut nici-o explicatie.Pietele de energie si gaze sunt departe de ceea ce inseamna o piata.Liberalizarea totala a preturilor la energie electrica nu se justifica in acest moment.Centralele pe carbune in cativa ani se vor inchide din cauza conditiilor de mediu.Cogenerarea/termoficarea este in insolventa/faliment.Cred ca cel mai mare necaz este ca toate astea au fost facute fara a ne obliga UE.In schimb avem ANRE,OPCOM,GUVERNANTA CORPORATIVA, CONSILII DE ADMINISTRATIE, CONSILII DE SUPRAVEGHERE, COMITETE DIRECTOARE, SUTE DE DIRECTORI,SI REPREZENTANTI LA UE PE LINIE DE ENERGIE si alte asemenea comisii si comitete.Dl profesor trebuia de mult sa traga un semnal de alarma.Sper sa nu fie tarziu, pentru binele copiilor nostrii.

  5. în Februarie vor fi iarăși proteste. Guvernul Meu va pune jandarmii pe popor e acum e acum!

  6. Sa vedeti ce vor exploda facturile…

    P.S.
    Sistemul energetic national vital pentru Romania pentru ca face parte din strategia de aparare a tarii…
    Asa ca, vanzarea lui de catre “guvernul meu” OrbaniSS, constituie INALTA TRADARE.
    Deci…, doua acte de INALTA TRADARE comise de Orban in mai putin de o luna.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.