Colimator

Guvernul ticăloșiei absolute

  Au trecut doar două luni de când guvernul marionetă a fost investit printr-o lovitură parlamentară. Aveți idee ce s-a […]

 

Au trecut doar două luni de când guvernul marionetă a fost investit printr-o lovitură parlamentară. Aveți idee ce s-a întâmplat în aceste două luni? S-o luăm pe rând.

Deficitul bugetar a explodat la 4.4% din PIB, fără ca vreun oficial de-al UE să se tăvălească pe jos din cauza ofuscării pricinuite de o asemenea depășire. Dacă sub guvernarea PSD s-ar fi întâmplat o depășire a celor trei procente, chiar și cu 0.01%, ar fi fost jihadul de la București până la Washington via Bruxelles. Iar ambasada Suediei s-ar fi tăvălit în chinuri de grija „bunăstării” afectate de ciuma roșie. Și nu doar că deficitul bugetar s-a dus în plopi, dar praf-ministrul de finanțe a hotărât să seteze un deficit bugetar pentru 2020 de 3.5%! Tot peste țintă și fără ca cineva să protesteze. Și e logic să nu protesteze nimeni. Populația care umple țara asta n-are habar de chestiuni atât de abstracte, însă șmecherii știu bine cu ce se mănâncă toate aceste chițibușuri.

Deficit bugetar înseamnă, în ultimă instanță, bani pe care țara îi împrumută. O țară care vrea să se dezvolte are nevoie de împrumuturi. Însă trebuie să facem o analogie cu lumea reală pentru a înțelege mai bine despre ce vorbim. Una e un individ care se împrumută pentru a-și crește business-ul și cu totul altceva e unul care se împrumută pentru a-și cumpăra mașină, telefon și alte junk-uri. În timp ce primul va prospera întrucât își va crește cifra de afaceri și, automat, profitul, celălalt se va înfunda în rate și, în cazul în care veniturile sale – de cele mai multe ori de natură salarială – vor suferi deteriorări, o va sfârși executat.

Să vedem acum în ce categorie se încadrează țara. Ce-a tăiat guvernul orban (încep deja să-l scriu cu literă mică deoarece intră în același gunoi cu băsescu, boc & comp). A distrus „Startup Nation”, un program care dezvolta spiritul antreprenorial și creștea numărul de salariați. Urmează să distrugă PNDL și promite că noua echipă guvernamentală va face un nou PNDL. Nu-l vor face! Au stopat construcția de autostrăzi. Segmentul Sibiu- Pitești e înghețat din nou, Brașov-Ploiești de asemenea. Moldova nici nu se mai pune în discuție, iar tiripliciului cu „șîeu” pare a-i fi pierit vocea. Același guvern a tăiat masiv bani de la Ministerul Sănătății. A tăiat alocațiile (nepunerea în aplicare a unei legi deja votate e o tăiere), a tăiat salariile profesorilor care nu vor crește anul viitor, va tăia și pensiile, a tăiat salarii la stat și urmează să înceapă un program masiv de disponibilizări.

OK, după ce-am înțeles în mare ce e cu aceste tăieri, poate e interesant de înțeles unde se duc banii „recuperați” astfel. O parte masivă la multinaționale cărora, prin anularea OUG 114, tocmai ce li s-au returnat câteva sute de milioane de euro. O altă parte la cei care extrag gazele din Marea Neagră și care practic sunt făcuți proprietari peste gazele României, FĂRĂ A FI OBLIGAȚI SĂ PLĂTEASCĂ NIMIC! Dar cine-s acei fericiți câștigători din Marea Neagră? Cum Exxon va vinde totul către Lukoil, rămân doar doi jucători: rușii de la Lukoil și austriecii de la OMV. Care austrieci sunt tot ruși, dar îmbrăcați în blană de lup domestic. Ce-ați zice dacă aceste companii ar decide să vândă gazele extrase către Gazprom și-apoi Gazprom să le revândă României prin acea firmă elvețiană. Vi s-ar părea imposibil? Acum nu!

Alți câștigători sunt americanii cărora guvernul orban le-a alocat sume fabuloase pentru echipamente militare depășite. Cumpărăm F16 de prin cimitirele de fier vechi ale Americii, cumpărăm un sistem Patriot depășit tehnic, cumpărăm transportoare blindate ș.a.m.d. Cumpărăm orice e nefuncțional pe la americani, cu banii jos. În timp ce Polonia cumpără echipamente militare de prim rang, cu offset de peste 100%, noi dăm șpaga transparent pe chestii nefuncționale.

În sănătate jihadul e și mai mare. Marii profesori sunt prigoniți, urmăriți de milițieni și porcurori, tăvăliți în piața publică și acuzați de te miri ce. Cei care-au făcut ceva vizibil – precum Raed Arafat care-a ridicat din nimic unul dintre cele mai performante servicii de urgență din lume! – sunt tăvăliți în văzul lumii de câte-un neica nimeni agramat, pus ministru pe bază de contribuție la pușculița partidului. Când toată lumea stătea cu gândul la petrecerea de Revelion, ministrul sănătății a dat pe șest un ordin privind componența Comisiei multidisciplinare de chirurgie compusă într-o majoritate covârșitoare de oameni cu interese din spitalele private. Un fel de abonare la banii statului pentru medicina privată. Sunt doar câteva exemple. Dacă m-aș apuca să le contabilizez pe toate probabil aș epuiza limita pusă la dispoziție de facebook.

Vă reamintesc, toate acestea s-au întâmplat în doar două luni. Nu-i mai răbda inima pe cei care-au investit în lovitura de stat. Trebuiau să-și recupereze cât mai rapid pierderile și iaca, sică s-a pus destoinic pe treabă.

Ei bine, cu toate porcismele înghesuite într-un interval atât de scurt, care credeți că sunt rezultatele? Liberalii cresc în sondaje ca Făt Frumos. Nu știu dacă sondajele care se dau pe piață sunt făcute în aceleași instituții care numără voturile. Nu m-ar mira! Însă trebuie să constat cu amărăciune imbecilitatea românilor. N-ai cum să te chircești în asemenea hal, să suporți umilințe, să vezi cum ești călcat în picioare și tu, nu doar că pleci capul și mai jos, ci chiar începi să-ți iubești călăul. Știu că securiștii manipulează voturile, dar în condițiile în care n-ar exista atâta prostie și inconștiență câtă s-a înghesuit aici, ar fi dezarmați. Așa că, atunci când căutați vinovați, uitați-vă în oglindă. De-acolo începe și acolo se termină totul!

Vă place? Rămâneți la fel de pasivi până când vă vor înjunghia și-o să constatați cu stupoare că v-au lichidat ticăloșii.

                                                                                                                     Dan DIACONU

Sursa: Trenduri economice

 

7 Comments

  1. alex

    Cum sa nu fie imbecili, d-le Diaconu, daca romanii umplu pana la refuz hiper si super marketurile, de peste tot in tara! Romanii cumpara tot ce se poate, fie ca le trebuie, fie ca nu le trebuie! Dar, nu-i asa, se cheama ca au facut cumparaturi de la Megaimage, Ikea, Carrefour,etc.
    Imi place sa observ lucrurile si oamenii. Constat, cu durere, ca nu se discuta nimic de problemele natiei noastre, de realitatile zilei. Totul este o mistocareala, de prost gust. De viitor, nici vorba. Spun aceste lucruri, deoarece ma duc mai des la copii la Bucuresti si ma lovesc mereu de PROSTIE, d-le Diaconu! E multa prostie in capitala noastra si nu numai. E o vorba : ” Pestele de la cap se impute!” Capitala noastra PUTE, d-le! Schimbarea trebuie sa inceapa cu capitala noastra! Si sun foarte multe de schimbat!

  2. Adrian Grigoriu

    Ce ar putea face românii în acest moment dar nu fac?

    Ce puteau face românii în ultimii 30 de ani dar nu au făcut?

  3. Dumitrache Luminița

    Totuși cine oprește acest tăvălug? Dacă #rezist spuneau ca sunt patrioti, unde s-au ascuns….
    Iar noi ceilalți, ce facem, ca votul e clar ca e o cacealma… Trebuie sa apară personajul vertical care sa ne unească și să ne scoată din aceasta spirala.

  4. Dinca laurentiu

    Am fost inselati..l am votat pt ca a promis taierea pensiilor nesimtite si pt cazul Caracal cu interlopii si clanurile mafiote…a promis multe in sensul acesta..dar clanurile .interlopii si nedreptatea infloresc in aceeasi masura..nu ma pricep la politica dar pot vedea nedreptatea si coruptia la toate nivelurile…cred ca doar Ceausescu ar putea sa mai faca dreptate

  5. Domnule colonel nu e nimic de mirare. Acest guvern este cel mai incompetent guvern pe care România l-a avut în 30 de ani. Guvernul meu îl doare în dos de accidentul de la Capu Midia, de PIBUL României și de scăderea Ritingului de țară. De deficit nici nu mai vorbim. Așteaptă soluțiile celor de la FMI.Poporul acesta are o problemă mare. Dacă burta e plină pentru viitorii copii și nepoți s-o mai vedea.

  6. radu victorin

    Daca pentru asta ai votat, recunoaste ca esti un dobitoc, alaturi de ceilalti 67% si cereti macar scuze!

  7. Dan

    De ce credeți că stă Dragnea în pușcărie, vă spun eu: marionetele de judecatori au jucat cum a vrut Occidentul, Dragnea s-a luat de multinationale, s-a luat de bănci, s-a luat de petrolisti, nu vroia să le dea gazul degeaba, păi nu avea dreptate: de ce funcționează bancile străine la noi în țară dacă nu platesc nimic, chipurile nu au profit, de ce să dea degeaba gazul din Marea Neagră degeaba, mai bine îl păstrăm pentru urmașii nostri, a venit cancelarul austriac să spună că pleacă firmele austriece. Păi o să plece OMV, sau Raiffesen sau Holzindustrie Schweighofer, eu cred că nu. Credeți că la dosarul de la Caracal nu sunt băgați americani, eu cred că sunt, Dincă o să moară in pușcărie cat de repede să nu vorbească, au venit acum măscăricii ăștia le-a dat ce au vrut străinilor că doar neamțul nu o să țină cu România, iar unii dintre noi stăm cu gura căscată și privim la tv , și cum spune cineva adevarul sărim pe el și-l înjurăm, nu gândim o clipă la țara noastră, la viitorul copiilor noștri. Vorbeam deunazi cu un cu un cunoscut care lucrează în Anglia, știți ce mi-a spus, ce vreti să câștigați în țară cât câștigăm noi DIASPORA? Trist, foarte trist, priviți la ei, sunt și tineri în guvernul ăsta nelegitim, neales de români.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.