Editorial

Hainele cele noi ale împaratului

    Hans Christian Andersen a scris acest basm, care, prin mesaj, este destinat mai mult adulţilor, decât copiilor. Este […]

 

 

Hans Christian Andersen a scris acest basm, care, prin mesaj, este destinat mai mult adulţilor, decât copiilor. Este o ilustrare vie a infatuării fără limite, a slugărniciei, a ignoranţei şi a conformismului de turmă, toate aceste defecte umane devenind surse de inspiraţie şi, mai târziu, mijloace de speculaţie pentru escroci.

În povestea danezului se găsesc doi şarlatani care pretind că sunt posesorii unei stofe nemaivăzute, atât la propriu, cât şi la figurat, deoarece doar oamenii capabili si inteligenţi o pot vedea, pentru proşti ea fiind invizibilă. Cei doi pungaşi mimează doar că lucrează cu stofa inexistentă, iar toţi curtenii se  minunează de frumuseţea acesteia, deşi nu vedeau absolut nimic, dar nu doreau să pară proşti în faţa celorlalţi şi incompetenţi în dregătoriile împărăţiei. Chiar şi împăratul cade în această capcană şi, după ce-i decorează pe impostori, pentru a nu părea un incapabil, că doar aceia nu vedeau stofa minunată, conform spuselor celor doi escroci, iese la prima paradă cu „hainele cele noi”. Iese pe stradă în pielea goală, fiind urmat de slujitorii care mimau că duc o trenă. Plebea, adunată pentru paradă, admira şi ea hainele împăratului, deşi îl vedeau pe acesta dezbrăcat, dar nu îndrăzneau să spună ce văd, pentru a nu fi consideraţi idioţi de vecinii aflaţi lângă ei în mulţime. Doar un copil, cu sinceritatea şi candoarea specifice vârstei, a murmurat că „împăratul nu are haine”, iar această şoaptă s-a amplificat în vociferările poporului, care a prins curaj atunci când a avut confirmarea că imaginea pe care o vedea fiecare, dar nu avea îndrăzneala să o spună, era cea reală! Basmul se termină într-o notă sarcastică, împăratul fiind nevoit să-şi interpreteze rolul până la capăt, deşi realizase că a fost victima propriei naivităţi şi a manipulării unor escroci.

Putem afirma, fără riscul de a părea ridicoli, că Andersen a fost un vizionar, aidoma lui Jules Verne. Dacă scriitorul francez a anticipat în romanele sale, cu care ne-am delectat fiecare în adolescenţă, mai toate viitoarele descoperiri tehnice ale viitorului, danezul a previzionat tehnicile de manipulare, care în secolul al XIX-lea, când a fost scris basmul, nu existau, deoarece nu existau nici mijloacele de propagare. Chiar dacă Gutenberg descoperise tiparul cu patru secole mai devreme, iar în 1605 a apărut primul ziar tipărit, majoritatea oamenilor, contemporani cu Andersen, erau analfabeti, iar cei ştiutori de carte nu aveau pe cine manipula, neavând la dispoziţie mass-media specifică zilelor noastre (presă, radio, cinematograf, televiziune, internet).

A fost necesară această scurtă trecere în revistă a basmului, dar şi a progresului de care a beneficiat omenirea, pentru a argumenta premoniţia autorului celebrei poveşti „Fetiţa cu chibriturile”, referitoare la viitoare percepţie deformată a realităţii, prin manipulare. Astfel, azi ne lovim permanent de tehnici de manipulare, care distorsioneză percepţia concretului,  în detrimentul adevărului şi evidenţelor. Astfel, au fost create repere morale false, iar non-valorile au fost promovate graţie mistificărilor. Aşa au ajuns pe post de „lupi moralişti”, denigratori oficiali ai comunismului, nişte indivizi care mai ieri erau apologeţii respectivei ideologii sau se mulţumeau doar să trăiască bine prin adularea activiştilor de partid: Vladimir Tismăneanu, Andrei Pleşu, H.R..Patapievici, Gabriel Liiceanu, Mircea Dinescu, Emil Hurezeanu, Dan Pavel şi alţii, transformaţi, peste noapte, în reprezentanţi ai „elitei” intelectuale, toţi posesori ai unui mesaj profund antiromânesc şi denigratori ai istoriei noastre. Toţi cei enumeraţi mai sus au fost plecaţi în străinătate, nu doar după anul 1989, ci şi înainte, când se ştia că puteau ieşi din ţară doar cei care acceptaseră colaborarea cu Securitatea. Aceşti alogeni – nici unul nu este român! – s-au specializat, în Europa Occidentală sau în Statele Unite, prin diverse cursuri, numite „burse” pentru profani, în tehnici de manipulare bazate pe psihologia colectivităţilor. Cu „cipul” antinaţional implantat în propriul creier, „elitiştii” s-au întors pentru a ne blagoslovi şi pe noi cu ura lor împotriva a tot ce este românesc şi proslăvirea valorilor culturale ale altora, de aiurea, care n-au nici în clin şi nici în mânecă ceva comun cu poporul nostru sau cu identitatea nostră naţională, pentru a ne corupe spiritual copiii şi pentru a anula astfel rădăcinile noastre, înfipte bine, în pământul nostru strămoşesc, până la revenirea acestor trădători pe meleagurile unde au văzut, şi ei, ca şi noi, pentru prima oară lumina zilei!

S-au autointitulat „societate civilă”, de parcă noi, restul, am fi militarizaţi şi au început să „sape” temeinic la temelia poporului român pentru a-l distruge. Au creat monştrii politici, după metodele învăţate în laboratoarele serviciilor secrete ostile României, iar pe cei deja existenţi i-au promovat, făurindu-le imagini noi, de autentici salvatori ai patriei. Așa și cu alogenul Klaus Werner Iohannis, un sas mediocru, antiromân și putred de corupt, care și-a declarat, în anul 2007, FDGR-ul condus de el (un soi de UDMR al nemților) ca fiind succesor al unei organizații hitleriste (Grupul Etnic German), desființate în 1944 de Convenția de Armistițiu și regele Mihai, doar ca să revendice imobile și să scoată românii și instituții românești în stradă! L-au luat pe individul ăsta plin de bube, atât la propriu, cât și la figurat și I-au „îmbrăcat” cu hainele de borangic ale democraţiei, cusute cu firul de aur al demagogiei.

Acest rahat săsesc, nu turcesc, ne-a fost servit pe tavă, împreună cu un pahar de apă rece, pe post de felie de tort european. Ajuns împărat, nu l-a putut omorî pe tată-său fiindcă ăla își luase lumea în cap și emigrase taman în Germania, de atâta dragoste pentru România, așa că a decretat ritos: „Stop și de la capăt.” De la care capăt, Franz? Până răspunde el, eu constat și strig, aidoma băieţelului din basmul lui Andersen: Împăratul nu are haine!

                                                                                           Marius Albin MARINESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*