Tribuna democratiei

HAITA DEVINE AGRESIVĂ CÂND SIMTE CĂ E ALUNGATĂ DE LÂNGĂ PRADĂ

    „Justiţiarul” publică un articol incendiar referitor la o întâmplare incredibilă petrecută în urmă cu două luni în Universitatea […]

 

 

„Justiţiarul” publică un articol incendiar referitor la o întâmplare incredibilă petrecută în urmă cu două luni în Universitatea de Vest din Timişoara. Articolul, care a ajuns abia acum la „Justiţiarul”, a fost cu desăvârşire ignorat de mass-media până azi, deşi fusese scris imediat după întâmplarea relatată şi trasnsmis de autor redacţiilor mai multor publicaţii din Timişoara şi Bucureşti.

 HAITA DEVINE AGRESIVĂ CÂND SIMTE CĂ E ALUNGATĂ DE LÂNGĂ PRADĂ.

La 25 de ani de la „Revoluţie“ interlopul  – revoluţionar sau/şi năimit de revoluţionari – Tică Semafor face legea în Universitatea de Vest din Timişoara. Articol supus atenţiei DNA, DIICOT şi cetăţenilor dispuşi să ceară public să fie făcută curăţenie în România.

Zilele acestea se împlinesc 25 de ani de la evenimentele sângeroase care au condus la prăbuşirea regimului Ceauşescu. Pentru mine, fost opozant al regimului comunist precum şi participant şi martor incomod la aceste evenimente, perioada în care sunt organizate în fiecare an manifestaţii omagiale  dedicate aşa-zisei revoluţii are şi o semnificaţie personală. În această perioadă a fost lansat în Timişoara în anul 1993 romanul meu „Declaraţie de Război“ şi în anul 1999 volumul meu intitulat „Mănuşa lui Schiller“. În acestea argumentez că aşa-zisa revoluţie a fost de fapt o lovitură de stat asociată cu o revoltă populară catalizată de organizatorii loviturii de stat. „Mănuşa lui Schiller“ se încheie cu următorul citat care este reprodus şi pe coperta IV a volumului:
„Consider că nivelul scăzut al conştiinţei civice şi politice din România se datorează în bună măsură minciunii fondatoare care a generat democraţia postcomunistă românească. Atât nomenclatura comunistă, cât şi forţele externe care au contribuit la dobândirea regimului Ceauşescu, nu au fost şi nu sunt câtuşi de puţin interesate de renaşterea spirituală a poporului român. Pasivitatea extremă a intelectualităţii româneşti din perioada comunistă trebuia conservată pentru că lipsa civismului permite jaful. Prin iluzia participării la revoluţie s-a urmărit liniştirea conştiinţelor oamenilor cinstiţi care începuseră să conştientizeze faptul că pasivitatea lor politică este o cauză majoră a aberanţei sistemului. Am în minte trei lozinci cu al căror conţinut ştiu că majoritatea timişorenilor sunt de acord:
– JOS MITUL REVOLUŢIEI!
– JOS PRIVILEGIILE REVOLUŢIONARILOR!
– DREPTURI DOAR PENTRU INFIRMI ŞI FAMILIILE DECEDAŢILOR!
În 16 şi 17 decembrie voi fi prezent cu o pancartă pe care va fi scrisă prima lozincă la manifestaţiile organizate în Timişoara cu ocazia împlinirii  a zece ani de la evenimentele sângeroase care au precedat căderea regimului Ceauşescu.
Aş vrea să nu fiu singur.“

Din anul 1999 până acum am revenit în fiecare an din Germania, unde am domiciliul de reşedinţă, în Timişoara în perioada comemorării evenimentelor săngeroase din decembrie 1989 pentru a-mi face public punctul de vedere referitor la acestea. În fiecare an am distribuit participanţilor la evenimentele comemorative câte un material scris pe care era reprodus acesta şi conţinând şi cele trei lozinci reproduse anterior şi am afişat pancarte cu acestea.  Nu m-a mirat deloc faptul că această acţiune a mea a stârnit furia pretinşilor revoluţionari care m-au jignit şi ameninţat verbal de numeroase ori. De câteva ori am fost agresat şi fizic de către pretinşi revoluţionari care mi-au distrus sau luat cu forţa pancartele sau aceştia au cerut uneori cu succes forţelor de ordine să îmi interzică accesul la unele manifestaţii comemorative.

cionoiu 1cionoiu 2

Anul acesta, cu ocazia împlinirii unui sfert de veac de la momentul istoric „decembrie 1989“  am scris un foarte scurt text nou pe care l-am multiplicat împreună cu un text mai vechi şi actualizat de mai multe ori intitulat „Radiografia societăţii româneşti“ http://gcionoiu.beepworld.de/ro_1_radiografia.htm Textul scris recent este următorul:
„Buzunarele pretinșilor revoluționari sunt mânjite cu sânge! E sângele oamenilor jertfiți în decembrie 1989 de autorii loviturii de stat pentru a-și legitima acapararea puterii. Indemnizațiile de revoluționar sunt șpaga dată de criminali pentru a cumpăra tăcerea sau chiar susținerea unor oportuniști fără frică de Dumnezeu.
Un cetățean responsabil este dator să strige:
JOS MITUL REVOLUȚIEI!
JOS PRIVILEGIILE REVOLUȚIONARILOR!
DREPTURI DOAR PENTRU INFIRMI ȘI URMAȘII DECEDAȚILOR!“

 

În cionoiu 3data de 17 decembrie am apărut la monumentul din faţa Catedralei Mitropolitane în timpul ceremoniei depunerii coroanelor de flori şi al slujbei de pomenire ţinute acolo cu o pancartă tip pelerină pe care erau inscripţionate lozincile „JOS MITUL REVOLUȚIEI!“, „DREPTURI DOAR PENTRU INFIRMI ȘI URMAȘII DECEDAȚILOR!“ şi „NEDENUNŢAREA MINCIUNII ŞI IMPOSTURII AMPLIFICĂ MINCIUNA ŞI IMPOSTURA!“. Am constat cu bucurie că reprezentanţii forţelor de ordine nu mă somează să părăsesc imediat locul şi am oferit doritorilor câte o coală A4 pe care erau reproduse textele amintite anterior. Căţiva pretinşi revoluţionari s-au arătat din nou profund nemulţumiţi de prezenţa mea acolo dar au fost temperaţi atât de reprezentanţii forţelor de ordine cât şi de câţiva cetăţeni care împărtăşeau punctul de vedere exprimat de mine.

Având în vedere conflictul violent pe care l-am avut cu pretinşii revoluţionari în urmă cu doi ani pe treptele Catedralei Mitropolitane, unde organizasem împreună cu doi prieteni o veghe aprobată de mitropolitul Nicolae Corneanu în cadrul căreia afişasem lozincile prin care ceream sistarea acordării de privilegii acestora şi contestam revoluţia http://gcionoiu.beepworld.de/ro_2_act_confruntarea.htm#3_scrisoare_politia , am evitat, ca şi anul trecut, să particip la alte evenimente organizate pe străzi sau la sedinţele festive organizate de primărie şi consiliul judetean, dar am decis să particip la simpozionul dedicat aniversării a 25 de ani de la revoluţie găzduit de Universitatea de Vest în data de 19 decembrie de la ora 9:00.

Deşi simpoziunul fusese anunţat de mass-media locală, în aulă erau prezenţi la ora 9:30 când a început cu întârziere acesta, foarte puţini oameni, cel mult 60, majoritatea covârşitoare fiind pretinşi revoluţionari din Timişoara şi din alte oraşe ale ţării. Considerând că măcar în spaţiul universitar ar trebui acceptată expunerea unei păreri care contravine părerii susţinute de un anumit grup, mi s-a părut firesc să ofer celor prezenţi câte o coală A4 pe care erau reproduse cele două texte pe care le distribuisem în urmă cu două zile în faţa Catedralei. Când mai aveam de oferit doar câtorva participanţi câte o coală, asupra mea s-a repezit un grup de patru pretinşi revoluţionari, unul dintre ei mi-a smunls din mână teancul de hârtii cu mesajul incomod şi am fost îmbrâncit spre ieşire. Am observat că doi dintre cei patru care m-au înşfăcat aveau atât figură cât şi alură de (foşti?) ofiţeri al Ministerului de Interne – figură severă, părul tuns scurt, barberiţi impecabil, corp atletic.
Unul dintre ei cred că avea vârsta de aproximativ 60 de ani iar celălalt era cu vreo zece ani mai tânăr. Cel mai în vârstă mi-a şuierat în ureche că cineva ar trebui să îmi spargă dinţii şi mi-a aplicat două lovituri de pumn nu prea puternice în şale dar a încetat să mă lovească după ce l-am întrebat pe un ton răstit de ce mă loveşte în rinichi.

Pentru că am refuzat să ies, am fost luat pe sus şi scos cu forţa nu doar din Aula Magna, unde era găzduit simpozionul, ci chiar din clădirea universităţii. Trei dintre membrii prezidiului, personalităţi locale care nu erau revoluţionari, au dezaprobat din priviri agresiunea asupra mea dar doar unul dintre ei, domnul Prof. dr. Cornel Haranguş, a cerut pe un ton nu foarte ferm să fiu lăsat în pace.
Bărbatul mai în vârstă cu figură de ofiţer care participase la evacuarea mea a rămas să păzească intrarea principală în universitate. Mă gândeam ce să fac pentru că jacheta mea şi plasa cu materiale de propagandă în favoarea punctului meu de vedere rămăsese în aulă dar dilema a fost rezolvată rapid pentru că peste nici trei minute a fost evacuat din universitate şi prietenul meu Cătălin, care venise cu mine la simpozion şi pe care îl rugasem să aibă grijă de lucrurile mele când începusem să distribui hârtiile care au stârnit furia pretinşilor revoluţionari. Plasa cu materiale de propagandă conţinea alături de alte copii ale textelor distribuite şi pancarta pelerină pe care o afişasem cu două zile în urmă lângă monumentul din faţa Catedralei şi o pancartă simplă confenţionată recent pe care era inscripţionată lozinca „BUZUNARELE PRETINŞILOR REVOLUŢIONARI SUNT MÂNJITE CU SÂNGE!“.

Revoltat de tratamentul la care am fost supus, am hotărât să încercăm să revenim în aulă sau măcar în holul mare din faţa acesteia pentru ca eu să afişez această lozincă. Pe Cătălin hotărâsem să îl folosesc doar ca martor dacă voi fi agresat. Întrucât intrarea pricipală era în continuare păzită de individul respectiv, am hotărât să dăm trei sfert de ocol clădirii universităţii, să intrăm în clădirea bibliotecii centrale şi să încercăm să apărem în holul mare din faţa aulei trecând prin holul de legătură de la etajul I. Am constatat că după ce am plecat din faţa intrării principale omul care o păzea s-a luat după noi urmărindu-ne de la o distanţă de cel mult 50 de metri. Întrucât mi-am dat seama că probabil ni se pregăteşte o primire violentă în holul din faţa aulei, am hotărât că este mai bine să merg singur având la mine doar pancarta făcută sul pentru a testa terenul. Pe Cătălin l-am rugat să mă aştepte în holul care face legătura între biblioteca centrală şi clădirea propriu-zisă a universităţii. Nu am apucat să ajung în holul mare din faţa aulei pentru că unul dintre pretinşii revoluţionari care păzea intarea în aceasta m-a reperat deja în holul lateral şi a dat alarma. L-am auzit cum strigă după întăriri şi în doar câteva clipe a apărut în pas alergător bărbatul mai tânăr cu înfăţişare de ofiţer care contribuise la evacuarea mea din aulă. Fiind conştient că voi fi agresat, am desfăşurat pentru un moment pancarta dar am făcut-o din nou sul pentru a avea libertate de mişcare mai mare. Cel care dăduse alarma s-a apropiat doar la căţiva metri dar cel cu figură de ofiţer m-a apucat zdravăn de braţul stâng şi a început să mă îmbrâncească înapoi spre bibioteca centrala. Doar câteva clipe mai târziu a venit din holul mare din faţa aulei cu pasi repezi dar fără a alerga un bărbat solid, cu burtă, grumaz gros, ras în cap şi figură tipică de recuperator cu vârsta de aproximativ 45 de ani fiind urmat la doar doi paşi distanţă de o tânără cu înfăţişare de studentă, îmbrăcată decent şi deloc machiată, cu vârsta de cel mult 27 de ani. Gorila m-a apucat cu mână stângă de braţul drept şi a început să mă pălmuiască cu mâna dreaptă. Când i-am spus că dacă mă mai loveşte voi suna la 112, a început să strige că va chema el poliţia pentru că aş fi încercat să o bag cu forţa în toaletă pe tânăra care îl însoţea pentru a o viola şi că aceasta va depune plângere penală împotriva mea. Cred că privirea plină de ură pe care mi-o arunca tânăra îl putea descumpăni pe orice trecător care nu ştia ce se petrece de fapt, determinandu-l să nu poată exclude veridicitatea acuzaţiei care îmi era adusă. Gorila a continuat să mă lovească şi după ce am ajuns în dreptul lui Cătălin. I-am spus din nou că voi suna la 112 dacă mă mai loveşte iar gorila şi-a repetat replica. Bărbatul cu înfăţişare de ofiţer care mă ţinea de celălalt braţ nu a spus decât de vreo două ori pe un ton foarte neconvingător „Lasă-l Tică, nu îl mai lovi.“ Până ce am fost scos din nou din universitate pe poarta bibliotecii centrale am mai încasat câteva palme. Cel târziu când am ajuns afară am simţit că ochiul drept mă doare şi se umflă şi că mi se prelinge sânge din nas. Acum nu am mai ameninţat doar că voi suna la 112 ci am şi cerut atât unor studenţi aflaţi în faţa chioşcului de lângă intrarea în bibliotecă cât şi angajatei de la chioşc să o facă. Studenţii s-au făcut că nu aud iar angajata a spus  ea nu vrea să aibă probleme de sărbători. Gorila a repetat din nou că va chema el poliţia pentru că am încercat să o violez pe tânără şi a reintrat împreună cu aceasta şi bărbatul cu înfăţişare de ofiţer în universitate.

Imediat după plecarea acestora i-am cerut lui Cătălin mobilul şi am sunat la 112. Era ora 10:10 după ce terminasem convorbirea la 112, în finalul căreia mi s-a promis că va fi trimis un echipaj de poliţie, care a şi sosit destul de repede venind pe jos de la postul din complexul studenţesc situat la doar 600 m. Echipajul era format din trei subofiţeri. Le-am relatat ce se întâmplase şi mi-au cerut să îi urmez în universitate pentru a îl identifica pe cel care m-a lovit. Lui Cătălin i s-a cerut să aştepte deocamdată afară urmând să fie chemat ulterior pentru a-l indentifica şi el pe agresor. Am ajuns în holul dn faţa aulei şi am constatat că cel puţin prima parte a simpozionului se încheiase. Unii dintre participanţi plecau deja dar majoritatea se aflau în holul din faţa aulei unde organizatorii simpozionului pregătiseră un bufet pentru participanţi. Printre ei l-am reperat imediat pe cel care mă lovise şi l-am arătat poliţiştilor. Şeful echipajului i-a cerut să se legitimeze. Acesta a spus că nu are asupra sa cartea de identitate şi că nu vede de ce ar trebui să se legitimeze. Deşi aveam urme de sânge pe faţă, a negat că s-ar vedea că aş fi fost lovit şi a repetat în faţa poliţiştilor acuzaţia halucinantă că aş fi încercat să o violez pe tânăra care îl însoţea: „Porcule, căcatule, ai vrut să o bagi cu forţa în toaletă pe fata asta pentru a o viola. O să-ţi facă plângere penală!“. Întrebată de poliţist dacă vrea să depună plângere, tânăra privea descumpănită la gorilă iar acesta a răspuns evaziv în locul ei. În discuţie au intervenit şi câţiva pretinşi revoluţionari care le-au spus poliţiştilor că eu deranjez mereu manifestaţiile omagiale închinate revoluţiei, acest fapt putând „fi confirmat atât de domnul primar cât şi de  domnul preşedinte al consiliului judeţean“. Unul dintre revoluţionari a înmânat poliţiştilor corpul delict – teancul de hârtii care îmi fusese smuls din mană în aulă cu doar o oră în urmă. Atât revoluţionarii cât şi cel care mă lovise le-au recomandat poliţiştilor să lase baltă ancheta dacă nu vor să aibă neplăceri. La un moment dat, şeful echipajului i-a cerut agresorului să coboare la parter. Am coborât împreună cu echipajul de poliţie şi acesta, fiind urmaţi de tânăra pe care aş fi incercat să o violez şi de un grup de trei sau patru bărbaţi printre care se afla şi cel cu înfăţişare de ofiţer care participase la ambele acţiuni de evacuare din universitate care m-au avut ca obiect. Ajunşi în holul de la parter, şeful echipajului l-a trimis pe unul dintre cei doi colegi să îl cheme pe Cătălin pentru a-l identifica pe agresor. Poliţistul trimis, care avea o figură mai puţin sobră decât colegii lui, s-a întors după două-trei minute cu cartea de identitate a lui Cătălin pe care a întins-o şefului. Când a fost întrebat de ce nu a adus martorul, a dat următorul răspuns: „A refuzat să vină. A spus că îi e frică.“ „Cum să-i fie frică dacă e poliţia aici?!“ – a exclamat şeful echipajului. Convins fiind că prietenul meu nu ar fi refuzat să vină dacă ar fi fost chemat, am intervenit spontan: „Mă duc să îl chem eu!“. Am ieşit şi l-am strigat din faţa intrării pe Cătălin care s-a apropiat imediat. L-am întrebat dacă a fost chemat de poliţist şi a refuzat să vină. Mi-a răspuns că acesta îi ceruse doar cartea de identitate şi m-a urmat imediat când i-am spus că trebuie să intre pentru a-l identifica pe agresor. Când am ajuns la grupul care aştepta în hol, şeful echipajului de poliţie l-a întrebat dacă îl poate recunoaşte pe cel care m-a lovit dintre cei prezenţi. „Ăsta!“ – a spus ferm Cătălin arătând cu degetul spre cel care mă lovise. „Vezi că mai am un frate geamăn la etaj. Eşti sigur că am fost eu?“ – a replicat gorila. „Foarte sigur!“ – i-a răspuns Cătălin. „Ce mă, ai vrut şi tu să o violezi pe fata asta?! Aţi vrut să o faceţi poştă?!“ – a replicat cu un tupeu nemăsurat gorila. Poliţiştii au mai întrebat încă o dată dacă tânăra vrea să depună plângere penală dar nu au primit nici un răspuns din partea acesteia şi a gorilei. Am intervenit spunând că abia aştept să depună plângere pentru că denunţul calomnios constituie infracţiune, după care poliţiştii mi-au cerut mie şi lui Cătălin şă ieşim împreună cu ei din universitate.

Ajunşi afară, am fost întrebat dacă intenţionez să depun plângere penală împotriva celui care mă lovise şi întrucât am răspuns afirmativ am fost invitaţi să îi însoţim pe poliţişti la secţia din complexul studenţesc. Pe drum poliţistul care fusese trimis să îl cheme în clădire pe Cătălin m-a întrebat cum se explică faptul că toţi revoluţionarii sunt porniţi împotriva mea. Când am răspuns că motivul îl constituie faptul că am cerut în repetate rânduri în mod public să fie anulate aşa-zisele drepturi de care beneficiază participanţii sau pretinşii participanţi la evenimentele sângeroase din 1989 care nu au  fost nici răniţi şi nu au nici rude ucise atunci, a admis că demersul meu e justificat din punct de vedere moral dar şi-a exprimat şi părerea că nu aş avea absolut nici o şansă ca acesta să aibă succes. Atât el cât şi şeful echipajului mi-au sugerat să renunţ la ideea de a depune plângere, promiţând că dacă aş renuţa îi vor aplica ei o amendă agresorului pentru că mă jignise de faţă cu ei, dar nu au insistat când le-am spus că nu intenţionez să mă răzgândesc.

Când am ajuns în sediul postului de poliţie, al treilea poliţist care nu intervenise până atunci deloc în discuţie dar ascultase foarte atent ce vorbisem cu colegii săi a exclamat cu năduf „Las-o dracului dacă şi Tică Semafor e revoluţionar!“. Acesta m-a asistat amabil şi răbdător la scrierea plângerii comunicându-mi şi numele real al agresorului – Roman Maxim Constantin.

Ulterior i-am rugat pe câtiva prieteni să îmi caute câteva informaţii despre Tică Semafor. Am aflat că acesta „E peşte şi prăduitor la poliţie. În urmă cu câtva timp, când s-a desfăşurat o amplă razie care i-a vizat pe proxeneţii din oraş, a fost săltat şi el dar a fost eliberat primul după doar 24 de ore. „Ştiam că în limbaj golănesc „peşte“ e sinomin cu „proxenet“. Că „prăduitor la poliţie“  înseamnă „ciripitor“ sau „informator al poliţiei“ am aflat abia acum. Porecla „Tică Semafor“ provine de la prenumele Constantin şi de la ticul interlopului de a clipi foarte des.
Informaţii interesante despre activitatea revoluţionară a interlopului Tică Semafor pot fi obţinute şi printr-o căutare simplă pe Google.

                                                                                                   Gheorghe CIONOIU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*