Pamflet

Hrisovul de iertăciune al baronului Klaus Werner Luxemburghezul von Hermannstadt

                                      Grațierea […]

 

                                    Grațierea

Pe la al nouălea schnapps, prăfuit bine, Werner strigă după consilieră. Îi venise o idee genială rezultată din discuțiile interminabile, furioase sau frustrate despre PSD, pe care le purtaseră toată seara.

– Adu-mi cererile de gra-țere!

Brunețica se replie imediat după surpriză și încercă să-și amintească dacă le are pe stick-ul din bagaje sau sunt la colonelul Iftode. Dacă nu, trebuia să sune acum, în crucea nopții, s-o trezească pe Iolanda. Gândul dură 4 secunde, că de la nebunul ăsta nu știai niciodată la ce să te aștepți, smucit și impredictibil. De data asta părea de neînduplecat; altă dată reușise să-l convingă să nu-și anunțe candidatura pe pârtie, mințind că zona e frecventată de urși.

Într-un timp rezonabil, veni cu ele tipărite. Werner, de gât cu Cioabă, cânta iodlere. Răgeau, de fapt, încercând să-i acopere pe Jean-Claude, Anghela și Franz. „Cântec tradițional luxemburghez!” – striga Jean-Claude în luxemburgheză, desigur.

– „Să moară dujmanii mei/ Că io sunt mai bun ca ei!” – striga, în extaz, Werner. Pe cine vrei să grațez? Zi-mi un nume! – îi strigă lui Cioabă în urechi. Să fim mai buni ca pesediștii! Ei nu poate să grațeze! Da’ io pot!

– „Păi, Luminăția Ta, Șefu, Supremule, mânca-ț-aș!, pe Bercea Mondialu! Că l-a băgat Băsescu pă nedrept! Plus că e om de petrecere și are valoare! Suflă cu aur toate corturile astea!”

Ei, la asta nu se gândise Werner. Ce bine ar fi picat să fi fost corturile toate din aur și să le poată oferi câte o salbă tuturor invitaților! Atunci nu s-ar mai fi prefăcut că îl aplaudă cu entuziasm! Semnă, luă parafa din poșeta Getei și parafă, i-o înmână brunetei cu instrucțiuni clare pentru g-ralul Dobrotă care – te pui cu nebunu? – decolă în noapte către penitenciarul Rahova și se întoarse cu familia Bercea când cheful era în toi.

La 4 dimineață, chelnerii adunau cocoșei de pe sub mese în timp ce Anghela dansa can-can îmbrăcată în costum popular „luxemburghez”, iar Bercea, ținându-se după umeri cu Junker, răcnea din toți bojocii:

„Am plecat din Luxemburg, taka, taka, taka ta
Și-am ajuns la Klaus în burg, taka, tara, taka, ra.”.

Klaus dormea cu capul în castronul cu ciorbă de perișoare, iar un firicel mic de salivă îi aluneca pe mâneca sacoului de junker.

                                                                                                           Gabriela SAVITSKY

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*