Colimator

Ilie Șerbănescu: „Complotul colonialiștilor de stirpe germană împotriva României funcționează la maximum”

                             Gazul românesc – emblema trădării naționale […]

                             Gazul românesc – emblema trădării naționale

Când, la mijlocul anului 2018, a ajuns să se discute în Parlament problema gazului din Marea Neagră, deja nu mai era nimic de făcut! Răul fusese făcut de mult. Și, în 2018, în Parlament nu se discuta cumva, așa cum erau tentați unii să creadă și cum trădătorii de neam și țară se străduiau a-i convinge să creadă, regimul de ansamblu privind exploatarea offshore a gazelor, ci de fapt fiscalitatea acestuia.

Gazul extras din Marea Neagră nu mai aparținea de mult românilor, respectiv de la concesionarea perimetrelor marine în care s-au găsit gazele. Să nu delirăm cumva! Nu există concesiuni doar pentru explorare și prospectare. Concesiunile sunt de explorare, prospectare și exploatare. Pur și simplu, pentru că cel care investește bani serioși spre a face explorări și prospecțiuni și deține și tehnologiile corespunzătoare vrea să fie sigur că, dacă găsește, poate trece la exploatare! Altfel nu vine! Este exclus să cheltuiască bani cu explorări și prospecțiuni și, dacă eventual a găsit hidrocarburi, să vină altul, indiferent cine, să tragă foloasele prin exploatare! Să fie clar: gazul din Marea Neagră nu aparține românilor, ci concesionarilor. Aceștia au drept exclusiv să-l utilizeze cum doresc și să-l vândă cui doresc!  România, dacă vrea ceva din acest gaz, trebuie să-l cumpere la prețul pretins de proprietarul concesiunii. Și să fie de asemenea clar: pentru ca regimul concesiunilor (și prin implicație al redevențelor) să opereze, România, la indicațiile externe de rigoare, a fost nevoită să modifice legi care, să nu ne dăm după plop!, trebuiau să încalce Constituția, care prevede negru pe alb că resursele subsolului sunt proprietate publică a statului român. Or, acordarea unei concesiuni implică transferul folosinței resursei către concesionar, la libera lui alegere. Acest transfer s-a făcut prin șiretlicul priorității legilor zis europene asupra legilor naționale. Și cu asta, basta! Reglementările privind concesiunile/redevențele (taxele pentru concesionare) sunt formulate și impuse de cei ce n-au resurse, dar care sunt puternicii lumii. În Parlament s-a discutat, nu numai ca metaforă, dar foarte practic, doar dacă statul român va lua din redevențe 2 lei sau 3 lei pentru această afacere. Și hai să fim serioși și să admitem că n-avea nici o importanță și dacă era vorba de 3 lei sau de 2 lei! Și cu 3 lei, România și românii se aleg tot cu mai nimic, față de tezaurul reprezentat de gazul (zis românesc) din Marea Neagră.

Condiția impusă prin lege a desfacerii în România a cel puțin 50% din gazul extras – față de care, vai!, concesionarii s-au arătat atât de nemulțumiți – nu schimbă cu ceva faptul esențial că, oricare ar fi aceia, consumatorii din România vor trebui să plătească gazul, nu statului român ca reprezentant al poporului român (fost) posesor al gazelor, ci concesionarului. Mai direct spus, românii vor trebui să cumpere de la alții propriile resurse. În rest, concesionarul LukOil este liber, dacă își va construi conductă, să expedieze gazul exploatat direct în Rusia sau să-l asocieze traseelor care duc gazele rusești spre Europa occidentală, iar concesionarul Exxon poate, cu aceeași condiție a construcției unei conducte, să dirijeze gazul spre orice țărm apropiat, de pildă, la o stație de lichefiere. Doar OMV și-a făcut deja rost de conductă cu ajutorul UE. Se numește BRUA (Bulgaria, România, Ungaria, Austria). De la Tuzla până la granița cu Ungaria s-a trecut deja la construcția unei conducte – să precizăm, conductă separată, subliniem, separată, față de cea curentă pe care operează Transgaz – și, atenție mare!, cu excepția unui tronson finanțat din fonduri europene, va fi plătită de consumatorii români din creșterea tarifelor! Ei vor suporta în final 60% din costul pentru cei aproape 800 km de conductă nouă de pe teritoriul românesc. Cât vor plăti până la urmă consumatorii români în viitor? Cumva mai puțin decât acum pentru că s-au descoperit gaze „românești” în Marea Neagră? Nu, nicidecum! Deja prețul gazelor românești pentru consumatorii români s-a mărit cu 50% din 2014 doar pentru că așa a vrut Comisia de la Bruxelles! Procesul este numit la Bruxelles liberalizarea pieței. Ce fel de economie de piață o fi în capul comisarilor de la Bruxelles, deoarece în România, împotriva oricăror reguli ale cererii și ofertei, prețurile au crescut, deși consumul de gaze a tot scăzut?! Calendarele de creșteri de prețuri nu țin cont de nimic altceva decât de așa-zisa nevoie de a se alinia prețurile în UE, de fapt de a le asuma pe cele plătite de economia dominantă din UE, respectiv Germania, furnizorului dominant care este Rusia. O spurcăciune à la Bruxelles! Că nu se ține cont de greutatea cu care atârnă factura la gaze în veniturile consumatorilor (de departe cel mai greu în cazul românilor), mai treacă-meargă, dar că nu se ține seama dacă ești posesor sau nu de resurse, asta este strigător la cer! După creșterile fără încetare ale tarifelor, românii au pierdut deja orice avantaj că le-a lăsat Dumnezeu niște resurse de gaze! Mai mult, prețul de referință la gaze în România a fost stabilit a fi cel de pe bursa de gaze de la Viena, ceea ce va băga în spirală prețurile de pe piața românească, întrucât acestea nu vor mai avea nicio legătură cu producția și desfacerea internă.

Cu ajutorul colonialismului austriac, dar și cu al colaboraționismului autohton, românii vor plăti mai mult pe gaze (zis românești). Unii naivi de pe traseul românesc al BRUA s-au bucurat că vor putea și ei să se conecteze la conductă, scăpând de încălzirea cu lemne. Săracii, n-au înțeles că gazul din BRUA nu este al României și că Transgaz, care a aranjat exproprierile pentru conductă, n-are niciun drept să hotărască vreo conectare. Totul trebuie înțeles în cheia stăpânilor. OMV, stăpân în domeniu în România, și-a comunicat în 2018 strategia: vrea să devină mare furnizor de gaze regional, bazându-se pe resursele românești din Marea Neagră, strategie din care România nu se alege cu nimic. Să fie oare întâmplător faptul că OMV și-a început anul 2018 – an decisiv și pentru anunțarea debutului exploatărilor din Marea Neagră – scoțând din dispozitivul executiv al companiei Petrom toți românii care mai erau pe acolo, în frunte cu Mariana Gheorghe, CEO-ul Petrom, și cu șeful departamentului care avea în grijă tocmai exploatările la mare adâncime din Marea Neagră?!

Pe ce mizează OMV în realizarea strategiei stabilite? Pe aceleași lucruri pe care mizează și Ungaria în intervenția aparent ciudată pe care a avut-o exact când politicienii români, întârziați înainte de toate într-ale mentalului, își făcuseră în sfârșit timp să discute fiscalitatea offshore din Marea Neagră! Pe aservirea totală a României, pe lipsa oricărei reacții din partea acesteia la terfelirea elucubrantă a intereselor ei minime. Mai concret, că, în starea jalnică în care a adus-o colonialismul colectiv vest-european și colaboraționismul trădător intern, nu mai are ce să facă, din păcate, cu gazul din Marea Neagră, care i-a devenit de fapt o pacoste și nu o mântuire? După ce a plasat în forță, la o licitație organizată de Transgaz, două companii pe care le controlează (una de stocare a gazului și alta de negociere pe piață a gazului), care au rezervat împreună întreaga capacitate de transport a viitoarei conducte pe 15 ani, începând din 2022, statul maghiar a trimis la București un reprezentant al transportatorului de gaze din Ungaria, „să ia legătura cu presa”. Acesta a jucat cartea jignirii și umilirii României, pe baza însă a unui fapt cu totul și cu totul real. „Nu puteți consuma gazele în România – a spus dl Kristof Terhes. Nu aveți petrochimie, nu aveți industrie, nu știu de ce ați închis petrochimia. Ce să faceți acum cu gazele?! Un mare foc?! Nu aveți altceva de făcut decât să-l vindeți!” Ce să-i replici dlui Terhes?

               Din gazul de la Marea Neagră izvorăște obligația ieșirii din UE

Ce să-i replici dlui Terhes? (vezi „Gazul românesc – emblema trădării naționale”, Cotidianul, 16 iulie 2018) Că a fost desființată petrochimia pentru că așa ne-a dictat Banca Mondială, pentru că așa a fost programul UE pentru România, pentru că așa a vizat OMV preluând și apoi închizând Doljchim și Arpechim, pentru că așa a urmărit DNA băgând la pușcărie pe supraviețuitorii dictatului Băncii Mondiale, care mai acționau prin industria de îngrășăminte?! Ce să mai replici?! Consumul de gaze în România s-a prăbușit de la 40 miliarde mc în 1990, la circa 12 miliarde mc anual în deceniul al doilea al anilor 2000. Demolarea ultimei redute – producția de îngrășăminte chimice – a dus consumul industrial de gaze de la 3 miliarde mc în 2008 la doar 1,2 miliarde în 2017. Consumul industrial de gaze a fost surclasat de consumul casnic. Și nu există niciun program de industrializare sau măcar de extindere a utilizării casnice a gazelor. De altfel, ce s-ar mai putea face așa bătând din palme când gazul din Marea Neagră ar putea ajunge pe piață încă din 2019?! Ce semnificație practică are, într-o asemenea situație, condiția pusă concesionarilor de a vinde în România 50% din gazul exploatat?! Prevalându-se de faptul că n-au cui să vândă în România, concesionarii vor trimite gazul tot unde au vizat proiectele lor, mai ales că legea nu prevede niciun fel de sancțiuni dacă nu se conformează condiției de 50%.

Are vreun program pentru oameni statul român al lui Iohannis și Dragnea? România, posesoare de gaze, are o rețea de distribuție de gaze de 53000 km. Ungaria hulitului Viktor Orban, neposesoare de gaze și cu un teritoriu mult mai mic decât cel al României, are 89000 km de rețele de distribuție de gaze. Aici 95% din gospodării se încălzesc cu gaze. În România nici măcar 1/3. Peste 4 milioane de gospodării, deci o jumătate din total, se încălzesc cu vreascuri și lemne de foc. Un program de alimentare cu gaze a acestora ar fi totuși ceva, în ciuda faptului că nu reprezintă o cine știe ce valorificare a gazelor naturale cum este în petrochimie sau în industria farmaceutică! Complotul – căci altfel nu poate fi numit – al colonialiștilor de stirpe germană împotriva României funcționează la maximum. Șeful E.ON Germania pentru România, care deține jumătate din distribuția de gaze de pe teritoriul românesc, a anunțat că nu are în vedere extinderi ale rețelei de distribuție decât dacă se vor dovedi strict rentabile, adică să nu deranjeze cumva proiectele OMV de furnizor regional pe seama resurselor României sau, mai explicit, să asigure toate condițiile ca gazul din Marea Neagră să fie exportat și nu utilizat în România. Îi împiedică vreun program al României lui Dragnea și Iohannis cu ceva să-și atingă scopul cu gazul românesc?! Populația României, care trebuie să plătească sume exorbitante ca să se racordeze la rețeaua de gaze – fără vreo facilitate de la statul român al lui Iohannis și Dragnea, care nu au încetat vreun moment să se înfrunte pe prostia diversionistă a pragului de 1900 lei din infracțiunea de abuz în serviciu – să fie sigură că va rămâne captivă, fără alternativă la încălzirea cu lemne, în România lui Iohannis și Dragnea, chiar dacă aceștia vor dispărea de pe scena politică, deoarece în România dictatul aparține fără echivocuri unora de genul celor de la OMV și E.ON, sub parohia colonială a Bruxelles-ului.

Spusele atât de deranjante ale responsabililor în domeniul gazelor de la Budapesta țintesc realitatea și nimic altceva! Diversiunea Budapestei este alta. Aceea că se adresează Bucureștiului! Adresant fals! De parcă la București ar fi decizia, când nu este deloc așa! Budapesta de fapt a bătut șaua ca să priceapă iapa. Budapesta s-a adresat de fapt adevăraților posesori (deținătorii concesiunilor) cu mesajul: nu vă mai strofocați să găsiți cumpărători, vindeți-mi-l mie! Sunt pregătită. Fac un hub în Ungaria pentru Europa de Est, așa cum s-a erijat Austria în hub pentru dirijările de gaze rusești spre Vest.
De acum, cei mari vor decide. Oricum, după cum se desfășoară lucrurile, Bucureștiul nu va lua mare lucru! Ba, dacă gazul din Marea Neagră va fi vândut acum, oricui va fi vândut, sub contracte pe 10-15 ani, românii vor plăti nu doar oricum mai mult ca membrii ai UE, dar în plus și mai mult ca importatori de gaze rusești! Căci, dacă zăcămintele interne de gaze se vor subția, așa cum sunt toate estimările, iar livrările de gaze din Marea Neagră vor merge potrivit contractelor de acum la alții, deficitul care atât de sigur va apărea va trebui să fie acoperit de importuri din Rusia. Și România va ajunge în situația ridicolă de importator cu toate zăcămintele lăsate de Dumnezeu românilor în largul coastelor românești din Marea Neagră, de fapt de furnizor ieftin de gaze pentru ștabii din UE, dar importator de gaze din Rusia! Cât de spurcat, vomant ce mai tura-vura, sună, în aceste condiții, diversiunea că gazul din Marea Neagră ar ajuta România să devină independentă energetic, mai ales în raport cu Rusia, când, de fapt, după cum va fi valorificat, acest gaz creează tocmai o periculoasă dependență energetică de Rusia.
Dacă la cârma Românei ar fi oameni nu numai responsabili dar și cu dragoste de țară, episodul sinistru al gazului românesc ar putea trezi conștiințe și determina decizii fără îndoială cu caracter eroic având în vedere contextul internațional. Ieșirea din mecanismul sordid al redevențelor – din care posesorul de resurse, după calculele pe cazurile din toate timpurile și din toate locurile, nu se alege cu mai mult decât numai o parte din 20 – este deocamdată nerealistă. Dar ieșirea din UE – DA! Cu atât mai mult cu cât cel puțin 80% din contenciosul dezastruos pentru țară al gazului românesc din Marea Neagră se află în mecanismele „colonialismului colectiv” al UE: condiționalitatea aderării de externalizarea resurselor; răpirea de către Bruxelles a dreptului fiecărui posesor de resurse de a beneficia într-un fel sau altul, prin prețuri sau prin aprovizionare, de înzestrarea de la Dumnezeu cu aceste resurse; impunerea fără temeiuri și condiții economice a așa-numitei liberalizări a pieței și prețurilor, care a dus la creșteri nejustificate de tarife (independent de episodul Marea Neagră); distrugerea petrochimiei și industriei în general, pentru forțarea exporturilor de resurse în locul valorificării lor interne; finanțarea pe seama consumatorilor a conductelor pentru aceste exporturi; privarea românilor de accesul la propriile resurse, indiferent dacă pentru valorificări industriale sau pentru încălzire etc.

În ciuda complicațiilor și durerilor, retragerea din UE – implicând anularea tuturor acestor servituți înspăimântătoare – este o obligație de respect față de sine și demnitate pe care o impune nu numai emblematica trădare de neam și țară reprezentată de cazul gazelor românești din Marea Neagră, ci și adevăratul bilanț al apartenenței României la UE, organizație care, prin mecanismele celui mai odios colonialism actual, cel colectiv, și fluturând povești despre democrație, stat de drept și corectitudine politică, a luat tot României (economia națională, decizia națională, identitatea națională) în beneficiul altor popoare, nu contează cât de meritorii sau nu.

                                                                                                                                 Ilie ȘERBĂNESCU

Sursa: COTIDIANUL

 

 

1 Comment

  1. Dupa ce „si-au luat-o” in doua razboaie mondiale provocate de ei, germanii par sa fi invatat din „greseli” si pentru ca prezentul e greu de inteles, s-au intors in istorie si actioneaza ca Imperiul Otoman, adica intai isi golesc „vasalii” de resurse, in timp ce-si folosesc „aliantele” pentru actiunile armate revansarde (vezi NATO impotriva Yugoslaviei pentru razbunarea umilintei din al doilea razboi mondial) si se implica indirect (prin particulari) in comertul de arme spre zone conflictuale pe care le alimenteaza. Urmeaza, firesc, inarmarea efectiva, adica acea armata (anuntata de curand!) a Europei, incropita, la fel ca la otomani, din cetateni straini, in fapt o armata de mercenari pusa in slujba Germaniei. Cu cine si pentru ce urmeaza sa se lupte Germania, daca nu cu NATO, singurul organism pe care-l saboteaza, de ani buni?! Poate a venit vremea sa declaram „sfarsitul copilariei” si sa acceptam ca Germania nu are vocatia pacii, orice politician, indiferent de ideologie, ajuns in frunte va face tot ce au facut inaintarii lui pentru singura „patrie tata” din istoria civilizatiei, adica „Germania deasupra tuturor”. Toate intelegerile subterane cu Rusia lui Putin sunt de natura sa ne dea fiori si n-ar trebui sa ne mai jucam de-a „globalismul” cu aceeasi internationalisti (si urmasii lor) care ne-au blagoslovit cu „internationalismul”. Nu mai e loc de naivitate, plasarea permanenta la remorca unui „partener strategic”, gata oricand sa ne foloseasca drept moneda de schimb in tratativele cu alt „partener strategic” nu ne-a folosit niciodata in istorie, iar „vizionarii” de cultura incerta, dar, musai, cosmopolita, ce ne arunca la periferia imperiilor, se numesc tradatori si trebuie tratati ca atare, nu inaltati pe soclurile cuvenite marilor valori culturale ale natiei!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*