Observator

În sfârșit, avem cu cine vota: Partidul Neamul Românesc!

    „Partidul generalilor” porneşte războiul cu Soros şi cu progresiştii   Partidul Neamul Românesc s-a înscris la tribunal având […]

 

 

„Partidul generalilor” porneşte războiul cu Soros şi cu progresiştii

 

Partidul Neamul Românesc s-a înscris la tribunal având ca obiective politice lupta împotriva „antiromânilor”, a progresiştilor care promovează corectitudinea politică impusă de la Bruxelles şi împotriva lui Soros, despre care susţin că deţine controlul asupra a patru ministere. Partidul este condus de fostul deputat PSD Ninel Peia, care a cooptat în conducere patru foşti generali: Mircea Chelaru (prim-vicepreşedinte), Nicolae Rotaru (vicepreşedinte) şi Constantin Onişor (secretar general).

partid site

Cei care se înscriu în Partidul Neamul Românesc, vor fi puși să rostească, cu mâna pe Biblie, un jurământ de credință față de patrie, la fel cum se procedează în cazul învestirii demnitarilor. Jurământul este înregistrat video și va fi încărcat pe rețelele sociale. Noua formațiune este foarte pornită împotriva antiromânilor și vrea toleranță zero la orice „circumstanță de apariție și manifestare antinațională tot mai activă, consistentă și rafinată, plină de conținut extremist, separatist și românofob”. Mai mult, vrea să scoată conceptul de minoritate din Constituție, cu argumentul că, din moment ce toți cetățenii sunt egali și protejați de lege, nu trebuie că unii să aibă mai multe drepturi. Totodată, PNR cere introducerea unui mecanism de revocabilitate pentru parlamentari şi primari, precum şi organizarea cât mai urgentă a referendumului pentru familie. De asemenea, se doreşte adoptarea unei legi care să deifnească ca obiectiv naţional reîntregirea neamului românesc. „Neamul românesc, nedreptățit și furat tânjește acum după lege, ordine, respect și demnitate. Toate instituțiile statului sunt expirate, funcționează după dogme vechi și sunt căpușate în toate punctele cheie de așa-zișii «idioti utili», cum le spunea Lenin, aceștia punând în practică programul multiculturaliștilor progresiști de tip neobolșevic. Suntem foarte dezbinați, este necesară refacerea solidarității și coeziunii națiunii în jurul valorilor sale fundamentale”, a motivat preşedintele Ninel Peia decizia de a fonda un nou partid.

peia chelaru partid

Acesta susţine că există „grupuri de presiune” carea cţionează pentru dezondine instituţională. „Aceasta este abil întreținută și de grupuri de influență autohtone sau străine infiltrate în sfera puterii, indiferent de guvern și putere și au obiective vădit îndreptate în acapararea pe mai departe a bogățiilor și resurselor țării, inclusiv a celor privind resursa de forță vie a națiunii. Cele 4 milioane de români plecați pentru o viață mai bună în occident au plecat, și nu știu asta, numai din cauza acțiunii de destabilizare a progresiștilor, acțiune economică, politică și socială”, crede Peia.

Ministerul Justiției, Ministerul Culturii, Ministerul Educației și Ministerul Mediului sunt cele patru ministere ocupate complet în punctele cheie de oamenii lui Soros, susține Ninel Peia. „Indiferent ce ministru ar fi pus la cele 4 ministere, și au fost destui, nu va putea să facă absolut nimic pentru că ideile novatoare vor fi blocate, întârziate sau distorsionate. Pe langă cei plasați în funcții cheie în cele 4 ministere, mai sunt în guvern și alții, așa numiții „idioți utili”, care fac jocurile lui Soros fără să fie neapărat adepți ai ideologiei progresiste promovate de acesta”, a afirmat preşedintele PNR.

pnr

De altfel, Peia nu se fereşte de cuvinte tari când cine vorba de miliardarul George Soros. „Adepții lui Soros sunt ca sectanții, se sprijină unii pe alții pentru a ajunge în pozițiile cheie ale statului român și din acele poziții blochează orice inițiativă în folosul poporului român. Progresismul promotor al corectitudinii politice a ridicat la rang înalt prostituția morală, care a terfelit morala creștină, acceptând până și împerecherea nefirească. Dacă nu se face cât mai repede referendumul pentru familie, vom deveni sclavii noii societăți de consum și desfrâu, promovată de corectitudinea politică. Tot corectitudinea politică a propagat în România neobrăzarea, violența fizică si verbală. Acestea au ajuns să fie percepute drept normalitate”, a conchis preşedintele PNR.

 

                                Peia, dat afară din PSD din cauza lui Funeriu

Ninel Peia a fost deputat PSD de Ilfov în legislatura 2012-2016, perioadă în care a făcutr mai multe declaraţii care au provocat vâlvă. De la una dintre acestea i s-a tras şi excluderea în partid, în martie 2016. Peia susţinea că îmbolnăvirile cu E.coli ale unor copii din Argeş ar putea fi provocate de vaccinuri, afirmaţie care a provocat o reacţie virulentă a fostului ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, care l-a gratulat cu apelativul de „imbecil”. În replică, Peia l-a comparat pe Funeriu cu un vierme intestinal şi l-a ameninţat cu bătaia. „Promit că, într-o zi, te voi întâlni, dottore, şi, fără să te jugănesc în vreun fel, îţi voi administra o bătăiţă la popoul gol, în piaţa publică, de o s-o ţii minte toată viaţa ta”, a scris Peia pe Facebook. Cu altă ocazie, Peia a afirmat că protestul care a dus la căderea guvernului Ponta a fost orchestrat de forţe oculte care pregăteau secesiunea Transilvaniei şi a Moldovei.

 

                                                                 Partid cu epoleţi

Potrivit lui Peia, în PNR s-au înscris 3000 de ofițeri de carieră din toate structurile: armată, poliție, servicii – SRI, STS, SPP. „Numai anul trecut, au ieşit la pensie din SRI peste 400 de ofiţeri între 45 și 55 de ani. 70% dintre ei sunt deja în partid. Totuși, partidul nu e al generalilor sau al militarilor, ci al conştiinţelor naţionale. Ni s-au alăturat deja miniştri şi alți foști deținători de funcții guvernamentale din tot spectrul politic din 2000 până acum, foști ambasadori, sindicaliști cunoscuți. 11 actuali deputați și senatori PSD sunt interesați de acest proiect”, susţine Peia.

Generalul Mircea Chelaru a devenit cunoscut după numirea sa, în 1997, funcţia de comandat al Corpului 10 de Armată din Iaşi, calitate în care a vrut să ridice în faţa garnizoanei busturile mareşalilor români, inclusiv al lui Ion Antonescu. Valul de proteste i-a blocat iniţiativa, dar ulterior a participat la dezvelirea unui bust al lui Antonescu de lângă una din bisericile din Iaşi. În februarie 2000, a fost numit şef al Marelui Stat Major, post din care a demisionat după 8 luni. În acest interval a apucat să afirme că există forţe care pregătesc o separare de România a Dobrogei şi Olteniei. După retragerea în rezervă, în 2002 a devenit preşedinte al Partidului Unităţii Naţionale Române, aflat la acea vreme într-un declin pe care Chelaru nu a reuşit să-l stopeze. În 2006, PUNR a fuzionat cu Partidul Conservator. Un an mai târziu, Chelaru a fost exclus din partid, împreună cu Codrin Ştefănescu, pentru declaraţii publice neconforme cu linia partidului.

 

                                                            Despre electoratul ţintă

„Cetățenii care se simt dezamăgiţi de clasa politică şi care vor să trăiască demn şi să hotărască singuri ce e mai bine pentru copiii lor, să nu mai fie umiliţi de toată propaganda venită de la Bruxelles şi să fie răsplătiţi la valoarea muncii lor.”

                                                                   Despre Bruxelles

“Bruxellesul e progresist până în măduva oaselor dar să sperăm că, până la alegerile europarlamentare de anul viitor cât mai multe partide care pun mai presus familia, credinţa şi neamul lor, vor trimite cât mai mulţi politicieni acolo. Aşa cum este cazul partidului Lege şi Justiţie din Polonia.”

                                                             Despre femeile din partid

„Foarte multe. Sunt judeţe în care 80% din membri sunt femei. Organizaţiile Sibiu, Alba, Bistriţa-Năsăud, Satu Mare, Constanţa chiar sunt conduse de femei.”

                                                                    Despre trădători

„Nu putem ierta pe cei care au denigrat România în afara şi în interiorul ţării. Sau pe cei care sunt “idioți inutili” ai acestei ideologii progresiste care promovează corectitudinea politică și în care nu poți avea încredere. Monica Macovei e mai rea decât Ana Pauker, Cristian Preda – un trădător, Traian Ungureanu-alt trădător. Şi mulții alții. Şi jumătate din europarlamentarii din partea PSD sunt progresiști, au fost infestați.” Ninel Peia, preşedintele Partidului Neamul Românesc

Sigla partidului este crucea sf. Andrei, înconjurată de iniţialele NR şi frunze de stejar, care apar frecvent în simbolistica miliară a armatelor mai multor ţări, precum România sau Germania.

                                                                                                                                             Mihaela Bîrzilă

Sursa articol: jurnalul.ro

Detalii despre partid pe propriul său site: https://partidulneamulromanesc.ro/2018/02/09/o-aparitie-necesara-si-vitala-spatiul-politic-romanesc/

 

 

5 Comments

  1. Cristian

    Trebuie ieșit total din zona Bruxelles (UE), nu “trimis cât mai mulți parlamentari acolo…” Asta e soluția optipă pentru binele României !
    Nu poți face pe dracu’ sfânt cu niște parlamentari care încă RESPECTĂ convingerile morale ale unor atei și sataniști.

  2. “Culmea ironiilor/De rasul copiilor/Sa pui cap betiilor/In soseaua viilor” a scris inegalabilul Pastorel, cand s-a internat la Spitalul din Soseaua Viilor, sa se trateze de plamani. Asa si noi. La calcarea in picioare, pana la desfiintare, a drepturilor cetatenesti (civile!), gasim solutia militara! Suntem zdraveni la cap?! De la restauratie incoace, societatea a fost condusa de si prin servicii (militare!), am avut o vreme chiar conducere militara (prin agentii straini racolati de servicii straine, chiar la varful armatei) si tot ne indoaie nostalgia dupa “dictatura militara”, care “pune ea ordine”! Toate institutiile statului sunt organizate militar, rudimentar, dar cazon, adica, avem o “patura” conducatoare care da ordine sclavilor din subordine si aia executa intocmai si la timp. Nu mai avem functionari publici, au fost transformati in racani obedienti si terorizati de “caprarul” adus la putere cu sprijinul (musai!) serviciilor. Economia romaneasca e prezenta pe piata ,aproape, numai prin firmele nascute sau controlate de SRI, printr-o lege ticaloasa, care-i scoate de sub orice control. Cata armata va mai trebuie?! Daca, dupa dictatura unui serviciu care-si face reclama cu Divizia de aparare a Constitutiei” in timp ce calca in picioaare tocmai Constitutia, partidele militare (la ora asta sunt vreo trei, unul chiar cu aport masonic la vedere) fac adepti, ne meritam soarta. Stiu ca traim in vremea steagului fals, cand “una vorbim si alta fumam”, dar, atunci cand ONU, Consiliul de Securitate au ramas doar initiale, UNESCO, UNICEF sunt doar viespare ale birocratiei mondiale si singurul organism international care “functioneaza” a ramas UE – o alcatuire birocratica si corupta pana-n strafunduri, condusa de oameni imorali si compromisi, care, in tarile lor, n-ar avea nicio sansa sa fie (re)alesi si care reediteaza teza nazista cu superioritatea geografica, noi gasim ca solutie partidul ofiterilor, suntem pierduti. Stiu ca Romania este tara oximoronului si ma bazez pe asta si mai stiu ca mare parte din armata e “in rezerva”, numai ca, asistam de aproape treizeci de ani asistam, la vedere, la degradarea sentimentului national si cu “sprijinul” capilor ostirii, care, baloseste la fiecare pomenire a “partenerului strategic”. Cand, sub masca modernizarii, au fost distruse si ostirea si inzestrarea ei si fabricile de armament, mai mult, impotriva traditiilor, ai transformat ostenii in mercenari, cand juramantul de credinta fata de patrie subantelege ascultarea oarba fata de interesele NATO, nu poti sa vii, ca o “mimoza pudica” sa ne spui ca ti-ai facut cariera si ti-ai luat gradele (stele), fara sa te fi atins toata mizeria asta! Mai mult, sa pretinzi ca solutia la ce s-a intamplat sub ochii tai, cu complicitatea ta (lasa, poate, dar, la fel de vinovata!), esti tu si cei asemenea tie! Romania are nevoie de valori, de meritocratie, de reinvierea traditiilor, de realfabetizare si electrificare (si la propriu), are nevoie de educarea copiilor in spirit civic, cu cunoasterea drepturilor de om, de cetatean al lumii si de fiu al unui popor cu nimic mai prejos decat cele, vremelnic stapanitoare. Si asta n-o poate face niciun militar, educat sa execute, nu sa discute, un om care a acceptat o mare parte din viata restrangerea drepturilor sale, foarte onorabil, foarte util, dar, asa cum a acceptat deja, cu un nivel de incompetenta atins. De la dictatura carlista Romania a fost condusa numai cu biciul, poporul dezvoltand diverse forme de eludare a autoritatii, pana la dispretul total fata de lege. Asta trebuie corectat, poate o conducere prin iubire si respect fata de oamenii care compun tara n-ar strica, asa cum mai multi medici si profesori si mai putine forte de ordine ar fi de dorit. N-am auzit nicio uniforma instelata sa se pronunte impotriva birului inrobitor reprezentat de achizitionarea de armament expirat, o fi in program ca, daca ajung la putere, redirectioneaza banii spre educatie si sanatate?! Stiu ca n-au cum, dar nici nu “se exprima” in acest sens. E nevoie de patriotism, eu cred ca nationalismul este ceva ce te defineste ca fiu al unei tari, fara nicio conotatie extremista, dar, de ce ar fi nevoie sa ne “incolonam” din nou, de data asta oficial?!
    P.S. Ati vazut vreun program cae sa-si propuna “reabilitarea” institutiilor statului, in sensul revenirii la menirea lor, adica la slujirea cetateanului si nu, ca acum, cand sunt orientate intru distrugerea sa?! Sau, introducerea in codul penal a infractiunii de “calcare a juramantului de credinta”, in conditiile in care, la noi, de la parlamentari, la ultimul contopist cu leafa de la stat, ca sa nu-i pomenesc pe privilegiatii natiei, magistratii, sunt functionari, juratori pe Constitutie?!

    • Malus Dacus

      Domnule mizantrop, de data asta va contraziceti singur! Vorbiti despre Partidul Neamul Romanesc ca acesta reprezinta solutia militara? Doar pentru faptul ca are in componenta multi militari de cartiera? Au in program instaurarea unei dictaturi militare? Ninel Peia este militar de cariera? Daca nu stiti, raspunsul este negativ la ultimele doua intrebari.
      Acum hadeiti sa vorbim despre celelalte partide: PNL, USR, PSD, PMP, ALDE, Pro Romania. Sunt acestea partide democratice sau niste simple apendice ale serviciilor secrete romanesti, care ghici ce: SUNT MILITARE!!!! Si daca trecem putin de spoiala aparentelor, in momentul de fata chiar traim intr-o DICTATURA MILITARA! Actul legislativ, Justitia, Decizia economica in Romania nu sunt sunt altceva ACTIUNI OPERATIVE! Dar ceea ce-i mai grav este faptul ca aceste actiuni sunt comandate din AFARA TARII!
      Scuzati-ma daca nu am de ales decat intre acest sistem ticalos, sustinut din umbra de gradati imbuibati din argintii tradarii si o conducere autoritara ROMANEASCA dupa modelul Ion Antonescu, o prefer pe cea din urma.

  3. BRAVO FRATI ROMANI CA V-ATI TREZIT DIN SOMNUL CEL DE MOARTE !
    ACEST LUCRU DEMN DE O NATIUNE CARE VREA SA RAMANA “INFIPTA “IN PAMANTUL STRAMOSESC TREBUIA FACUT LA “REVOLUTIA TRADATA ” DIN 1989 ; E BINE SI ACUM DAR MAI GREU DUPA GRELELE PIERDERI ALE DEZASTRULUI REVOLUTIEI ;
    HAI SA MERGEM MAI DEPARTE UNITI SI CU CREDINTA IN IZBANDA ACESTUI IDEAL SA NE FAURIM O TARA NOUA , CURATA POLITIC SI SOCIAL SI CU PRECADERE BAZATA PE ELEMENTUL NATIONAL CU CINSTE , DREPTATE SI ONOARE .
    DUMNEZEU SA NE FIE SFETNIC, SA NE APERE SI SA NE AJUTE IN REALIZAREA ACESTUI MARET IDEAL NATIONAL

  4. TRIO UNIO NATIONUM s-a reconstituit cu un sas, un ungur si un evreu in fruntea tarii!
    Daca Peia nu castiga democratic, pentru salvarea neamului, solutia este doar forta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.