Observator

In umbra legii

Deţinut înjunghiat cu o furculiţă

O altercaţie iscată între doi deţinuţi încarceraţi în Secţia exterioară Valea Seacă a Penitenciarului Poarta Albă se putea sfârşi tragic. Ambii bărbaţi, a căror identitate nu ne-a fost dezvăluită de conducerea penitenciarului din motive pe care nu le cunoaştem, sunt de aceeaşi vârstă, 29 de ani, şi ispăşesc pedepse pentru fapte comise cu violenţă.

">
<p align="justify"><strong>Deţinut înjunghiat cu o furculiţă</strong></p><div align="justify"> </div><p align="justify">O altercaţie iscată între doi deţinuţi încarceraţi în Secţia exterioară Valea Seacă a Penitenciarului Poarta Albă se putea sfârşi tragic. Ambii bărbaţi, a căror identitate nu ne-a fost dezvăluită de conducerea penitenciarului din motive pe care nu le cunoaştem, sunt de aceeaşi vârstă, 29 de ani, şi ispăşesc pedepse pentru fapte comise cu violenţă.</p>
{mosimage}Primul execută o condamnare de nouă ani pentru tentativă de omor, iar colegul său, una de trei ani pentru tâlhărie. În lumea penitenciară, moneda de schimb pentru cele mai multe trocuri sau servicii îl reprezintă ţigările. Cei doi erau colegi de cameră şi pe fondul unor datorii de ţigări mai vechi, s-au luat la ceartă. Înfuriat la culme de atitudinea necooperantă a celui cu pedeapsa mai mică, deţinutul osândit pentru că a încercat să ia viaţa unui om a scos un cuţit confecţionat dintr-o furculiţă şi l-a înfipt în adversarul său. Conform regulamentului închisorii, în asemenea împrejurări petrecute în camerele lipsite de supraveghere, ceilalţi colegi de celulă sunt obligaţi să înştiinţeze de urgenţă personalul penitenciarului pentru a nu se pune în pericol viaţa victimei. Deţinutul înjunghiat în zona toracelui a fost dus la Spitalul Penitenciar Poarta Albă, unde i s-a acordat primul ajutor, dar apoi a fost nevoie transportul lui la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. După trei zile de îngrijiri medicale, deţinutul a fost externat, urmând a fi reîncarcerat la Penitenciarul Poarta Albă. Agresorul încarcerat pentru tentativă de omor se afla spre finalul condamnării sale, întrucât în decembrie 2009 urma să fie interogat de comisia de eliberare condiţionată. Conducerea unităţii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs incidentul.

 

Alte isprăvi ale deţinuţilor

 

De la începutul acestui an, trei deţinuţi de la acelaşi penitenciar, au murit, unul în urma loviturilor primite în cap cu pumnii şi picioarele de la un coleg de detenţie, altul după ce a înghiţit două cozi de lingură, iar al treilea s-a sinucis. În cazul conflictului petrecut în aprilie, care a dus la decesul unui deţinut, agresorul, condamnat la zece ani de detenţie pentru tentativă de tâlhărie, a fost cercetat penal şi judecat, primind o nouă condamnare. În mai, un alt deţinut a murit la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa după ce a înghiţit două cozi de linguriţă. Tânărul mai fusese supus la trei intervenţii chirurgicale pentru scoaterea mai multor obiecte pe care le înghiţise, ultima dată în ianuarie 2008. La finele lunii iulie, unul dintre cei trei asasini ai taximetristului constănţean ucis pentru a fi tâlhărit, la începutul acestui an, a fost găsit mort într-un salon al Spitalului Penitenciar Poarta Albă, după ce înghiţise o substanţă toxică. În afara acestor cazuri, soldate cu decesul a trei deţinuţi, alte câteva persoane private de libertate au ajuns în spital, în acest an, după ce au înghiţit diferite obiecte ori şi-au bătut cuie în cap. Un alt deţinut a stat circa 20 de ore într-un copac din curtea penitenciarului, în semn de protest pentru că nu este dus la medicul stomatolog spre a i se face o proteză dentară.

 

Procesul directorilor din primăria Constanţa a ajuns la Curtea de Apel

 

Dosarul foştilor directori din administraţia publică constănţeană a ajuns la Curtea de Apel, după ce sentinţa prin care au fost declaraţi vinovaţi a fost atacată de către procurori şi părţile implicate, Instanţa a stabilit pentru 9 septembrie primul termen de judecată. În cursul lunii mai, magistraţii de la Tribunalul Constanţa au decis că cei trei au comis fapte de corupţie. Instanţa l-a condamnat pe Constantin Babuş la doi ani şi 10 luni, pe Marius Tărcatu la doi ani şi şase luni şi pe Ionel Pilat la doi ani de închisoare, toate cele trei pedepse fiind cu suspendare condiţionată. De asemenea, magistraţii au dispus confiscarea sumei de 20.000 USD de la Constantin Babuş şi restituirea către denunţătorul Dumitru Burcin. Cele trei persoane condamnate sunt obligate la plata a câte 6000 de lei cheltuieli de judecată. Reamintim că Babuş, şeful Direcţiei Administrarea Domeniului Public şi Privat, a fost trimis în judecată pentru luare de mită, Tărcatu, directorul direcţiei similare din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa pentru complicitate la luare de mită, iar Pilat, directorul Direcţiei Serviciului Public din Primăria Constanţa, pentru comiterea infracţiunii de şantaj. Potrivit rechizitoriului, cei trei directori au ajuns să fie anchetaţi de procurorii anticorupţie în baza unui autodenunţ formulat de Dumitru Burcin, patronul restaurantului Pelican din Constanţa. Denunţătorul susţine că în toamna lui 2002, Babuş i-ar fi pretins suma de 20.000 de dolari pentru a-i facilita intrarea la negociere directă în vederea cumpărării terenului aferent restaurantului Pelican. În urma investigaţiei făcută de anchetatori s-a ajuns la concluzia că banii pretinşi ar fi ajuns în posesia lui Babuş, prin intermediul lui Tărcatu. Ionel Pilat, la acea vreme director adjunct în cadrul Primăriei Constanţa, l-ar fi constrâns prin ameninţări pe Burcin să dea banii respectivi.
Pompiliu COMŞA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*