Puncte de vedere

INSECURITATEA SECURITATII NATIONALE (IV)

2.6.4. Cazul Marc Rich – punct de concentrare a Serviciilor Secrete

În presa din România, despre Marc Rich s-au scris lucruri elocvente încă din 1992, pentru că făcuse, la PetroMidia-Năvodari, afaceri foarte profitabile pentru el, dar păguboase pentru România, prin „regimul preferenţial pe care guvernul Roman i l-a creat“.

">
<p align="justify"><strong>2.6.4. Cazul Marc Rich – punct de concentrare a Serviciilor Secrete</strong></p><div align="justify"> </div><p align="justify">În presa din România, despre Marc Rich s-au scris lucruri elocvente încă din 1992, pentru că făcuse, la PetroMidia-Năvodari, afaceri foarte profitabile pentru el, dar păguboase pentru România, prin „regimul preferenţial pe care guvernul Roman i l-a creat“. </p>
Pentru înţelegerea corectă a situaţiei, sine ira et studio, mai ales în contextul internaţional actual, când palestinienii atacă cu câte un om-kamikaze, iar izraelienii contracarează cu toată armata, dotată cu armament ultramodern american, supunem atenţiei cititorului un articol din 1992, pe care, dată fiind valoarea sa istorică anticipatoare, trebuie să îl reproducem în întregime. Deoarece el conţine, in nuce, toate nenorocirile căzute, ulterior, asupra poporului român, ca urmare a coruperii, prin puterea banului, a majorităţii clasei politice, a multor funcţionari înalţi din clasa „gulerelor albe“ formată în Socialism, deveniţi reprezentanţi – precum acel Stoica Florian, incriminat în articol – ai aşa-zişilor „investitori strategici“, cei mai mulţi nişte escroci de calibrul lui Marc Rich sau mai mic.

„Midia Năvodari – o fraudă mondială?

Avertizam acum câteva săptămâni pe cititori că unul dintre cei mai doriţi oameni din Statele Unite ale Americii, doriţi de poliţie, bineînţeles, este d-l Marc Rich. Afacerist cunoscut în toată lumea şi condamnat în S.U.A. pentru evaziune fiscală şi alte 60 de infracţiuni. Totuşi, nu oferă guvernul american 750.000 dolari pentru prinderea lui Marc Rich doar ca să i se uite cu duioşie în ochi. Ei, bine, cu cine putea guvernul Roman să încheie o afacere, care să ne păgubească zilnic cu 10 până la 20 de dolari pe fiecare tonă de ţiţei prelucrat? Cu MARC RICH. Nu e vremea pamfletelor, ci a adevărurilor cât mai seci şi mai grăitoare prin ele însele. Iată, aşadar, cum stau lucrurile!

Societatea Comercială PETROMIDIA S.A., recunoscută drept cea mai modernă şi nouă capacitate din ţară, cu un patrimoniu ce valorează peste 15 miliarde, intenţionează ca, în cel mai scurt timp, să constituie o societate mixtă cu participare de capital străin. În acest scop, începând din anul 1990, în baza tratativelor purtate cu firma „MARC RICH“ şi aprobării guvernului (Hotărârea nr. 1263 din 08.12.1990), PETROMIDIA S.A. a încheiat un contract de cooperare, ca o fază intermediară în derularea acţiunii respective. În esenţă, contractul prevede valorificarea unei linii de credit de 50 de milioane dolari S.U.A. pentru modernizarea şi retehnologizarea instalaţiilor din rafinărie, excluzându-se cele petrochimice. Până în prezent, din suma respectivă, partenerul străin a investit 12 milioane dolari şi a acordat asistenţă tehnică necesară la PETROMIDIA S.A.

În legătură cu derularea contractului de cooperare, se poate menţiona că partea română a înregistrat importante pierderi materiale, chiar valutare. Potrivit opiniilor specialiştilor în materie, dată fiind situaţia financiară precară în care se găseşte PETROMIDIA S.A., circa două miliarde de lei datorii către statul român şi un milion de dolari lunar, ce reprezintă rata pentru rambursarea creditului acordat de partenerul străin, soluţia preconizată a fi adoptată, de constituire a unei societăţi mixte cu „MARC RICH“, nu este de natură să ducă la rentabilizarea platformei petrochimice Midia. Dimpotrivă, această acţiune va duce la falimentarea PETROMIDIA S.A. şi achiziţionarea de către MARC RICH, recunoscut pe plan mondial ca un partener de afaceri deosebit de periculos şi versat. Pentru realizarea acestui deziderat, firma „MARC RICH“, prin acordarea de împrumuturi succesive, intenţionează obţinerea majorităţii acţiunilor de la Midia, iar, pe de altă parte, poate prelucra ţiţei cu eforturi minime, procurat din fosta U.R.S.S. şi Orientul Apropiat. Aceste concluzii sunt puse în evidenţă şi de faptul că, în anul 1991, PETROMIDIA S.A. a avut de prelucrat circa 800 mii tone ţiţei în sistem „processing“, însă activitatea desfăşurată nu a fost rentabilă părţii române (menţionăm că pierderile lunare înregistrate pe tona de ţiţei erau între 0-20 dolari). Ponderea cea mai mare la cheltuielile efectuate o reprezintă cele ale energiei electrice şi termice, care, în prezent, se ridică la aproape 10 dolari pe tona de ţiţei procesat. La acestea se adaugă şi valoarea consumului suplimentar de energie (4MWh) pentru asigurarea apei industriale şi menţinerea corespunzătoare a nivelului pânzei freatice, având în vedere că PETROMIDIA S.A. de află într-o zonă lacustră.

Toate acestea, societatea comercială respectivă şi „MARC RICH“ au încheiat un nou contract, avantajos firmei străine, de prelucrare în cursul anului 1992 a unei cantităţi de 3 milioane tone ţiţei, în schimbul unei taxe de 14,75 dolari pe tonă, care reprezintă doar aproximativ 50 la sută din totalul cheltuielilor efectuate de parte română. Totodată, dat fiind capacitatea rafinăriei de 3,5 milioane tone anual, procesarea unei cantităţi de 3 milioane va limita drastic ţiţeiul pus la dispoziţie de statul român (maximum 500 mii tone), neputându-se asigura funcţionarea continuă a instalaţiilor din petrochimie, cât şi a materiilor prime altor agenţi economici din ţară (cele de prelucrare a maselor plastice, de producere a cauciucului sintetic, firelor şi fibrelor sintetice).

În altă ordine de idei, atât la PETROMIDIA S.A., cât şi în alte acţiuni de cooperare, „MARC RICH“ a adoptat o strategie de obţinere a unor profituri maxime şi imediate, cu eforturi materiale modeste (creditul acordat este numai de 50 milioane dolari, faţă de patrimoniul în valoare de peste 15 miliarde lei de la PETROMIDIA S.A.), fără a ţine seama de interesele părţii române. Această idee este susţinută şi de modul de acţiune al firmei „MARC RICH“ în luna iulie 1991, când a încercat încheierea unui contract pentru achiziţionarea din România a patru mii tone concentrate colective de plumb-aur-zinc-argint, la un preţ de 280 dolari pe tonă, marfă ce urma să fie vândută cu peste 500-700 dolari. Mai mult. Deoarece cunoştea că ţara noastră se confruntă cu mari greutăţi în asigurarea economiei  şi populaţiei cu gaze lichefiate (aragaz), propilenă şi păcură, „MARC RICH“ a impus ca acestea să se vândă numai în valută, în condiţiile pieţii mondiale, deşi produsele se realizau cu eforturi materiale deosebite din partea PETROMIDIA S.A. (în unele situaţii surplusul de gaze a fost ars la faclă, cum s-a întâmplat cu peste 30 tone în zilele de 5 şi 6 august 1991).

Pe de altă parte, nici activitatea de modernizare şi retehnologizarea a instalaţiilor din rafinărie (ce trebuia încheiată la sfârşitul anului 1991) nu s-a desfăşurat în conformitate cu angajamentele luate de „MARC RICH“ (începerea lucrărilor cu aproape o lună mai târziu, livrarea necorespunzătoare a unor echipamente ce au necesitat remedieri şi înlocuiri, întârzieri în întocmirea unor proiecte de execuţie etc.). Ca urmare, instalaţiile fiind oprite, în trimestrul întâi din 1992, nu se poate procesa cantitatea repartizată de un milion tone ţiţei, cu consecinţele ce decurg din aceasta, inclusiv aflarea în şomaj tehnic a 800 angajaţi, cu perspectiva de a ajunge la un număr de aproape 1500. Mai mult decât atât, specialiştii străini (polonezi, cehi, francezi etc.) angajaţi în acţiunea de rentabilizare a PETROMIDIA S.A. nu provin din cadrul unor firme şi ţări cu tradiţie în domeniul prelucrării petrolului, existând posibilitatea ca lucrările executate de aceştia să nu fie la nivelul performanţelor mondiale. De fapt, şi condiţiile de serviciu (fiecare are secretară, xerox, birou, maşină şi şofer la dispoziţie), cât şi cele în afara programului de lucru (participarea zilnică la mese protocolare, plimbări turistice împreună cu însoţitori etc.), sunt toate plătite din banii destinaţi retehnologizării.

Specialiştii în domeniu apreciază că, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 1263 din 08.12.1990, firmei elveţiene i s-au oferit numai avantaje preferenţiale, în dauna altor firme străine (actul respectiv se referă doar la cooperarea firmei elveţiene cu PETROMIDIA S.A.), chiar şi în cazul constituirii de către acestea a unei societăţi mixte cu investiţie de capital; spre exemplu, lui „MARC RICH“ i se acordă «prioritate la condiţii egale cu alţi parteneri» (art. 5). Recent, prevalându-se de această situaţie, „MARC RICH“ s-a gândit şi la o reţea de distribuţie a produselor realizate la PETROMIDIA S.A., acţiune prin care încearcă monopolizarea pieţei de desfacere, în prezent deţinută de stat, a benzinei, motorinei, uleiurilor, gazelor lichefiate (aragaz) şi altele, existând pericolul practicării unor preţuri de conjunctură, în funcţie de necesităţile stringente ale populaţiei şi agenţilor economici. În acest sens, a purtat tratative cu societăţile comerciale PECO Constanţa, Buzău, Piatra Neamţ şi Suceava, în vederea înfiinţării de societăţi mixte, impunând condiţiile similare celor de la PETROMIDIA S.A., şi anume de a se acorda firmei elveţiene clauza privind «dreptul de primul şi ultimul refuz» în eventualitatea unei vânzări de patrimoniu sau intenţia cooperării cu altă firmă străină. Interesul deosebit al lui „MARC RICH“ în acest domeniu de activitate este pus în evidenţă de faptul că, în baza protocoalelor de cooperare, încheiate cu societăţile respective, deja s-au individualizat staţiile de distribuţie a produselor petroliere şi cele de îmbuteliere aragaz ce urmează a fi incluse în cadrul societăţii mixte.

Având în vedere că MARC RICH, cunoscut om de afaceri în toată lumea, a fost condamnat în S.U.A. pentru evaziune fiscală şi a desfăşurat o politică economică internaţională în forţă, eludând în dese situaţii legile americane, motiv pentru care guvernul S.U.A. oferă 750 mii dolari în vederea prinderii, în rândul angajaţilor de la PETROMIDIA S.A., a specialiştilor din petrochimie şi a altor persoane din străinătate, se manifestă neîncredere în legătură cu desfăşurarea corectă a acţiunilor de cooperare.

Aşa de exemplu, un cetăţean american de origine greacă, preşedinte de firmă, ce a întreţinut relaţii de afaceri, în anii anteriori, cu fostul director al Întreprinderii de Comerţ Exterior, PETROL-IMPORTEXPERT, STOICA FLORIAN, în prezent reprezentantul firmei „MARC RICH“ în România, a afirmat că «românii trebuie să fie foarte atenţi cu afacerile, întrucât STOICA FLORIAN a intermediat o afacere între România şi „MARC RICH“ din care partea română poate ieşi păgubită». De fapt, el încearcă «a-şi extinde oneros tentaculele şi asupra Combinatului Petrochimic Midia», pretându-se «la asemenea procedee» ce «îi pun sub semnul întrebării onorabilitatea, respectabilitatea şi bunele intenţii», mijloace caracteristice de «speculant imobiliar şi urmărit în S.U.A. pentru evaziune fiscală».

De ce acestea toate? I-a fost milă domnului ROMAN de MARC RICH? Milă să se numească regimul preferenţial pe care guvernul Roman l-a creat partenerului străin? Milă să fie jefuirea ţării cu acordul şi la indicaţia guvernului Roman? Cunoaşte domnul Stolojan situaţia? Repetăm, nu e vremea pamfletelor. Nu ne trebuie decât ştiri corecte. Pretindem un răspuns clar la întrebarea în favoarea cui este spoliată România? Cine e vinovat? Ce crede actualul guvern că trebuie întreprins pentru ca dezastrul acesta să înceteze? Cum ne vom recupera pagubele? Cât timp se va mai îngădui unor bande de tâlhari să prade România? Nu simte chiar nimeni responsabilitatea că, în vreme ce acest popor nefericit suferă de inimaginabile lipsuri şi privaţiuni, bogăţiile ţării sunt puse la îndemâna escrocilor internaţionali de către iresponsabilul premier Roman şi de către oamenii săi? Până când? ESCU“55.

Acesta este, in extenso, articolul, pe care trebuie să îl studiem cu multă atenţie. Până să facem analiza conţinutului său, trebuie să relevăm, iniţial, contextul istoric, forma şi orice alte indicii care, prin semnificaţia lor, ne-ar ajuta să discernem adevărul.

Astfel, autorul articolului este un anume „Escu“. Evident, nu provine de la Andre-escu sau Berevo-escu, sau Corn-escu, Păun-escu, Pop-escu ş.a. E vorba de un pseudonim. Dacă Adrian Păunescu a fost nevoit să apeleze la această formă, neuzitată în revista lui, înseamnă că în spatele pseudonimului se află un autor care vrea să rămână secret. Apoi, ţinând cont de stilul, de gramatica neîngrijită, pe alocuri, se poate presupune că textul provine de la Serviciile Secrete (unde, după cum s-a relevat în presă, gramaticii nu i se acordă prea mare importanţă; probabil pentru că nu constituie o ameninţare la adresa siguranţei naţionale, şi, deci, nu este studiată cu atenţie). În acest sens pledează şi bogăţia informaţiilor. Or, fiind vorba de activitatea oneroasă a unui străin pe teritoriu României, este evident că articolul ar putea reflecta demersurile informative a principalelor Servicii Secrete ale Ţării: S.R.I. şi S.I.E.

Fiindcă este cetăţean american, urmărit în S.U.A. pentru circa 60 de delicte, în mod sigur era urmărit de F.B.I. Întrucât, însă, fugise din ţară spre a se sustrage anchetei şi a scăpa de pedeapsă, era urmărit şi de C.I.A. Dar, pentru că se stabilise în Elveţia, ţară neutră, iar cazul lui era notoriu, nu putea să nu fie şi sub supravegherea Serviciilor Secrete elveţiene.  

Mai mult. Cum Marc Rich este, de origine, jidan. Şi, după cum arată Victor Ostrovsky, în cartea sa, de răsunet, Mossad-„Academia înşelăciunii“, prin toate legile lor religioase şi laice, evreii din toată lumea sunt obligaţi să sprijine informativ Mossadul; aceasta, arată Victor Ostrovsky, şi explică numărul mic al ofiţerilor Mossadului: micimea numerică este compensată, eficient, de extraordinar de marea şi competenta reţea informativă formată, practic, din toată diaspora jidănească şi evreiască, răspândită în toată lumea. Asta înseamnă că Marc Rich este sprijinit de şi se sprijină pe Mossad. Dar, Petre Roman este jidan-român, ba chiar fusese „os de ardelean prin nevastă-sa“ (între timp a schimbat-o cu una de vârsta fiicei lui), şi, ca atare, trebuia să îl spijine pe Marc Rich şi, implicit, să sprijine Mossadul.

Aşadar, în jurul lui Marc Rich se învârtesc Serviciile Secrete din cel puţin patru ţări: România, S.U.A., Israel şi Elveţia; deci, minimum 8 (opt!) servicii secrete, dacă luăm în considerare măcar serviciul secret intern şi cel extern din fiecare ţară. Într-o încâlceală aşa de mare de interese contradictorii, S.R.I.-ul, care trebuia să apere interesele interne ale României, fără îndoială că putea fi excedat de situaţie. De fapt, apariţia, în revista Totuşi, iubirea, a materialului de mai sus atestă, după opinia mea, tocmai această neputinţă de a face faţă situaţiei: articolul analizat – în fond, o veritabilă sinteză informativă referitoare la activitatea ilegală din anii 1990-1991 – reflectă ineficienţa demersurilor anterioare făcute de Serviciile Secrete Române de a stopa acţiunea pernicioasă a lui Marc Rich. Iar această ineficienţă era cauzată tocmai de protecţia acordată de coreligionarul său, premierul român – dar jidan prin comportamentul şi politica antiromânească adoptată – Petre Roman, incriminată public de articol; pentru că, de vreme ce s-a ajuns la difuzarea în presă a materialului, este de natura evidenţei că difuzarea sa secretă, conform Legii siguranţei naţionale, nu şi-a atins scopul şi s-a sperat că, prin divulgarea publică a sabotajului comis de Marc Rich, i s-ar fi putut stopa efectele. Deşartă iluzie! Doar se precizează în material: „Având în vedere că Marc Rich (… ) a desfăşurat o politică economică internaţională în forţă, eludând în dese situaţii legile americane, motiv pentru care a fost condamnat în S.U.A. pentru evaziune fiscală“. De vreme ce nu au putut să „îl prindă“ F.B.I.-ul şi C.I.A., ar fi putut să îl jeneze cu ceva S.R.I.-ul pe Marc Rich, „cunoscut om de afaceri în toată lumea“, din moment ce prim-ministrul „român“ Petre Roman îi acorda regim privilegiat?! Evident că nu! Dar, dacă, doar „în vederea prinderii lui, guvernul S.U.A. oferă 750 mii dolari“, înseamnă că  Marc Rich valorează mult mai mult. De fapt, de aceea Serviciile secrete străine se învârt în jurul lui ca muştele la fecale. Pentru că Marc Rich este omul care face, „din nimic“, bani mulţi şi, mai ales, bani necontabilizaţi. Căci aceasta înseamnă că „a fost condamnat în S.U.A. pentru evaziune fiscală“, la fel ca Al Capone: că face bani „murdari“. Or, cât vor fi fiind ei de murdari, „banii nu put“. Într-adevăr, cum se ştie, încă împăratul Vespasian, pentru a mai umple finanţele goale ale statului, pusese taxe pe privatele publice (numite, de aceea, şi vespasiene sau closete); când fiul său i-a reproşat că, prin respectivul impozit, compromite „imaginea“ autorităţii Imperiului Roman, Vespasian i-a replicat: „Pecunia non olet!“ Banii nu miros! De aceea Marc Rich este sprijinit şi de Mossad, căci banii lui aveau căutare peste tot, indiferent că erau bani „negri“, fiindcă se pricepea să îi „spele“. Lui Muhammed Salah nu i-a fost teamă să clameze în publicaţia arabă în Al-Hayat, care apare în Marea Britanie: „Procuratura Generală decide în dosarul de spionaj în favoarea Israelului: Mossadul plănuia transformarea Egiptului într-o piaţă de spălare a banilor“ (subl. ns. – V.I.Z.)56. De altfel, cum am mai arătat, cu „albirea“ banilor murdari se ocupa şi şeful mafioţilor din Federaţia Rusă, evreul-ucrainean Simion Moghilovici, care, cu ajutorul Mossadului, a spălat circa 15 miliarde de dolari prin Bank of New York. Şi, dacă era implicată Bank of New York, însemna că trebuia să fi ştiut şi C.I.A. Iar, în ultima vreme, chiar filmele americane au început să introducă, cu lejeritate, în scenariile lor, dialoguri despre acţiunile murdare ale C.I.A. Ca să nu mai vorbim de presa americană sau internaţională.

Aceste spaime sunt dezvăluite prin escaladarea scandalului foştilor „securişti“, cu ocazia promisiunii-păcăleală a primirii României în N.A.T.O. la Praga, în noiembrie 2002: N.A.T.O. a impus condiţia eliminării foştilor ofiţeri ai Securităţii din viaţa publică, pe motiv că au spionat N.A.T.O., deşi, atunci, eram parteneri, şi, deci, făcusem pace; pace care era respectată de România, cel puţin pentru că Serviciile Secrete ale României fuseseră, practic, spulberate; pace menţinută de România, deşi, între timp, N.A.T.O. nu şi-a întrerupt niciodată spionajul contra României, practicat prin cel mai insidioase forme.

În deceniul scurs, între timp, pentru a-şi mai salva o parte din averea din S.U.A., Marc Rich s-a despărţit de soţia sa. Respectivul divorţ i-a mărit marja de manevră în S.U.A., prin intermediul ex-soţiei sale, care, astfel, fiind „independentă“, acţiona singură, dar, în realitate, reprezentând interesele lui Marc Rich. Astfel, fosta doamnă Marc Rich a participat la sponsorizarea campaniei electorale a lui Bill Clinton, în nume propriu, dar, fireşte, cu banii lui Marc Rich.

3. Ameninţări contemporane

Este adevărat că Securitatea română repurtase multe succese contra C.I.A., descoperindu-i, printre altele, chiar antena din România – ceea ce înseamnă un mare eşec pentru C.I.A. De aici şi marea ranchiună americană, concretizată în sloganul „Jos Securitatea!“, declamat, cu furie – ca reflex al spaimelor, încă actuale, redate de cartea „Celor 13 români care au speriat N.A.T.O.“ –, de James Baker în vizita-agresiune pe care i-a făcut-o, în ianuarie 1990, preşedintelui României, Ion Iliescu57.

Totuşi, de la Vespasian până acum, realitatea istorică s-a mai schimbat puţin, iar banii „murdari“ au miros: oricât ar fi ei de „spălaţi“, banii au mirosul corupţiei. Dacă Marc Rich a reuşit să corupă, prin „sponsorizare“, Administraţia americană – care, iată, acum, prin Madeleine Albright, Christopher Smith, Alfonso d’Amato, Michael Guest ş.a., ne dă lecţii de moralitate şi ne incriminează neîntemeiat, silind guvernul obedient al lui Adrian Năstase să dărâme statuile Mareşalului Ion Antonescu şi să introducă, în învăţământ, lecţii despre aşa-zisul holocaust (idee reluată de marele naţionalist „justiţiar“ C. V. Tudor, în speranţa deşartă că Israelul îl va ajuta să devină preşedintele României!) –, evident că i-a fost mult mai lejer să corupă mulţi oficiali din România atât pe vremea premierului Petre Roman, cât şi ulterior, până acum.

Colonel (r.)
Vasile I. ZĂRNESCU
va urma
 

NOTE:

55) Escu, „Midia Năvodari – o fraudă mondială?“, în Totuşi, iubirea, nr. 80/11, 26 martie-2 aprilie 1992, pag. 14.
56) Vezi supra, nota 32.
57) Lupu Bujorel, „Colapsul Serviciilor Secrete“, în România Mare, nr. …, ……… 2002, pag.  …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*