Interviu cu Michel Onfray: „Cretinizarea progresivă a oamenilor este o problemă reală”

 

                                                                                                  06 noiembrie 2019

În cartea sa „Teoria dictaturii”, Michel Onfray prezintă opera lui George Orwell ca o mare prefigurare a lumii contemporane. Filozoful, care nu se teme de controverse, descrie aici noua formă de dictatură cu care ne confruntăm astăzi …

Simon Brunfaut: Potrivit dumneavoastră, George Orwell este un imens gânditor politic. El a înfățișat totalitarismele secolului XX și a anticipat timpul nostru. Cum poartă epoca noastră amprenta totalitarismului? Nu este puțin exagerat? Am intrat într-adevăr într-o nouă formă de dictatură?

Michel Onfray: Nu, nu este exagerat, pentru că nu spun că ne-am întors la nazism sau la stalinism. Ce mă interesează nu este modul în care funcționează totalitarismul, ci modul în care funcționează în epoca internetului, a datelor și a telefoanelor mobile. Acest totalitarism contemporan nu este coif sau cizmă. Pe de altă parte, trăim într-o societate de control: faptul că putem fi ascultați constant, faptul că acumulăm date despre noi etc. Această campanie de control a ajuns la un nivel fara precedent.

Prin urmare, noile tehnologii nu au niciun avantaj în ochii dumneavoastră?

Suntem într-un fel de servitute voluntară față de noile tehnologii. Dar uneori, este extrem de pervers. De exemplu, pentru a asigura confidențialitatea, vă rugăm să acceptați anumite lucruri … Dar, acceptând, oferim unele informații. Putem accepta dispozitivul de control, dar îl putem refuza. În același timp, dacă refuzați, nu mai puteți călători cu trenul, cu avionul etc.

Asta a anticipat Orwell?

Orwell a comunicat cu ajutorul unui roman. El folosește ficțiunea. Dar ficțiunea sa a încetat să mai fie ficțională; ea a devenit o știință. Acest ecran TV care ne monitorizează permanent există astăzi. Suntem acolo. Orwell a arătat lucruri despre controlul și invizibilitatea puterilor. Ceea ce distinge totalitarismul vechi de totalitarismul nou este tocmai acest detaliu. Înainte, puterea avea o față identificabilă. Astăzi, cine decide? Unde sunt oamenii care fac acest lucru posibil? În opinia mea, acești oameni de pe coasta de vest americană, au un proiect de dominație mondială și un proiect transumanist.

Capitalismul nestrămutat este responsabil și de această situație?

Capitalismul nu va dispărea: este consubstanțial cu omul. Astăzi, nu mai are dușmani în fața lui. Odată cu căderea blocului sovietic, capitalismul a simțit că poate triumfa. Unii, precum Fukuyama, au susținut chiar că este sfârșitul istoriei, victoria finală a neoliberalismului. Cu toate acestea, lumea nu se referă la capitaliști și comuniști. Există, de asemenea, puteri spirituale, precum islamul. Am văzut-o pe 11 septembrie 2001.

Credeți că democrația reprezentativă este moartă?

Da. Poporul și reprezentanții nu coincid deloc. În adunări și parlamente, există o suprareprezentare a profesiilor liberale, cum ar fi avocații, profesorii etc. Sunt puțini ciobani, taximetriști sau studenți. Ceea ce înseamnă că există o parte a societății care pur și simplu nu este reprezentată. Mai mult, pentru a spera să fii ales, trebuie să ai bani, să fuzionezi într-un dispozitiv, să treci prin forma unui partid. Această democrație reprezentativă a avut ziua sa. Referendumul la Tratatul de la Maastricht a fost o încarnare perfectă a limitei sale: votul ales împotriva poporului.

Cum definiți populismul de care ne temem atât de mult astăzi, voi, cei care aveți încredere în popor pentru a reînvia democrația?

Nu am probleme să mă definesc ca populist. Cu toate acestea, fac diferența între populiști și „populicide”. Aici se află problema; și nu, așa cum suntem conduși să credem, între populiști și democrați. Macron, Chirac și Mitterrand înaintea lui, sunt „populicide”. Acești oameni nu vor să conducă pentru oameni. Referendumul de inițiativă a cetățenilor este o idee foarte interesantă. Ideea că există membri aleși care sunt revocabili este un lucru bun. Evident, în contextul actual, cretinizarea progresivă a oamenilor este o problemă reală. Și aici am să vă surprind cu ceea ce am spus înainte: marele avantaj al internetului este că oamenii pot opta pentru informații alternative. Este minunat ca un popor care decide, să-și asume responsabilitatea că orice lege poate fi gândită și criticată de oameni.

Ce părere aveți despre mișcările de neascultare civilă pe care le vedem apărute?

Când Thoreau vorbea despre neascultarea civilă, vorbea despre războiul împotriva Mexicului. Când Martin Luther King a confiscat-o, a fost să lupte împotriva rasismului. Același lucru pentru Ghandi, când vrea independența Indiei. Astăzi, toată lumea crede că neascultarea civilă trebuie să funcționeze tot timpul. Întrebarea care apare prin toate aceste mișcări este aceasta: care este cauza cea mare care este apărată? Este clar că este adesea de sine. De exemplu, un profesor va refuza să dicteze sau să susțină un examen pentru că nu este de acord cu o lege a ministrului educației … Refuzul de a face o dictare nu te transformă în Jean Moulin . Am o idee mare de Rezistență. Neascultarea civilă trebuie rezervată marilor cauze comune.

Ce este urgența climatică?

Nu, marea cauză comună ar fi triumful vestelor galbene. Urgența climatică este steagul fals al capitalismului. De exemplu, mașinile electrice pe care ni le prezintă ca ecologice, nu sunt. Vrem să redimensionăm un capitalism verde, așa-numit „eco-responsabil”. Astăzi, când vrem să cumpărăm un produs, vă spunem că acesta este „organic”. Adevărata ecologie, la care aspir, este ostatică de această ecologie urbană care se află în mâinile agenților de publicitate. Ne jucăm cu încălzirea globală, ceea ce este incontestabil, fără a ține cont de cauzele sale cu adevărat științifice.

Greta Thunberg, căreia i-ați dedicat un text foarte controversat, este o figură reprezentativa a acestui capitalism verde?

Această fată este în mâinile capitalismului verde care folosește ecologia ca pe o modalitate de vânzare. La vârsta ei, chiar daca este inteligenta, nu-mi imaginez că poate avea argumentele necesare pentru a stăpâni toate problemele științifice din spatele problemei ecologice.

Cum analizați diferitele mișcări sociale din cele patru colțuri ale planetei? Există ceva care, în afară de diferențe, le reunește?

Astăzi, nu mai este posibil să trimiți armata pe stradă, pentru că toată lumea contraataca mulțumită, din nou, fluxului de informații. Cu toate acestea, mă tem că toate aceste mișcări nu sunt decât un fel de mare fior democratic. Un dictator pleacă și altul îl înlocuiește … Și credem că asta schimbă totul. Nu se datorează faptului că l-am pune pe Macron la ușă și Muriel Penicaud ar fi pus în locul său, că aceasta va fi o mare revoluție democratică. Toate aceste mișcări sunt semnul lehamitei popoarelor. Ei nu mai pot vedea că există averi insolente și că există oameni care fac războaie cu singurul scop de a se îmbogăți. La fel ca Trump care, cu un cinism incredibil, declară, după ce la ucis pe Abu Bakr al-Bagdadi, că a făcut asta pentru a asigura petrolul … Astăzi, datorită rețelelor de socializare, oamenii sunt capabili să coboare pe străzi foarte repede. Această răscoală a popoarelor mă bucură și, în același timp, mă tem că este recuperată de demagogii care sunt mereu acolo în ambuscadă. Vestele galbene au fost recuperate de Mélenchon, violența rupturilor și blocurile Negre etc. Într-un fel, aceasta este lecția de istorie: oamenii încă suferă de această recuperare.

Nu ezitați să fiți în mod deliberat controversat. Acesta este rolul filosofului? Trebuie să se implice în mod necesar intelectualul contemporan?

Da, trebuie să ne folosim de cuvinte intelectuale într-o lume în care oricine este intelectual. Astăzi, toată lumea își dă părerea și ne spune cum ar trebui să funcționeze lumea. Nu văd de ce este surprinzător că intervin la toate subiectele. De ce să fiu mai puțin legitim decât un fotbalist?

Scrieți: „Limba este atacată”. Ce vreți să spuneți prin asta?

Tatăl meu a fost crescut de școala republicană. Știa să scrie fără greșeli. Nu a făcut greșeli logice. Învățase niște mari clasici ai literaturii universale. Distrugerea școlii a dus la distrugerea informațiilor.  Sistemul pune putin accent pe instruirea unui cetățean. Ea se gândește să creeze un consumator care plătește. Învățăm tot mai puține lucruri. Unii ne spun că nu ar trebui să facem dictare, gramatică etc. Creierul este însă un mușchi: dacă nu îl menținem activ, acesta intră în degenerare …

La sfârșitul cărții dumneavoastră, spuneți: „Nu sunt sigur că vreau să fiu progresist”. Cum poate progresismul să întruchipeze, în opinia dumneavoastră, o formă de nihilism?

Mă opun progresismului așa cum ni se prezintă astăzi. Progresul nu este un lucru bun în sine. Se poate înregistra un progres al răului, al morții. A spune unei femei sărace că trebuie lăudat uterul pentru că are un copil nu reprezintă, după părerea mea, progres. În acest sens, nu sunt un progresist. Nu joc acest joc de opunere sistematică a populistilor răi și a progresiștilor blânzi.

Socialistul libertarian și anarhist, cum sunteți dumneavoastră, poate fi și conservator?

Desigur. Varsta medie de pensionare este de 60 de ani și este în regulă.  Un element care trebuie păstrat.  Dar de unde vine această idee amuzantă  prin care dacă trăim mai mult, ar trebui să muncim mai mult? Dimpotrivă, este necesar să se reducă dificultatea și este foarte bine ca lucrătorii să plece la pensie devreme. Sa faci copii  sub plapumă, a funcționat de secole. De ce trebuie să rezolvi problemele, dorind să schimbi totul? Trebuie să păstrăm ceea ce a funcționat. Schimbarea cu orice preț nu are sens. Dacă mi se dă dovada că este mai bine, sunt dispus să o accept, dar altfel… Astăzi, avem impresia că civilizația noastră avansează orbește.

                                                                                                 Simon BRUNFAUT, „L’Echo” 

Traducere și adaptare Bogdan Petry