Observator

Între Polonia și Israel…

    …există în prezent un conflict mocnit. Parlamentul polonez a votat o lege prin care cei care folosesc sintagma […]

 

 

…există în prezent un conflict mocnit. Parlamentul polonez a votat o lege prin care cei care folosesc sintagma „lagărele poloneze ale morții” să fie trimiși la închisoare (altă limitare a dreptului la liberă exprimare!). Trecînd peste acest derapaj de la drepturile omului, aparent au dreptate, întrucît aceste lagăre, situate pe teritoriul Poloniei ocupate, au fost construite și conduse de naziști. Israelul protestează, precizînd că în acestea au fost angajați și polonezi.

Dacă așa este, nu știu. Dar in acest caz mă întreb de ce acești colaboraționiști nu au fost arestați pînă în anul 1953, cînd securitatea poloneză era condusă de evrei. Să vedem însă cine a condus securitatea poloneză pînă în 1953, citînd din nou din cartea mea (nu va gîndiți că fac reclamă la ea, cum i s-a făcut lui Patapievici, nu am scris-o pentru a cîștiga bani – dimpotrivă, am cheltuit din buzunarul meu mulți bani pe care, poate nu vă vine credeți, dar mi i-a trimis Dumnezeu, pentru a tipări primele trei ediții, răspîndite prin țară gratuit, a patra ediție poate fi descărcată gratuit de pe internet iar cea de-a cincea, îmi este clar că din mai multe motive, nu voi reuși să o termin).

„Represiunea de tip bolșevic nu a fost organizată și condusă de evrei numai în URSS și România. Un alt exemplu elocvent este Polonia, imediat dupa cel de al doilea război mondial. Evreul Jakub Berman (1901-1984) a fost considerat ca fiind între anii 1944-1953 mîna dreaptă a lui I. V. Stalin în Polonia; membru între 1944-1956 al Biroului Politic al Partidului Unit Muncitoresc din Polonia, a fost însărcinat cu conducerea securității poloneze (Urzad Bezpieczenstwa). Pînă în anul 1953, conducerea instituției s-a aflat în mîna evreilor: Roman Romkowski (1907-1965, ns. Natan Grunspau-Kikiel) a fost ministru adjunct al securității; Anatol Fejgin (1909-2002) a fost șeful Departamentului 10 (Biroul Special), care se ocupa de represiunea împotriva anticomuniștilor; Julia Brystiger (1902-1975, ns. Prajs) a fost șefa Departamentului 5 (persecuția liderilor religioși); Leon Rubinstein a fost șeful Departamentului 2 (tehnică operativă și interceptări); Szymon Ela Tenenbaum a fost șefa Biroului Buget-finanțe; Zygmunt Okret (ns. Izrael Nachemiasz) a fost șeful Biroului B (Arhivele Centrale), etc. Evreii Berman, Fejgin și Josef Rozanski (1907-1981, ns. Josek Goldberg, fost NKDV-ist devenit după război anchetator în securitatea poloneză) reprezintă simbolurile teroarei comuniste din Polonia postbelică. Domnia evreiască asupra securității poloneze a luat sfîrșit în anul 1953 cînd, după moartea lui Stalin și arestarea lui Beria, Josef Swiatlo (1915-1994 ns. Izaak Fleischfarb), supranumit «Măcelarul», directorul adjunct al Departamentului 10 (adjunctul lui Fejgin), a fugit în SUA (țara «democrației și libertății» l-a primit cubrațele deschise pe «Măcelar», cum a făcut în timp cu mulți torționari bolșevici, iar Swiatlo a început să lucreze pentru CIA și oficina de presă a acesteia, radio Europa Liberă). După dezertarea lui Swiatlo, conducerea evreiască a securității poloneze a fost decapitată. Arestați în anul 1956, în anul următor Romkovski și Rozanski au fost condamnați fiecare la cîte 15 ani de închisoare iar Fejgin la 12 ani închisoare pentru torturarea deținuților politici și falsificarea acuzațiilor aduse acestora.”

Nu mă amestec într-un conflict în care nu stăpînesc toate datele, dar scriu aceste rînduri cu gîndul că poate Alexandru Florian (care se pare că a învățat de la tatăl său numai „Stalin și poporul rus/Libertate ne-au adus”) află lucruri pe care ar fi trebuit să le știe. Citez din nou din notele mele de subsol.

„Foarte puțin cunoscut este faptul că după eliberarea lor, nu toate lagărele de concentrare naziste au fost închise. Unele dintre ele, puse de NKVD sub conducerea evreilor, și-au continuat activitatea «găzduind» germani, silezieni (considerați ca fiind germani) și chiar polonezi, supuși aceluiași regim de exterminare ca și cel nazist. Cel mai cunoscut exemplu îl constituie lagărul de la Zgoda,  lagăr de muncă nazist eliberat în decembrie 1944 și evacuat în ianuarie 1945, transformat între februarie și noiembrie 1945 în lagăr NKVD condus de evreul Salomon Morel (1919-2007). Aici, pe criterii exclusiv etnice, au fost închiși 6.000 bărbați, femei, bătrîni; au fost închiși, împreună cu părinții lor, copii între un an și jumătate și 7 ani. În mai puțin de un an de zile, numai la Zgoda și-au pierdut viața, oficial, 1.855 deținuți, cei mai mulți de tifos; cadavrele erau aruncate în gropi comune. Deținuții nu primeau nici un fel de îngrijiri medicale și erau torturați sistematic, adesea de Morel personal. Lagărul de la Zgoda nu a fost o excepție, ci doar unul din «salba» de lagăre înființate după eliberarea Poloniei, cu centrul la Jaworzno. În anul 1994, Morel a fost acuzat de Institutul Memoriei Naționale pentru crime de război și crime împotriva umanității (inclusiv 1.500 de prizonieri etnici germani, uciși din răzbunare). Cînd cazul a fost făcut public în presa din Polonia, Germania, Marea Britanie și Statele Unite, Morel a fugit în Israel. În două rînduri, în anii 1998 și 2004, autoritățile poloneze au solicitat extrădarea sa, dar Israelul a refuzat de fiecare dată. Ultimul refuz, în anul 2005, a fost motivat oficial prin faptul că acuzațiile ar fi false, posibil parte a unei conspirații antisemite.”

Tragem două concluzii:

– atunci cînd instituții de stat abilitate, pe bază de probe, stabilesc vinovăția unui evreu în săvîrșirea unor crime de război, Israelul declară că aceste acuzații sînt false, posibil parte a unei conspirații antisemite – în schimb, declarațiile unor evrei, necoroborate cu nici un fel de alte probe, devin istorie care nu poate fi modificată;

– cînd era vorba de criminali naziști, Mossadul îi răpea din țările în care se refugiaseră și îi ducea în Israel pentru a fi judecați – cînd este vorba de criminali de război evrei, aceștia sînt apărați de statul Israel care (după cum veți vedea) îi și onorează.

                                                                 *

„A doua zi după invadarea, la 17 sept. 1939, a părții răsăritene a Poloniei de către Armata Roșie, evreii polonezi și bieloruși din sud-est au trecut la masacre împotriva etnicilor polonezi, minoritari în regiunea Grodno (exact cum au procedat și evreii basarabeni și bucovineni după invadarea pamîntului românesc în iunie 1940 de către bolșevici). Aceste pogromuri sînt cunoscute generic sub denumirea de «Revolta din Skidel» și au avut loc în cel puțin 20 de localități. Numărul total al victimelor a rămas necunoscut, dar se știe că polonezii au fost îngropați de vii (la Brzostowica Malo), uciși în pădure (la Lerypol), uciși prin tortură (la Budowla), etc. Singurul caz cercetat, între anii 2001-2005, de către Institutul Memoriei Naționale din Polonia, a fost masacrul de la Brzostowica Mala – întrucît însă, la mai bine de 60 de ani de la crime, martori oculari nu mai erau în viață, Institutul a considerat că declarațiile celor 16 persoane care cunoșteau de aceste orori de la supraviețuitorii morți între timp nu pot confirma cu deplină certitudine crimele săvîrșite de evrei. Ura evreilor împotriva polonezilor care îi primiseră în mijlocul lor cu sute de ani în urmă s-a manifestat și după anul 1945, cînd Polonia a fost eliberată de sub naziști. Istoricul polonez Marek Jan Chodakiewicz (în prezent stabilit în SUA) estimează între 3.500-6.500 numărul polonezilor căzuți victimă la sfîrșitul anilor ’40 răzbunării evreilor, fie urmare denunțurilor, fie urmare direct crimelor săvîrșite de evrei (desigur, nu au fost luate în calcul aici victimele securității poloneze, condusă tot de evrei).

În prima parte a războiului dintre Germania și URSS, partizanii sovietici din pădurea Naliboki (atunci Polonia, în prezent Belarus) au solicitat partizanilor polonezi din localitatea Naliboki să se alăture lor. Aceștia din urmă, fideli rezistenței poloneze, au refuzat, preferînd să lupte alături de compatrioții lor – dar s-a încheiat o înțelegere scrisă prin care s-au împărțit zonele de acțiune și s-a decis să lupte împreună împotriva naziștilor, fără a se ataca unii pe alții. Cu toate acestea, în noaptea de 8/9 mai 1943 partizanii bolșevici (evrei) au atacat localitatea, au ucis cca. 120-130 localnici (inclusiv femei și copii) și au furat  armele partizanilor polonezi, 100 de vaci și 78 de cai. După anul 1990, Institutul Memoriei Naționale din Polonia a început cercetarea acestui masacru, stabilind că a fost săvîșit de partizanii din unitatea Zorin, condusă de evreul Shalom (Simcha) Zorin (1902-1974) și de cei din grupul Bielski condus de frații evrei Tuvia (1906-1987), Asael (1908-1945), Alezander  Zeisal “Zus” (1912-1995) și Aron Bielski (ns. 1927). Desigur, supraviețuitorii grupului Bielski au negat participarea la acest masacru (niciodată evreii nu și-au asumat masacrele comise).

Un alt exemplu este masacrul din Koniuchy – Polonia (azi  Kaniukai, Lituania). La data de 29 ian. 1944 o echipă formată din cca. 100-120 de partizani ruși și evrei polonezi din ghetorurile din Kaunas și Vilnius, conduși de Yiakov Prenner și Shmuel Kaplinski au atacat satul  Koniuchy (60 de locuințe și 300 de locuitori). Și de acest masacru este legat numele sus-menționatului Shalom (Simcha) Zorin. Spre deosebire de Lidice, unde naziștii au ucis doar bărbații în vîrstă de peste 16 ani, aici evreii au ucis bărbați, femei și copii. Numărul victimelor a rămas necunoscut; un monument ridicat în anul 2004 în actuala localitate Kaniukai menționează numele a 34 de victime; Institutul Memoriei Naționale a identificat deja cel puțin 38 de nume (bărbați, femei și copii); este menționat faptul că evreul Haim Lazar Litai, în cartea sa «Distrugere și rezistență» (1985), avansează cifra de 300 de victime – aceasta înseamnă întreaga populație a localității. Civilii (bărbați, femei, copii) au fost împușcați sau arși de vii în casele lor (acesta este adevăratul holocaust).

(n.a.: Nu am citit cartea lui Litai, am preluat informația de pe net).

După anul 1990, oficialitățile lituaniene au devenit interesate de cercetarea crimelor de război săvîrșite de evrei împotriva civililor. În decursul anchetei, a apărut necesară interogarea lui Yitzhak Arad. Acesta (ns. 1926 cu numele de Itzhak Rudnicki) intrase în anul 1944 în NKVD, iar după ce la o vîrstă fragedă săvîrșise o serie de crime de război, în noaptea de Crăciun a anului 1945 a emigrat ilegal în Palestina; aici, a continuat activitățile teroriste, de data aceasta împotriva armatei britanice iar, după constituirea statului Israel, a devenit istoric al Holocaustului, general de brigadă în cadrul Tzahal iar, între anii 1972-1993, director al Yad Vashem (Memorialul Victimeelor Holocaustului, înființat în anul 1953 prin hotărîre a Knesset-ului). În anul 2007, Lituania a solicitat Israelului extrădarea lui Arad în vederea cercetării acestuia pentru executarea unor civili lituanieni și a unor membri ai rezistenței antibolșevice – Israelul a refuzat.”

Iată cine sînt profesorii care ne predau holocaustologia – criminalul de război Yitzhak Arad, teroristul mincinos Elie Wiesel, mincinosul patentat Simon Wiesenthal (minciunile ultimilor doi au fost dovedite încă de pe cînd trăiau, dar nu i-a întrebat nimeni nimic – nimeni nu avea voie). Iar în România, holocaustologii de serviciu sînt urmașii bolșevicilor care au mutilat în mare măsura sufletul și conștința acestui popor.

                                                                         *

Oare pentru Alexandru Florian astea nu se pun? Acestea nu sînt crime? Pentru ele nu trebuie să răspundă nimeni? Pentru ei, criminalii lor sînt eroi iar eroii noștri sînt criminali?

Să știe Alexandru Florian că așa cum ei au avut vînătorii de naziști, sînt și eu tot un fel de vînător, un vînător prin milenii ai ucigașilor nepedepsiți. De mai bine de 10 ani, de cînd am renunțat la plăcerile vieții, singura mea bucurie este să aflu adevărul și să lupt pentru el. Este bine să știi istorie, să știi religie, să știi drept. Și este și mai bine cînd Dumnezeu te ajută, fără să știi exact ce cauți, să găsești informațiile de care ai nevoie.

În Vechiul Testament este un verset pe care sînt convins că nici Radu Florian și nici urmașul său nu l-au citit: „Luptă-te pînă la moarte pentru adevăr, și Domnul Dumnezeu se va lupta pentru tine” (Iisus, fiul lui Sirah, 4.28).

                                                                                                                                 Dan Cristian IONESCU

3 Comments

  1. Daniel Gurban

    Buna ziua,
    Sa-mi fie cu iertare, insa aceasta lege nu o vad deloc ca fiind una care sa atace drepturile libere de exprimare!!!
    Este o lege, care sa-i ocroteasca pe polonezi de gogomania cu Holocaustul!!!
    Ei, si respectul lor!!! au un presedinte care-i reprezinta si ii apara de minciunile evreilor…
    O asa lege si un asa presedinte mi-as dorii si pt patria noastra…, insa ai nostrii se d-au pe mana evreilor pt a le finanta colonizarea…
    Asta chiar este Paradoxul dracului…

  2. Vasile Zărnescu

    Bravo Poloniei! Conducătorii ei au patru „cohones”!
    Firește că jidanii s-au cufurit pe ei, fiindcă le dă peste nas cu holocash-ul. Chiar jidanul onest Gerhard Menuhin, fiul lui Yehudi Menuhin și nepotul marelui rabin Moshe Menuhin – care a scris celebra carte Decadența iudaismuui în vremurile noastre – a scris, în oct. 2015, că „Holocaustul este cea mai mare minciună din Istoria Universală” – ceea ce scrisesem și eu, în prima ediție, din 2014, a cărții mele HOLOCAUSUTL – GOGORIȚA DIABOLICĂ, și am repetat în ediția a doua, din 2015, HOLOCAUSTUL – GOGORIȚA DIABOLICĂ. Extorcarea de „bani de holocaust”, vol. 1. Un ccomentariu suplimentar al problemei ete aici: http://www.justitiarul.ro/16532-2/.
    Chiar utilizarea de către jidani a cuvîntului „holocaust” atestă că nu a fost nici un holocaust, pe nicăieri, deoarece cuvîntul „holocaust” este un termen grecesc, folosit de circa 170 de ani de către jidani în propaganda lor holocaustică. Or, dacă ar fi existat un holocaust, jidanii ar fi folosit un termen din limba lor, iudaică. Fiindcă termenul „holocaust” a fost compromis de cercetarea istorică științifică a istoricilor revizioniști, acum jidanii încearcă să o dreagă și să spună că a fost „shoah”. Păi, dacă nu a fost holocaust, ci a fost shoah, dați banii înapoi, nemernicilor, căci ați escrocat lumea!
    Așteptăm de la guvernanții noștri abrogarea legislației criminale: O.U.G. nr. 31/2002 și a Legii 217/2015.

  3. oprea dumitru

    SE STIE , SAU DACA NU , SE AFLA ACUM : cei mai aprigi nazisti au fost – j i d a n i i , este unul dintre miile de motive pentru care iohanis a fost decorat de jidanii din sua dupa care , odata intors in tara a inceput sa arunce cu noroi in poporul roman acuzandu-l de holocaust . ” In Romania nu a fost holocaust ” , afirmatia ii apartine lui ……..Simon Peres – oficial evreu .
    9E6B

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*