Remember

Invazia armatelor ruse în Tighina,19-24 iunie 1992

  Războiul de pe Nistru din anul 1990-1992 este un capitol tragic din istoria poporului nostru. Trebuie să păstrăm vie […]

 

Războiul de pe Nistru din anul 1990-1992 este un capitol tragic din istoria poporului nostru. Trebuie să păstrăm vie memoria și onoarea celor care și-au jertfit viața pentru idealurile noastre naționale. La 19-24 iunie 1992, la Tighina (Bender) s-a dat marea bătălie împotriva separatismului și ocupantului rus, care permanent țin în tensiune toată suflarea românească din Moldova de peste Prut. În această bătălie decisivă, Federația Rusă, contrar deciziilor SUA și Uniunii Europene, au invadat Tighina, acționând cu unități militare ale Armatei a 14-a ruse, folosind tancuri, artileria și trupe motorizate. În luptele pentru independența R. Moldova au căzut sute de militari, combatanți și civili, dar orașul Tighina și alte poziții de luptă de la Cocieri-Dubăsari, Coșnița-Doroțcaia nu au fost cedate inamicului. Vă propun să analizăm aceste evenimente, descrise în cărțile : „Sacrificiu și trădare” (2005) și „Epopeea libertății” (2012), autor, subsemnatul.

Armata a 14-a rusă și forțele separatist de la Tiraspol invadează, la 19-20 iunie 1992, teritoriul Tighinei, pământ al Țării Moldovei.

Începând cu anii 1988-1990 în fosta Republică Sovietică Socialistă Moldovenească se constituie Mișcarea de Eliberare Națională, care a luptat pentru libertate, dezrobire, ieșirea din URSS și Unirea cu Țara mamă, România. Totul a mers bine până în 1991, când Republica Moldova și-a proclamat independența și suveranitatea.

În scopul păstrării sistemului sovietic, rusesc, în Republica Moldova și alte regiuni ale U.R.S.S., rușii au organizat confruntări politice și conflicte militare.

Forţele Kremlinului: nomenclatura de partid, K.G.B.-ul, armata din districtul militar Odesa, subunitățile de spionaj și contraspionaj ale Armatei a 14-a au acționat clandestin, au pregătit cadre specializate şi executanți, creând acele structuri ilegale, care, în 1991 au declanșat conflictul militar.

Tot atunci a luat fiinţă Consiliul directorilor întreprinderilor mari și a Complexului militar industrial, condus de Moscova, personal de Președintele Sovietului Suprem al U.R.S.S., A.I. Lukianov, în fapt capul de pod împotriva „fasciştilor” români, din Republica Moldova.

Activitatea distructivă, de formare a republicilor separatiste în Transnistria și Găgăuzia au fost realizate de Ig. Smirnov și oficialii ruși de la Moscova, deputații: Travkin, Jirinovski, Ruțkoi, Morozov, Graciov, inclusiv de ex-preşedinţii Gorbaciov și Elțin.

Așadar, ce a avut loc în Republica Moldova: Un conflict armat? Un război civil? Un război pentru integritatea și independența Republicii Moldova?

Ca cercetător în istorie militară, pe baza studiilor și documentelor analizate, împreună cu istoricii, am constatat că din octombrie 1990 și până la 5 august 1992, a fost un război declanșat de fosta U.R.S.S., preluat de Federația Rusă, împotriva Republicii Moldova, un război tactic de tip nou, numit astăzi războiul hibrid

Separatiștii ruși din Transnistria au organizat și realizat evenimente destabilizatoare, diversiuni și incidente între autoritățile legitime ale R.Moldova și grupuri paramilitare rusofone pe toată zona nistreană, începând cu nordul Moldovei – Otaci, Kamenca ; centru – Râbnița, Dubăsari, Grigoriopol, Tiraspol, Slobozia,, partea dreaptă a Nistrului-Tighina, Gâsca, Copanca, Chițcani: partea de sud-est – Talmaza, Răscăieti, Ciobruciu ; partea de sud – Comrat, Vulcănești. În aceste și alte localități, structurile militare ale armatei ruse și separatiste au atacat posturile de poliție și grupuri de oameni neînarmați, folosind tehnică militară și arme de foc. Incidentele militare s-au transformat în acțiuni de luptă împotriva organelor legale ale Republicii Moldova. Primariile și oamenii de bună credință au opus rezistență. În majoritatea satelor din zona nistreana s-au oranizat posturi de control și apărare împotriva incursiunilor separatiste și omuleților în uniforme verzi (militari fără însemne din armata rusă), precum și a cazacilor ruși veniți din Kubani, Don, etc, regiuni ale Rusiei.

Pentru Republica Moldova războiul hibrid impus de Rusia a însemnat apărarea propriei independențe și integrități. Caracterul și conținutul evenimentelor nu trebuie minimalizate. Acesta a fost un război al Federației Ruse contra suveranități și, independenței Republicii Moldova, a fost un război pentru a împiedica integrarea cu Uniunea Europeană și posibila unire a R. Moldova cu România, Se preconiza restabilirea dominației geopolitice a Rusiei în aceasta regiune de sud-est a fostei URSS.

Acest fapt a fost confirmat prin documente, rapoarte ale serviciilor de contrainformații moldovenești dar și de oficialitățile rusești de la Moscova, care deschis au comunicat faptul că prin război se va împiedica reunirea Moldovei cu România.

Voluntarii moldoveni își apără pământul și baștina,1992

În fapt, războiul s-a produs și pentru a restaura fostul imperiu sovietic care începuse să scârțâie grav, din toate încheieturile, ca o corabie putredă, ce risca să se scufunde în apele oceanului.Rusia avea nevoie de o victorie pentru a se reabilita în fața Occidentului. Rușii și separatiștii din Transnistria au acționat rapid și consecvent împotriva organelor de drept ale Republicii Moldova.

În iulie-august 1990, rușii, ucrainenii și găgăuzii au organizat referendumuri, alegeri și congrese, pentru dezmembrarea R. Moldova și formarea republicilor autonome la așa numita cerere a minorităților naționale, iar în septembrie al aceluiași an au instalat structuri anticonstituționale: guverne, miliție, procuratură, etc., în așa numitele : „Republică Autonomă Socialistă Moldovenească Nistreană” și „R.S.S. Găgăuză”. Alegerile nelegitime în sovietele raionale, sătești, etc. din Transnistria, Găgăuzia (a. 1991), referendumurile, mitingurile neautorizate, instalarea de baraje și posturi pe drumurile naționale sunt elemente ale războiului hibrid promovat și realizat de Rusia în R.Moldova.

Toate organele legitime de stat ale Republicii Moldova de pe teritoriul Transnistriei au fost anihilate cu ajutorul organizațiilor paramilitare, batalioanelor de cazaci ruși, amplasate în localitățile de Est ale Republicii.Aceste scenarii erau conduse de la Moscova de A. I. Lukianov și coordonate cu A. Bolșakov, I. Smirnov, I. Blohin – deputați șovini rusofili şi mancurții moldoveni: Gh. Maracuța, A. Caraman, M. Kendighelean, Gh. Eremia, V. Voronin, P. Lucinschi, A. Sangheli, V. Moțpan, Iur. Roșca și alții.După rebeliunea din august 1991 A. Lukianov a fost arestat, apoi eliberat pentru a prelungi scenariul început și lupta subversivă împotriva Republicii Moldova, iar toate forțele proimperiale ruse au rămas în Transnistria.

Mai mult decât atât, în aceste raioane s-au „cuibărit” multe persoane din serviicile secrete ruse, implicate în evenimentele tragice din Riga, Vilnius și Kaukaz.O mare parte din lucrătorii K.G.B.-ului sovietic al Moldovei s-a transferat cu munca operativă la Tiraspol. De aici s-au pornit și realizat scenariile serviciilor secrete. Activitatea militaro-separatistă a fost preluată și personal coordonată de către generalul A. Ruțkoi, vicepreședintele Federației Ruse, care a vizitat de câteva ori Moldova. Încercările guvernului Moldovei de a interzice activitatea separatiștilor, arestarea K.G.B.-iștilor, liderilor separatiști (I. Smirnov, Pologov, Kendighelean, etc.), s-au soldat cu eșec.

Grevele „femeilor în colanți” din Tiraspol, conduse de liderul organizației separatiste de femei, Nina Andreeva, nu numai că au pricinuit daune economiei Moldovei dar au paralizat activitatea societăților comerciale, căilor ferate și structurilor de stat a guvernului Muravschi.

Un mare rol în pregătirea și declanșarea războiului împotriva R. Moldovei l-au jucat mass-media, ziarele, televiziunea rusă, care, la unison au incurajat şi îndreptăţit agresiunea.Dezinformarea populației prin mass-media sunt elemente ale războiului hibrid.

În Republica Moldova au fost dislocate subunităţi ale armatei ruse, detașamente speciale (antitero) ruse,  „Alfa” şi „Delfin”, grupe diversioniste coordonate și conduse de Statul-major al Armatei a 14-a ruse, forțe militare cu mare capacitate de luptă, cărora li s-au adăugat formațiunile căzăcești de pe Don și Kuban.Ele se pregăteau să lupte nu numai cu Republica Moldova, ci și cu forțele armate ale României, amenințând că vor ajunge la Prut, Siret și București. Au fost făcute declarații publice pe această temă de generalul rus Al. Lebedi.

Perioadă de pregătire de război, din noiembrie-decembrie 1991, s-a derulat cu diversiuni de lichidare a poliției moldovenești în Transnistria și anume la: Dubăsari, Grigoriopol, Slobozia, Camenca, Râbnița, Tiraspol, Comrat și Vulcănești.S-au dus lupte la Dubăsari și la podurile de peste Nistru, unde au fost omorâți și arestați polițiști și oameni civili. Au urmat operațiuni speciale ale structurilor secrete ruse, care au grăbit refugiul românilor moldoveni din Transnistri. Au plecat de bună voie sau impuși de structurile „statale” separatiste intelectualii, gospodarii, o parte dintre directorii de întreprinderi agroindustriale, de firmele mici și mijlocii, s-au evacuat din Transnistria și Găgăuzia circa 150.000 de oameni de origine română..

La 2 martie 1992, forțele armate ruse au deschis foc asupra populației pașnice la Cocieri- sat moldovenesc, unde au omorât civili paşnici, neînarmaţi. Cazacii ruși au iolat femei și copii minori, omorându-i cu bestialitate. Astfel a început oficial războiul cu Transnistria separatistă.

Pe parcursul lunii martie, între forțele de ordine ale Republicii Moldova și cele separatiste s-au produs ciocniri și conflicte armate. Luptele se duceau în următoarele localități: Cocieri, Corjova, Roghi, Dubăsari, Griogoriopol, Coșnița, Doroțcaia, Tighina, Varnița, Copanca, Fârlădeni, Gâsca, dar şi în alte localități de-a lungul Nistrului. Din partea Republicii Moldova au fost mobilizați militari, polițiști și voluntari. Armata Moldovei, organizată în grabă, amplasează câteva unități de infanterie motorizată și artilerie în direcțiile strategice: Dubăsari, Coșnița, Doroțcaia, Tighina,Varnița, Căușeni.

Se duc lupte la Cocieri-Dubăsari, unde armata rusă, împreună cu separatiștii dau drumul la tancuri, care probează pozițiile colonelului N.Petrică. Tancurile și infanteria inamică sunt nimicite, ofensiva a fost oprită.

Pe frontul Coșnița-Doroțcaia se duc lupte pentru apărarea satelor moldovenești de pe Nistru. Artileria inamică bombardează, în fiecare zi, localitățile din dreapta Nistrului. Artileriștii armatei moldovenești reacționează și atacă structurile armatei ruse.

Cele mai grele lupte și conflicte între separatiștii înarmați, militarii armatei ruse și forțele de ordine s-au produs la Tighina, unde periodic s-au dus lupte de stradă, orașul fiind împărțit în câteva sectoare controlate de forțele separatiste și Armata a 14-a rusă, pe de o parte, şi forțele legitime ale Republicii Moldova (poliția, armata, voluntarii), care controlau alte doua sectoare ale orașului Tighina. Văzând că pierd orașul, Rusia a aruncat în luptă tancurile regimentului motorizat al Armatei a 14-a ruse, dislocate la Tiraspol. Conducerea operațiunilor militare este preluată de Statul major și comandantul Armatei a 14-a ruse, generalul Al.Lebedi.

Redăm pe scurt câteva secvențe de luptă din Tighina, unde, subsemnatul,  am participat ca luptător si ofițer cu misiuni speciale în cadrul Armatei Naționale moldovenești. Începând din 19 iunie până în 23 iulie 1992, s-au purtat lupte grele pentru a elibera de separatiști și a menține orașul Tighina în frontierele legitime ale Republicii Moldova.

Orașul avea o lungime de circa 15-18 km, amplasat de-a lungul Nistrului şi împărțit în sectoare mari de luptă. În oraș erau circa 100.000 de oameni civili, bătrâni, femei și copii.Combatanții se strecurau în grupuri mici de câte 3-4 persoane printre străzi și ulicioare, de la casa, la casă, urmăream inamicul, care a fost impus să se retragă spre Nistru, la Tiraspol.

Forțele militare ale R.Moldova erau dotate cu pistoale automate Kalașnikov, aruncătoare de grenade AG-7, AG-9, aruncătoare de mine și artilerie, inclusiv reactivă. Forțele de poliție și două unități militare ale armatei moldovenești erau dotate cu blindate și mașini militare. Pentru distrugerea rezistenței inamice s-au folosit tactici militare,  manevre și incursiuni în timpul desfăşurării cărora am fost ajutați de populația băștinașă, inclusiv de ruși, care se ascundeau de separatiști în apartamentele și în casele lor. Locuitorii   condamnau separatiștii că provoacă un dezastru, distrugeri, o neliniște în oraș, formând o „ruptură” între moldoveni și ruși.

Noi, militarii, împreună cu polițiștii din Brigada cu destinație special B.P.D.S. mai foloseam blindate „Amfibia”, tunuri de mic calibru sau blindate pe șenile, dotate cu mitraliere. Atacurile erau sprijinite de mitraliorii moldoveni, luptători curajoși și neînfricați, majoritatea cu armata făcută în fosta Uniunea Sovietică sau în Afganistan.

În două zile de luptă continuă, orașul a fost practic eliberat de separatiști. Toate intrările în oraș erau controlate de forțele republicane. Trebuiau noi întărituri și decizii pentru  izolarea Tighinei (Benderului) de Tiraspol, amplasat la 17 km de Nistru. Trebuia ruptă o porțiune a podului peste Nistru. Conducerea militară a R.Moldova, comandanții din teritoriu nu și-au asumat răspunderea de a rupe podul și a opri ofensiva inamică, fapt care ne-a costat foarte scump. Rușii, prevăzând înfrângerea, operativ, au aruncat în luptă tancurile regimentului motorizat al Armatei a 14-a ruse, dislocate la Tiraspol. Bateriile noastre antitanc nu au putut rezista atacurilor tancurilor inamice și au cedat, tancurile au intrat în oraș.

Ajutorul cerut de la Chișinău, nu a venit. Poliția și voluntarii au opus o rezistență eroică. Batalionul colonelului L. Karasiov, fost ofițer al armatei ruse, care a luptat sub Tricolor, de partea R. Moldova, a fost decimat de tancurile generalului Lebedi. Lângă cetate au fost distruse încă câteva puncte de rezistență a moldovenilor, în această luptă am pierdut circa 100 de combatanți: morți și răniți. Luptele de stradă în Tighina s-au dus încă două luni, multe puncte strategice au rezistat, orașul era împărțit ăn trei zone mari de luptă, dintre care, una era total controlată de moldoveni. Combatanții noștri au dorit, prin lupte, să recucerească orașul, dar politicienii moldoveni au trădat interesele naționale, au retras armata, poliția și voluntarii din oraș.

Prin Convenția de încetare a focului „Elțin-Snegur”, semnată la 21 iulie 1992, la Moscova, președintele Mircea Snegur a cedat în favoarea separatiștilor tiraspoleni orașul Tighina și Transnistria

Cadrele de comandă, ostașii noștri, dând dovadă de eroism și devotament față de tânărul stat suveran Republica Moldova, au luptat pe viață și pe moarte, cu separatiștii transnistreni, cu tancurile și blindatele Armatei a 14-a ruse, dar nu au reușit singuri să doboare această hidră imperialistă. Unii au pus accent pe pace, pe luptă diplomatică, pe instituțiile internaționale, dar nici aici nu s-a reușit, sau poate nu s-a dorit.

Orașul Tighina a devenit port-drapelul cinstei și onoarei militare a militarilor, voluntarilor și poliției moldovenești. Luptele au fost sângeroase, în acele moment parcă viața nu mai conta, mergeai înainte la atac, de parcă erai într-un exercițiu sau misiune de rutină. Ziarul american „Times”(1992)  relata că în oraș „plutește miros de cadavre, …erau morți neridicați pe străzi, căldurile ajungeau la plus 35 grade.”

Separatiștii și cazacii, care erausprijiniţi în lupte de puternice forțe ale armatei ruse, n-au reușit să-i scoată pe curajoșii luptători moldoveni din oraș.Nici localitatea nu a fost cedată de polițiștii și combatanții moldoveni, orașul, fiind împărțit în zone de luptă.Peste aproape două luni, acești bravi luptători au fost constrânși să depună armele și să părăsească pozițiile de luptă prin rușinoasa Convenție „Elțin-Snegur”. Știau oare luptătorii, că Președintele Mircea Snegur va ceda acest oraș istoric, strategic și valoros centru economic al Republicii Moldova din partea dreaptă a Nistrului, separatiștilor tiraspoleni, care înființaseră un stat nelegitim pe partea stângă a Nistrului? Cu siguranță, nu!

Satisfacție și zâmbete la Moscova, unde s-a semnat rușinoasa Convenție a  conflictului armat (războiului),    21 iulie 1992, Moscova, președinții B. Elțîn, M. Snegur, în centru generalul A.Ruțcoi.

Decizia a venit ca un cutremur, ca un trăsnet, ruinând total buna încredere a ostașilor în loialitatea conducătorilor de vârf. Militarii și voluntarii știau că Limba română, Istoria și Pământul strămoșesc sunt pilonii pe care se ține Neamul românesc, se ține Țara Moldovei.

Înfrângerea Republicii Moldova nu a venit numai de la factorii externi, din Rusia. În toate aceste evenimente de război, o contribuție negativă a avut-o conducerea Moldovei, care nu a știut să evite războiul, să demareze acțiuni diplomatice cu țările europene, inclusiv cu Rusia, să colaboreze cu clasa politică rusă, să colaboreze mai strâns cu România.

Acești politicieni moldoveni, deputații P. Lucinschi, Vl. Voronin, mai târziu și preșrdinți ai R. Moldova, au acționat împotiva interselor naționale a R. Moldova, au avut acțiuni subversive și de colaborare cu structurile politice și  militare ale Federației Ruse în toată perioada războiului

Fostul Președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, legat ombilical de Moscova, ca fost lucrător al P.C.U.S., a cedat, pas cu pas, idealurile naționale,  semnând zeci de documente economice și militare (secrete) cu Federația Rusă, inclusiv, controversatul Protocol de constituire a C.S.I., 21 decembrie 1991. El a limitat, sub presiunea Rusiei, colaborarea cu România, cu țările europene și S.U.A. El nu a luat nici cele mai elementare măsuri strategice pentru integrarea cu România, spunea: „…nu sunt bani, nu este cazul de unire, mai bine să fim singuri! Să așteptăm … !”

Mircea Snegur, secondat de clasa politică și de comisiile de conciliere din care făceau parte foști secretari de partid ai C.C. al P.C.U.S. – mă refer la deputații și conducătorii de vârf ai Moldovei: Petru Lucinschi, Andrei Sangheli, Vladimir Voronin, Dumitru Moțpanși alții, cunoscuți simpatizanți de partea rusofilă nu au dorit să propună și să rezolve în interes național soluții eficiente prin care să ajungă la o victorie politică asupra separatiștilor transnistreni.

Mai mult decât atât, ca comandant suprem al Forțelor Armate ale Republicii Moldova, Mircea Snegur, cunoscând din timp, de la serviciile speciale ale Securității și Ministerului de Interne, suficiente și alarmante date privind înființarea armatei separatiste, mișcarea și redislocarea pe poziții strategice a unităților militare ale Armatei a 14-a ruse, nu a luat în 1991 nici cele mai elementare măsuri operative pentru formarea Armatei Naționale sau a Trupelor de carabinieri, de întărirea și dotarea cu armament a Ministerului de Interne, poliției și voluntarilor.

Nu s-au luat măsuri concrete de „dezlipire” a serviciilor secrete moldovenești, Securității de la KGB-ul sovietic sau cel rusesc. La posturile cheie de comandă în Armată, Ministerul de Interne și Securitate, președintele a numit generali, colonei slabi, incapabili, ca P.Creangă, T.Dabija-Kazarov, A Cociug, unii trădători, care au bătut „pasul pe loc”, fără ofensive împotriva inamicului, ei nu au organizat operațiuni remarcabile militare.

Conducătorii tânărului stat s-au lăsat surprinși de condițiile inferiorităţii numerice, nu au știut să câștige timpul necesar pentru constituirea unităților de luptă, pentru înzestrarea forțelor militare și de poliție cu armament și muniție.

Zeci de cereri și rapoarte au fost înaintate de combatanții de pe front, toate lovindu-se de refuzul autorităților militare moldovenești care spuneau că este lipsa dearmament și muniție în depozitele armatei, internelor și securității, lucru total neadevărat.

Abia după protestele luptătorilor de pe front(mai-iunie 1992), care au ieșit de pe pozițiile de luptă și au cerut demisia Președintelui și miniștrilor de resort, conducerea republicii s-a „dat peste cap”și a găsit imediat, în depozitele militare, tehnică de război și armament, suficient cât să înarmeze nu un batalion de militari, ci câteva divizii. Evident, acest armament a fost găsit suficient de târziu, pentru ca războiul să fie pierdut.

Pe front apăreau și fenomene ieșite din comun. Unii ostași cereau Unirea cu România și de comun acord să luptăm împotriva inamicului rus. Alții cereau înarmarea totală a populației și lupta împotriva separatismului, dar nu împotriva Rusiei.

Comandantul suprem, Mircea Snegur, secondat și de șeful Statului Major al Forțelor Armate reunite, generalul Pavel Creangă, ofițer pro-rus, sovietic desigur, încă din aprilie-mai 1992, a folosit „cu succes”tactica de apărare „în tranșee”, numită și „războiul pozițional”,ceea ce a avut darul să-i demoralizeze pe comandanți și pe combatanți de la bun început, fiind spulberată orice idee de victorie asupra inamicului.

Ca într-un război de tip nou, în continuarea„viziunii” strategice a comandantului suprem, Statul Major nu a asigurat conducerea și coordonarea punctelorde comandă de pe fronturi, nu a elaborat nici un document specific operațiunilor militare, nu a condus nici o acțiune ofensivă împotriva inamicului.Pe scurt, pe întreg parcursul războiului, nu a existat o politică militară coerentă.

Și încă un exemplu de incompetență și trădare națională. Conducerea Republicii Moldova (Președintele Mircea Snegur, primul ministru, Andrei Sangheli, deputatul, șef de comisie Petru Lucinschi) a cedat aparent în fața unei minorități naționale de circa 100.000 de găgăuzi, acordând autonomie.Decizia, care contravenea intereselor Moldovei, a fost luată la insistențele liderilor găgăuzi și a separatiștilor din Transnistria, făcându-se, conștient, jocul Moscovei. Republica vecină, Ucraina, nu a acceptat nici o autonomie, cu toate că pe teritoriul acestei țări locuesc ruși, tătari, evrei, polonezi, găgăuzi, bulgari și români

Pe 23 decembrie 1994, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea organică privind statutul juridic special al Găgăuziei, document promulgat de Președintele Snegur la 13 ianuarie 1995.Aceasta după ce, în octombrie 1990, el promisese că, atât timp cât va fi președinte al republicii, nu va permite fărâmițarea Statului moldovenesc în structuri incompatibile cu un stat independent și suveran.

Revenind la tema războiului, concluzionăm: acest război, declanșat de Federația Rusa împotriva Moldovei, a dus la multe jertfe omenești: circa 500 morți, pierduți fără veste, torturați, chinuiți sau căzuți pe câmpul de luptă; circa  3.000 oameni răniți în lupte și bolnavi, care au decedat după război. Consecințele acestui război sunt foarte dramatice.

Republica Moldova, cu concursul conducerii din acea vreme, a pierdut războiul cu Rusia. Rusia ne-a pricinuit o daună economică de peste 40 de miliarde ruble (aprox. 4 miliarde dolari S.U.A.). A fost  pierdută Transnistria, cu o suprafață de 4,2 mii kmp, cu o populație de circa 700.000 oameni și orașele Tiraspol, Dubăsari, Râbnița, Camenca și Slobozia. Pe partea dreapta a Nistrului, Rusia a ocupat orașul Tighina, terenurile agricole din împrejurimea orașului și localitățile nistrene Gâsca, Copanca, Chițcani, Merinești, și circa  40 de mii de hectare de pământ arabil.

Rusia continuă și astăzi o politică agresivă și umilitoare față de Republica Moldova. Separatiștii Transnistrieni duc aceeași politică agresivă, conflictuală, încalcă dreptul moldovenilor de a vorbi limba maternă, își bat joc de Tricolor, de alfabetul latin, de cultura și tradițiile românești.

Până în prezent peste circa 10.000 de moldoveni, originari din Transnistria, au fost concediați, rămânând fără locuri de muncă, peste 2.800 de refugiați nu pot să se reîntoarcă la locurile de baştină, casele lor fiind distruse, ocupate de venetici ruși, cazaci și gardiști din armata separatistă, de elemente rusofone scăpate din închisorile Rusiei și trimise în Transnistria.Se aplică o politică de strămutare a moldovenilor din locurile de baștină, impuse și economic.

Instituțiile statului, Parlamentul, Justiția și băncile(inclusive băncile de stat) se află în mâna rețelelor mafiote și oligarhilor ruși, care au destabilizat economia și valuta națională. Bogații (oligarhii) s-au izolat de oamenii simpli, drepturile luptătorilor și combatanților Moldovei nu sunt recunoscute.

Salariile muncitorilor sunt mici, pensiile și mai mici. Marionetele de la Moscova și serviciile secrete ruse, prin împuterniciții partidelor politice: socialiștilor (Ig. Dodon), comuniștilor (Vl.Voronin), „Partidul nostru” (Renato Usatâi), împreună cu mancurții moldoveni, destabilizează situația politică, fac demonstrații și proteste, mențin populația în stare „de haos”, promovează ura, dezordinea și sărăcia.Mediul social în care sunt menţinuţi oamenii simpli ai  societății moldovenești, poate fi asemănat cu o catastrofă umanitară.

Războiul din Transnistria a fost unul de apărare a demnității noastre naționale al tuturor românilor basarabeni împotriva ocupantului rus, împotriva Federației Ruse.

Criza economică și socială prezentă în societatea basarabeană va exista până când nu va fi remodelată mentalitatea clasei politice și a acelor persoane ce guvernează țara. Nici un miracol nu va putea salva situația critică a acestui stat și popor dacă la putere vor exista oameni și funcționari publici cu o mentalitate coruptă, necinstită și incompetenți.

Putin și Kozak, pentru a transforma R.Moldova într-o gubernie rusă, propun lui Dodon(ov) Federalizarea republicii și integrarea cu Rusia.

                Col. (r) conf. univ.  dr. Anatol MUNTEANU, veteran al luptelor din Transnistria

 

Bibliografie:

1.Anatol, Munteanu, Conflicte nistrene, Editura lasul, Chișinău, 1995

2.Anatol, Munteanu, Eroii de la Nistru, Editura Favorit, Bucuresti, 2018

3.Anatol, Munteanu, Epopeea libertății. Războiul de la Nistru (1990-1992), Bucuresti 2012,

4.Anatol Munteanu, Sacrificiu și trădare, București, 20

3 Comments

  1. Transnistria nu a fost niciodata teritoriu romanesc precum Basarabia si Bucovina si nici nu puteti avea pretentie la acest teritoriu. Cand veti intelege sa lasati trecutul si sa construiti viitorul. Cate tari a invadat Germania si astazi sunt prieteni bine merçi? Franta, Austria, Polonia, Olanda, etc. Sa ai un vecin mare, bogat si puternic si sa ajungi sa primesti criminalii americani in tara este prostie crasa. Cati ani ne-au „jefuit” rusii si de cati ani ne jejuiesc americanii si occidentalii. Poate va aduceti aminte si cat a contribuit Rusia la modernizarea industriei romanesti si cat occidentalii. Hai sa fim seriosi si sa recunoastem ca dusmanul Romaniei este la vest iar la est, este numai Ucraina care detine si astazi teritoriile romanesti. Moldova ar trebui sa schimbe teritorul Transnistriei cu sudul Basarabiei ocupat de ucraineni.

    • Da, aveți dreptate.

    • oioioi

      Problema cu Bugeacul este ca a fost cedat de Romania, prin Tratatul de la Berlin, la schimb cu Dobrogea, Delta Dunarii si Insula Serpilor. Mai degraba ar trebui rezolvata problema Timutului Hertei si Bucovinei de Nord, unde se afla romani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*