Atitudini

Iohannis la Cotroceni sau lupu’ la stână

    Unii au făcut mult caz de faptul că Klaus-Werner Iohannis „este neamţ“ şi, ca atare, ar fi un […]

 

 

Unii au făcut mult caz de faptul că Klaus-Werner Iohannis „este neamţ“ şi, ca atare, ar fi un om muncitor – în sensul figurat, evident, căci el este profesor de fizică de liceu – şi cinstit şi care, deci, lucrează „nemţeşte“; de aceea, s-a lansat sloganul electoral „România lucrului bine făcut“, pus sub toate afişele electorale ale „neamţului“. Doar ignoranţa fanilor şi a consilierilor săi face ca din arsenalul lor electoral să lipsească un citat din cartea lui Tadeusz Kotarbinski, TRATAT DESPRE LUCRUL BINE FĂCUT! Citat care, eventual, i-ar fi lustruit imaginea de profesor a lui Iohannis; evident, cu condiţia să tacă; pentru că atunci când întredeschide gura – căci el nu vorbeşte cu toată gura, cu gura deschisă, ci strecoară cuvintele printre dinţi, de parcă înjură continuu –, atunci, ziceam, se vede că este un neisprăvit întru cele intelectuale.

Saşii trebuiau toţi traşi în ţeapă

Problema este, însă, doar o mistificare propagandistică, în stilul deja cunoscut al liberalilor: Klaus-Werner Iohannis nu este „neamţ“, adică german, ci este un pârlit de sas. Or, despre saşi, noi avem numai amintiri amare: saşii au născocit mizeriile despre viteazul domnitor român Vlad Ţepeş, care, prin intermediul tipăriturilor lor, au inundat Occidentul, dându-i ocazia altui neisprăvit şi dezaxat psihic, Bram Stoker, să umple paginile unei cărţi cu halucinaţiile lui, născocind un personaj sinistru care ar fi vieţuit în Carpaţi, carte care va sta la baza unor diverse scenarizări ale filmului pe tema lui „Dracula“. În terminologia actuală, saşii trebuiau condamnaţi pentru atac la imaginea Ţării Româneşti, iar acum, implicit, a României. După cum scrie în Vechiul Testament, descendenţii moştenesc nu numai averea, ci şi păcatele antecesorilor şi, aşa cum i-ar fi tras în ţeapă Vlad Ţepeş, tot astfel trebuie să-i tragem noi în ţeapă, în frunte cu sasul lor emerit: Iohannis-Decoratu’ de Germania pentru nişte merite de ea ştiute: pentru detalii vezi: Klaus Iohannis va reprezenta interesele Germaniei în Guvernul României.

Am mai relevat că Klaus-Werner Iohannis a fost scos din anonimat precum pe iepurele din pălărie de către demagogul Crin Antonescu, în articolul „Crin Antonescu-Vorbete, omul cu ochi de peşte-mort-de-trei-zile“. În acest material îl citam inclusiv pe Marius Sălăjean, cu formidabilul său articol „Klaus Iohannis: un mason spre Palatul Victoria?“ Adică el dezvăluia dezinvolt „urma copitei despicate“! Confirmarea acestei semnalări a fost făcută în 13 noiembrie a.c., în documentarul „Klaus Iohannis e omul masoneriei germane pentru destabilizarea României“. Vedeţi, pe larg, aici: http://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/klaus-iohannis-e-omul-masoneriei-germane-pentru-destabilizarea-romaniei-134836.

 

Iohannis-Frankenstein se dezlănţuie

E locul să relev avatarul unui reportaj despre înfierile frauduloase şi, îndeosebi, imorale, realizat de către d-l Marius-Albin Marinescu, directorul revistei Justiţiarul, reportaj înregistrat, în urmă cu peste un deceniu, de un reporter local al postului ANTENA 1. În toamna lui 2009, după ce izbucnise scandalul provocat de pretenţia aducerii de către Crin Antonescu a lui Iohannis ca posibil premier al unui guvern de „tehnocraţi“ – deşi despre Iohannis se poate spune orice, numai nu şi că ar fi tehnocrat! –, d-l Marius-Albin Marinescu a vrut să prezinte la ANTENA 3 – recent înfiinţată – respectivul reportaj făcut de reporterul ANTENEI 1. Dar, atunci, ANTENA 3 era în mare iub cu Crin Antonescu şi, ca atare, a refuzat difuzarea reportajului făcut de propriul lor reporter local! În consecinţă, prin intermediul unor prieteni binevoitori, directorul revisteiJustiţiarul a ajuns cu reportajul său demascator la emisiunea NAŞUL, a postului B1, fiindcă lui Radu Moraru îi displăcea „neamţul“ Iohannis. Ulterior, ANTENA 3 l-a lăudat, mereu pe „merituosul neamţ“ Klaus-Werner Iohannis, cu atât mai mult cu cât se întărea alianţa U.S.L.! După ce Crin Antonescu a întors-o cu 180 de grade, iar alianţa U.S.L. s-a destrămat ca ceaţa când apare soarele, ANTENA 3 l-a lăsat şi ea din braţe pe „merituosul neamţ“ Klaus-Werner Iohannis, acesta devenind, zilnic şi în ritm crescendo, calul de bătaie al respectivului post. Şi, culmea „deontologiei“ anteniste, zilele trecute au scos de la naftalina arhivei reportajul directorului revistei Justiţiarul, dar evitând cât mai mult să-i afişeze numele. Aceasta este o aplicare a proverbului „Cui pe cui se scoate!“

Dar i-a venit rândul şi „cinstitului neamţ“ Klaus-Werner Iohannis să-l trădeze pe binefăcătorul său, Crin Antonescu-Vorbete, şi, meticulos-nemţeşte, l-a înlăturat din toate funcţiile din cinstitul P.N.L.! Astfel a ajuns să ne agreseze cu postura lui de candidat la preşedinţia României, pe care, cu emfază de robot sau de papagal care a învăţat lozincile demagogice ale păpuşarului provizoriu Crin Antonescu, spune constipat „ţara mea, România“. Dar nu ne spune pentru care merite a fost decorat de Germania. Ca atare, Iohannis-Frankenstein este denominaţia corectă pentru acest personaj sinistru care nu seamănă deloc, aşa cum s-a pretins, cu J. F. Kennedy – nici când zâmbeşte, nici când stă pe loc –, ci, dimpotrivă, fizionomia lui bolovănoasă aminteşte de actorul Boris Karloff, machiat în rolul lui Frankenstein, din filmul omonim, produs în 1931.

 

Funciarul lichelism al liderilor P.N.L.

Acum intră în scenă funciarul lichelism al liderilor aşa-zisului Partid Naţional Liberal. Dacă în locul lui Crin Antonescu-Vorbete ar fi fost proţăpit preşedinte Agamiţă Dandanache, liderii P.N.L.-işti l-ar fi lăudat şi pe el, cum fac acum alţi vorbeţi ai acestui partid de infatuaţi, ca purtătoarea de vorbe Alina Gorghiu, implicată în multe relaţii controversate, inclusiv în firme care se ocupă de vânzarea cu plasa de cartofi a energiei electrice de la stat – inaugurând, astfel, clubul „fetelor deştepte“, similar cu cel al „băieţilor deştepţi“ – după cum este miştocizată pe site-ul www.moguli.ro. De exemplu, pe la începutul toamnei, mi se pare la o emisiune a Alessandrei Stoicescu, la observaţia ei că în unele reviste din Sibiu Iohannis este foarte criticat, un individ gomos, cu chelie şi ochelari de intelectual, Vlad Nistor, a obiectat: „Şi ce a realizat ziaristul ăla care a scris ani de zile contra d-lui Iohannis?! Nimic!“ Adică ineficienţa articolelor directorului revisteiJustiţiarul, după stupiditatea lui Vlad Nistor, ar fi fost cauzată de incompetenţa articolelor şi nu de muşamalizarea dezvăluirilor de către procurorii escroci locali, pentru că „cinstitul neamţ“ Iohannis avea protecţie înaltă. Aflat ca pion în această competiţie electorală, în mod cert Vlad Nistor a citit, printre altele, articolul d-lui Marius-Albin Marinescu, „Dosarele penale ale primarului Klaus Iohannis, zis Johannis: „uitate” sau „ratacite”, în asteptarea prescrierii“.

Atât prin adrese trimise Parchetelor care-l anchetau pe Klaus-Werner Iohannis – D.I.I.C.O.T şi D.N.A., aşa cum se vede în facsimilul alăturat –, cât şi prin unele apariţii televizate, am solicitat celeritate în finalizarea respectivelor anchete. Dar, evident, şefii parchetelor respective nu au ţinut cont de această invitaţie la respectarea Justiţiei – deoarece, după cum am scris în mai multe materiale, Justiţia nu a depăşit faza de Ju$tiţi€ – şi Iohannis a fost spălat de păcate. Fiindcă, în afară de spălarea banilor, se practică, evident, şi spălarea infractorilor.

Fiindcă nu-i convenea adevărul, Vlad Nistor a mizat pe faptul că prea puţini alegători au citit asemenea materiale şi, la adăpostul ignoranţei politice a electoratului şi debusolat de virulenta dezinformare comisă de demagogii P.N.L., el şi-a debitat inepţiile. De asemenea, tot căutând pe vărul Google articole scrise de către directorului revistei Justiţiarul contra „cinstitului neamţ“ Iohannis, precum şi a altora din zona de autoritate a primarului Sibiului, a dat şi peste articolele contra escrocului Ilie Cărăbulea, protejat de Iohannis, care escroc este în arest la domiciliu – deşi trebuia demult băgat la gherla propriu-zisă. Dar nici aceste informaţii notorii nu-i conveneau lui Vlad Nistor, fiindcă îi stricau osanalele cântate escrocului Iohannis. Iar acest Vlad Nistor este decanul Facultăţii de istorie din Bucureşti! Vă daţi seama ce istorie perfidă inoculează ăsta bieţilor studenţi, dacă face asemenea sofisme! Ca membru al P.N.L., Vlad Nistor e şi el liberal-monarhist, ca crin Antonescu-Vorbete. Iar despre mixtura contra naturii desemnată prin sintagma „liberal-monarhist“ am mai demonstrat că este doar o schizofrenie politică!

Se zice că unele femei îşi aleg ca prietene împreună cu care apare în public pe alte femei urâţele şi cam toante ca să iasă ele în evidenţă, să apară ele mai frumoase şi mai distinse decât „prietenele“ ei. Alessandra Stoicescu este şi frumoasă şi inteligentă, distinsă, dar, presupun că pentru a nu risca să fie pusă în inferioritate de unii invitaţi mai deştepţi ca ea, îşi invită la emisiune, cu predilecţie, caraghioşi ca Vlad Nistor, ca strălucească ea în continuare, în cadrul emisiunii. Desigur, este o manieră prudentă de realizare a emisiunilor, pentru care nu i se reproşa nimic.

În galeria lichelelor P.N.L.-iste se înscrie cu succes alt caraghios, inclusiv după prenume: Mihăiţă Calimente. În mod evident, naşii de botez şi părinţii lui au fost arieraţi când l-au botezat Mihăiţă, mai ales că acest diminutiv contrastează, acum, cu huiduma care răspunde la acest nume de alint. În schimb, Mihai Gâdea, cât arată el de inocent, a fost un veritabil gâde al lui Mihăiţă Calimente, într-o emisiune de acum vreo trei săptămâni, când suavul gâde Gâdea l-a făcut de kko pe Mihăiţă Calimente, care nu ştia denumirea Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, din care face parte! După puţin timp, cât era el de malac, de parlamentar şi de preşedinte al Comisiei parlamentare de control etc., a fost dat afară din emisiune de două ori: prima dată de către suava Andreea Creţulescu, iar a doua oară de către alt gâde al politicaştrilor, Răzvan Dumitrescu. Recent, tot la ANTENA 3 a izbucnit un alt scandal între Mihăiţă Calimente şi Mugur Ciuvică.

Într-o altă emisiune recentă de la ANTENA 3, în contextul discuţiilor cu moderatoarea – mi se pare că era tot Alessandra Stoicescu – pe tema acută şi actuală a candidaturii lui Iohannis, la acuzele aduse de d-l Marius-Albin Marinescu „cinstitului“ Iohannis, cum că este traficant de copii, traficant al caselor părăsite de saşii emigraţi în Germania, hoţ de case şi succesor al Grupului Etnic German – filiala din România a partidului nazist şi, deci, Coloana a V-a a Germaniei în România –, acelaşi Mihăiţă Calimente s-a referit, cu vocea sa dogită de beţiv, la directorul revistei Justiţiarul în aceşti termeni: „este alcoolic“, „securistul ăla“ etc.calimente

Mihăiţă Calimente este, la bază, profesor de sport, iar în 2002 şi-a procurat şi o licenţă în drept la o universitate din Arad, unde este deputat; nu şi-a luat-o la Bucureşti, unde locuieşte mai mult timp de când este parlamentar şi are şi biblioteci mai multe, ci şi-a luat-o pe plan local, unde făcuse şi liceul şi unde predase şi sportul. Iar în acest mandat a fost ales preşedintele Comisiei speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe! Or, să te exprimi în aceşti termeni despre un director de revistă care a dovedit competenţă profesională în editarea revistei – materialele produse de el fiind preluate de multe alte publicaţii şi dovedite ca reale –, care l-a băgat la pârnaie – fie şi la domiciliu – pe Ilie Cărăbulea, prietenul lui Iohannis, atestă – pentru calitatea lui de jurist – nu că este dobitoc, cum este caracterizat în multe mass media, fiindcă i-am acorda circumstanţe atenuante, ci că este vinovat, în cel mai înalt grad, de calomnie! Ăştia sunt oamenii care au fost proţăpiţi la conducerea unor organisme ale Parlamentului!

Ca şi în cazul lui Vlad Nistor, în mod cert Mihăiţă Calimente a căutat să se documenteze pe tema conflictului mediatic Marinescu-Iohannis şi nu se putea să nu găsească articolul meu, „C.N.S.A.S.: NOUA POLIŢIE POLITICĂ“; a fost publicat aici http://www.justitiarul.ro/dosar-justitiarul/265-cnsas-noua-poliie-politic.html, şi aici http://ro.altermedia.info/romania/2009/10/13//cnsas-noua-politie-politica/. Aici am demonstrat, băbeşte – dacă pot zice aşa, adică să înţeleagă şi ultimul prost –, că C.N.S.A.S. a comis un abuz prin caracterizarea directorului revistei Justiţiarul, d-l Marius-Albin Marinescu, că ar fi fost colaborator al Securităţii ca „poliţie politică“ şi că nu a comis nici o încălcare a drepturilor omului, cum susţinuse în instanţă avocata C.N.S.A.S. Dar, fireşte, în asemenea speţă instanţa are directive politice clare şi a dat hotărârea prin care l-a incriminat pe Marius-Albin Marinescu! Dar, acum, în 14 noiembrie 2014, nu mai putem raţiona ca un judecător-lichea, care se conformează unor directive politice politice – cum a fost această judecătoare care a judecat cazul Marinescu versus C.N.S.A.S. În articolul «Becali „la beci“», publicat în 22 aprilie 2009, în Justiţiarul, referitor la judecătoarea care îl condamnase la închisoare, scriam: «De aceea, magistraţii de teapa asta nu trebuie calificaţi ca „tâmpiţi“, pentru că, esenţialmente, respectiva apreciere este profund greşită: ei trebuie caracterizaţi ca perverşi, diabolici, pentru că au suficientă raţiune ca să găsească – deliberat, deci cu „rea intenţie“! – argumente cu care să „ia faţa proştilor“. Desigur, este foarte posibil ca judecătoarea în cauză să fie –  literalmente şi ca individă – tâmpită, iar, adeseori, chiar aşa şi este; dar, prin funcţia sa, ea nu poate fi tâmpită, deoarece este judecătoare, decijudecă şi condamnă prin „gândirea sa suverană şi infailibilă“! Ca atare, fiind, oficial, infailibilă şi, de aceea, inamovibilă, ea dă sentinţe „definitive şi irevocabile“. Aşadar, prin statutul său oficial, judecătorul nu poate fi tâmpit tocmai pentru că este infailibil oficial! De aceea, chiar dacă judecătorul este tâmpit de la natură, ca individ, el nu este şi nu poate fi tâmpit în virtutea rolului cu care l-a învestit statul şi cu care îl creditează, în sens larg, societatea: de împărţitor al DREPTĂŢII. (…) În concluzie, tâmpeniile existente în mod real în sentinţele emanate de judecător, ca individ, nu trebuie considerate tâmpenii sub specie juridică – întrucât, cum am zis, am fi nevoiţi să îi acordăm circumstanţe atenuante –, ci, dimpotrivă, trebuie luate ca idei, „judecăţi“ inteligent de perverse, de diabolice, elaborate deliberat pentru a-şi argumenta şi întemeia cât mai „beton“ sentinţa – motiv pentru care trebuie condamnat cu maximum de pedeapsă, cucircumstanţe agravante, fiindcă este judecător». Despre deputatul Mihăiţă Calimente facem acelaşi raţionament: chiar dacă ar fi tâmpit de la natură, nu-l putem califica astfel, ci trebuie să îl considerăm inteligent, informat, cult etc., deoarece acestea sunt calităţile pe care le incumbă funcţiile politice, statale şi sociale deţinute de Mihăiţă Calimente şi prin prisma acestor calităţi oficiale trebuie judecat: aşadar, ţinând cont insanităţile debitate nu poate fi iertat în baza rugăminţii lui Iisus Hristos, „Iartă-l, Doamne, că nu ştie ce face!“ Nu: deputatul Mihăiţă Calimente, ca jurist cu patalama – fie ea şi din Arad şi nu de la Bucureşti –, ca preşedintele Comisiei speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe ştie ce face, este pe deplin vinovat şi trebuie pe deplin condamnat pentru că spune despre un ziarist, director de revistă, că „este securist!“ Dar ofiţerii din Serviciul de Informaţii Externe nu sunt „securişti“, juristule?! Şi unde ai văzut, juristule, că Marius-Albin Marinescu este „alcoolic“?! Ai băut cu el împreună?! Ai văzut vreun certificat medical zilele acestea, care să ateste măgăria pe care ai comis-o insultându-l astfel?! Andreea Creţulescu, Răzvan Dumitrescu, Mihai Gâdea – care te-au dat afară din studio –, s-au purtat elegant: trebuiau să te ia la şuturi.

Să sperăm că va veni curând viitorul care ne va permite să desfiinţăm această organizaţie antiromânească numită C.N.S.A.S, să-i băgăm la puşcărie pe judecătorii care i-au restituit gradul şi averea trădătorului Ioan Mihai Pacepa, precum şi pe toţi judecătorii şi procurorii care i-au condamnat pe ofiţerii români în baza rezoluţiilor date de C.N.S.A.S., pe motivul neîntemeiat că au făcut „poliţie politică“, ca şi pe indivizii ca Calimente Mihăiţă, care se crede judecător, deşi nu este decât un jurist de Arad! Nu contează că mulţi comentatori îl califică pe Calimente ca fiind „dobitoc“: contează că el flutură diploma de jurist şi trebuie evaluat prin prisma funcţiilor politice pe care le ocupă. Nu spun pe care „le îndeplineşte“, fiindcă, după cum vorbeşte şi după figura sa lombroziană, nu este în stare să îndeplinească nimic: el doar ocupă locul altuia şi consumă degeaba banii contribuabililor. Nu trebuie să-i dăm afară pe aceşti indivizi abia la viitoarele alegeri, ci trebuie să procedăm ca în Islanda, sau, mai repede, ca în decembrie 1989, dar în folosul nostru, nu al clicii care s-a căţărat pe umerii naţiunii!

Întrucât revista electronică AVANPOST îl „gratulase“, încă din 7 februarie 2014, cu titlul de excelenţă „dobitocul zilei“, aşa cum se vede şi în ilustraţia alăturată, postată sub titlul „Efectul razelor SRS asupra mistreţului pleşuv“, în 27 iunie 2014, cum alungarea sa din emisiuni se produsese de-a lungul acestei toamne, şi cum este greu de crezut că se va mai ivi un personaj ca Calimente Mihăiţă, dar care să-l întreacă în inepţii, în mojicii (vedeţi materialul „Bunea zarzavagiul vs Bunea maţe fripte“), insulte, ameninţări etc., presupun că ar trebui declarat, de pe acum, ca „dobitocul anului“!

Iar indivizi ca Calimente Mihăiţă, Vlad Nistor, Renate Weber, Andrei Pleşu, Mircea CărtărescuAurel Vainer şi alţii de aceeaşi teapă sunt avocaţii şi fanii lui Iohannis-Frankenstein! „Cine se aseamănă se adună!“, zice, corect, proverbul românesc. Mai rămâne să aflăm şi cine i-a plusat lui Iohannis-Frankenstein cele peste 350.000 de lei noi pentru campania electorală!

14 noiembrie 2014

                                                                            Colonel (rtg.) Vasile I. ZĂRNESCU

Sursa:  http://www.altermedia.info/romania/2014/11/15/iohannis-la-cotroceni-sau-lupu-la-stana/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*