Atitudini

Ion Cristoiu ironizează lauda de sine a președintelui

  Motto: „Lauda de sine nu miroase a bine.” (Veche zicală românească)     Potrivit lui Klaus Iohannis, pînă la el […]

 

Motto: „Lauda de sine nu miroase a bine.” (Veche zicală românească)

 

 

Potrivit lui Klaus Iohannis, pînă la el România n-a fost respectată și n-a avut credibilitate în lume!

M-am luat cu alte lucruri și n-am scris despre un moment din Declarația de presă a lui Klaus Iohannis la Bilanțul a 100 de zile de președinție, Statement, cum i-ar zice americanii, din cadrul Conferinței de presă de la Cotroceni.
Polemizînd cu o  o ipoteză („Am auzit şi întrebarea: de ce face preşedintele atâtea vizite externe? De ce nu stă acasă, cu ochii pe televizor sau pe partide?”), Klaus Iohannis a prezentat drept rezultat al activității sale în plan extern:
Nu cred că greşesc dacă afirm că în aceste 100 de zile România a reînceput să-şi dobândească respectul şi credibilitatea în marile capitale europene şi din lume.”

Pe mine cel puțin, care iau în serios orice vorbă a unui politician de top, iluzionîndu-mă că e deja încrustată pe Arcul de Trimf, m-a descumpănit formula: a reînceput să-și dobîndească.
Dacă ținea neapărat să se laude cu ceva, să nu zicem noi, cîrtitorii, c-a luat salariul degeaba, Klaus Iohannis putea afirma că România și-a sporit respectul grație celor 100 de zile petrecute de el la Cotroceni.
El a zis însă că România a reînceput să-și dobîndească respectul și credibilitatea după cele 100 de zile.

Aserțiunea ridică mai multe întrebări inevitabile:

  1. Dacă a reînceput, înseamnă că a fost un moment cînd s-a oprit. Cînd a fost acesta? La 23 august 1944? În decembrie 1989? În decembrie 2004?
  2. Pînă la Klaus Iohannis, s-a întins o lungă perioadă în care România n-a avut în lume nici respect, nici credibilitate. Cît a durat perioada asta? Cum s-a manifestat lipsa de respect și credibilitate a României în această perioadă?
  3. Dacă a reînceput, înseamnă că putem vorbi de semne evidente oricui că acum România e respectată și e credibilă. Care sunt acele semne?

Deși mi-am bătut capul să pricep ce-a vrut să spună Klaus Iohannis cînd a zis că „în aceste 100 de zile România a reînceput să-şi dobândească respectul şi credibilitatea în marile capitale europene şi din lume”, n-am reușit decît să exprim în scris niște nedumeriri.

Dvs. care sunteți mai pătrunzători decît mine cînd e vorba de producțiile lui Klaus Iohannis, ce credeți c-a vrut să zică?

                                                                                                         Ion CRISTOIU

Sursa: http://www.cristoiublog.ro/gindul-de-simbata-4-martie-2015/

1 Comment

  1. cristina

    Paste fericit impreuna cu familia , dle presedinte ! Natura a inverzit pentru tine si familia ta !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*