IN MEMORIAM

Ion Gavrilă Ogoranu la ceas de pomenire

  Motto: „Să se ştie că au existat oameni care, cu sângele lor, au spălat faţa României, pătată de laşităţi […]

 

Motto: „Să se ştie că au existat oameni care, cu sângele lor, au spălat faţa României, pătată de laşităţi şi trădări. Copiilor şi nepoţilor să nu le fie ruşine să se numească români.” (Ion Gavrilă Ogoranu)

Vineri 10 mai 2019, la Biserica Ursulinelor din Sibiu, într-un ritual greco-catolic, sub păstorirea prea cucernicului protopop Nicolae Popa, a avut loc parastasul dedicat sufletelor lui Ion Gavrilă Ogoranu, a soției sale, Ana Gavrilă Ogoranu și a camarazilor lor din rezistența antisovietică și anticomunistă.

Despre Ion Gavrilă Ogoranu s-a scris și, mai ales, s-a vorbit mult. El a devenit un simbol al rezistenței antisovietice și anticomuniste din România. Este supranumit „Voievodul rezistenței anticomuniste” din România. Notorietatea sa este legată și de faptul că grupul de partizani de pe versantul nordic al Munților Făgăraș pe care l-a condus a rezistat până în anul 1957, când a fost total destructurat.

S-a născut în Țara Făgărașului în 1923 și a urmat Liceul „Radu Negru” din Făgăraș, liceu de elită și fief al patriotismului românesc, unde au învățat un mare număr de personalități ale Mișcării Legionare, inclusiv Horia Sima și Radu Mironovici. Mișcarea Legionară nu și-a găsit niciodată partea de adevăr și de dreptate care i se cuvine. La terminarea liceului a urmat cursurile Facultății de Agronomie ale Universității „Ferdinand I” din Cluj și, în paralel Academia Comercială. Făcea parte dintr-o generație de elite, care urmaseră liceele de un nivel calitativ excepțional din România acelei perioade.

În Cluj, atât până la 23 august 1944, cât și după această dată, împreună cu alți camarazi ai săi au activat pentru promovarea românismului autentic și curat. În decembrie 1945, comuniștii de etnie română din Partidul Comunist, în frunte cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, care tocmai fusese ales prim-secretar al PCR, aflați într-o inferioritate numerică evidentă față de comuniștii minoritari și alogeni, au încheiat o alianță cu Mișcarea Legionară, a cărei conducere era reprezentată în România de secretarul general Nicolae Pătrașcu, ceilalți conducători aflându-se în exil. În anii următori, până în 1948, gruparea minoritarilor din Partidul Comunist, în frunte cu Ana Pauker (Hanna Rabinsohn), Teohari Georgescu (Burah Tescovici), Vasile Luca (Laszlo Luka), Iosif Chișinevschi (Jakob Roitman), Gheorghe Pintilie (Timofei Bodnarenko), Alexandru Nicolschi (Boris Grünberg) etc, au reușit să impună eliminarea legionarilor din Partidul Comunist și să treacă la o represiune colosală împotriva lor. Esența acestei politici represive a fost ca, sub acoperirea luptei ideologice „de clasă”, să fie distrusă elita națiunii române. Pentru comuniștii minoritari și alogeni, ideologia era doar masca luptei pentru distrugerea elitelor autentice românești, cele care vegheau patria, în vederea acaparării totale a României. A urmat un dezastru pentru elitele de etnie română, cele care au umplut gulagul românesc.

Acel an, 1948 este și anul în care mișcarea de rezistență anticomunistă s-a animat, prin ralierea unui însemnat număr de legionari, de militari din fosta armată regală, al cărei comandant tocmai abdicase și părăsise țara și din membri ai partidelor istorice, tot mai mult oprimate și aflate în curs de lichidare, în scopul de a lăsa întreaga viață din România în mâna partidului unic, călăuzit de linia politică internaționalistă de la Moscova, sora mai mare a globalismului occidental de astăzi.

Istoria grupului Ogoranu bate orice film sau roman. Ea cuprinde totalitatea fenomenelor care au fost specifice represiunii bolșevice antiromânești, a gulagului instaurat de minoritarii și alogenii cărora Armata Roșie ocupantă le-a predat România, a suferinței românești, a supraviețuirii prin credință în Dumnezeu și a nerecunoștinței unei mari părți a societății românești, complice nedeclarată cu noul regim al perioadei 1944-1964. Complicitatea s-a manifestat mai ales cu instituția de represiune a noului regim, Securitatea, cea care a născut și a lăsat „pui monștri” atât pentru regimul național-socialist ceaușist, cât, mai ales, pentru actualul regim politic euro-atlantic, regim în care, prin Legea 217/2015, toate sentințele pronunțate de către antiromânescul Tribunal „al Poporului” au fost reconfirmate și repuse în vigoare.

Condamnat la moarte în contumacie, Ion Gavrilă Ogoranu a continuat să-și conducă grupul în munți până în anul 1955, când s-a refugiat în casa văduvei medicului Petru Săbăduș, legionar, luptător anticomunist și martir asasinat prin bătaie în temnițele comuniste, în anul 1952. Ion Gavrilă Ogoranu a fost prins de Securitate abia în anul 1976, după 29 de ani cât a fost fugar. După șase luni de arest și anchete la Securitate a fost eliberat. Sentința sa de condamnare la moarte nu a fost pusă în executare.

După anul 1990, și-a scris cu mult talent memoriile pe care le-a adunat în șapte volume intitulate „Brazii se frâng dar nu se îndoiesc”. Paginile cărții reprezintă nu numai un izvor istoric, dar și o pagină privitoare la eroismul unor români care nu s-au împăcat cu ideea ocupației militare sovietice și a bolșevizării României de către un partid cu o ideologie străină de sufletul neamului românesc, condus în principal, la centru și în teritoriu, de minoritari și alogeni bolșevici, dușmani ai românilor. Aceștia sunt cei care, ulterior, nemulțumiți de socialismul național românesc al regimului ceaușist, au complotat în decembrie 1989 alături de trădătorii din PCR, Securitate, Armată și de serviciile secrete care au atacat România și au preluat din nou stăpânirea asupra țării, pe care aveau să o închine străinilor. „După noi, vom urma tot noi!” a fost profeția lui Ernő Neuländer, deghizat în român sub numele de Valter Roman, al cărui fiu va fi prim-ministru și unul dintre demolatorii economiei românești, care urma să fie înlocuită de economia străină din România de astăzi. Ogoranu și partizanii săi au încercat prin sacrificiul lor să evite acest curs al Istoriei, dar ea, implacabilă, și-a continuat drumul…

Soția sa, Ana Gavrilă Ogoranu, a avut o viață de martir. Căsătorită în 1944 cu medicul legionar și patriot român Petru Săbăduș, de la care a rămas cu doi copii, a cunoscut anchete dure, percheziții, bătăi, amenințări grele, alungări din casă, deposedare de pământ, sărăcie lucie, ingratitudinea cât un munte a unor complici ai celor care au îngenunchiat România, văduvie grea și suferința cumplită a uciderii soțului ei în bătăi. Apoi, după ce l-a adăpostit pe Ion Gavrilă Ogoranu și i-a devenit soție, timp de 21 de ani, a trăit emoția și spaimele că al doilea ei soț va fi și el capturat și executat și, conform cutumei timpului, cei care adăposteau condamnați fugari, împărtășeau soarta celor care s-au sustras executării sentinței.

În anul 2001, Ana Gavrilă Ogoranu a solicitat autorităților române recunoașterea calității ei de Luptător în Rezistența Anticomunistă. Avea 80 de ani și, după o viață de martiriu, nu cerea respectiva calitate pentru bani și nici pentru mândrie deșartă. O făcea în efortul de a cere adevăr și dreptate pe care le solicita pentru luptătorii din rezistența anticomunistă și pentru cei doi soți ai ei, eroi legionari ai luptei pentru libertatea și demnitatea românilor. Răspunsul dat a fost unul negativ. Comisia de resort a coroborat, sec și nemilos, o serie de articole din legislație, a respins cererea și i-a comunicat Anei Gavrilă Ogoranu această respingere…

În anul 2006, Ion Gavrilă Ogoranu a trecut la cele veșnice, iar după numai două luni, Ana Gavrilă Ogoranu a părăsit și ea această lume, nu înainte de a scrie ministrului Justiției, Monica Macovei, solicitându-i retragerea cererii de recunoaștere a calității ei de Luptător în Rezistența Anticomunistă, care nu i se acorda de cinci ani…

Astăzi puținii partizani care mai trăiesc, cu toții octogenari și nonagenari, au convingerea că regimul aflat temporar la putere în România este complicele celui care le-a distrus lor viețile. Politicienii de vârf de astăzi le folosesc doar imaginea, apoi îi aruncă în spatele cortinei și dau legi împotriva lor. În anul 2009, înaintea alegerilor prezidențiale, a fost promulgată o lege care prevedea despăgubiri materiale pentru cei care au suferit în gulagul românesc și pentru urmașii lor. Familiile partizanilor au suferit în egală măsură cu cei din temnițe, din lagăre și din deportare. Imediat după alegeri, legea a fost abrogată. Câștigătorul alegerilor obținuse voturile familiilor urmașilor luptătorilor anticomuniști și nu mai avea nevoie de ei… Cu un an în urmă, în mai 2018, după anunțarea depunerii candidaturii pentru un nou mandat, președintele României a decorat la Cotroceni pe unii luptători anticomuniști. A primit o listă, de pe care au fost eliminați toți legionarii… Astfel, luptătorii anticomuniști aflați încă în viață au fost împărțiți în mod nedrept în „buni” și în „răi”. Președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici nu a protestat. Poziția de subsecretar de stat conferă un salar și unele privilegii la care nu a putut să renunțe, din motive de familie…

Desigur, toate momentele istorice se privesc în cercetare din multe unghiuri de vedere. Cercetarea științifică identifică și unele necunoscute și unele îndoieli privitoare la acele evenimente și la acei actori. Conducătorii de atunci ai țării au avut și ei unele rațiuni obiective. Istoria se privește din foarte multe unghiuri de vedere. Nimeni în afara Divinității nu este deținătorul dreptății și adevărului absolut. Așa ceva nu există în rândul oamenilor. Dar, regimurile politice din perioada 1944-2019 nu le-au oferit acestor luptători pentru românism decât o cantitate infimă de recunoștință.

Marile puteri occidentale i-au încurajat pe luptătorii români din rezistență să lupte împotriva comunismului, promițându-le că vor veni și ei să se alăture și comunismul va fi eradicat. Dar, aceste puteri occidentale știau că noi eram arondați sferei sovietice de influență și știau că nu vor veni, dar îi mințeau pe români. După  șase decenii, când România a intrat în NATO și au venit americanii, împreună cu aliații lor occidentali, și-au instalat bazele militare la noi, dar au uitat de cei pe care i-au sacrificat inutil, împreună cu familiile lor, împingându-i la o luptă fără orizont și bazată doar pe speranța deșartă că vor veni americanii și totul va fi ca în Sfântul Rai…

Dumnezeu să-i odihnească în pace pe Ion Gavrilă Ogoranu și pe camarazii săi și să le ocrotească sufletele.

                                                                                                Prof. univ. dr. Corvin LUPU

2 Comments

  1. Adrian Grigoriu

    Elementul de continuitate care explică tot în ultimii 1,800 de ani este TALMUDISMUL, adică anti creștinismul absolut, sub diversele lui forme de manifestare după nevoile talmudicilor de a înrobi celelalte popoare la diverse etape istorice: sclavagism, feudalism, capitalism, anarhism, sovietism, socialism, comunism, fascism, nazism, democrație, masonerie, drepturile omului, statul de drept, codul roman, codul civil francez și alte stranietăți de acest tip, toate esențial anticreștine.

  2. Dan Cristian Ionescu

    Dupa 1990 au intrat in parlament multi fosti detinuti politici, in general cei care devenisera turnatori. Dar doi dintre ei, pe care i-am cunoscut, au avut fibra luptatorilor din munti. In 1992 a ajuns deputat pe lista PNT-cd Ioan Victor Pica, luptator in Muntii Fagarasului si in acelasi an tot din partea PNT-cd a ajuns senator Gheorghe Catuneanu, luptator in Muntii Vrancei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*