Puncte de vedere

ISRAELE, ISRAELE… (X)

                           Holocaustul ca pedeapsă   „Istoricii reprezintă conştiinţa […]

 

                         Holocaustul ca pedeapsă

 

„Istoricii reprezintă conştiinţa unei naţiuni. Adevărul mai presus decât toate. Holocaustul din România este o minciună enormă pe plan cosmic. În România au avut loc persecuţii împotriva evreilor, cu cifrele cele mai mari de aproximativ 100.000 sau 120.000 de evrei  din Basarabia, Bucovina, dar nu a avut loc un Holocaust. Fiindcă în Regat evreii au trăit, chiar fără să stea, când l-a rugat Filderman (preşedintele Uniunii Evreieşti din România – n.a.) pe Ion Antonescu, deci ei au dus o viaţă aproape normală, iar, din cei deportaţi în Transnistria, mulţi s-au întors (cazul Filderman – n.a.). prin urmare nu poate fi vorba de Holocaust. Holocaust a fost doar în Germania şi Ungaria, care i-au trimis (pe evrei – n.a.) la Auschwitz” (istoricul Vladimir Iliescu, alocuţiune în plenul Academiei Române).

Cauza sionismului se face, de regulă, pe suportul financiar al neamurilor oprimate. În această extorcare de bani nu se ţine cont nici de documentele internaţionale postbelice (nu există nici o decizie a Tribunalului internaţional care condamnă România pentru Holocaust), nici de realitatea existentă (în 1946, evreii din România au fost despăgubiţi printr-o lege emisă de ministrul Justiţiei L. Pătrăşcanu), ci are la bază doar slăbiciunea molipsitoare a unor state, cum ar fi Elveţia, Austria, Germania, Polonia şi acum România, de a ceda fără prea mare opoziţie în faţa presiunilor şi pretenţiilor sioniste. Nu aş vrea să intru în detaliile absurde ale subiectului, precum interdicţia ca cercetătorii germani să aibă acces la documentele istorice aferente (a se vedea Înţelegerea de la Bonn din 1955), invocarea în holocaustul românesc şi a evreilor din Transilvania administrată de Ungaria sau deposedarea României de arhiva de pe timpul războiului, dar totuşi aş dori să spun că au existat mai multe personalităţi ale ţării noastre (şi din exterior) care fie au atras atenţia că s-a exagerat propagandistic cu numărul victimelor (am fost plasaţi pe locul II în exterminarea evreilor), fie pur şi simplu au afirmat că în România nu a fost holocaust: istoricul Gheorghe Buzatu (cel mai mare specialist în cercetarea Războiului Mondial), prim-ministrul A. Năstase (care şi-a sumat poziţia adoptată, la 12 iunie 2003, de Comisia guvernamentală instituită în acest scop), deputaţii D. Dorian, D. Şova etc! Însă, degeaba! Sioniştii şi-au văzut mai departe de treaba lor, făcându-i pe toţi preşedinţii postceauşişti să le stea înainte cu capul aplecat, iar pe cei ce li s-au opus să-i consemneze în Raportul holocaustului din 2004, unde România figurează ca vinovată de uciderea a 280.000 de evrei în Al Doilea Război Mondial! Mai târziu, s-a şi dat o lege (217/2015) prin care istoricii sunt opriţi să spună adevărul şi nouă ni s-a impus să acceptăm îndoctrinarea în masă cu holocaustul! Statul Român a fost pus astfel în situaţia de a-şi asuma această stare de fapt, cu consecinţele negative de rigoare, venind în întâmpinarea „socotelii” făcute de şef-rabinul M.Rosen în 1990 (spunea că românii se fac vinovaţi de executarea a 400.000 de evrei), Knesset-ului (în 1991, a cerut oficial României să achite 50.000 $ despăgubiri pentru fiecare din cei 400.000 de evrei) şi Uniunii Evreilor din România (care, în 1995, a cerut recuperarea drepturilor şi bunurilor celor 400.000 de evrei originari din România, considerate ca fiind dobândite ilegal şi confiscate abuziv de autorităţile române, de la instalarea guvernului Goga-Cuza până astăzi)! Şi astfel s-a ajuns ca în România să fie, în special prin Legea 217/2015, un stat mai mult de „drepţi” decât de Drept!

                                                                                                                      Prof. Costel NEACȘU

 

5 Comments

  1. Dec

    “Cauza sionismului se face, de regulă, pe suportul financiar al neamurilor oprimate.”

    Dar de ce NIMENI nu-i faca un dosar penal “evreului” askenaz cu nume neaos romanesc – Alexandru Florian (???), pentru a prosti o multime de romani! – care impreuna cu alti confrati de-ai lui lucreaza pentru entitati straine? Adica pentru: “cea mai mare organizatie etnica (khazara) de crima organizata din toate timpurile!
    De ce nimeni nu-i aduce pe acesti escroci in fata unui judecator de la Tribunalul Penal de la Haga?; daca in tara nu se poate?

    Daca vor bani pe morti, atunci de ce Romania NU-I da in judecata pe toti jidanii – de la venirea lor in haite – care au otravit pe bietii romani cu “tuica” facuta din alcool metilic (care produce si orbirea dar si dementa)? Dar pentru ca aceasta organizatie mondiala sionista a produs:
    1 – “Revolutia” franceza din 1789
    2 – “Revolutia” din Rusia din 1917 (cu bani de la jidani)
    3 – Cele doua razboaie mondiale (cu bani din bancile jidanesti, care au investit pina in 1942 in Hitler si apoi in Stalin)
    4 – “Revolutiile” din 1989
    5 – “Revolutiile” portocalii, cit si primaverile arabe?

    Apoi de ce NU se spune nimic despre Yoguda (cel mai mare criminal de crestini al tuturor) timpurilor, care a fost bolsevic jidan?
    Dar de peste 58 de MASACRE produse din 1948 (anul infiintarii Israelului!, despre care Hitler scrisese cu multi ani inainte in Mein Kamf: “…ca se vrea infiintarea Israelului pentru a crea cea mai mare universitate de crima organizata la nivel planetar…”; a gresit cumva Hitler?) si pina in zilele noastre!? Despre bombele cu fosfor alb aruncate peste scolile copiilor palestinieni ?
    Si MULTE altele….

  2. Dan Cristian Ionescu

    Ascensiunea politică a evreilor în lume nu a început, cum se crede, odată cu numirea lui Disraeli ca prim-ministru al Angliei. Nu, a început cu milenii în urmă. Dacă Iosif, fiul lui Iacov, ajuns mîna dreaptă a faraonului poate fi o legendă biblică, am identificat pe baza datelor istorice cam 100 de țări care la un moment sau altul au fost (sau sînt)conduse de evrei.
    Evreul Tiberius Julius Alexandru a fost numit de Roma procurator al Iudeei (46-48) iar ulterior prefect al Egiptului (66-69). În sec. VI, în Arabia „care demult se numea Sava” (adică Saba), s-a ridicat împărat evreul Dunaan, prigonitor al creștinilor
    Și în patul profetului Mohamed s-au strecurat evreice: printre cele 13 soții ale profetului s-au numărat roaba evreică Safia bint Huiai din tribul Banu Nadir (601 sau 610-670 sau 672), care după moartea, în anul 632 a profetului, s-a implicat în luptele politice dobîndind o influență foarte mare precum și roaba evreică Rayhana bint Zayd ibn Amr din tribul Banu Qurayza ( ?- 631).
    Evreul Samuel ibn Naghrela (sau Samuel HaNagid, 993-1056, născut Sh’muel HaLevi ben Yosef HaNagid) a devenit în anul 1038 vizir (prim-ministru) al regatului maur al Granadei; funcția a fost moștenita de fiul său, Iosif ibn Naghrela (sau Iosef HaNagid, 1035-1066).
    Evreica Sarah-Teodora a devenit a doua soție a țarului bulgar Ivan Alexandru (țar între 1331-1371); ca să poată încheia această căsătorie, țarul a divorțat în anul 1345 de prima soție, Teodora de Valahia, fiica întemeietorului de țară Basarab I; Sarah-Theodora a fost țarină între 1349-1371. Unul dintre cei 5 copii cunoscuți ai cuplului Ivan Alexandru și Sarah-Theodora (copii evrei după mamă), Ivan Șișman, a devenit și el țar, domnind între 1371-1395, iar fiica Kirața Maria (1348-1390) s-a căsătorit cu viitorul împărat al Bizanțului, Andronic al IV-lea Paleologul, devenind împărăteasă (1376-1379); fiul evricei Kirața și al lui Andronic, Ioan al VII-lea Paleologul (1370-1408) s-a urcat și el pentru cîteva luni, în anul 1390, pe tronul Bizanțului.
    Edward Brampton (1440-1508, evreu portughez născut cu numele Duarte Brandao, stabilit în Anglia și înobilat în anul 1484 de regele Richard al III-lea) a fost numit guvernator în Guernsey.
    Sultana Nurbanu (Nur-Banu, 1525-1583), soția sultanului Selim al II-lea și mama sultanului Murad al III-lea, ale cărei origini nu au putut fi stabilite cu certitudine, conform consemnărilor turcești se numea inițial Rachel și era evreică din Peninsula Iberică.
    Evreul Jiao Yincheng (cca. 1619-cca. 1657, pe numele adevărat Moshe ben Abram) și fratele său, Jiao Yingdu au ajuns mandarini în timpul dinastiei chineze Ming (prima sinagogă în China a fost ridicată în anul 1163)!
    Evreu Juan Nepomuceno Fernandez Lindo y Zelaya (1790-1857), a ajuns, succesiv, președintele a două state din America Centrală: între 1841-1842 președintele Salvadorului iar între 1847-1852 președintele Hondurasului.
    In ultima parte a secolului XIX, evreii au acces și la conducerea politică a Imperiului Britanic, a Franței și a Italiei, după 1917 la conducerea URSS iar, după al doilea război mondial, în România, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria. Dar și unde nu v-ați aștepta.
    Evreul sîrb Mosa Pilade (1890-1957), unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Iosip Broz Tito, a fost vicepreședinte (1953-1954) și apoi președinte (1954-1957) al Parlamentului iugoslav.
    Evreul marocan (Sir) Joshua Abraham Hassan (1915-1997) a devenit cel dintîi prim-ministru al Gibraltarului (1964-1969), revenind în funcție între 1972-1987.
    Evreul austriac Bruno Kreisky (1911-1990) a ajuns ministru de externe (1959-1966) și cancelar al Austriei (1970-1983).
    În anul 1999 preşedinta Elveţiei a devenit evreica Ruth Dreifuss (ns. 1940).
    Evreul (Sir) Isaac Alfred Isaacs (1855-1948) a fost între anii 1931-1936 guvernatorul Australiei.
    Evreul Julius Vogel (1835-1899) a devenit cel dintîi prim-ministru al Noii Zeelande (1873-1875 și apoi din nou în 1876). Evreul (Sir) Francis David Dillon Bell (1851-1936) ajunge și el prim-ministru al Noii Zeelande între 1925-1930. În prezent, prim ministru al Noii Zeelande este, din anul 2008, evreul John Phillip Key (ns. 1961).
    În Singapore, evreul David Saul Marshall (1908-1995) a fost prim-ministru între anii 1955-1956. Tot în Asia, evreul (Sir) Matthew Nathan (1862-1939) a fost guvernatorul Hong-Kong-ului între 1904-1907 (anterior a fost guvernator al Sierrei Leone și al Coastei de Aur, actuala Ghana, iar ulterior guvernator al Natalului și al Queensland-ului), iar evreul Jacob Farj Rafael Jacob (ns. 1923) a fost guvernatorul statelor indiene Punjab și Goa.
    În America de Sud și America Centrală, evreii au ajuns președinți în Republica Dominicană, Panama (3 președinți evrei în ultimii 50 de ani), Honduras, Guyana iar prim-miniștri în Nicaragua și Peru. Chiar și în Cuba, Fidel Castro și-a ales un apropiat consilier și colaborator un evreu. În acest moment, în Venezuela este tot un președinte evreu – Nicolas Maduro, dar acesta cel puțin este ciracul și urmașul lui Hugo Chavez, motiv pentru care este lovit din toate părțile (soarta evreului sincer și cinstit!).
    În Europa, evreii au ajuns în frunte în Belgia, Olanda, Irlanda, Norvegia iar în Africa – în Republica Sud Africană și în Rhodezia (actuala Zimbabwe).
    După căderea Cortinei de Fier, evreii s-au ridicat din nou (pe plan intern, dar și internațional) în România, Bulgaria, Ucraina, Polonia, Lituania, Ucraina, Cehia și Bosnia-Herțegovina. Se ridicaseră din nou și în Rusia lui Elțin, dar i-a potolit Putin.
    Este captivant să studiezi acapararea lumii de către evrei – pentru asta însă, trebuie să te ajute Dumnezeu. Pe mine m-a ajutat în primul rînd învățînd sa trăiesc modest, în al doilea rînd pentru că atunci cînd dușmanii m-au împiedicat să mai profesez, Dumnezeu mi-a asigurat traiul modest cu care mă obișnuise iar în al treilea rînd pentru că tot El mi-a condus mîna pe mouse pentru a găsi ce trebuia.
    Datele de mai sus (nici măcar nu le-am trecut pe toate) sînt preluate din cartea mea “Codul lui Lucifer”, ediția a V-a. Nu vă sfătuiesc, precum alți autori, să dați buzna în librării ca să o cumpărați, fiindcă nu o veți găsi. Pe mine, nu mă publică nici o editură. Primele trei ediții le-am tipărit pe banii mei și le-am răspîndit gratuit în țară, a patra ediție a fost postată pe internet și poate fi citită gratis, la a cincea încă lucrez. Pe mine nu mă plătește nimeni pentru ce scriu de 10 ani.
    Mai sînt cîteva lucruri de scris, inclusiv niște critici noi la adresa d-lui. Costel Neacșu, dar pentru această seară am scris destul.

  3. Vasile Zărnescu

    Prin propoziția „Mai târziu, s-a şi dat o lege (217/2015) prin care istoricii sunt opriţi să spună adevărul”, autorul greșeșete și atestă astfel, că nu cunoaște problema îndeajuns. Legea nr. 217/2015 nu este legea care a inițiat interdicția cercetării isoriei sub aspectul existenței sau inexistenței a holocaustului, ci este o lege de fățuire a O.U.G. nr. 31/2002. De fapt, chiar așa se și numește: „Legea nr. 217/2015 pentru modificarea si completarea ordonantei de urgenta a guvernului nr. 31/ 2002 privind interzicerea…” Aici, în O.U.G. nr. 31/2002, este „sediul materiei” – cum le place avocațior să zică. Deși era imorală, ilegitimă, ilegală, anticonstituțională, ea a fost aplicată imediat. Astfel,din dispoziția ministrului Administrației, Octav Cosmâncă, au fost scoase numele mareșalului Ion Antonescu de pe străzie denumite astfel, precum și statuile sale.
    O.U.G. nr. 31/2002 a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 107/2006, deci după patru ani de aplicare ilegală! Dar iată că, prin lichelismul Parlamentului, Legea nr. 217/2015 a fost aprobată în cvasiunanimitate!
    Cum a fost posibil? Și asta după ce, între timp, Legea Fabius-Gayssot – după care a fost copiată O.U.G. nr. 31/2002 – a fost declarată neconstituțională și abrogată.
    Este evident că toți cei care au concurat la elaborarea și votarea acestor legi – începînd cu Adrian Năstase și terminînd cu parlamentarii, miniștrii, politicienii etc. care au aplicat-o trebuie băgați la pușcărie pe viață, fără posibilitatea de a le fi comutate pedeapsa. Și asta pentru că cei 50.000 de euro x 400.000 de jidani „ucuși” de români, chipurile, adică 20 de miliarde de euro au fost deja plătiți Israelului, după ce au fost împrumutați de Traian Băsescu, în 2009, de la F.M.I. și Banca Mondială. Nătărăii din presă și din partidele politice îl hărțuiesc pe Băsescu pentru „casa din Mihăileanu” – care, în fond, e o găinărie -, dar nu caută să afle unde s-au dus cele 20 de miliarde de euroi – mai ales că, începînd din 2010, s-au mai și tăiat pensiiile și salariile, iar în economie nu s-a investit nimic.
    Ceaușescu luase 20 de miliarde de dolari în 1970 împrumut de la F.M.I., și a construit o Românie puternică, cu o industrie și agricultură moderne, dar i-au trebuit 20 de ani ca să restituie împrumutul, iar poporul a muncit din greu – dar a dus-o mai bine ca acum.
    Acum România este cu economia și agricultura în ruină, cu bogățiile solului și subsolului vîndute străinilor. Marele escroc internațional jidanul George Soros abia așteaptă să pună mîna pe resursele de la Roșia Montană și alte zone aurifere.
    Ca atare, România este vîndută străinilor și va trebui ca zeci de generații – adică timp de cîteva sute de ani – să fie sclavii alogenilor care au vîndut și care conoduc România: adică jidanilor cu nume românești ca Alexandru Florian , Radu Ioanid et ejusdam farinae.
    Așa că trebuie să ne aliem cu Iranul ca să ne luăm banii înapoi, fiindcă am fost escrocați: holocaustul este cea mai mare escrocherie și mîrșăvie din Istoria Mondială. NU a fost nici un holocaust al jidanilor, niciunde și nicăieri. A fost un holocaust al japonezilor la Hiroșima și Nagasaki, făcut de americani – de fapt, tot de jidani, fiindcă ei conduceau S.U.A.

  4. Octavian

    Cum putem proba plata celor 20 de miliarde imprumutate de la FMI drept despagubiri de Holocaust?
    Multumesc!

    • justitiarul

      Nu putem, totul a fost făcut în mare secret, doar că banii împrumutați nu se regăsesc nicăieri!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.