Puncte de vedere

ISRAELE, ISRAELE… (XI)

                 De la executarea la uitarea unui mareşal!   „Dacă noi recunoaştem adevărul […]

 

 

             De la executarea la uitarea unui mareşal!

 

„Dacă noi recunoaştem adevărul în mod public despre Ion Antonescu, pe noi ne reabilităm, nu pe el. Pentru că noi suntem ăia care greşim acuzându-l de toate aceste crime care nu s-au produs (…) că dăm nume de străzi şi apoi le retragem, ridicăm busturi şi le dărâmăm, lucrul acesta este ruşinos pentru noi, nu pentru Ion Antonescu”   (prof.univ.Ion Coja).

 

Nu este normal ca, în democraţie, cercetarea istorică să fie estompată de interese politice, pecuniare, or realmente de dorinţa de răzbunare a învingătorilor de pe fronturile văzute sau nevăzute. Şi, totuşi, ne-a fost dat să vedem cum, din păcate, istoricii noştri sunt obligaţi de forţa legii să-şi pună pana jos şi să accepte nişte concluzii prestabilite! În virtutea lor, s-a ajuns ca subiectul Antonescu să fie, cum corect remarca şi prof.univ. I. Coja, pur şi simplu batjocorit în presa românească! Vândută, în general! Astfel, se trece cu prea multă uşurinţă peste raţiunile superioare care au stat la baza deciziei generalului Antonescu ca Armata Română să participe la războiul din Răsărit, având ca miză recuperarea Basarabiei răpite de sovietici în 1940 şi nicidecum distrugerea evreilor, împotriva Armatei Roşii. Fiind învins însă, în nobila lui intenţie, acest mareşal a fost catalogat în rândul criminalilor de război şi, ulterior, sioniştii şi complicii lor l-au considerat ca antisemit şi generator de holocaust! Deşi a fost apoi executat, s-a aruncat mai deunăzi blamul şi asupra lui Antonescu şi a Armatei Române, fiind acum contrar legii să îl poţi lăuda pe Antonescu (conform O.U.G. 31/2002) şi a-i da o cinste care poate fi uşor interpretată ca o formă de cult (Legea217/2015)! Este totuşi remarcabil că parlamentarii noştri au ţinut un moment de reculegere în 1991, în ajunul aniversării a 45 de ani de la executarea mareşalului Antonescu, precum şi gestul din 2001 al generalului M. Chelaru, şeful M.St.Mj. General al Armatei Române în vremea preşedintelui Constantinescu, care a participat la dezvelirea bustului lui Ion Antonescu şi la comemorarea a 55 de ani desfăşurată la biserica din Bucureşti ctitorită chiar de Ion şi Maria Antonescu (forţat de „colegi”, sub pretextul că a încălcat principiul neimplicării politice a militarilor, acest general s-a văzut nevoit să demisioneze)! Cam astea sunt vremurile! Vremuri cu sionişti, despre sionişti, comentate lapidar de poetul A. Păunescu: „Niciodată nu s-a produs în România un act de violenţă împins până la crimă împotriva unui evreu pentru că acesta era evreu şi atât”!

                                                                                                                            Prof. Costel Neacşu

 

3 Comments

  1. Dan Cristian Ionescu

    Un articol foarte corect al d-lui. Costel Neacșu.
    Îmi asum următoarele – Mareșalul Ion Antonescu a fost un mare patriot, un om cu o onoare și o demnitate cum nu știu dacă vor mai reapare vreodată în clasa noastră politică, un bun creștin, un dușman al corupției. Mareșalul a trăit și a murit ca un martir. Cine vrea să mă contrazică, să o facă cu fapte, nu cu texte din legi trădătoare.
    Unii critică alianța făcută de Mareșal cu Hitler. Eram prinși între cele două mari puteri, nu se punea problema de a rămîne neutri ci trebuia să alegem. Și pe cine să alegem? URSS-ul, care ne răpise Basarabia și nordul Bucovinei, URSS-ul care ne arătase deja fața adevărată a bolșevismului, URSS-ul în care bisericile erau transformate în magazii de cereale sau staule pentru vite? Mareșalul a ales corect. Se mai spune că armata română trebuia să se oprească după eliberarea Basarabiei. Teoretic, așa este dar practic era imposibil – cînd tu, un stat mic te aliezi cu un stat mare și puternic, nu poți să îi spui că mergi cu el pînă cînd tu îți vezi interesul realizat, după care să se descurce singur (sau impreuna doar cu ceilalți aliați).
    Este adevărat că în perioada în care Mareșalul a condus țara, în România a existat o legislație antisemită care avea unele dispoziții care mie îmi par absurde, dar această legislație a apărut încă din 1938 și s-a dezvoltat în timp.
    În România ne azi, se înmulțesc în mod îngrijorător temele asupra cărora nu ai voie să vorbești. nu ai voie să le cercetezi.

  2. Vasile Zărnescu

    Dimpotrivă! Articolul mi se pare superficial. „Un moment de reculegere din 1991” și un bust ridicat în 2001 și dat jos după doi ani la presiunea jidanilor și cu concursul marelui „patriot” Răzva Theodorescu nu echivalează cu blamul postdecembrist comis incontinent de aceeași jidani pe care, din păcate, mareșaul Ion Antonescu i-a protejat.
    Trebuie remarcat că toți liderii români care i-au protejat pe jidani au fost uciși sau blamați, pentru a se „argumenta” de către jidani teoria lor că ei au fost permanent persecutați și, în final, holocaustați. În consecință, jidanii ar avea motiv să-și impună escrocheria lor: „bani de holocaust”. Este necesar să arăt că guvernele României s-au angajat să plătească Israelului nu doar cele 20 de miliarde de euro – transferate deja -, ci vreo 40 de miliarde de euro, împrumutate în mod ocult. De aceea, guvernele instalate în mod „democratic” prin vot trebuie înlăturate în mod la fel de democratic, prin insurecție populară, ca în Islanda, și să se denunța toate aceste împrumuturi înrobitoare și nenecesare. Așa cum am mai scris în alte părți și cum am declarat și la unele posturi de teeviziune, precum OTV, 6TV, TOATE alegerile au fost măsluite, deci ele nu mai contează.
    Cît despre aspectul de fațadă, să ne amintim că și în 1991- cînd s-a ținiut „momentul de reculegere” – și în 2015 – cînd s-a votat Legea nr. 217 -, Parlamentul României avea aceeași coloratură politică; diferența era doar în gradul de lichelism față de sioniști, mai mare al celui din urmă. Dar ponderea jidanilor la conducerea țării este cam aceeași.

  3. Un mare patriot dar a făcut şi greşeli. Ultima greşeală i-a dost fatală – după atentatul/compotul împotriva lui Hitler eşuat In 20 iulie 1944 trebuia să se aştepte să fie trădat şi să îşi asigure paza şi protecţia. Trebuia să fie conştient că nu e admirat de camarila regală, de semiimbecilul cu veleităţi de conducător Mihai şi de reprezentanţii partidelor istorice – în primul rând Maniu. Acestora le-a convenit faptul că Antonescu a preluat puterea într-un moment de criză, când Germania părea de neînvins. Când a fost clar că Germania pierde războiul, clica care îl susţinuse cu un deceniu în urmă pe nemernicul Carol al II-lea şi-a închipuit că scoţându-l pe Antonescu ţap ispăşitor pentru aventura declanşată prin ordinul „Ostaşi, vă odon, treceţi Prutul!” va reveni fără probleme la conducerea ţării. http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/23-august-1944-salvarea-romaniei-tradare-nationala

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*