Colimator

Jurnal din războiul porcului

  „Un exemplu de respect pentru pacient și pentru întreg personalul medical. Vă felicit!”. Asta spunea Plăvanul în 16 octombrie […]

 

„Un exemplu de respect pentru pacient și pentru întreg personalul medical. Vă felicit!”. Asta spunea Plăvanul în 16 octombrie 2019 despre spitalul din Suceava. În aceeași perioadă, pupilul său politic Rareș-rujuleț urla din toți bojocii: „Le-am spus tuturor: vreți să vedeți spitale ca-n Occident? Mergeți la Suceava! Să vedeți ce-a făcut Gheorghe Flutur cu bani europeni!”.

Aproape că-l uitaserăți pe Flutur, cel care-a transformat o altă pandemie – gripa aviară – în afacere. Retras la vatră pentru un sfârșit de carieră liniștit, Gheorghe Flutur și-a făcut simțită prezența doar prin influența pornită din baronatul său. Poate-l mai țineți minte pe Petru Luhan, comicul ăla care-o invitase în Parlamentul European pe Adelina Pestrițu și care, în final, a sfârșit-o pe la DNA. Era tot omul lui Flutur. La fel cum, managerul spitalului Suceava, Vasile Rîmbu, era în cărți pentru postul de ministru al Sănătății.

Ce-a făcut „managerul minune” Vasile Rîmbu la Suceava ne este cunoscut. Județul întreg a ajuns un focar de infecție din cauza incompetenței acestui sinistru personaj. Trimiși în fața pacienților fără măsuri minime de protecție, medicii au contactat boala și, la rândul lor, au răspândit-o mai departe. Ce a ieșit acolo deja cunoașteți. O groază de bătrâni își vor cunoaște sfârșitul mai devreme din cauza incompetenței unui politruc, păstorit de baronul Flutur. Care baron, pentru a fi testat prioritar de COVID-19, a fost trecut pe șest ca medic. Altă potlogărie notorie în fața căreia, în mod evident, porcurorii închid ochii. Înțeleg că s-a deschis un dosar penal pentru cazul spitalului „ca-n Occident”. N-am mari speranțe de pe urma anchetei. Pentru a fi corectă ar trebui să fie detonată întreaga Românie.

Să mergem însă ceva mai adânc în problemă. Dacă Rîmbu n-a ajuns la Ministerul Sănătății asta a fost cauzată de o altă prioritate: Plăvanul trebuia să-și aducă pupilul, pe „eminentul” Costache. Care părea atât de adormit încât, când îl vedeai simțeai nevoia să caști. Ce-a făcut Costache – de fapt ce n-a făcut – se vede cu ochiul liber. Omul n-avea decât o singură prioritate, anume să facă o schemă prin care spitalele private să se aboneze la banii sistemului public. Cât de benefică e ideea, o constatăm acum: în plină criză, în timp ce spitalele publice stau să fie asaltate, cele private își închid porțile, preferând șomajul tehnic.

În acest timp, sistemul de sănătate e în haos. Medicii și asistentele n-au echipamente minime de protecție, preferând să dea bir cu fugiții: mai un concediu medical, mai unul de supraveghere a copilului, iar dacă treaba e oablă, se merge direct la demisie. De ce? Păi ce sens are să fii erou pentru niște nemernici? Plăvanul avea ca prioritate alegerile anticipate, numea premieri la mișto în sfidarea deplină a Constituției, asta în timp ce „guwernerul său” dădea ordonanțe cu cântec „noaptea ca hoții”. Ați uitat tot acel circ suprarealist în care Orban prezida ședința în care ordonanțele curgeau mai ceva decât apa Dunării?

L-am văzut ieri pe Plăvan făcând apel la medici și bătându-i pe umeri. Ticălosul li se adresa cu „voi”, de parcă era jupân pe plantație. I-o fi spus cineva nemernicului că, în fața jigodismului de care-a dat dovadă mult mai potrivită ar fi fost o atitudine smerită și utilizarea pronumelui de politețe? Nu de alta, bă, nemernicule, dar ăia stau în mediu plin de viruși, în timp ce tu când ieși îți mătură-n față SPP-ul cu biocide!

S-a întrebat cineva de ce, în fața unei amenințări evidente, șleahta de nemernici de la putere n-a catadicsit să achiziționeze din timp echipamente de protecție, biocide, ventilatoare ș.a.m.d.? Văzând jaful care se face, când pe o mască banală mâna largă a guwernerului dă 38 lei(!!!), începi să înțelegi că „lecția lui Flutur” de pe vremea aviarei a fost însușită din plin, iar băieții sunt puși să facă bani. În aceste condiții, probabil că și medicii și-au dat seama că sunt eroi doar pentru a îngroșa buzunarul nesătul al nemernicilor și de-aceea preferă să plece. Nu-mi dau seama dacă nu cumva, din punctul de vedere al numărului, nu suntem într-un scenariu similar celui în care băsescu le spunea medicilor „să plece!”.

Mai țineți minte că la debutul crizei, atunci când unii ca mine atrăgeau atenția că nu e ok ca cei care vin din afara țării să fie lăsați să umble liber, saltimbancii precum Rareș-rujuleț și Ludovic-Gât Larg o dădeau cu „frățiorii” pe care trebuie să-i aducem înapoi acasă? Știți de ce-o făceau? Din rațiuni strict electorale. Știau că pleava care venea spre țară era bazinul lor electoral care, într-o majoritate absolută, se cam ocupă cu chestii semilegale pe-acolo și nici vorbă să aibă asigurare medicală. Cum se începuse carantinarea la nivel de orașe, ocupațiile lor s-au cam dus de râpă: canci muștirii pentru furtul din buzunare, canci muștirii pentru curve, droguri sau alba-neagra la colț de stradă. Așa ni s-au întors „geniile” în țară și, în loc să se ia măsuri dure de carantinare a lor, s-a mers pe „recomandarea” de autoizolare, de parcă ăia erau monumente de cinste.

Iată-ne față în față cu dezastrul. Virusul se răspândește necontrolat tocmai din cauza „vectorilor” electorali ai găștii Plăvanului, lăsați să bănănăie liberi prin țară. Spitalele sunt în haos, lipsite de echipamentele absolut necesare, iar doctorii trebuie să se autoexpună, devenind ei înșiși focare de infecție. Din această cauză, mulți bătrâni își vor vedea sfârșitul cu mult mai înainte de sorocul normal. Ceea ce vedem este, nici mai mult nici mai puțin decât un genocid orchestrat de prostia sau ticăloșia găștii nemernice de la putere. Rețineți, nu-s cuvinte mari: e vorba de genocid întrucât cu bună știință „s-a dat liber virusului” în România.

Fără legături directe cu China, România a evitat natural primul val, cel căruia i-a căzut victimă Italia. Avea în față atât experiența chineză, cât și pe cea italiană. Măsuri de protecție a populației locale existau doar printr-o instituire a carantinei pentru toți posibilii vectori ai bolii, adică pentru cei care intrau în țară. Era la mintea cocoșului! Nu s-a făcut. Dacă s-ar fi făcut n-ar mai fi existat cazul milițianului venit din Israel care-a infectat tot ce-a prins, sau al femeii de la Petroșani pe care-o durea spatele și-a răspândit carcalaci peste tot și-atâtea alte cazuri. Răspunde cineva de ce nu s-au luat măsurile necesare? De ce trebuie acum să moară românii pentru ca niște nemernici să-și „consolideze” buzunarele?

„Alegeri anticipate”, „bani pentru spitalele private”, „ajutoare de stat pentru corporații”, „contracte cu cântec”. Ăstea le-au fost prioritățile. Vă regăsiți între ele? Poate doar la capitolul amenzi, în condițiile în care analfabetul de Vela a găsit de cuviință să amendeze cu 20 000 lei tot omul care n-are declarația pe proprie răspundere la el. Ce sens are asta? Omul normal nu înțelege nimic, mai ales în condițiile în care se vede pe străzile pustii că jugul pușcăriei impuse se respectă. Atunci? Părerea mea e că tocmai ce s-a găsit o nouă sursă de venituri bugetare pentru cârpirea bugetului de jaf al lui Cîțu.

Iată imaginea oarecum completă, dragii mei. Asta e România, asta am ajuns noi!

                                                                                                     Dan DIACONU

Sursa: Trenduri economice

 

 

2 Comments

  1. Ulrike

    Domnule Diacanu, va felicit din tot sufletul pentru acest articol!

  2. gigimutu

    iohane,

    lovi-te-ar coroana virusului!!!
    acu nu mai cinti de alegeri anticipate, asa-i berbecule?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.