Observator

Klaus Iohannis, la Muzeul Istoric German din Berlin – discurs presărat cu falsuri istorice, revizionism nemțesc și ideile globaliste ale lui Merkel

  Prezentăm textul discursului susținut de Klaus Werner Iohannis, preluat de pe site-ul Administrației Prezidențiale, acela botezat „românește” http://www.presidency.ro/, iar […]

 

Prezentăm textul discursului susținut de Klaus Werner Iohannis, preluat de pe site-ul Administrației Prezidențiale, acela botezat „românește” http://www.presidency.ro/, iar la final comentariile noastre din trimiterile cu numere încadrate între paranteze drepte:

„Doamnă Președintă al Bundesrat Dreyer,
Domnule Ministru Federal de Maizière [1],
Stimate domnule Fabritius, Președinte al Federației Germane a Expulzaților [2],
Excelențele voastre,
Doamnelor și domnilor,

Suntem în curtea istorică a fostului arsenal al curții imperiale prusace, ce poartă numele marelui sculptor baroc, pionier al arhitecturii moderne a Berlinului, Andreas Schlüter. Unde odinioară se adăposteau tunurile, astăzi se adăpostesc doar amintirile armelor.

Azi, curtea fostului arsenal a devenit platformă a comemorării, în cadrul Muzeului German al Istoriei. Glasul amintirii istorice aparține muzeelor. Dar acest glas nu reduce de fiecare dată armele, din lumea noastră, la tăcere.

Ele se aud încă la granițele noastre europene, și sunt și astăzi, chiar în acest moment, cauză a refugiului, a deportării și a suferinței.

Este al treilea an în care Germania comemorează victimele refugiului și expulzării. Sunt, de aceea, cu atât mai onorat să fiu primul demnitar străin invitat să susțină prelegerea principală cu această ocazie.

Este o zi care ne îndeamnă să privim spre trecut și să rememorăm consecințele nefaste ale celui de-Al Doilea Război Mondial, care a lăsat în urmă 60 de milioane de morți, dintre care 40 de milioane de civili.

Tragedia războiului a lăsat însă și peste 30 de milioane de persoane deportate, expulzate ori strămutate. În acest sumbru peisaj, etnicii germani au constituit parte integrantă din cea mai mare expulzare de populație din istorie. [3]

În cel mai cunoscut roman pe tema deportării etnicilor germani din România, «Leagănul respirației» (Atemschaukel), scris de laureata Nobel Herta Müller, născută în România, apare întrebarea: «Ce mai cauți în această lume, când nu mai ești în stare să spui nimic altceva despre tine decât că ți-e foame?». Întrebarea rezumă drama milioanelor de etnici germani, victime ale refugiului și expulzării, precum și a celor care au cunoscut experiența lagărelor. Mai mult, cei întorși acasă s-au văzut nu doar deposedați. Au devenit străini în țări în care se instalaseră, deja, regimuri totalitare. Au rămas, totodată, prizonieri ai propriei memorii: cea a lagărelor sau a exilului și dezrădăcinării. Este datoria noastră să-i comemorăm pe cei care au fost forțați să pășească spre necunoscut.

În România, cercetările recente au adus în prim-plan tragedia celor care și-au părăsit casele, drama celor care au trebuit să-și refacă viața.

70.000 de persoane de etnie germană au fost deportate din România în Uniunea Sovietică [4], din care peste 10.000 și-au găsit sfârșitul în lagărele siberiene.

Într-o altă etapă istorică a dictaturii, în anii ’70-‘80, peste 200.000 de persoane, tot etnici germani, au făcut obiectul unui aranjament financiar între regimul comunist român și Republica Federală Germania. [5]

Sunt file din istoria noastră ce nu pot fi șterse. Cunoașterea lor ne va ajuta să înțelegem cine suntem noi și ce avem de făcut în viitor.

După 1989, România a dus o politică deschisă față de minoritățile de orice fel, fiind pe deplin conștientă că aceste politici sunt esențiale în asigurarea unui climat de pace și stabilitate la nivel regional.

România este astăzi un exemplu în domeniul protecției minorităților și este recunoscută ca model la nivel european.

Germanii sunt prezenți pe teritoriul României de peste opt secole. România încurajează etnicii germani, ca de altfel și celelalte minorități naționale, să își prezerve, să își afirme identitatea și să aibă un rol activ în societatea românească. La această conviețuire armonioasă a contribuit substanțial și prietenia dintre România și Germania.

Sărbătorim anul acesta 50 de ani de la restabilirea relațiilor diplomatice și 25 de ani de la semnarea Tratatului dintre România și Republica Federală Germania privind cooperarea prietenească și parteneriatul în Europa.

Am salutat recent desfășurarea celei de a XX-a Sesiuni a Comisiei guvernamentale mixte româno-germane pentru problematica etnicilor germani din România.

Această Comisie este unul dintre efectele importante ale Tratatului, care s-a dovedit a fi foarte utilă de-a lungul timpului. [6]

Modelul conviețuirii româno-germane este azi un veritabil exemplu al modului în care aspectele esențiale ale protecției persoanelor aparținând minorităților naționale se pot transpune în realitate.

De asemenea, în ultimele decenii, România a întreprins măsuri concrete pentru recuperarea memoriei victimelor comunismului, inclusiv a zecilor de mii de etnici germani.

Mai mult, statul român a acordat plăți compensatorii pentru persoanele deportate sau persecutate de regimul comunist după Al Doilea Război Mondial, un gest unic la nivelul Uniunii Europene. [7]

În același timp, România este printre puținele state care au adoptat o amplă politică de retrocedare a proprietăților naționalizate de regimul comunist. [8] Deși această situație nu a putut fi încă rezolvată pe deplin, eforturile noastre vor continua. Toate aceste exemple demonstrează că România își asumă trecutul și este solidară cu experiențele dramatice ale milioanelor de victime ale refugiului și expulzării.

Am susținut, încă de la începutul mandatului meu, înființarea unui Muzeu Național al Victimelor Comunismului. Romania are nevoie de o astfel de instituție. Ea ar fi un excelent catalizator pentru mari proiecte educaționale, având menirea să insufle generațiilor tinere valorile toleranței și responsabilității civice. Sunt convins că istoria deportării etnicilor germani își are locul său într-un astfel de proiect. [9]

Doamnelor și domnilor, [10]

Vrem ca istoria să nu se repete, însă vedem, din păcate, că realitatea este una cu totul diferită. Trăim vremuri în care fenomenul migrației ridică probleme întregii comunități internaționale. Nu putem face față acestor provocări decât arătând că am învățat lecțiile istoriei. Azi, europenii trebuie să dovedească faptul că și-au însușit lecția prin care au trecut ei înșiși acum 70 de ani.

20 iunie, declarată de ONU Ziua Mondială a Refugiatului, trebuie să fie un prilej pentru o mai bună conștientizare a situației dificile în care se află zeci de milioane de persoane strămutate forțat la nivel global.

Comunitatea internațională se confruntă cu cea mai gravă criză a refugiaților de la finalul celui de-al doilea Război Mondial, în timp ce conflictul din Siria a intrat în cel de-al șaptelea an, violențele continuă în Irak și în alte părți ale lumii, iar peste 20 de milioane de persoane sunt în pericol de a-și pierde viața din cauza foametei în Yemen, Somalia, Sudanul de Sud și în nord-estul Nigeriei.

Marcarea acestei zilei reprezintă și un moment de reflecție asupra riscurilor la care se expun refugiații în căutarea unei vieți sigure și a unui trai decent, dar și asupra provocărilor cărora actorii umanitari trebuie să le facă față pentru a identifica soluții durabile la problemele refugiaților.

În septembrie anul trecut, cele 193 de state membre ONU, prin adoptarea Declarației de la New York privind Refugiații și Migranții, au reafirmat principiile protecției refugiaților și s-au angajat să găsească noi modalități de a împărți responsabilitatea pentru soluționarea crizei refugiaților. În forurile multilaterale din care face parte, România a pledat pentru o abordare cuprinzătoare a crizei.

Ea presupune o acțiune determinată și concertată a guvernelor, organizațiilor internaționale, instituțiilor financiare internaționale și a mediului de afaceri, a actorilor umanitari și a celor implicați în dezvoltare, precum și a societății civile.

Majoritatea celor care fug din calea conflictelor și a violențelor consideră Europa un loc unde se simt siguri. Am văzut cu toții imaginile emoționante cu refugiații care au ajuns pe continentul european.

În câteva minute vom asculta mărturia unuia dintre cele peste cinci milioane de refugiați sirieni care au găsit refugiu, Ghifar Taher Agha. Un număr tot mai mare de bărbați, femei și copii care au plecat pe calea refugiului s-au confruntat cu forme de exploatare sau au devenit victime ale traficanților.

Adevărul este că niciun refugiat nu ar risca nici viața sa și nici pe cea a familiei sale într-o călătorie atât de periculoasă, dacă ar putea să se dezvolte în siguranță în propria țară. De aceea, România consideră prioritară abordarea cauzelor care au declanșat criza.

Stabilizarea zonelor de conflict poate stopa acest fenomen și poate duce la crearea premiselor pentru reîntoarcerea, în siguranță, a persoanelor refugiate în țările de origine.

În calitate de stat membru al UE, dar și ca stat din imediata vecinătate a Balcanilor de Vest, unde acest fenomen s-a manifestat acut, România a susținut, cu solidaritate, eforturile UE pentru soluționarea crizei.

România contribuie la eforturile de relocare a migranţilor și are un rol substanțial în consolidarea capacității operaționale a FRONTEX și a Biroului European de Sprijin pentru Azil.

Găzduim la Timișoara, un Centru de Tranzit în Regim de Urgență – primul de acest tip din lume. El are ca scop găzduirea temporară a unor persoane aflate în nevoie urgentă de protecție internațională, până la finalizarea procedurilor de relocare către o țară de ședere permanentă.

Este un model de bune practici, care demonstrează angajamentul României în acest domeniu.

Din păcate, mulți oameni nu se mai simt în siguranță în Europa. Conflictele din vecinătatea continentului nostru și lipsa soluțiilor pentru a le pune capăt, combinate cu teama de terorism, alimentează acest sentiment de neliniște.

Suntem martorii unui val de creștere a naționalismului și ai reapariției politicilor care încurajează teama și ura față de ceilalți. Este regretabil faptul că refugiații și migranții sunt, nu de puține ori, în centrul discursului politic care îndeamnă la discriminare și intoleranță.

Însă, ca europeni, avem datoria de a proteja valorile democrației, drepturile omului și preeminența statului de dreptului. Acestea reprezintă chintesența valorilor europene.

Ca europeni trebuie să nu uităm că ceea ce ne-a adus împreună în Europa sunt tocmai valorile pe care unii le pun astăzi la îndoială: diversitatea culturală, toleranța, societățile incluzive, valori care reunesc oameni indiferent de rasă, naționalitate, etnie sau religie.

În ultimii aproape doi ani, ați avut parte, în Germania, de refugierea a două milioane de oameni. De aceea, salut cu respect și admirație performanța umanitară excepțională a autorităților germane în criza refugiaților.

Doamnelor și domnilor,

Am audiat, împreună, actul I din opera «Die toteStadt» («Oraşul mort»). Cred că ultimele versuri, «Mußt du einmal von mir gehn, / glaub, esgibtein Auferstehn» («Chiar dacă trebuie să mă părăsești, / ai încredere că există o înviere») reprezintă cuvinte universale și redau speranța unui nou început multor victime ale refugiului și expulzării.

Faptul că suntem împreună astăzi, aici, să comemorăm aceste victime, ne arată că lumea învață totuși din erorile trecutului.

Vă mulțumesc!”

[1] Thomas de Maiziere este ministrul de Interne al Germaniei. Klaus Iohannis este strâns legat de toți miniștrii perindați pe la Ministerul Internelor din Germania, de parcă el ar reprezenta un land german! Cea mai valoroasă decoraţie germană a primit-o Klaus Iohannis de la Otto Schily, fostul mi­nistru de Interne al Germaniei, în ziua de 11.12.2007 pentru reușita cu FDGR succesor al Grupului Etnic German din același an, mișcare care a deschis calea spre retrocedări masive de imobile către etnicii germani. Acesta l-a decorat pe primarul Sibiului, Klaus Werner Iohannis şi pe succesorul său la Ministerul de Interne, Wolfgang Schauble, din partea Societăţii Germane! La schimb, Otto Schily a devenit și el „cetățean de onoare al Sibiului”, desi nu are nimic, în clin sau în mânecă, cu orașul! Decoraţia primită de Iohannis în anul 2007 este cea mai înaltă distincţie din Germania și a fost înmânată pentru servicii deosebite aduse Germaniei!!! Şi noi care credeam, ca nişte naivi, că Iohannis slujeşte România. Această înaltă decorație se acordă doar cetățenilor germani, deci în mod cert Klaus Iohannis are și cetățenie germană!

Klaus Iohannis cu Wolfgang Schauble.

Klaus Iohannis cu Wolfgang Schauble.

Atât la alegerile locale din anul 2000, când candidatul sas, Klaus Werner Iohannis, a ieşit primar mai scremut, din al doilea tur, cât şi la cele din 2004, cu succesul „uluitor” de aproape 90 la sută în rândul electoratului român, Sibiul a fost vizitat, cu o săptămână înainte de prezentarea populaţiei la urne, de ministrul de Interne al Germaniei, Otto Schily. Prima intervenţie directă a Germaniei în politica românească şi totodată amestec în treburile interne ale României s-a produs în anul 2000, când Otto Schily, ministrul de interne al Germaniei, la vremea respectivă, a vizitat Sibiul, chiar la prima candidatură a lui Klaus Werner Iohannis. Atunci Schily a avut o întrevedere secretă cu colonelul Nechifor Ignat, şeful SRI Sibiu. Urmarea? Iohannis a ieşit primar, iar la scurt timp Ignat a fost avansat în grad (general de brigadă) şi mutat în structura centrală de la Bucureşti, devenind şef de direcţie în S.R.I. la nivel naţional.

[2] Bernd Fabritius este un sas recunoscut oficial ca homosexual, originar din Agnita (unde Iohannis a fost profesor de fizică), ajuns parlamentar în Germania, el fiind și președintele Asociației Sașilor Transilvăneni din Germania. A devenit succesorul revizionistei Erika Steinbach la conducerea așa-zisei „Uniuni a etnicilor germani expulzaţi” (numită și „Uniunea Izgoniţilor”), pe care Iohannis o numește în discursul său „Federația Germană a Expulzaților”.

Bernd Fabritius, Erika Steinbach și soții Iohannis.

Bernd Fabritius, Erika Steinbach și soții Iohannis.

Erika Steinbach, fosta preşedintă a Uniunii Asociaţiilor Etnicilor Germani Expatriaţi (sau Uniunea etnicilor germani expulzaţi / Uniunea Izgoniţilor) – Bund der Vertriebenen (BdV) FORMATĂ DE FOŞTI NAZIŞTI SAU URMAŞI AI ACESTORA DIN FOSTELE PROVINCII ALE REICHULUI ŞI DIN ESTUL EUROPEI (http://www.dw.com/ro/nazi%C5%9Fti-la-conducerea-primelor-asocia%C5%A3ii-postbelice-ale-germanilor-expulza%C5%A3i/a-16408488), PROMOVEAZĂ O POLITICĂ REVIZIONISTĂ ŞI DE DISCULPARE A GERMANIEI pentru ororile comise în al Doilea Război Mondial. Aceste demersuri au declanşat un adevărat scandal în Polonia, unde Erika Steinbach este considerată făţiş ca fiind nazistă.

foto 3

În septembrie 2010, Klaus Iohannis primea de la Erika Steinbach placheta de onoare din partea Uniunii Asociaţiilor Etnicilor Germani Expatriaţi. Prietenie între doi revizioniști hitleriști, având în vedere demersurile celor doi!!!

Klaus Iohannis decorat de Erika Steinbach.

Klaus Iohannis decorat de Erika Steinbach.

Cu trei ani înainte, în 2007, FDGR-ul condus de Klaus Iohannis se declarase oficial, prin decizie judecătorească, succesor al organizației hitleriste Grupul Etnic German din România. Puterile Aliate au impus României, prin articolul 15 al Convenţiei de Armistiţiu din 12 septembrie 1944 , dizolvarea organizaţiilor pro-hitleriste de pe teritoriul românesc. Astfel, Grupul Etnic German a fost desfiinţat prin Decretul – Lege nr. 485 din 7 octombrie 1944, semnat de regele Mihai al României. Detalii aici: Forumul Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.), condus de Klaus Iohannis, se declară oficial continuatorul partidului nazist din al Doilea Război Mondial

Grav este că, devenit președinte, Klaus Iohannis a dat ordin să fie șterse toate urmele privind abuzurile fantastice făcute de el, ca primar, și de magistrații complici în reactivarea unei organizații hitleristehttp://www.ancheteonline.ro/2016/09/cum-a-fost-ars-un-dosar-in-care-era-implicat-klaus-iohannis/

 Paul Jürgen Porr (finul lui Iohannis, lăsat la şefia FDGR când naşul a virat spre PNL), Christoph Hammer (primarul din Dinkelsbuhl), Bernd Fabritius în costum săsesc (parlamentar şi preşedintele saşilor din Germania), Carmen Georgeta Iohannis (soţia primarului sibian) şi Klaus Iohannis.


Paul Jürgen Porr (finul lui Iohannis, lăsat la şefia FDGR când naşul a virat spre PNL), Christoph Hammer (primarul din Dinkelsbuhl), Bernd Fabritius în costum săsesc (parlamentar şi preşedintele saşilor din Germania), Carmen Georgeta Iohannis (soţia primarului sibian) şi Klaus Iohannis.

Un antiromân foarte vocal în Germania, Bernd Fabritius este un homosexual care trăiește într-un parteneriat oficial cu alt barbat, fiind des invitat în emisiunea efeminatului Rareș Bogdan, alt fățarnic care pozeaza în patriot. Fabritius este foarte apropiat de Iohannis și s-au vazut de nenumărate ori în Germania și la Sibiu, unde parlamentarul german are ore la Universitatea Româno-Germană.

 Klaus Iohannis și Bernd Fabritius, doi succesori oficiali ai hitleriștilor, împreună la Berlin.


Klaus Iohannis și Bernd Fabritius, doi succesori oficiali ai hitleriștilor, împreună la Berlin.

[3] Revizionism german prin falsificarea istorie! Săracii germani, bieții de ai au fost niște victime nevinovate! Nu ei au fost cei care au declanșat două războaie mondiale și au comis cele mai mari atrocități și crime de război!

Germania manipuleaza din greu și impune propagandistic  propriile idei prin fundațiile sale risipite prin toată Europa încă de pe vremea „Cortinei de fier”. După căderea acesteia, fundațiile cu nume scrâșnite, având rezonanțele tropăitului de cizme, s-au extins ca o boală contagioasă și în Europa de Est, unde desfășoară o propagandă revizionistă germană, de disculpare a criminalilor de război. Iată un exemplu: „Braţul extins al diplomaţiei gemane, Fundaţia «Konrad Adenauer», nu a găsit alt moment să sprijine la Bucureşti un eveniment în amintirea deportaţilor germani din România în U.R.S.S. decât 27 ianuarie, Ziua internaţională (sic!) a Comemorării Victimelor Holocaustului. Adică data când cel mai mare lagăr de exterminare nazist, Ausschwitz-Birkenau, a fost eliberat de armata sovietică. Erijarea făptaşilor în victime, cu ajutorul bocitoarelor de serviciu române, degrabă dornice de parastas, doar e rost de pomană, reprezintă un act de maxim prost gust, bine intrumentalizat de Berlin în ţară nimănui. Scopul? Încercarea de a se deculpabiliza de răspunderea pe care o poartă pentru un genocid strămutând adevărul istoric în domeniul victimelor deloc colaterale. Vorbind despre victime de ambele părţi este primul pas spre răstălmăcirea istoriei, căci românii nu sunt atât de nesimţiţi ca iniţiatorii evenimentului, să le respingă dreptul de a-şi omagia proprii morţi. În loc să îngroape vitimele şi făptaşii într-o groapă comună ar fi fost mai onorabil, sau cel puţin corect ca în această zi să fi arătat că pogromul rusesc împotriva evreilor nu a fost deloc mai prejos decât cel german. Dar a fost un eveniment foarte bine cântărit. România a preluat anul acesta preşedinţia Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului. Adică un moment numai bun pentru Berlin să ne bage pumnul în gură şi ne transformă în portavocea revizionismului german organizând la Ateneu o expoziţie «documentară» despre suferinţele făptaşilor, într-o interpretare arbitrară şi plastică a notei de plata pentru despăgubirile de război pe care au achitat-o nemţii pe bună dreptate Uniunii Sovietice prin înţelegerea Aliaţilor.” Scopul final  al evenimentului organizat de Fundaţia „Konrad Adenauer” este reabilitarea Grupului Etnic German prin căinarea călăilor:„ Atenţie, însă! «Cu faţa, în spatele sârmei ghimpate. Deportarea etnicilor germani în U.R.S.S. » este o realitate istorică pe cale de consecinţă a angajamentului etnicilor germani din România în slujba lui Hitler. Graţie Führerului, s-au transformat din saşi şi schwabi în nemţi. A urmat decontarea firească. Condamant în Procesul de la Nürnberg pentru crime de război şi interzis prin Convenţia de Armisitiu a României cu Aliaţii, fostul Grup Etnic German se crede astăzi, prin F.D.G.R., urmaşul sau în drepturi, îndreptăţit să-şi plângă oropsiţii care au plătit pentru înrolarea lor voluntară în nazismul german.” (http://www.art-emis.ro/jurnalistica/3359-romania-cor-antic-de-serviciu-in-lumea-marilor-puteri.html)

Fundațiile germane, organizaţii non-profit, precum Konrad Adenauer Stiftung (KAS) sau Friedrich Ebert Stiftung (FES), două think-tankuri afiliate Partidului Creştin-Democrat, respectiv Partidului Social-Democrat din Germania, cu asta se ocupă de-a lungul și latul mapamondului: propagandă și spălarea creierelor la  noile generații! Cel mai amplu și interesant material despre rolul acestor onegeuri este cel semnat de Mircea Platon. Chiar dacă este lung, merită citit: „Despre cum onegeurile-dronă înăbușă gîndirea democratică și creeează națiuni de unică folosință” (http://convorbiri-literare.ro/?p=3026) Ca să vă stârnesc interesul și să vă determin să citiți articolul, vă prezint un citat, unde se vede cum se pupă și se completează între ele onegeurile soroșiste cu cele germane în activitatea propagandistică și cum și-au îmbârligat cozile intereselor politice, prin susținere financiară, oengeurile germane cu politicieni români, cum ar fi Teodor Baconschi„Dar se pare că, pentru Fundaţia Soros pentru o Societate Deschisă (SFOS), «societatea deschisă» e coextensivă exclusiv spaţiului controlat de NATO, astfel încît SFOS a finanţat şi promovat insistent prin materialele ei extinderea NATO şi amplasarea de baze militare NATO în ţările din Europa de Est. În ţările din America Latină,  suspicioase în privinţa acţiunilor SUA, Konrad Adenauer Stiftung (KAS) a acţionat pe parcursul anilor ’60-’80 alături de alte onegeuri euro-atlantice ca şi curea de transmisie a fondurilor şi ideologiei USAID-CIA către partide politice, mişcări sindicale, grupări religioase şi paramilitare «anti-comuniste», deci pro-«American dream» şi împotriva oricui visa dreptate socială în America Latină a acelei epoci.

Konrad Adenauer Stiftung (KAS) investeşte masiv şi în România. Printre altele, împreună cu Hans Seidel Stiftung (HSS), a susţinut financiar încă de la lansare Fundaţia Creştin Democrată a fostului Ministru de Externe al României, Teodor Baconschi. Chiar în timpul exercitării mandatului de ministru de externe al României, dl Baconschi primea ca preşedinte al Fundaţiei Creştin-Democrate asistenţă financiară de la statul german via KAS şi HSS. Pentru a înţelege semnificaţia acestei finanţări trebuie precizat că, începînd cu anii 1960, Germania a dezvoltat, după model anglo-american, o reţea de fundaţii «private» care să funcţioneze ca promotoare ale interesului Germaniei în lume.

[4] Nu au fost deportați toți etnicii germani din România, ci doar aceia care au luptat în trupele Waffen-SS, împreună cu familiile lor. Naziștii fanatici din Waffen-SS au săvârșit cele mai mari atrocități împotriva populației civile pe frontul de răsărit. Sovieticii s-au răzbunat când s-a întors roata, dar au exagerat fiindcă au deportat și familiile presupușilor criminali de război. Interesant este că cifra de 70.000 de deportați este aceeași cu numărul etnicilor germani din România care s-au înrolat în Waffen SS și nu cred că este o coincidență această cifră identică! Probabil că sovieticii au dorit să existe o simetrie numerică în acțiunea lor revanșardă. În URSS au fost deportate familiile sașilor și șvabilor care luptaseră în Waffen SS. Practic familiile tuturor combatanților, fiindcă aproximativ 70.000 de tineri germani din România (sași și șvabi), începând cu anul 1939, au preferat să se înroleze în trupele Waffen-SS, care erau formate exclusiv din hitleriști fanatici înrolați voluntar, deși tinerii de etnie germană puteau să opteze pentru armata regulată Wehrmacht sau chiar armata română, ei fiind cetățeni români! Când a fost oficializat Grupul Etnic German din România (21 noiembrie 1940) toți militarii etnici germani din armata română au trecut în trupele germane, marea majoritate la Waffen-SS.  Doar cei care nu îndeplineau standardele de sănătate impuse militarilor combatanți, dar insistau să servească Germania hitleristă, au fost repartizați la Organizația Todt – Serviciul de muncă, cunoscută la noi în termeni militari ca „geniu”, numită Todt în Germania nazistă după fondatorul său, inginerul Fritz Todt. După 23 august 1944 toți aceștia sași și șvabi din Transilvania și Banat, înrolați în Waffen SS, au luptat împotriva românilor pe parcursul retragerii trupelor germane înspre Berlin, până în munții Tatra, unde a staționat armata română fiindcă sovieticii nu au vrut ca ea să fie părtașă la victoria finală.

[5] Etnicii germani plecați în Germania nu au fost deportați sau expulzați, ci au părăsit la cererea lor România pentru nivelul de trai mai ridicat din RFG, fiindca nu a cerut niciunul să emigreze în RDG. Sașii și șvabii nu au fost vânduți de Ceaușescu, ci s-a plătit pregătirea profesională, școlile făcute gratuit în România! De acea prețul plătit a fost diferențiat în funcție de studiile absolvite. România a suportat cheltuielile de școlarizare ca să-și pregătească personal calificat pentru ea, nu pentru alte țări, așa că era normală recuperarea investițiilor în studiile „dezertorilor”!

[6] Cu sprijinul acestei Comisii guvernamentale mixte româno-germane a fost jefuită România de imobilele revendicate de urmașii foștilor hitleriști!

[7] Generozitatea aceasta, unică în Europa, a avut un preț care se reflectă acum în gradul de sărăcie al românilor, ultimii ca nivel de trai de pe continent! Noi am fost singurii proști din Europa care am retrocedat tot ce s-a solicitat prin samavolnicia numită „restitutio in integrum”, chiar dacă se plătiseră despăgubiri anterioare în aur (cum a fost în cazul optanților de după 1918!) sau chiar dacă unele imobile solicitate au fost construite de comuniștii cei huliți – dar s-a retrocedat pământul de sub ele cu tot cu construcții! –, am restituit și hitleriștilor (tot „un gest unic” în Europa),  totul la grămadă fără minime verificări ale actelor doveditoare aparținând așa-zișilor proprietari, fiind valabile până și declarațiile unor martori adunați de prin cârciumi! Am plătit și despăgubiri bănești  enorme la toți de-a valma, am achitat sume uriașe pentru victimele altora, dar am plătit și călăilor care le-au ucis pe acestea!

[8] Minciună sfruntată, comuniștii nu au naționalizat nimic din proprietățile etnicilor germani, ci regele Mihai prin Decretul – Lege nr. 485 din 7 octombrie 1944!

Nu Mareșalul Antonescu și Armata Română sau Mişcarea Legionară din  România au fost declarate „fasciste“ la Nürnberg, ci Grupul Etnic German, succedat oficial de FDGR-ul condus de Klaus Iohannis în anul 2007! Conform sentinţelor Tribunalului de la Nürnberg, singura organizaţie de pe teritoriul României care a fost declarată ca fiind „fascistă“ și care a putut avea un rol în prigonirea evreilor a fost Grupul Etnic German. Puterile Aliate au impus României, prin articolul 15 al Convenţiei de Armistiţiu  din 12 septembrie 1944, dizolvarea organizaţiilor pro-hitleriste de pe teritoriul românesc. Astfel, Grupul Etnic German a fost desfiinţat și patrimoniul acestuia confiscat prin Decretul-Lege nr. 485 din 7 octombrie 1944, semnat de regele Mihai I al României. Acest patrimoniu a fost preluat după evenimentele din decembrie 1989 de Forumul Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.), care s-a autodeclarat ca succesor al Grupului Etnic German! Acest abuz s-a petrecut în anul 2007 prin cârdășia dintre F.D.G.R., Primăria Sibiu  –  ambele conduse de Iohannis Klaus Werner  –  și Judecătoria Sibiu. Detalii aici: Forumul Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.), condus de Klaus Iohannis, se declară oficial continuatorul partidului nazist din Al Doilea Război Mondial

În mod normal, după apariţia Ordonanţei Guvernamentale 31/2002, după fățuirea ei prin Legea nr. 107/2006 şi, mai cu seamă, după promulgarea Legii 217/2015, prima organizaţie din România despre care ar fi trebuit să se sesizeze din oficiu Parchetul General spre a fi interzisă ar fi fost tocmai Forumul Democrat al Germanilor din România, în frunte cu fostul său președinte, Klaus Werner Iohannis, pentru reactivarea organizației hitleriste Grupul Etnic German. Situația este deosebit de gravă fiindcă evreii din România știau de aceste fapte încă din vara anului 2010: Evreii din România au decorat un hitlerist autodeclarat! Însă acum, după ce l-au decorat și ca primar, cum scrie în articol, îl invită la toate sărbătorile lor, iar ipocritul nu pregetă să participe cu kipa așezată fățarnic pe creștet.

foto 7

Ca să-și spele păcatele față de evrei dorește acum Klaus Iohannis să-i scoată pe români ca participanți la holocaust? Vrea să-și asigure și al doilea mandat de președinte, cu acceptul sioniștilor, transfomându-ne într-un popor de criminali, gata să plătească despăgubiri în valoare de miliarde de euro? Vă invit să citiți cu mare atenție acest material documentat, care devoalează intențiile antiromânului Klaus Werner Iohannis: Domnule Iohannis, de ce vreți să băgați holocaustul pe gâtul românilor? (II)

Nu cumva este un compromis pe banii poporului român? Nu cumva evreii au închis ochii la succesiunea sașilor după fosta lor organizație nazistă, în scopul retrocedărilor ilegale a unor imobile valorând sute de milioane de euro (Jaf imobiliar la Sibiu, retrocedări ilegale către FDGR, succesor al organizaţiei naziste Grupul Etnic German), pentru ca sasul Iohannis, devenit președinte al României – posibil instalat tot de evreii sioniști, să plătească Israelului miliarde de euro despăgubiri pentru așa-zisul holocaust din România? Se spune că Traian Băsescu a achitat 20 de miliarde de euro pe șest statului Israel, prin acordul de împrumut din anul 2009, atunci când România a făcut enormul împrumut de la FMI (adică tot de la evrei!), mințindu-ne că trebuiesc plătite salarii și pensii, dar guvernul Boc a scăzut, exact atunci, salariile și pensiile! Dacă-i adevărat, atunci Klaus Iohannis mai are de achitat jumătate din cele 40 de miliarde de euro solicitate ca despăgubiri pentru holocaust conform scurgerilor de informații de la negocierile ultrasecrete. Lăsând bârfele și zvonurile deoparte, reamintesc adevărul istoric că România nu a deportat evrei în lagărele de concentrare naziste, așa că nu poate să fie acuzată de holocaust!

Președintele României cu kipa pe creștet și executând gestul obedienței masonice, interpretat de ignoranți ca fiind un gest patriotic.

Președintele României cu kipa pe creștet și executând gestul obedienței masonice, interpretat de ignoranți ca fiind un gest patriotic.

Cine l-a mandatat pe domnul Iohannis Klaus Werner să transmită mesaje de învinovățire a întregului popor român? Participant la Holocaust poate a fost bunicu’-său care s-a înrolat voluntar în Waffen S.S.! Bunicii mei nu au omorât evrei și nici nu i-au trimis în lagărele germane, ca să fie foarte clar!!! Iohannis poate să-și tot pună cenușă în cap și pentru că a declarat oficial FDGR-ul lui ca succesor al organizației naziste Grupul Etnic German, dar să nu tragă în mizeria asta România! Mă înteb cât vor mai accepta românii să fie batjocoriți și călcați în picioare de toți alogenii care au pus stăpânire pe țară?

La Sibiu s-au restituit licee, şcoli, grădiniţe, filarmonica şi un cămin de bătrâni către FDGR, succesor al organizaţiei naziste Grupul Etnic German, de către primarul Klaus Iohannis. Acesta se  afla în conflict de interese, fiind primar şi preşedinte al Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR) la vremea respectivă. Aceste abuzuri în serviciu şi evidentul conflict de interese au fost şi sunt trecute, în continuare, cu vederea de autorităţile române.

Un material de presă despre revizionismul FDGR-ului de la Sibiu: Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) rescrie istoria umoristic, cică generalul Ion Antonescu i-a obligat să devină hitleriști!

Alte „afaceri” imobiliare ale mafiei caselor de la Sibiu, condusă de Klaus Werner Iohannis: http://sibiu.justitiarul.ro/jaful-imobiliar-de-la-sibiu-sub-comanda-lui-klaus-iohannis/

Pentru toate acestea, Klaus Werner Iohannis a avut două dosare de urmărire penală la DNA, mușamalizate o lungă perioadă și în final clasate, conform documentului de mai jos.

dna 1dna 2

[9] Nemţii ne-au urât şi ne-au considerat trădători pentru întoarcerea armelor din 23 august 1944, uitând că mai întâi ne-au trădat ei prin Dictatul de la Viena (30 august 1940), când au dat ungurilor jumătate din teritoriul Transilvaniei. La fel, germanii ne-au trădat şi prin Pactul Ribbentrop – Molotov (23 august 1939) când s-a pecetluit soarta Basarabiei, care a fost răpită de URSS în iunie 1940!

Demn de remarcat este faptul că după căderea „Cortinei de Fier”, doar Germania s-a unificat, deşi se creaseră premisele aparent optime şi pentru reunificarea României cu Basarabia – zisă Republica Moldova – şi revenirea la ceea ce a fost odată România Mare. Mai mult, după fărâmiţarea Iugoslaviei, a venit rândul Cehoslovaciei să se rupă în două. La originea ambelor dezmembrări: Germania!

Germania vrea să dezmembreze Romania, la fel cum a procedat cu Iugoslavia şi Cehoslovacia! Nu-i o noutate, deoarece şi în trecut prusacii „ne-au purtat sâmbetele” şi prin Pactul odios Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939 Germania a fost de acord ca prietenii lor de la vremea aceea, sovieticii, să-şi pună labele jegoase pe Basarabia! Ceea ce şi fac în iunie 1940! Prietenia germano-rusa din 1940 a reînviat în anii aceştia şi Germania ne obligă şi acuma să recunoaştem acelaşi pact ticălos, o dovadă că istoria este ciclică şi se repetă: http://adevarul.ro/international/europa/rusine-germania-rusia-someaza-romania-recunoasca-pactul-ribbentrop-molotov-1_5253fd44c7b855ff5613639d/index.html

Aceiaşi nemţi, care i-au urât pe romani dintotdeauna, considerându-i rasă inferioară, au dat ungurilor jumătate din Transilvania prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940! În plus, Germania sprijină şi acuma Ungaria în pretenţiile ei revizioniste, fiindcă ungurii au fost aliații cei mai de nădejde ai nemţilor de-a lungul istoriei! În multiplele întâlniri dintre Helmuth Kohl şi Mihail Gorbaciov (11-15 iunie 1989 în RFG, 19 iulie 1990, la Jeleznovodsk şi septembrie 1990, la Geneva) când s-a pecetluit soarta blocului estic comunist, s-au trasat viitoarele zone de influenţă, exact cum o făcuseră pe vremuri Ribbentrop şi Molotov. În linii mari cam astea erau cele stabilite: Rusia să nu se opună divizării Cehoslovaciei, viitoarea republică Cehă va trece sub „aripa ocrotitoare” a Germaniei în scop de asimilare ulterioară; Ungaria, susţinută de Germania, va recâştiga teritoriile pierdute prin Tratatul de la Trianon (1920); Germania va spori ajutorul economic acordat Ungariei pentru a asigura acolo un standard al vieții mai ridicat decât cel din Slovacia, făcând astfel mai atractivă ideea unificării Slovaciei cu Ungaria; după dezmembrarea Iugoslaviei, Croaţia si Slovenia vor intra în sfera de interese economice a Germaniei; unirea Ucrainei Transcarpatice cu Ungaria, daca naţionaliştii ucraineni ar desfăşura „activităţi distructive”; în afară de compensaţia economică pentru pierderile suferite, Germania se angajează să nu intervină în chestiuni privind Ucraina şi statele baltice. Cancelarul german a insistat ca Transilvania să revină Ungariei. Acesta a fost şi scopul luptelor stradale din martie 1990 de la Târgu Mureş: Transilvania trebuia sa fie primul „Kosovo” din Europa, dar nu a ţinut şmecheria, din fericire pentru România! Germanii, în ura lor istorică faţă de sârbi, au dezmembrat Iugoslavia şi tot ei au împărțit în două Cehoslovacia! După căderea Cortinei de Fier, doar Germania s-a unificat în Europa, în timp ce alte ţări s-au dezmembrat şi se vor mai fragmenta! De ce nu s-a unit şi Romania cu Moldova? De aceea, pentru că nu au vrut germanii şi ruşii!

[10] Restul discursului conține teoriile Angelei Merkel, obediența executantului Klaus Werner Iohanis față de aceasta și ambalarea în staniol strălucitor a Planului Kalergi privind metisarea Europei (http://sibiu.justitiarul.ro/invazia-musulmana-si-planul-kalergi-genocidul-programat-al-popoarelor-europene/) pentru pierderea identităților naționale și succesul globalismului.

Angela Merkel primind premiul european Coudenhove-Kalergi.

Angela Merkel primind premiul european Coudenhove-Kalergi.

 

                                                                                                                    Marius Albin MARINESCU

 

 

1 Comment

  1. emanuel

    „Nemţii ne-au urât şi ne-au considerat trădători pentru întoarcerea armelor din 23 august 1944, uitând că mai întâi ne-au trădat ei prin Dictatul de la Viena (30 august 1940), când au dat ungurilor jumătate din teritoriul Transilvaniei. La fel, germanii ne-au trădat şi prin Pactul Ribbentrop – Molotov (23 august 1939) când s-a pecetluit soarta Basarabiei, care a fost răpită de URSS în iunie 1940! ”

    E mai complicat oleaca . Cititi-l pe Mihail Sturdza (Romania si Sfarsitul Europei) .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*