Colimator

Klaus Iohannis – lăsat de capul lui în complicata chestiune a poziției noastre față de Kosovo

  Duminică, la emisiunea sa de la TVR de la 2 și ceva după amiaza, Claudiu Lucaci m-a întrebat „Cum […]

 

Duminică, la emisiunea sa de la TVR de la 2 și ceva după amiaza, Claudiu Lucaci m-a întrebat „Cum se va sfîrși războiul Președinție-Guvern”, mai precis, Războiul Klaus Iohannis-Viorica Dăncilă. Întrebarea dădea curs titlurilor de pe toate burtierele televiziunilor de știri, cu excepția, evident, a televiunilor întreținute de Președinție prin intermediul SRI și SIE: Digi tv și Realitatea TV: Război pe viață și pe moarte între Palate.

Faptul din care izvorîse întrebarea se referea la confruntarea dintre Palate în chestiunea „Cui se subordonează ministerul de Externe”. Uitînd că e președinte și nu Padișah, Klaus Iohannis ieșise în fereastra Palatului Cotroceni și trîmbițase că l-a convocat pe Teodor Meleşcanu la Cotroceni, ca să dea explicații privind votul României, alături de Cehia și Ungaria, împotriva unui document antiamerican ticluit de Federica Mogherini, agentul de influență al Palestinei la Bruxelles. Din punct de vedere constituțional, Klaus Iohannis nu poate convoca pe nimeni la Cotroceni, nici măcar pe Răvășitoarea, avînd în vedere egalitatea dintre sexe și, în cazul lui concret, situația nevestei de Mai mult decît președinte al României.

În privința prerogativelor constituționale, președintele nu poate convoca un ministru la Cotroceni. Nu poate anunța asta nici din punct de vedere al minimei politeți, deoarece în viața publică pînă și porunca, dacă e vorba de oameni educați, ia forma unei rugăminți. Dincolo de aberația ca președintele unei țări pretins proamericane să bată din picior în spațiul public împotriva Guvernului, pentru că acesta a refuzat să semneze un document anti-american, primitivismul gestului – din Al Doilea Război Mondial știm cît de aroganți pot fi nemții cînd nu-i duce mintea dincolo de teza superiorității lor de arieni – dădea semn de un Război.

Teodor Meleșcanu, după ce se grăbise să ia poziție de Drepți la ordinele lui Predoiu de la SIE și să strige că vine la Cotroceni, s-a răzgîndit, avertizat, în fine, de Călin Popescu Tăriceanu că în postul cu trabuce l-a pus majoritatea Parlamentară și nu Klaus Iohannis. În aceste împrejurări, la întrebarea Cum se va încheia acest episod al Războiului între Palate? am răspuns cam așa: Există două posibilități, fiecare dependentă de realități de culise, care-mi scapă:

Sau Klaus Iohannis bate din picior ca Viorica Dăncilă să demisioneze, avînd un plan ascuns, potrivit căruia nu peste puțin timp, Viorica Dăncilă chiar va demisiona, cel mai probabil convocată la DNA de Neprețuita, gata să răspundă lui Klaus Iohannis pentru ajutorul neprețuit de a o păstra în capul mesei. Sau Klaus Iohannis n-are nici un plan, în cazul Teodor Meleșcanu a vorbit scosul din minți și nu politicianul care joacă teatrul scosului din minți și, în consecință, va sfîrși prin a se întoarce în hotarele Constituției.

După ce și-a mestecat în măsele furia (vorba lui Sadoveanu); Klaus Iohannis a revenit pe pămînt din cerul în care-l suiseră mințile mici ale consilierilor săi, și a apelat la ceea ce i se cerea nu numai ca președinte, dar și ca biped: O invitare la Consultări a premierului, făcută în scris și cu toate reverențele cerute de politețea elementară.

Întîlnirea de la Cotroceni a avut loc.

Declarațiile fiecăreia dintre părți au semnalat că fiecare a ieșit din întîlnire cu poziția cu care a intrat.

Chestia asta nu m-a mirat. Cum nu m-a mirat nici faptul că președintele a dat înapoi. Așa cum îi spuneam lui Claudiu Lucaci, ca jurnalist care am activat 28 de ani în postdecembrism, am mai văzut de nenumărate ori filmul ăsta, cu președintele care se curcănește în fața premierului, declanșează un Război, dinainte pierdut, după care, dîndu-și seama că omul e sub vremi, și deci și el, se vede obligat să devină din curcan rață.

Constituția României din 1991 a fost concepută și votată sub spaima, mai mult sau mai puțin afișată public, că s-ar putea reveni în vreun fel la dictatura unui singur om, ca înainte de 1989. Așa se explică una dintre cele mai schizofrenice prevederi ale Constituției: Dubla cheie.

Președintele și premierul, declarați amîndoi componente ale Executivului, nu pot decide în multe situații decît în urma unei înțelegeri.

Principiul e valabil și în politica externă. După ieșirea din minți a lui Klaus Iohannis cînd a văzut că Guvernul pretinde și el – și pe drept cuvînt – drept de inițiativă în politica externă, mașinăria propagandistică a lui Klaus Iohannis, pusă la dispoziție de SRI și SIE – în ultimul timp cele două instituții de forță, despărțite de războaie tipice Serviciilor secrete, și-au dat mîna pentru a-l sluji pe Președinte, ceea ce se vede din unanimitatea asalturilor lansate de unitățile militare din Presă –, și-a turat motoarele pentru a ne convinge că politica externă se află în proprietatea lui Klaus Iohannis, ca și casele de la Sibiu. Din punct de vedere constituțional, Guvernul are teoretic cea mai mare pondere în politica externă, altfel nu văd de ce partidul care a cîștigat alegerile desemnează ministrul de Externe, care e validat doar de Parlament, iar ministrul de Externe ia parte la ședințele de guvern și nu la cafeluțele de la Cotroceni. Că prin Teodor Meleșcanu Coaliția de guvernare n-a avut pînă acum o altă politică externă decît cea de a smiorcăi pe la ușile lui Klaus Iohannis, e o altă poveste, una care ține de decizia aiuritoare a PSD de a da un minister de importanța celui de Externe celei de a cincea roată la căruță numită ALDE.

În tot procesul de desemnare a ministrului de Externe, președintele n-are nici un rol. Nici măcar cel de a-i trimite favoritului său un SMS. Deși Constituția dă Guvernului mai multe prerogative în planul politicii externe decît Președintelui, totuși, e normal, e necesar, ca aici să funcționeze dubla cheie. Din acest punct de vedere, Guvernul a greșit fundamental avînd inițiative îndrăznețe în planul politicii externe fără să se consulte cu Președintele. Chestiunea mutării ambasadei la Ierusalim, chestiunea votului din cadrul așa-zisului minister de Externe al Uniunii Europene sînt pentru România de o importanță crucială. În aceste condiții, nici premierul și nici președintele nu-și pot asuma riscul măsurilor pe cont propriu.

Dar nu numai atît.

Se conturează deja o perioadă de mari răsturnări în politica mondială, generate de felul aparte al lui Donald Trump de a lua decizii. România va trebui să opteze între Mari Puteri care pînă nu demult fuseseră aliate. România va trebui să ia decizii care, în chip inevitabil, vor supăra pe unii prieteni și-i vor încînta pe alți prieteni.

Politica externă nu mai poate fi apanajul exclusiv al președintelui sau al Guvernului, nici măcar al Binomului Președinte-Guvern. Pentru ca deciziile noastre să aibă greutate, ele trebuie să apară și chiar să fie rodul unui minim consens sau măcar al unei minime consultări la nivelul Guvernului, Președinției, Parlamentului.

Întîlnirea dintre Viorica Dăncilă și Klaus Iohannis a constat într-un schimb politicos de păreri în legătură cu problemele care au dus la conflict.

Readucerea relației Președinte-Guvern în hotarele Constituției și ale politeții europene a fost un pas înainte în procesul de definire a unei politice externe românești în condițiile turmentării de pe plan internațional. Rămînerea la acest pas nu e însă suficientă.

Ar fi fost normal ca în cadrul întîlnirii să se discute și stabilirea unor mecanisme prin care cele două părți să se consulte reciproc înainte de adoptarea unei poziții în politica externă.

Ar fi trebuit ca această inițiativă să vină din partea Guvernului. Din partea lui Klaus Iohannis e greu de crezut c-ar fi putut veni. Beneficiind în continuare de Poliția Politică SRI-SIE, Klaus Iohannis a considerat trecător episodul cu mutarea Ambasadei, văzînd în el o rătăcire a Guvernului, imediat curmată după ce premierul a dat ochii cu Înălțimea Sa de la Cotroceni. În absența unei limpeziri a relației dintre Guvern și Președinte, Klaus Iohannis a înțeles că politica externă a României e mai departe proprietatea sa funciară.

Dovada?

Potrivit unui Comunicat al Președinției, Klaus Iohannis va participa joi, 17 mai 2018, la Sofia, la Summitul Uniunea Europeană – Balcanii de Vest.

În campania pentru a aduce Kosovo în Uniunea Europeană liderii UE fac tot posibilul pentru ca Kosovo să fie recunoscută de toate țările membre ale Uniunii. E una dintre condițiile de fond pentru începerea negocierilor de admitere. România e una dintre țările care n-au recunoscut independența Kosovo. La Summitul de la Sofia a fost invită și Kosovo. Nu întîmplător. Marile Puteri europene văd în asta un pas din ceea ce s-ar numi politica faptului împlinit. Dacă un stat nerecunoscut de unele state a șezut alături de acestea la un Summit, cu drepturi egale cu ale lor, se poate spune că e un fel de recunoaștere mascată. Sesizînd capcana, Spania a refuzat să participe. România a acceptat. Mai mult ca sigur, la Sofia, Summitul va fi un pretext și pentru presiuni făcute asupra unor țări precum România să recunoască Kosovo.

O decizie din partea României nu e o chestiune simplă. Avem pe de o parte poziția de principiu de nerecunoaștere, luată din perspectiva Ardealului. Avem pe de alta mersul Istoriei, în favoarea Kosovo și mai ales presiunile Marilor Puteri în favoarea recunoașterii și de către România.

Chestiunea poziției noastre față de Kosovo nu poate fi decisă doar de Președinte. O consultare măcar cu Guvernul se impunea. S-a consultat Klaus Iohannis înainte de a pleca spre Sofia cu premierul, cu președinții celor două Camere?

N-am auzit să se fi întîmplat asta.

România a pierdut în 1940 două teritorii istorice și pentru că un tip pe numele său Carol al II-lea a considerat că politica externă a țării e proprietatea sa exclusivă.

Există acest risc și acum dacă Klaus Iohannis crede că în materie de politică externă trebuie să se consulte doar cu Răvășitoarea și eventual cu antrenorul de tenis al Răvășitoarei.

                                                                                                                                          Ion CRISTOIU

Sursa: cristoiublog.ro

 

 

 

1 Comment

  1. Dl Cristoiu exagereaza, cu sprijinul SRI pentru Klaun! Chireac zice ca SRI de acum, este echilibru de pe pamant! Insa la dosarul Kosova, Klaunul ne poate face o figura urita! Germania, in Balcani, a calcat pe cadavre, in anii 40! Sa nu uitam!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*