Atitudini

Klaus Iohannis minte așa cum respiră

  Vă aduceți aminte cum mințea Klaus Iohannis în campania electorală că primul lucru pe care-l va face, după ce […]

 

Vă aduceți aminte cum mințea Klaus Iohannis în campania electorală că primul lucru pe care-l va face, după ce o să devină președinte, va fi să renunțe la imunitate? Dar de minciuna că nu a venit în PNL ca să-i ia locul lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale, spusă în 14 mai 2014, vă mai amintiți? Citez din plăvan: „În februarie 2013, am fost invitat să vin în PNL, am fost propulsat într-o poziție de vârf în PNL. Unul din argumentele pentru care am făcut asta a fost să-l sprijin pe Crin Antonescu să devină președintele României. Eu nu am venit să-i iau locul.”

Antonescu știa că o să fie înlocuit din momentul în care a primit, pe linie iudeo-masonică, ordinul să-l aducă pe impostor în PNL și să-l instaleze pe o funcție succesoare celei de președinte al partidului. La fel, și în toamna anului 2009, Antonescu a percutat la ordinul acelorași stăpâni, când l-a scos din joben tot pe sasul de la Sibiu cu tâmpenia aburitoare sub numele pompos „Proiectul Iohannis”, cu bembeleul ca premier al viitorului președinte Geoană. Atunci iudeo-masonii care-l sprijineau pe Băsescu au fost mai puternici decât facțiunea deviantă pe linia Geoană-Iohannis.

Revenind la minciuna plăvanului că nu vizează candidatura șefului său de partid de atunci, deși îl săpa la greu pe Crin Antonescu și după câteva zile de la minciună i-a înfipt cuțitul în spate, până și UM Digi24, trompeta de propaganda a SRI-ului, a dat știrea sub titlul „Klaus Iohannis: Nu vreau să îi iau locul lui Crin Antonescu” (https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/klaus-iohannis-nu-vreau-sa-ii-iau-locul-lui-crin-antonescu-243396)

                           Ești un mincinos, băi Iohannis!

Chiar de la primele apariţii în mass-media ai minţit, domnule Iohannis, trăgându-ţi un nume puţin mai germanizat, adică: Johannis! Așa apărea pea fișele electorale, nu Iohannis, cum are numele în acte. În legătură cu acest nume, şi el incorect, deoarece în germana literară este Johannes, ai minţit şi atunci când, în urmă cu ceva ani, ai afirmat într-un interviu acordat ziarului „Monitorul de Sibiu” că „tovarăşii” comunişti ţi-au românizat numele. O tâmpenie mai mare nici că mi-a fost dat să aud, legat de subiectul acesta. Aşa de tare aţi fost persecutaţi voi, etnicii germani, încât Gheorghe Maurer, provenit din tată neamţ din Alsacia, a fost  premier al României (1961 – 1974), iar sasul Richard Winter a fost prim-secretar al judeţului Sibiu (1968 – 1975) şi a ocupat postul de ministru în două ministere. Iar dacă ţi se româniza, cu adevărat numele, atunci te numeai Ionescu, în nici un caz Iohannis, cu „I” sau cu „J”, nici nu mai contează, că tot incorect este ortografiat!

În campania electorală din anul 2000 ai minţit în conferinţă de presă – deţin înregistrarea video! –  că în anul următor o să-l aduci pe unul dintre canadienii pentru care ai intermediat adopţii – altul decât adoptatorul Lalande al fraților Iliuț din Rășinari și al fetiței nou-născute Anda Scutelnicu –, împreună cu copilul adoptat de acela şi o să-i prezinţi presei. Nu te-ai ţinut de cuvânt şi nu i-ai adus pe acei oameni, deoarece copilul a devenit adult între timp, dacă mai trăieşte.

Tot în aceeaşi campanie electorală din anul 2000 ai afirmat că o să reintroduci tramvaiele în Sibiu. Unde sunt? Nu numai că nu le-ai reintrodus, dar ai vrut să  suprimi şi linia de tramvai Sibiu – Răşinari, noroc cu răşinărenii că s-au oferit să preia ei acest mijloc de transport cu tradiţie şi de mare interes turistic. Mai mult, ai desfiinţat şi celălalt mijloc de transport ecologic, nepoluant: troleibuzul. S-au cheltuit  bani mulţi de către statul român pentru  acele linii electrificate, iar tu nu ai ştiut cum să le nimiceşti pentru a valorifica cuprul la fier vechi, exact ca ţiganii, nu ca saşii gospodari! Oraşele cu adevărat civilizate din Europa alocă fonduri impresionante pentru realizarea transportului în comun ecologic, iar tu l-ai avut şi l-ai distrus cu nonşalanţă.

Ai minţit, împreună cu soţia ta, când v-aţi folosit de falsuri în înscrisuri ca să intraţi în posesia unor case imens situate ultracentral (str. N. Bălcescu, nr. 29 şi str. G-ral Magheru, nr. 35) care nu v-au aparţinut neam de neamul vostru, soacra ta fiind doar servitoarea fostului proprietar, decedat fără urmaşi!  Valoarea celorlalte cinci case cumpărate şi un apartament, de dumneata şi consoarta, nu poate fi acoperită cu salariile a doi bugetari care, în plus, îşi fac concediile în Caraibe şi îşi cumpără haine de la magazinele de lux din Viena.

Iohannis Klaus Werner continuă seria de minciuni cu care s-a lansat în politica naţională şi cu care i-a obişnuit pe sibieni de 14 ani de când este primar. Iată ce afirma cu o zi înainte de Congresul PNL, la postul de televiziune „Realitatea”, în faţa slugarnicului moderator Rareş Bogdan: „Eu am spus că mă aștept la foarte multe atacuri și nu s-au lăsat așteptate. Dar putem sta foarte liniștiți. Sunt etnic german, chiar am condus Forumul Democratic al Germanilor timp de 12 ani. Nu este nimic suspect în jurul grupului etnicilor germani. Aceste povești se crează în jurul persoanei mele pentru a mă decredibiliza, dar nu există nici un fel de urmărire penală, nici o decizie a unei instanțe care mă incriminează în vreun fel. (…) A existat o grupare etnică, Grupul etnic german, organizație nazistă la ora aceea, dar Forumul German s-a delimitat clar de acea grupare, nu există nici o continuitate ideologică. Chiar a fost speculată în una dintre campaniile electorale și cineva chiar a făcut o plângere penală și instanța competentă a stabilit că nu există nici un fel de problemă în jurul FDGR”. După cum se poate observa, Iohannis se contrazice singur! Mai întâi susţIne că „nu este nimic suspect în jurul grupului etnicilor germani”, încercând să minimalizeze nazismul acestei organizaţii etnice din Al Doilea Război Mondial, după care tot el afirmă că „a existat o grupare etnică, Grupul etnic german, organizație nazistă la ora aceea”!

Însă gogomănia cea mai mare rostită de liderul liberalilor este reprezentată de următoarele cuvinte: „Forumul German s-a delimitat clar de acea grupare, nu există nici o continuitate ideologică.” Cum poţi să vorbesti despre o delimitatare, din moment ce documentele din dosarul nr. 1672/306/2007, de la Judecătoria Sibiu, te contrazic vizibil?  Mai jos aveţi Cererea de chemare în judecată  care a fost depusă de  Hans Klein (preot evanghelic şi consilier local FDGR), în calitatea sa de preşedinte al organizaţiei municipiului Sibiu a Forumului Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.). Acesta a înaintat la Judecătoria Sibiu respectiva Cerere de chemare în judecată împotriva municipiului Sibiu, reprezentat de primarul Klaus Iohannis (şeful lui Klein în F.D.G.R., Iohannis fiind preşedintele organizaţiei la nivel naţional!) şi Consiliului Local Sibiu, unde F.D.G.R. avea majoritate absolută la acea dată, 16 consilieri (printre care şi „petentul” Hans Klein) din totalul de 23. Iată ce cerea Hans Klein, instigat de șeful său Iohannis, în acţiunea civilă depusă la Judecătoria Sibiu: „Vă rugăm să constataţi calitatea de succesor în drepturi al organizaţiei noastre faţă de Grupul Etnic German (Deutsche Volksgruppe)”. Cum Dumnezeu poate să mintă Iohannis în așa hal și să spună: „A existat o grupare etnică, Grupul etnic german, organizație nazistă la ora aceea, dar Forumul German s-a delimitat clar de acea grupare, nu există nici o continuitate ideologică.” din moment ce subalternul său din FDGR și Consiliul local cerea, negru pe alb, recunoașterea calității de succesor în drepturi al FDGR-ului EXACT după Grupul Etnic German (Deutsche Volksgruppe)?! Click pe documente pentru mărire!

Agerpres, 27.10.2016: „Președintele Klaus Iohannis a declarat joi că nu a fost niciodată, în nicio calitate, urmărit penal. «Asta este din capitolul hoțul strigă hoții. Dacă vă referiți la câteva afirmații despre dosare pe care cică le-aș fi avut, pot să vă reconfirm că eu, Klaus Iohannis, nu am fost niciodată, în nicio calitate, urmărit penal», a spus Iohannis la Palatul Cotroceni, întrebat cu privire la acuzațiile aduse de președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, și fostul președinte Traian Băsescu. El a precizat că acest fapt se poate verifica. «Această coaliție anti-justiție formată de câțiva penali celebri încearcă să-și spele imaginea aruncând astfel de lucruri în spațiul public. Nu trebuie să aibă niciun fel de emoții. Nu am fost urmărit penal, nu am avut dosare, nu am avut probleme și în consecință eu rămân la părerea mea: cei cu dosare nu au ce căuta în vârful politicii», a mai spus șeful statului.” (Sursa: http://www.agerpres.ro/politica/2016/10/27/iohannis-eu-nu-am-fost-niciodata-in-nicio-calitate-urmarit-penal-19-02-21)      

Are „imaculatul” Klaus fixul cu penalii… Tocmai el!!! Ba, mai sare și ambasadorul american Klemm, ca „Hans”-ul din baie, să-l susțină în lupta cu „penalii” ca întotdeauna, că doar stăpânul trebuie să-și stimuleze sluga periodic, lăudând-o! Pentru habarnistul instalat președinte „penali” sunt și cei cercetați penal, deși nu au fost condamnați de o instanță judecătorească. Păi, înseamnă că penal ai fost și tu, marionetă săsească, fiindcă mai mulți ani, între 2006 și 2009, ai fost urmărit penal de către DNA pentru cele două case furate de familia ta prin uz de fals și pentru mafia retrocedărilor ilegale de la Sibiu, pe care cu onor o conduceai! Poftim dovada (click pe documente pentru mărire!):

În capul proaspăt vopsit al Herr-ului confuziile dau în clocot. Individul spune că nu „trebe” să candideze cei condamnați penal și nici cei cercetați penal, deci elimină din start prezumția de nevinovăție în cazul celor din urmă.

Mai sus, în facsimil, aveți dovada că și „preacinstitul” Iohannis a fost cercetat penal de DNA în două dosare, din 2006 până în 2009, deci în 2008, când a candidat pentru al treilea mandat de primar, era un „penal” și el, conform propriei clasificări! După cum vedeti, scrie clar în documentul din luna mai 2010: „scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului Iohannis Klaus Werner”. Păi, atunci de ce ai mai candidat în anul 2008 la Primăria Sibiu, băi Franz, că erai sub urmărire penală? Deci, ce spuneți de ipocrizia penalului Iohannis atunci când vorbește de penali?

Și încă ceva, așa ca bonus sau desert: „Intenţia de a candida Klaus Iohannis la preşedinţia României nu a fost din anul 2014 și nici din 2013 când l-a adus Crin Antonescu – la ordin! – în PNL, ea este mai veche, fiind lansată din vara anului 2007, la întâlnirea Clubului Economic German din Transilvania, care a avut loc în comuna Biertan din judeţul Sibiu. Atunci s-a stabilit ca primarul sibian să participe ca independent la alegerile din 2009 cu sloganul electoral: «Pentru ca România să arate ca Sibiul!» Însă Traian Băsescu, informat fiind de SRI, le-a tăiat nemţilor entuziasmul, fluturând cele două dosare penale ale lui Iohannis de la DNA, unul cu cele două case furate de familia Iohannis prin uz de fals și celălalt cu mafia retrocedărilor imobiliare de la Sibiu, condusă de primarul Iohannis! Amenințat cu pușcăria, primarul sibian a cedat șantajului și a renunțat la depunerea candidaturii. După ce s-a închis lista candidaturilor la alegerile prezidențiale din anul 2009, hopa și procurorul Țuluș și amanta lui de atunci, Claudia Roșu (subalterna devenită ulterior soție), cu NUP-urile lor salvatoare! Struțo-cămila ulterioară, cu Iohannis propus premier de Antonescu în campania electorală din anul 2009, nu l-a mai deranjat pe Băsescu fiindcă știa că pericolul trecuse.” Am pus ghilimele fiindcă m-am autoplagiat dintr-un articol mai vechi.

După cum ați văzut, Iohannis Klaus Werner a avut aceste două dosare penale la DNA:  270/P/2006 şi 5/P/2007, dar a fost scos „basma curată” de controversatul procuror Doru Ţuluş. Noi considerăm că dosarele respective, care tratau mafia imobiliară din Sibiu – retrocedări frauduloase de imobile, au fost tergiversate în vederea prescrierii faptelor de către domnul procuror şef secţie Ţuluş Doru Florin, împreună cu procuroarea Claudia Mihaela Roșu, amanta lui la acea vreme şi la fel, considerăm că Ordonanţa nr. 270/P/2009 prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală şi neînceperea urmăririi penale împotriva învinuitului Iohannis Klaus Werner şi altora este netemeinică şi nelegală. Dosarul penal nr. 270/P/2006 a sosit la D.N.A. de la Parchetul General, Secţia D.I.I.I.C.O.T., fiind de fapt dosarul nr. 42/P/2006 de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, solicitat la Bucureşti datorită valorii foarte mari a fraudei.  Este vorba de imobile în valoare cumulată de câteva zeci de milioane de euro  furate de la statul român!  Acest dosar, în care s-au făcut cercetări încă din anul 2006, s-a prăfuit prin sertarele secţiei conduse de domnul  procuror Ţuluş Doru Florin timp de trei ani (!!!) pentru ca apoi să fie retrimis în 1 octombrie 2009 tot la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia (!) prin declinarea competenţei D.N.A.  Inadmisibil, procurorilor le-au trebuit trei ani de zile ca să-şi dea seama dacă un dosar este sau nu de competenţa lor!!!

Documentul de la DNA mi-a fost adresat mie fiindcă am avut calitatea de reclamant și martor în cele două dosare, fiind audiat și dând declarații de două ori la sediul central al DNA-ului de la București. Tergiversările pentru prescrierea faptelor, precum şi scoaterile de sub urmărire penală şi neînceperea urmăririi penale împotriva lui Iohannis Klaus Werner şi a complicilor săi la spolierea statului român, „decretate” de către domnul procuror şef secţie Ţuluş Doru Florin sunt total inadmisibile, având în vedere exemplul condamnării lui Becali George, în anul 2013, la trei ani de închisoare cu executare! „Gigi Becali a fost condamnat definitiv, luni, de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, iar fostul ministru Victor Babiuc şi fostul şef al Statului Major General Dumitru Cioflină au primit câte doi ani de închisoare, tot cu executare.” (Mediafax, 20 mai 2013: http://www.mediafax.ro/social/gigi-becali-condamnat-la-3-ani-de-inchisoare-cu-executare-regret-ca-am-intrat-in-politica-becali-a-fost-dus-la-penitenciarul-rahova-foto-10888733  În acest caz de corupţie, deşi schimbul de terenuri cu armata a avut loc în perioada 1996 – 1999 şi prejudicierea statului român a fost de „doar” 892.758 USD, iată că s-a dat o sentinţă cu condamnare la închisoare după 17 ani! Atunci de ce învinuiţii din dosarele nr. 270/P/2006 şi 5/P/2007, în frunte cu „intangibilul” Iohannis Klaus Werner, sunt făcuţi scăpaţi, deşi infracţiunile comise de aceştia sunt de dată mult mai recentă şi paguba cauzată statului român este de câteva sute de milioane de euro?

Acest individ – eu nu pot să-l numesc președintele României – minte permanent, așa cum respiră. Iată aici, într-un articol din anul 2014, dovezi incontestabile ale altor minciuni debitate de acesta:Klaus Iohannis minte cu neruşinare despre casele sale!

Cine minte, și fură! Că este chiar așa, o demonstreză și cele două case furate de familia lui Klaus Werner Iohannis prin uz de fals, conform celor scrise în motivările lor de către instanțele de judecată, la doua decizii definitive și irevocabile din anii 2005 și 2015 privind imobilele din Sibiu, strada G-ral. Magheru nr. 35 și strada N. Bălcescu nr. 29. Click pe imagine pentru mărire!

M-am îngrețoșat de-a dreptul enumerând parte din minciunile impostorului acesta ticălos, fanariotul impus ca Gauleiter peste colonia România de sioniștii globaliști cu ajutorul serviciilor secrete trădătoare. Așa că, pe limba cu care fanarioții cerșeau în genunchi tronul românesc de la sultan: Wernerklausule, hai sictir!

                                                                                                                           Marius Albin MARINESCU

 

2 Comments

  1. reactiva

    Germania, Austria, Norvegia, Sudia, Canada, Olanda si alte cateva tari trebuie puse pe lista neagra si etichetati ca tari dusmane. Si asta urgent!

    • IQ100

      E vorba de niste functiionari din amabasadele/min.de externe ale tarilor respective (proabil din Clubul ” prietenii Klemei”.Cand i-au intrebat punctual, ambasadorii fie s-au dat ascunsi, fie au negat (Olanda).
      dar da, ca si puteri colobniale, respectivele tarise uita la noi cu dispret.Cumva e si normal: daca au gasit imediat tradatori asa ieftini, si inca din securiatea ce trebuia sa APERE tara!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*