Observator

Klaus Iohannis, sluga devotată a lui Merkel, singurul lacheu invitat în 22 ianuarie la consfințirea Europei cu două viteze prin Tratatul de cooperare și integrare franco-german care se va semna la Aachen

  „Preşedintele Klaus Iohannis va participa, marţi, la Aachen, Germania, la ceremonia de semnare a Tratatului de cooperare şi integrare […]

 

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, marţi, la Aachen, Germania, la ceremonia de semnare a Tratatului de cooperare şi integrare franco-german, la invitaţia cancelarului Republicii Federale Germania, Angela Merkel, şi a omologului său francez, Emmanuel Macron. (…)

Acest moment va fi precedat de alocuţiuni ale prim-ministrului landului Renania de Nord-Westfalia, Armin Laschet, primarului oraşului Aachen, Marcel Philipp, şi ale preşedintelui francez, Emmanuel Macron, şi cancelarului Angela Merkel. Ulterior semnării documentului, vor susţine alocuţiuni preşedintele Klaus Iohannis, care reprezintă România în calitate de Preşedinţie în exerciţiu a Consiliului Uniunii Europene, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Ideea încheierii unui nou tratat de cooperare franco-german a fost menţionată de preşedintele Emmanuel Macron în discursul său de la Sorbona, intitulat «Iniţiativă pentru Europa», din septembrie 2017. Ulterior, cancelarul Angela Merkel şi preşedintele Emmanuel Macron au anunţat încheierea viitorului instrument de cooperare printr-o Declaraţie comună adoptată la 22 ianuarie 2018, la 55 de ani de la semnarea Tratatului de la Elysee de către preşedintele Charles de Gaulle şi cancelarul Konrad Adenauer, document care a formalizat şi instituţionalizat reconcilierea franco-germană postbelică.

Tratatul de la Aachen îşi propune să completeze Tratatul de la Elysee, care a pus bazele cooperării bilaterale strânse dintre cele două state, obiectivul noului tratat fiind asigurarea unei convergenţe sporite între Berlin şi Paris, urmărind adaptarea relaţiilor dintre cele două state la provocările cu care sunt confruntate în secolul XXI. Tratatul care se va semna la Aachen va întări legăturile dintre Germania şi Franţa, mai ales în domeniile economic, al politicii externe şi de securitate, educaţiei şi culturii, cercetării şi tehnologiei, schimbărilor climatice şi mediului, precum şi în materie de cooperare transfrontalieră şi la nivelul societăţii civile. Cele două ţări urmăresc aprofundarea angajamentului comun în favoarea securităţii şi a prosperităţii cetăţenilor lor, în cadrul unei Europe mai suverane, unite şi democratice.

În cadrul noului tratat, cele două state îşi exprimă viziunea conform căreia o cooperare bilaterală mai strânsă contribuie la întărirea Uniunii Europene. Pornind de la acest principiu, Germania şi Franţa aprofundează modelul de succes al unificării europene, stabilind totodată reperele pentru următoarea generaţie în demersul de a continua parcursul european comun trasat încă din 1963.” (Sursa: Agerpres)

Nota revistei „Justițiarul”: Interesant este că toți acești roboți creați în laboratoarele globalizării au fost concepuți fără copii! Angela Merkel, Emmanuel Macron, Jean-Claude Juncker și Klaus Werner Iohannis nu au urmași. De ce sunt selectați ca lideri europeni cei fără copii? Fiindcă pe aceștia nu-i interesează viitorul omenirii, după ei potopul!

Citiți și SOS! Europa este condusă de oameni care nu au copii, după ei potopul!

 

      Tratatul de la Aachen – către UE condusă de ei pentru ei

Marți, la Aachen, cancelara Angela Merkel și președintele Emmanuel Macron au semnat un nou tratat fraco-german, o continuare a Tratatului de la Elysee semnat în 1963 de cancelarul Konrad Adenauer și președintele Charles de Gaulle, tratat care a rămas un simbol al reconcilierii franco-germane, după aproape un secol de războaie.

Presa anglo-saxonă neoliberală nu vede în noul tratat de la Aachen decât un simbol al aceleiași cooperări ieficiente franco-germane, o exprimare a dezideratelor celor două țări legate de UE și o un exercițiu de retorică. Financial Times și The Economist au ajuns la titluri aproape identice pentru analizele dedicate Tratatului de la Aachen. „Franța și Germania semnează un nou tratat la Aachen, dar celebrarea este un semn de slăbiciune”, titrează The Economist. „Merkel și Macron își trădează slăbiciunea cu un tratat de la Aacehn prudent”, scrie Fiancial Times. Peste Ocean, Bloomberg titrează „Franța și Germania au nevoie de mai mult decât o reînnoire a angajamentelor”.

                    Neoliberalii britanici nu dau șanse axei franco-germane

Cu alte cuvinte, cei care nu văd cu ochi buni întărirea unei axe-franco-germane nu au a se teme de Tratatul de la Aachen, iar cei care visează la o Europă mai unita, până la federalizare, în jurul acestei axe nu ar trebuie să aibă multe motive de optimism. Tratatul de la Aachen nu face decât să reia angajamente vechi din 1963 și să le adapteze la evoluțiile întâmplate în procesul integrarii europene, care mai degrabă au complicat decât au accelerat proiectul european, adăugând 22 de noi state membre celor șase de atunci, adăugând complicatul Brexit și fronda eurosceptică din Europa Centrală, de Est și de Sud. Apoi, divergențele franco-germane au devenit tot mai evidente în perioada de după criza economică, cu Franța marșând pe ideea unui buget european, a unei fiscalități comune și a mutualizării datoriilor economiilor mai slabe, în timp ce Germania, singurul stat UE care face an de an surplus comercial consistent, susține rigoarea bugetara și fiscală prusacă. Un ultim argument important al celor care susțin că Tratatul de la Aachen este mai mult un exercițiu retoric și de imagine este situația în care se află cei doi lideri – Merkel a renunțat la președinția CDU și a anunțat că este ultimul ei mandat de cancelar, în timp ce Macron s-a văzut nevoit să-și dilueze reformele neoliberale sub presiunea protestelor ce durează de două luni. Doi lideri contestați acasă nu pot iniția o revoluție în exterior.

               Statul țărilor de mâna a doua, aproape oficializat

Tratatul de la Aachen a fost publicat pe site-urile Cncelariei germane și Președinției franceze. În paginile sale găsim mai toate elementele unei viitoare Europe cu mai multe viteze, o Europă despre care președintele Macron a vorbit deseori, în care statele de mâna a două sunt lăsate la periferie, cu politici de austeritate, cultivand spaimele și preconceptele induse de la centru, cu sarcina păzirii limesului în fata migranților, rușilor, Chinei. O analiză publicată recent de agenția Stratfor sugera că poate exista o frână în calea ambițiilor Franței de a trece oficial la o Europă cu mai multe viteze, pentru că mai toate statele care ar intra în categoria paria fac parte din hinterlandul german – statele central și est-europene. O asemenea mișcare al crea resentimente în aceste state și ar mări probabilitatea alunecării lor spre China sau Rusia. Însă, la fel de bine, perspectiva Europei cu mai multe viteze poate încuraja Berlinul să își extinda și maui mult dominația economică și modelul german de producție și al pieței muncii în aceste state.

                        Ce prevede Tratatul de la Aachen

Apoi, Tratatul creează unu Consiliu de miniștri franco-german, un Consiliu franco-german pentru apărare și securitate, un Consiliu franco-german al experților in economie, se spune negru pe alb că membri ai unui guvern vor participa la ședințe de guvern din cealaltă țară cel puțin trimestrial. Tratatul prevede coordoarea producției și exporturilor militare, prevede ca Franța se angajează să susțină obiectivul Germaniei de a dobândi un loc de membru permanent în Consiliul de Securitate ONU, că Franța își va coordona poziția împreuna cu Germanaia în Consiliul de Securitate ONU. Tratatul vorbește despre crearea unei ”culturi militare comune”, despre exerciții militare comune și un nucleu franco-german al unei viitoare armate europene. Tratatul stabilește o politică specială pentru regiunile de graniță, unde legislația locală, elaborata de autoritățile locale franceze și germane, poate avea întâietate în fața legilor naționale. Tratatul are un capitol aparte destinat schimburilor culturale, armonizării politicilor educației, înaltelor tehnologii.

                       Laboratorul noului „imperiu” european

Oricât de deranjante ar părea divergențele dintre Franța și Germania, oricât de slabi ar părea liderii ce au asemnat Tratatul de la Aachen, oricât de complicate par disputele din UE din acest moment, este greu de crezut că angajamentele luate la Aachen pe axa franco-germană nu vor deveni obligatorii și pentru restul Europei. E greu de crezut că noua Europă a Apărării nu se va extinde și asupra altor state, că politicile economice și fiscale franco-germane nu vor cuprinde și alte state UE, că integrarea dincolo de legile naționale din regiunile de graniță nu este decât un experiment de laborator ce va fi extins în Europa. Si astfel, dupa cedarea monedei, statele nationale isi vor ceda si celelalte atribute suverane – taxele și conscripția – totul intr-un sistem supranational gandit de două țări, Franța și Germania.

                       Brexitul, catalizatorul axei franco-germane

Analizele publicațiilor ce vor să reducă importanța Tratatului de la Achen ocolesc elegant un fenomen uriaș – ieșirea Marii Britanii din UE. Dincolo de modelul economic și social distinct adus de Marea Britanie în UE, guvernanții de la Londra au avut un impact major constant în evoluția politică și economică a proiectului european după 1975. Să luăm doar exemplul ultimei Comisii Europene, condusă de Jose Manuel Barroso: Marea Britanie a votat împotriva inițiativelor germane mai mult decât oricare alt stat membru, iar majoritatea alianțelor anti-Germania sau anti-Franța din comitetele Comisiei și din Consiliu s-au constituit în jurul Marii Britanii. În acest fel s-a păstrat proiectul european așa cum îl cunoastem – fără recunoașterea oficială a existetei țărilor de mâna a doua, fără transferuri neintrerupte de suveranitate către Bruxelles, fără o Armată Europeană care să dubleze rolul NATO și al Americii in Europa, cu o contrabalasare a puterii Băncii Centrale Europene de la Frankfurt de către puternicul centru financiar de la Londra. Marea Britabie a fost un factor ponderator de care s-au folosit inclusiv statele central și est-europene amețite de graba integrării și trasferului de suveranitate.

Odată cu Brexitul, acest factor ponderator dispare, iar un nou tratat franco-german are șanse să aducă mai mult decât simbolism și retorica. UE trebuie să devină „un fel de imperiu, precum China sau SUA”, spunea în 2018 ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, într-un interviu pentru ziarul economic german Handelsblatt. „Folosesc termenul pentru a sublinia că intrăm într-o lume în care puterea contează. Totul va fi despre putere, tehnologică, economică, financiară, monetara, culturală – totul va fi decisiv. Europa nu mai poate fi timidă când e vorba de folosirea puterii. Am discutat prea mult despre asta. Acum este vremea deciziilor!”.

                              Diavolul se ascunde în detalii

Ieșirea Marii Britanii din UE va spori forța Frantei și Germaniei în Consiliul UE. Voturile acestor cele mai populate state europene vor cântări mai greu. Însă regulile de vot pentru majoritatea calificată din Consiliu nu le ofera puteri depline, câtă vreme sunt necesare voturi din partea acel puțin 15 state.

Însă nu doar Consiliul contează, mai cu seamă că, în mod tradițional, aici deciziile se adoptă prin vot unanim. Diavolul stă în comitologie, procesul opac prin care experți din statele membre stabilesc detaliile regulamentelor și directivelor. Miniștrii din Consiliu sau europarlamentarii (lipsiți de drept de inițiativă legislativă!) nu au a face aproape nimic cu acest proces complicat și netransparent de luare a deciziilor. În multitudinea de comitete de experți ai Comisiei se votează prin majoriaite calificata, iar aici, după Brexit, Franța și Germania vor avea 33,38% din voturi, foarte aproape de minoritatea de blocaj, cu ajutorul câtorva mici state interesate. Parisul și Berlinul vor avea o uriașă pârghie de șantaj, pe care o vor folosi pentru trecerea legislației franco-germane și pentru împlinirea dezideratelor din Tratatul de la Aachen.

                            Umbrele Europei franco-germane

Și dacă o integrare mai profundă, mergând până la federalizare este calea cea mai buna către prosperitate in Europa? Desigur, este o ipoteză de lucru, însă întunecată constant de modul în care acționeaza axa franco-germană și de o realitate expusa mereu de la Paris – statele estice nu au loc în această nouă Europă, ci la periferia ei.

Un exemplu este scandalul glifosfatului, un erbicid produs de compania americană Monsanto, interzis în UE și apoi reautorizat, la finalul anului trecut. Acum, la începutul lui 2019 a ieșit la suprafață faptul că studiile cerute de Comisia Europeană pentru reautorizare au fost efectuate de o companie germană care a pur și simplu a copiat referatele Monsanto ce arată că erbicidul nu este cancerigen. Nu este vorba despre o manifestare a prieteniei germano-americane în dauna sănătății europenilor, ci de interse de afaceri germane, pentru că Monsanto a fost achiziționată în 2018 de concernul german Bayer, ceea ce explică și graba de a reautoriza glifosfatul. În Franța, o lege națională a interzis imediat reautorizarea erbicidului.

Dar la București, Varșovia sau Budapesta, vom dezbate și vom duce pe mai departe războaie fratricide sub masca antiocorupției, în timp ce vom mânca glifosfat Bayer.

Un alt exemplu este modul în care a tratat Franța criza migrației iscată de prietenii de peste Rin. Polițiștii francezi îi aruncau imediat peste graniță pe imigranții ce treceau Alpii venind din Italia, de câteva ori intrând bine pe teritoriul statului vecin. Când noul guvern de la Roma a refuzat să mai primească imigranți, președintele Macron a vorbit despre guvernanții italieni ca despre ”o lepră care se întinde”. La fel și în cazul angajaților din Est delocalizați în Europa. Câtă vreme șoferii estici făceau munca grea și câștigau o pâine amară în Vest, liderii francezi au tăcut, complice cu patronatele, dar când probleme sociale au apărut, au găsit țapul ispășitor – dumpingul social al Estului. La fel și în cazul romilor, folosiți ca țap ispășitor pentru mușamalizarea afacerii de finanțare electorală ilegală Sarkozy-L’Oreal. Apoi, președintele Emmanuel Macron sustține că statele estice se comportă în UE ca într-un supermarket – iau doar ceea ce doresc, nu și obligatii, valori comune, stat de drept. Să sugereze oare președintele-bancher al Frantei că esticii ar trebui, așa cum o făceau în timpurile socialiste, să cumpere și câte o obligatorie pungă de creveți vietnamezi, doar că acum este vorba de câte un sistem antirachetă produs de franco-italienii de la MBDA, de elicoptere și avioane de luptă ale franco-germanilor de la Airbus?

„Nu există în Europa o țară care să treacă mai ușor decât Franța peste regulile Uniunii, ignorând cu o nepăsare galică orice proteste ale Bruxellesului”, scria revista britanică The Spectator. Pentru a continua apoi: ”Motivul pentru care președinții Franței au iubit mereu UE este că UE e mai mult sau mai puțin condusă de ei, pentru ei”. Având în vedere și politica, mult mai puțin vocala dar foarte limpede, a Berlinului, axa franco-germană ce se afirmă în UE nu poate decât iubi proiectul european, unul creat și condus de Germania și Franta pentru Germania și Franța.

                                                                                                                  Călin MARCHIEVICI

Sursa: COTIDIANUL

 

 

   CHEIA PE CARE O ÎNTOARCE KLAUS IOHANNIS ARUNCĂ EUROPA ÎN AER?

Motorul franco-german decolează. Marți. La Aachen. Capitala celei mai vestice regiuni a Germaniei. Klaus Iohannis se numără printre cei care vor întoarce cheia de contact a unei Europe cu mai multe viteze. În prezența nașilor. Iar statele din Est vor fi prada.

De fapt, Europa cu mai multe viteze va funcționa în principal cu un sistem bimotor, Germania și Franța, va avea un naș utilizat pentru un sacrificiu ritual, Klaus Iohannis, președintele unei țări care urmează să devină pradă de război, dar și doi nași pe bune, Donald Tusk, președintele Consiliului European și Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene. Actul de naștere al Europei cu mai multe viteze, cel puțin două, se numește Tratatul franco-german de cooperare și integrare. O titulatură care, aparent, nu spune nimic. Dar care spune totul.

La scurt timp după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, conflagrație generată de dorința Germaniei de a obține resurse și spațiu vital prin ocuparea statelor din Est, pacea a fost pecetluită și prin încheierea unui tratat franco-german. Atunci, un asemenea tratat era cât se poate de firsc. Astăzi însă, există Uniunea Europeană. Și un tratat al Uniunii Europene. Semnat atât de Germania, cât și de Franța. În plus, Uniunea Europeană dispune de un mecanism, convenit tot în baza tratatului, prin care, pe măsură ce trece timpul, se consolidează, iar statele membre se integrează. Ce nevoie ar mai fi în aceste condiții de un tratat separat franco-german?

A mai existat și un alt tratat, semnat tot de Germania, pe atunci cu Uniunea Sovietică, care a dat foc Europei și în scurt timp, lumii întregi. A rămas în istorie sub numele de Pactul Ribbentrop-Molotov, deși atunci, ca și acum, denumirea oficială era total inofensivă. A fost o înțelegere, care a împărțit Polonia și a condus la pierderea unor provincii românești în beneficiul altor state, unul dintre premianți fiind I. V. Stalin. Astăzi, Polonia și România, dar și Ungaria, Cehia și alte state, care, după cel de-al Doilea Război Mondial, au aparținut blocului estic controlat de Moscova, se află pe masa de bucate a celor două mari puteri, aranjate frumos pe un platou. În mod ironic și chiar de două ori ironic, cheia de contact a Europei cu două viteze, care se naște odată cu acest tratat franco-german, va fi întoarsă de președintele României, Klaus Iohannis. O dată este o ironie a sorții, întrucât România a respins ferm o Europă cu două viteze, înțelegând că astfel va fi sacrificată, și a făcut-o chiar și prin vocea președintelui Klaus Iohannis, și a doua oară este o ironie a sorții pentru că, după cum bine se știe, el este invitat la Aachen în calitate de deținător al președinției rotative a Uniunii Europene, în timp ce tratatul care stă la baza UE precizează fără echivoc că o atare președinție aparține Guvernului, prin reprezentantul său, care este premierul.

Nimic nu este întâmplător. Totul are o simbolistică. Îngenuncherea Europei de Est, prin crearea unui mecanism cu mai multe viteze, care pune practic pâinea și cuțitul în mâna motorului franco-german, va fi marți trei ceasuri rele parafată la Aachen de către mai marii Europei și consimțită de reprezentantul uneia dintre victime, ocazie cu care este marcată și aruncarea oficială la coș a tratatului care stă la baza construcției europene.

Sub pretextul unui Brexit amânat și a reducerii influziei de capital în Uniunea Europeană, prin oprirea plății contribuției britanice, Parlamentul European tocmai a votat la mijocul acestei săptămâni un document infamant. Lipsit, după cum spun toți experții, de o minimă bază legală. Potrivit acestui document, statele care nu îndeplinesc anumite criterii conform viziunilor mai marilor Europei, nu vor mai beneficia de fonduri de coeziune sau, în cel mai bun caz acestea vor fi dramatic reduse. Ori, se știe că fondurile de coeziune sunt destinate în special statelor rămase în urmă, campioane din acest punct de vedere fiind cele din Estul Europei. Niciunde însă în tratatul UE nu scrie că este posibil așa ceva. Că ar fi admisibilă în vreun fel sancționarea în acest mod a unor state și încă fără respectarea regulii unanimității.

Există o coincidență, care nu este nici întâmplătoare și nici stranie, între cele două evenimente. La mijocul săptămânii trecute, statele puternice din UE, în special Germania și Franța au impus, utlizându-și reprezentanții și pârghiile de care dispun, o schimbare majoră a regulilor de joc, de natură să țină sub un control absolut și, la nevoie, să lezeze într-un mod aparent legitim interesele statelor nou venite în concertul european. Și s-a făcut în disprețul absolut al tratatelor semnate, convenite și aplicate până în prezent. Iar, pe de altă parte, săptămâna viitoare debutează practic cu semnarea unui important tratat de care în mod vădit Germania și Franța nu au nevoie, dar al cărui adevărat obiectiv este consacrarea Europei în cel puțin două viteze. În paranteză fie spus, la fel cum Hitler, prin Ribbentrop, a crezul că îl păcălește pe Stalin, prin Molotov, atunci când a fost semnat infamantul pact, și acum Merkel, luându-l drept partener pe peședintele Franței – o președinție care scârțâie din toate încheietuirle – încearcă să arunce praf în ochi Europei în ideea existenței unui parteneriat, când, de fapt, la manșa bimotorului care decolează este un singur stat. Germania.

Germania a scăpat de Marea Britanie, împingând-o afară din Uniunea Europeană, a scăpat și de tutela Statelor Unite, pe care o refuză cu obstinație acum, când se vede cu sacii în căruță, și își înfăptuiește punct cu punct proiectul acaparării acestei uriașe piețe de desfacere, de materii prime și de forță de muncă numită Europa și îmbrăcată frumos drept mireasă sub forma Uniunii Europene. În felul acesta, Berlinul amenință să pună capăt, punând practic piciorul în prag, și parteneriatului strategic consolidat dintre Statele Unite și câteva state sud-est europene, printre care și România.

La mijocul acestei săptămâni, europarlamentarii liberali, al căror partid îl susține pe Klaus Iohannis, au votat un document ilegal UE, îndreptat vădit împotriva intereselor României. La început săptămânii viitoare, alesul lor, domnul Klaus Iohannis, deghizat în mare lider european, le plimbă țucalul la Aachen doamnei Merkel și domnului Macron. Știind perfect că prețul va fi, între altele, și coliva românească.

                                                                                                                      Sorin Roșca Stănescu

Nota revistei „Justițiarul”: Invitația adresată lui Klaus Werner Iohannis nu este doar pentru pupatul inelului frăției iudeo-masonice a globaliștilor, ci și pentru sprijin electoral, prin confecționarea unei imagini false de „mare lider european”, poză trucată oferită slugii devotate ca aceasta să-i prostească din nou pe fraieri și să mai obțină un mandat la alegerile prezidențiale din acest an. În aceeași cheie globalisto-propagandistă se înscriu și summitul UE de la Sibiu (9 mai 2019) sau vizita papei în România (31 mai – 2 iunie). Jean-Claude Juncker, bețivanul care a fost cu ideea summitului UE de la Sibiu, este un apropiat al lui Iohannis. În anul 2007, Sibiu împreună cu Luxemburg au fost capitale culturale europene, iar ăla cu sciatica alcoolică era premierul paradisului fiscal luxemburghez, iar plăvanul jefuia imobiliar Sibiul din calitatea sa de primar sas și președinte al unui ong etnic german care s-a decarat successor al hitleriștilor. Cât despre iezuitul papă Francisc, acesta a devenit un biet activist globalist, pe post de goarnă catolică în promovarea homosexualității și a ecumenismului.

Citiți și Forumul Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.), condus de Klaus Iohannis, se declară oficial continuatorul partidului nazist din al Doilea Război Mondial

1 Comment

  1. gigimutu

    iohanel-tradator spinzuratoarea te paste, nemernicule!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*