Observator

Klaus Werner Iohannis, un portret în ulei (încins)

  Pe măsură ce capacitatea intelectuală reală a președintelui nostru ne-a apărut în întreaga sa splendoare, ca un coș lustruit […]

 

Pe măsură ce capacitatea intelectuală reală a președintelui nostru ne-a apărut în întreaga sa splendoare, ca un coș lustruit ițindu-se pe vârful nasului, peste care degeaba s-ar strădui posesorul ( posesoarea) să pună fond de ten, căci singurul rezultat ar fi să-i dea o strălucire și mai mare, am observat că pe Klaus Iohannis nu l-a votat nimeni, în afară de Rareș Bogdan, diaspora și Bogdan Chireac. Căci oricare cetățean ai întreba, zice că el nu, nici n-a fost la vot sau era plecat în vacanță sau a avut febră și n-a putut ieși din casă …

Se pune întrebarea logică: și-atunci cum a ieșit ăsta președinte?

Să ne-nțelegem, Băsescu n-a fost un accident… sunt unii care îl admiră și-acum, în ciuda tuturor evidențelor, în ciuda discursului incredibil de nesimțit de astăzi, prin care ne explică faptele dintre 2004-2014 exact așa cum le știm, cu singurul amendament că el nici n-a trecut pe-acolo ! Dar Iohannis… e o altă poveste! El chiar că a fost „minunea din noiembrie”, cum ar spune o distinsă jurnalistă, colegă de platouri și platouașe cu Oreste – despre Oana Stănciulescu e vorba – o doamnă extrem de patetică, și când e cazul și când nu este… Minune, zic! Căci pentru alegerea lui Klaus nu a contat nici traficul de minori, nici „înmulțirea caselor”, fără nici un substrat biblic, nici afișarea ca reclamă pentru o firmă de autoturisme (lucru socotit la alții ca fiind „luare de mită”), nici retrocedările dubioase, nimic din toate astea … Pentru poetul Radu Ulmeanu, spre exemplu, lucrurile stăteau cam așa: „Era prea frumos neamţul în ochii noştri, AFLAT PE UN PIEDESTAL PREA ÎNALT, ridicat încă de pe vremea preşedinţiei lui Băsescu…”( COTIDIANUL , 25 noiembrie 2015). Ei bine, când a venit iarna, am avut prilejul să constatăm că „PIEDESTALUL” se poate pune și pe cap, nu neapărat sub tălpi, căciula domniei-sale stând vrednică mărturie pentru asta!

Pare, într-adevăr, inexplicabil, ca un popor simpatic și vorbăreț, cu o aplecare aproape scuzabilă către obiceiuri balcanice tihnite, un popor cu un dezvoltat simț al umorului și cu fantezie mulțumitoare, să-și aleagă un astfel de conducător.

Poporul român și-a ales, cred, imaginea lui pe negativ: un necuvântător, fără sare și piper, cu o rutină exasperantă și-o încăpățânare mofluz-criminală, căruia umorul îi este complet străin.

Și-n ciuda strădaniei cetățenilor de a scoate și altceva din alesul lor, îmi pare rău, dar e ca-n bancul cu bicicleta de la Tohan: oricum ai încerca s-o asamblezi, tot mitralieră iese.

                                                                                                                     Luminița ARHIRE

1 Comment

  1. alex

    Foarte bun articolul d-tra, d-na Luminita Arhire! Felicitari pentru portretul perfect al Presedintelui!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*