Observator

Kovesi, mică victorie, fără glorie și cu înjurături

  Susținerea pentru Kovesi Codruța nu mă mișcă și nu mă revoltă. Mă contrariază. Patriotismul bazat pe „este  româncă de-a […]

 

Susținerea pentru Kovesi Codruța nu mă mișcă și nu mă revoltă. Mă contrariază. Patriotismul bazat pe „este  româncă de-a noastră“  mă lasă rece, cîtă vreme nu mă regăsesc în  comportamentul ei. Faptul că ar putea ajunge în situația de a ne reprezenta țară, fără să fie desemnată pentru o asemenea poziție, este un semn că democrația europeană funcționează de-a-ndoaselea. Mai ales pentru cei mici. Oricum, într-o măsură mai mică sau mai mare, o parte din România o disprețuiește și o înjură.

Situația este stupidă. E ca și cum unii ar rămîne îndrăgostiți de Adrian Mutu, după ce a  fost dovedit că umbla la paparoase. Un tribunal l-a condamnat să achite către clubul Chelsea o despăgubire de 14 milioane de  euro. În România, presa îl adulează ca pe o mare vedetă. Şi, cine îl disprețuiește este anti-român. Adică nu este patriot.

Sigur, Codruța n-a tras pe nas. A sărit calul într-o colaborare descalificantă pentru orice om cu pretenții democratice și a tras de sfori cu generalii de la SRI. Au fumat aceeași pipă a informațiilor despre (zic ei) dușmanii României. Şi au zis că luptă împotriva corupției cu toate mijloacele, incluzînd aici și „scopul scuză mijloacele“.

Grupul Traian Băsescu – Monica Macovei – George Maior – Florian Coldea a întors România pe dos. Lor li s-a adăugat încă o înfometată de putere: Laura Codruța Kovesi. Toți și-au cîrpit o filosofie politică și au pretins că ei curăță România de corupție. Şi au împins țara într-una dintre cele mai cumplite dispute. Nu mai există decît România unora contra România celorlalți! Războiul se întinde de la  familii și grupe de prieteni pînă la  Bruxelles și prin alte organisme internaționale, în care România încă mai este primită ca membru.

Numirea sau respingerea Codruței Kovesi este ca o miză înaintea unui meci de fotbal. Sau de box. Codruța Kovesi a devenit populară ca o  jucătoare. Chiar și trîntită sau împiedicată, ea are admiratori, susținători, partizani dar și dușmani de moarte. Susținerea Codruței Kovesi împotriva unei părți importante din autoritățile românești devine o belea cu urmări greu de estimat. O fi Germania o țară mult mai puternică decît România. Şi Franța, la fel. O politică a Comisiei Europene și a acestor țări puternice împotriva României nu poate rămîne fără urmări. Faptul că impun un personaj gonflat artificial la intern și, mai apoi, la extern, împotriva voinței unei părți din populația și insituțiile României, nu poate să treacă peste toți ca umbra unui stol de păsări. Şi nu mă refer doar la o creștere a eurosceptiscismului. Cum vor reacționa românii după ce văd că în cazul Kovesi nu contează nici cercetarea penală, nici colaborarea cu serviciile secrete, nici abuzurile comise sub directa sa îndrumare, nici perioada de subordonare politică în timpul regimului Băsescu? În Justiție, Codruța Kovesi a fost unul dintre cele mai cumplite instrumente politice ale regimului Băsescu. Şi a funcționat la fel și în  perioada Iohannis. Dintr-o dată, toate abuzurile și toate dosarele politice se șterg și nu mai contează. Nu mai rămîne decît să așteptăm o decizie bruxelleză, conform căreia Kovesi Codruța este o eroină, merită o zi de sărbătoare națională și o statuie în Cișmigiu sau în Piața Victoriei.

Face parte susținerea șefei DNA din impunerea cu forța în România a unei schimbări politice majore? Este vorba de răsturnarea guvernului PSD-ALDE? Este Kovesi, în aspirațiile sale megalomane, parte dintr-un proiect de folosire a unui procuror din estul Europei împotriva țărilor de rangul doi dintr-o Europă cu două viteze? Are legătură susținerea Codruței Kovesi cu protecția vizibilă a multinaționalelor din țara noastră? Cum să-mi explic eu faptul că toate lucrurile crunte petrecute în România au lunecat, ca apa pe frunzele cerate, peste gândirea parlamentarilor europeni? Mă așteptam să fie mai lucizi, mai echilibrați, mai cu măsură! Cînd colo, nu sunt cu nimic mai breji decît ai noştri! Cel puțin, din punct de vedere intelectual. După felul în care unii europarlamentari se căciuleau în fața Codruței ca în fața Angelinei Jolie nu-mi rămîne decît să-mi imaginez că adulatorii europeni ai personajului vedeau, în toți cei care spuneam contrariul despre ea, niște infractori, niște adversari ai justiției și ai statului de drept, niște retardați ai comunismului. Și nu merităm decît foame, izolare și bice!

Istericosul Cristian Tudor Popescu, marele cititor în subconștientul tuturor sportivilor, trecătorilor, politicienilor și, mai nou, europenilor, în ultima sa  baie de oțet a zis:

Cei din Comisia LIBE au înțeles două lucruri: că Laura Codruța Kovesi are o experiență de luptă sub presiune, în condiții foarte dificile, la nivel înalt, pe care onorabilul altfel candidat francez nu o are, de aceea au considerat-o mai potrivită. 

În al doilea rând, mai important, au înțeles din tot ce s-a întîmplat în sală ieri că atacul din partea reprezentanților puterii din România la adresa Laurei Codruța Kovesi nu este numai împotriva d-nei Kovesi – și nici măcar în primul rând împotriva d-nei Kovesi -, ci împotriva Uniunii Europene, împotriva structurilor europene, venind în consonanță cu toate acțiunile de felul acesta ale puterii de la București de până acum”.

Cu alte cuvinte, puterea din România este împotriva Uniunii Europene. Şi populația care o susține este la fel de retrogradă. Este tot împotriva UE. Şi cei care nu sunt orbi la abuzurile și minciunile Laurei Kovesi, pe cale de consecință sunt tot niște antieuropeni. Şi cu toții sunt împotriva viitorului luminos al României! Cel puțin așa se subînțelege din judecata cititorului de subconștient românesc și european. Înăcritul gînditor de tele este astăzi  un fanatic filoeuropean, în vreme ce, prin 1990, era unul dintre istericoșii partizani ai minerilor și ai FSN-ului.

Nu m-ar mira ca, la un moment dat, CTP-ul să devină și cel mai aprig susținător al unei Europe anti-România.

Dacă e nevoie, cu plăcere!

                                                                                                     Cornel NISTORESCU

Sursa: COTIDIANUL

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*