Investigatii

La Târgu Mureş, alegătorii acuză!

  Despre viaţa cotidiană a târgumureşenilor apar noutăţi în fiecare zi. În ultimii ani s-au difuzat materiale care au pus […]

 

Despre viaţa cotidiană a târgumureşenilor apar noutăţi în fiecare zi. În ultimii ani s-au difuzat materiale care au pus o pată neagră pe figurile unor aleşi locali care, din câte se pare, ocupă pe viaţă funcţii principale în conducerea oraşului.  Două dintre ele vor apărea din nou în prezentul material: Dorin Florea, primarul oraşului şi consilierul său personal, Claudiu Maior. Două personaje- care de-a lungul unei colaborări fructuoase în scufundarea oraşului , deşi sunt cercetate penal, continuă să se menţină pe linia de plutire şi să dispună după bunul lor plac de banul public şi de vieţile contribuabililor oneşti.

Evenimentul la care am asistat în dimineaţa zilei de 5 august 2019 poate fi considerat strigătul disperat al unor oameni cinstiţi, de etnie romă sau ţigani, nu contează cum vreţi să-i numiţi, cărora le-a ajuns cuţitul la os. Conform anunţului Direcţiei de Asistenţă Socială  lipit la avizierul centrului, aceştia urmează să fie evacuaţi în timp foarte scurt, pe perioada 10-31 iulie 2019  din camerele pe care le deţin în mod legal în cadrul Centrului social – adăpost de noapte din Str. Rozmarinului 36, în vederea efectuării lucrărilor de: schimbare integrală a conductelor interne de canalizare, furnizare a apei calde şi de încălzire; reparaţii la acoperiş, amenajarea unor grupuri sanitare noi, igienizarea spaţiilor de locuit(tencuit zugrăvit), lucrări de tâmplărie şi feronerie, lucrări de deratizare şi dezinsecţie, dezinfecţie. Lucrări care urmează să înceapă după evacuarea programată pentru data de 8 iulie, deci în avans cu două zile!

Sesizare Ministerul Muncii și Protecției Sociale – luna martie 2019. La București a fost prezentă o delegație formată din 50 de persoane. Click pe documente pentru mărire!

Să evacuezi forţat copii, vârstnici, bolnavi, persoane cu handicap şi femei gravide forţat fără să oferi soluţii viabile privind relocarea, în condiţiile în care refuzi să stai de vorbă cu oamenii este un act de barbarie neînchipuită. Nu este doar un gest  lipsit de omenie, ci cel mai grav atentat la viaţa unei fiinţe umane.

Memoriu adresat primului ministru – luna martie 2019. Click pe document pentru mărire!

Problema acestor oameni a început la mijlocul lunii iulie când, la avizierul blocului, a apărut anunţul că primăria intenţionează să înceapă lucrări de reparaţii capitale, motiv pentru care oamenii cazaţi, peste o sută, care fac parte din toate categoriile sociale (pensionari, persoane cu handicap, bătrâni, orfani proveniţi din centrele de plasament ş.a.) urmează a fi relocaţi, de-a lungul perioadei -evident, tot incerte a lucrărilor, în locuri la fel de incerte… Pornind de la încălcarea drepturilor fundamentale ale omului, o parte dinre persoanele vizate au încercat un ultim dialog cu conducerea primăriei. Grupul, condus de purtătorul de cuvânt Bogdan Sorin Oltean, s-a adunat în faţa primăriei la ora 10 în ultima încercare de a găsi soluţii. Aşa cum m-am convins la faţa locului, Bogdan este un tânăr instruit, cu loc de muncă la OTP Bank şi care, aşa cum veţi vedea, apără interesele acelei mici comunităţi ameninţate…Pe lângă Bogdan Olteanu, am mai intervievat , aşa cum veţi vedea, şi alte persoane aflate în aceiaşi situaţie disperată.

Reporter: De ce aţi venit azi, la primărie?

Bogdan Oltean: Să întrebăm care este soluţia  concretă de relocare a noastră, având în vedere faptul că într-un termen pe care eu îl cosider foarte scurt, deci ilegal, să părăsim blocul un număr de 112  persoane din toate categoriile sociale: vârsnici, persoane provenite din sistemul de plasament, persoane cu handicap psihic şi mental, cu HIV, bolnavi cardiaci cu stent la inimă, femei gravide şi familii cu copii minori. Înştiinţarea scrisă a apărut în data de 15 iulie, un termen extrem de scurt şi uitaţi, după cum vedeţi, cei care au făcut-o, nu prevăd soluţii concrete de relocare.

Rep.: Cine este persoana responsabilă care a semnat anunţul?

B.O: Directoarea Asistenţei Sociale, Mihaela Maier, împreună cu membrii ai Consiliul Local. Din punctul meu de vedere anunţul  este ilegal, ei trebuiau să ne anunţe cu cel puţin 3 luni înainte ca să ne facem un plan, să ne putem aduna un bănuţ pentru a ne putea găsi şi plăti o altă chirie. Nu se poate să arunci în stradă o persoană cu stent-cazul  Barabas Bela, spersoane cu handicap-fam. Moţu sau familii cu copii- familia Csurkuly  are deja 6 copii, al şaptelea fiind pe drum. Deşi am participat la şedinţa de consiliu din 1 august, nu ni s-au oferit soluţii concrete. Ni s-a spus să avem răbdare, că există soluţii pentru toţi. Soluţia a fost că directoarea a plecat în concediu în aceiaşi zi, dar a reapărul în 2 august, la conferinţa de presă!!!

Dispoziția de evacuare semnată de directoarea Mihaela Maier. Click pe document pentru mărire!

Cu titlu informativ ni s-a spus că pentru 4 persoane  s-au găsit locuri de muncă la Râmnicu-Vâlcea, la sortare fier vechi. E absurd! Nu ne pot obliga să ne părăsim locurile de muncă din oraş-unde unii dintre noi lucrează cu contracte de muncă doar pentru că aşa vor ei! Şi, repet, nimic concret, nici o soluţie în scris. Au afişat  la avizier doar că ne-au găsit locuri de muncă şi în Târgu-Mureş, însă fără oferte scrise şi fără refuzul scris al persoanelor cărora li s-ar fi făcut oferta.  Astfel conferinţa de presă din 2 august s-a desfăşurat cu uşile închise, nouă interzicându-ne să intrăm! Din mass media am aflat că după reparaţia capitală vor reprimi doar 52 de persoane din cele 140 câte sunt cazate la ora actuală, acuzându-ne că refuzăm locurile de muncă găsite de ei, lucru care nu poate fi demonstrat cu hârtii! Mai mult, a apărut informaţia falsă că noi plătim 4 lei de persoană pentru plata chiriei şi a utilităţilor. După cum vedeţi, am plătit către primărie facturi cu alte sume în condiţiile în care nu avem nici un contract. Deşi este ilegal ca opersoanele cu handicap să plătescă chirie, uitaţi cât plăteşte familia Moţu!

Rep.: Ce demersuri oficiale aţi efectuat până la această dată şi ce răspunsuri aţi primit?

B.O: Am contestat HCL ul prin care s-a decis efectuarea  reparaţiilor capitale în asemenea condiţii, la care încă nu am primit răspuns. Apoi am depus  petiţii la Prefectura şi Consiliul Judeţean Mureş – care nu au luat nici o măsură şi Liga Pro Europa.

Se implică Liga Pro Europa. Click pe documente pentru mărire!

În primăvară am depus sesizări  şi am fost personal în audienţă la Ministerul Muncii şi Familiei – unde am reclamat intenţia bizară de a se tăia blocul alimentar, cea de a se efectua reparaţii capitale nejustificate : Am solicitat elaborarea unui contract între Direcţia de Asistenţă Socială şi noi, beneficiarii, care să prevadă drepturile şi obligaţiile fiecărei dintre părţi.

Petiție către Prefectura Mureș. Click pe document pentru mărire!

La data de 8 aprilie am primit o adresă din partea Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Mureş prin care eram înştiinţaţi că prin decizia nr. 46/ 2019, aceasta a dispus aplicarea unei sancţiuni contravenţionale.

Răspunsul (din data de 8 aprilie) autorităților cu privire la ilegalitățile constatate. Click pe document pentru mărire!

Suntem 26 de familii. Aş vrea din suflet o dezbatere între mine şi doamna directoare Maier în care să se pună pe tapet fiecare soluţie, să mi se demonstreze în scris soluţia găsită individual pentru fiecare în parte pe bază de semnătură. Am avut o femeie de 85 de ani care mi-a spus Bogdane, ajută-mă, am plătit facturi de gaz, apă, cazare timp de 10 ani, ce să fac că m-au pus să semnez o hârtie că vreu să plec, nu ştiu unde…asistenta şi inspectorul social (Cordoş Ştefania) încearcă să ne oblige să facem acest lucru. Suntem de acord să plătim, dar daţi-ne un contract!

Rep.: Ce soluţii viabile credeţi că ar exista privind relocarea pe plan local?

B.O.:  Eu am propus semnarea unei convenţii cu Inspectoratul Şcolar Mureş. Elevii sunt în vacanţă, deci pentru două luni problema s-ar putea rezolva. Nu am primit nici un răspuns. Ar mai fi o soluţie: clădirea fostului liceu de chimie, închisă de 2 ani. Ni s-a spus că aici urmează să se mute ISU…Ar mai fi o altă clădire goală vis-a-vis cu centrul nostru, dar cu toate aste ei nu vor să găsească soluţii. Dacă ne dai un termen ilegal de 2 saptămâni ca să părăsim clădirea, atunci dă- ne şi o soluţie legală!

Rep.: Credeţi că există o intenţie ascunsă a autorităţilor în ceea ce priveşte schimbarea  destinaţiei clădirii?

B.O.: Destinaţia a fost schimbată de 4 ori, inclusiv tabla aceea…ba centru social, ba adăpost de noapte, ba centru social şi adăpost de noapte. Un fel de centru zacuscă. Dacă ştii că nu poţi adăposti familii, de ce le-ai permis să intre? Există familii care şi-au depus dosare pentru locuinţe sociale. În dezbaterile Consiliului Local am solicitat o amânare până în martie anul viitor în vederea soluţionării , la fel am solicitat acelaşi lucru pentru copiii orfani, care până atunci ne putem aduna bani pentru a ne putea muta în chirie, pentru a scăpa de acest calvar!

O altă chestiune: am pus mereu pe pagina mea de FB poze cu lucrările de reparaţii efectuate la băile comune încă acum 5 luni. Nu consider că trebuiesc executate lucrări de renovare decât la cele de la etajul 1 şi parter. În rest blocul a fost izolat termic, s-au schimbat uşi şi ferestre, instalaţia electrică a fost schimbată, s-au montat senzori. Avem chiar şi un generator de curent pentru situaţiile de urgenţă. Uitaţi, am facturi care atestă faptul că eu, personal, mi-am renovat camera şi mi-am cumpărat mobilier.Reparaţiile capitale şi evacuarea cu mascaţii sunt un abuz în serviciu, un pretext de a ne evacua cu mascaţii, ca măsură represivă  faţă de toate demersurile întreprinse până acum!

Rep.: credeţi că in spatele acestor lucrări de renovare se află firme de construcţie cu care ar colabora primăria?

B.O: Categoric, se face o licitaţie iar la acea licitaţie participă firme care normal colaborează ori cu domnul primar, ori cu Claudiu Maior. Dar Maiorne cataloghează ca fiind “căminari” sau „boschetari”.

Ni se reproşează că avem telefoane performante. Şi care-i problema? Noi am muncit din greu. Eu, personal am lucrat până la 12 noaptea, avem acest drept! Ei trebuie să îmi arate pe bază de tabel ofertele cu locurile de muncă şi refuzul fiecăruia, cu semnătura!Claudiu Maior ne-a promis un ajutor lunar de 1.000 pentru chirie.  Aş vrea de la doamna directoare o hârtie scrisă cu numele persoanelor care au primit acel ajutor. Dar doamna directoare se ascunde…iar Claudiu Maior spune că nu sunt fonduri! Pe Maior nu îl interesează, este preocupat de dosarul penal pe care îl are cu Siletina. Am înţeles că este inculpat în acest dosar. De asta se fereşte de tinerii din centrele sociale, că sunt o problemă. Dar când v-am votat, domnule Maior, nu am fost o problemă cei din sectorul social?

Rep.: Având în vedere că data de 8 august – data evacuării se apropie, ce aveţi de gând să faceţi?

B.O.: Vom face grevă în faţa blocului. Unii dintre noi se vor urca pe clădirile cele mai înalte din oraş, alţii se vor stropi cu benzină şi  îşi vor da foc!

Mărturii ale altor persoane intervievate:

Mailat Ana: Sunt persoană cu certificat de handicap. Mi-am găsit chirie, însă când am fost la Claudiu Maior după acel ajutorul promis, de 1.000 de lei, a ridicat din umeri, spunând că fondurile s-au terminat.

Moţu Gheorghe: Sunt persoană cu handicap. Plătesc chirie, deşi prin HCL 228/ 25 octombrie 2018 s-a dispus scutirea de plata chiriei. Uitaţi facturile cu banii plătiţi, să nu spuneţi că mint. Calculele le face administratorul!!!

Vass Joysef Levente:  Am încercat să contactăm Antena 1 şi ne-au refuzat. De ce nu s-a mai construit un alt adăpost pentru nevoiaşi? De ce s-au dat atâţia bani pe concerte? Eu personal am depus cerere pentru acordarea de ajutoare din fondul locativ, dar am fost refuzat…Dacă nu se rezolvă, eu, personal, mă voi culca în faţa primăriei şi la directoare în curte, să vadă ce a făcut. Domnu Florea vrea să ne trimită în Oltenia! De ce nu ne trimite în Polonia? Sau la Polul Nord, lângă urşii polari ca să ne mănânce şi aşa scapă de noi?!? E adevărat că problema mare a României sunt ţiganii, dar ţiganii l-au votat pe Florea! Ţiganii au fost cu dânsul…ţiganii tund iarba, ţiganii ies la lucru să fie oraşul nostru frumos! Părerea mea e că nu e frumos ca noi să fim criticaţi în ultimul hal că suntem de etnie rromă. Pădure fără uscături nu există. Puneţi-ne la zid şi împuşcaţi-ne ca pe Ceauşescu!!! Noi nu primim 12 lei pe zi pentru hrană. E o minciună. Primim hrană doar pe hârtie, ei îşi încarcă portbagajele şi duc mâncarea acasă!

Şi aş mai adăuga că tot ţiganii sunt aceia care fac munca de salubrizare a oraşului. Muncă pe care o prestează indiferent de anotimp şi condiţiile atmosferice extreme. O muncă absolut indispensabilă, în absenţa căreia ne-am îmbolnăvi cu toţii…muncă nerecunoscută de aleşii locali, care au decis tăierea sporurilor şi a altor drepturi salariale cu 300 lei! Şi aş mai adăuga ceva: deşi s-a înfiinţat Partida Rromilor, nici autorităţile statului şi nici reprezentanţii lor etnici nu au elaborat programe educaţionale şi de integrare socială ale ţiganilor. Nu există acel minim de interes pentru culturalizare şi ridicarea acestora la statutul de om, nici o acţiune concretă în ultimii 30 de ani. Viaţa a demonstrat că, deşi sunt marginalizaţi,  dintre ei s-au ridicat valori, însă “cineva” cu putere decizională, nu are nici un interes ca această etnie să evolueze.

În ceea ce priveşte protecţia socială, ce să mai vorbim? Statul Român e primul care nu doreşte acest lucru. Gândiţi-vă că îndemnizaţia de handicap pentru o persoană bolnavă de epilepsie încadrată în grad mediu, cu crize de grand mal, este 60 de lei. În fiecare an, bolnavul trebuie să se prezinte în faţa comisiei de evaluare din cadrul DGASPC… o altă umilinţă la care persoanele care suferă de această  boală incurabilă sunt supuşi de către reprezentanţii statului!

Să revenim la oile noastre. Ce s-a mai întâmplat în data de 5 august? După o jumătate de oră în care oamenii şi-au spus păsurile în faţa primăriei, s-a încercat contactarea unui reprezentant al acestei instituţii. Nici Florea, nici Maior, nici purtătorul de cuvint Cosmin Blaga – indivizi plătiţii din banul public- nu şi-au făcut apariţia. Responsabilii s-au baricadat în spatele uşilor închise. În 6 august au apărut ştiri doar pe canalul Mureş TV, în rest…mucles, silenzio stampa! În aceeaşi zi a Schimbării la Faţă, oamenii au fost scoşi din bloc pe durata întregii zile sub pretextul  efectuării deratizării/dezinsecţiei. Azi se vor tăia utilităţile iar mâine… vom vedea!

                                                                                                              Liliana-Delia MORARIU

 

1 Comment

  1. Oltean Bogdan Sorin

    Va multumesc tuturor pentru sustinere inclusiv diasporei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*