Colimator

Lacomia lui Hans Peter Klein, slujitor al Domnului

<p>Mă întreb câţi dintre noi nu au fost crescuţi de către părinţii şi bunicii noştri în spiritul credinţei fată de Dumnezeu, în profund respect faţă de preoţi, slujitori ai Domnului pe pământ. Multe dintre feţele bisericeşti pe care le cunosc sunt oameni cu mult bun simţ, de o aleasă conduită morală şi spirituală, constituind un adevărat liant între om şi divinitate. Preotul trebuie să fie un formator pentru cei care îi păstoreşte, iar misiunea sa în perioada actuală este cu atât mai ingrată cu cât emanciparea este în mare vogă şi la tot pasul ne confruntăm cu dualităţi atât ideologice cât şi morale.

Un preot trebuie să fie receptorul vremurilor pe care le trăim, să încerce să formeze caractere, dar şi el însuşi să fie un exemplu. Traiul său ar trebui să se desfăşoare după modelul vieţii lui Cristos, al cărui cuvânt îl propovăduieşte.

Din păcate tot mai multe fapte imorale în care sunt implicaţi preoţi sau călugări ţin zile întregi prima pagină a ziarelor de scandal, cu tot felul de fapte care nu pot face cinste clasei sociale din care fac parte. Nu pomenim nimic despre faptele cu conotaţii sexuale, la fel de des semnalate, deoarece ele sunt subiecte sensibile greu de dovedit de către acuzatori.

Nu este greu să dovedim însă lăcomia fără margini care îi stăpâneşte pe unii  „trimişi ai lui Dumnezeu”, lăcomie care îi face să uite de toate normele deontologice ale profesiei pe care au îmbrăţişat-o şi pe care  au început să o privească ca pe o afacere. Un caz concret, care ne-a indignat de-a dreptul, este cel al preotului evanghelic Hans Peter Klein, nimeni altul decât fiul fostului consilier al Consiliului Municipal Sibiu, preot şi el, Hans Klein.

Pentru preotul Hans Peter Klein era normal şi potrivit să spunem că, „păstoreşte” comunitatea de etnici germani evanghelici din comuna Sânpetru, judeţul Braşov. Însă cruda realitate ne arată că  într-un timp foarte scurt el a reuşit să-i dezbine pe enoriaşi. Domnia sa nu se ghidează după dogmele religioase, care spun că trebuie să fie pentru credincioşi „păstor”, părinte spiritual, frate şi prieten, ci mai degrabă tânărul preot a îmbrăţişat lozinca mult mai pământeană „Divide et impera”. Astfel a reuşit să bage zâzanie între cei aproximativ 100 de etnici germani din comună, încât de abia că au rămas  vreo 12 persoane vârstnice care mai frecventează biserica evanghelică din comună sau mai solicită servicii de natură religioasă din partea preotului Klein, deoarece restul aleg să meargă în alte comune  chiar şi numai pentru un simplu spovedit.

Am rămas uimită de personalitatea controversată a acestui tânăr preot, a cărui tinereţe este urâţită de caracterul lui, de  probitatea morală îndoielnică care nu face cinste nimănui, darămite unui slujitor al Celui de Sus. Despre activitatea domnului Klein se vorbeşte mai mult în taină şi pe la colţuri. Majoritatea nemţilor, saşilor cinstiţi, sunt oameni discreţi care încearcă să se ţină cât mai mult departe de bârfe. Nu le place să dezgroape morţii şi nici nu îi interesează ce fac vecinii, aşa cum ne place nouă românilor, dar cu toate acestea nesimţirea acestui om i-a făcut să se trezească şi ei din amorţeală şi să-şi pună tot felul de întrebări fireşti şi pertinente faţă de acest controversat personaj.

Nu se cunosc foarte multe despre activitatea anterioară a poposirii preotului Klein pe meleaguri braşovene. Se ştie doar că a fost preot undeva prin Austria, că a predat religia pe la unele şcoli din  Braşov şi că până în anul 2006 a avut interdicţie bisericească să slujească în biserică. Nu se ştie însă de ce, pentru că acest secret este ţinut cu străşnicie de mai marii săi, care  în virtutea relaţiilor cu preotul-politician Hans Klein senior îl ocrotesc pe junior.

Se pare că venirea acestui preot în parohia Sânpetru a fost premeditată, deoarece interdicţia bisericească i-a fost ridicată doar cu două zile înainte de a-şi depune candidatura pentru acest post. Până la data apariţiei noului preot a slujit o rudă de-a domnului Klein, preotul Schullerus Lothar, care după ce a aplicat cam aceleaşi metode mai puţin „ortodoxe”, dar cu mai multă diplomaţie decât succesorul său.  Schullerus când a considerat că şi-a umplut şi-a făcut băgăjelul şi s-a mutat cu familia în Elveţia, auzind el că vacile de acolo sunt mai lăptoase şi mai bune de muls.

Sânpetru este o comună bogată, iar Biserica Evanghelică a revendicat în instanţă cam  tot ce se putea retroceda şi ceva pe deasupra, fapt ce a dus la rotunjirea substanţială a veniturilor parohiei. În acest context preotul Klein, uitând cu desăvârşire menirea sa în comunitate, a început să aibă un comportament arogant în relaţiile cu enoriaşii, să-i trateze de sus şi cu dispreţ pe cei care aveau ceva de spus sau încercau să-l contrazică. A început să folosească bunurile parohiei ca pe un bun propriu şi în scurt timp de la venirea sa în comună a reuşi să-şi strice relaţiile cu majoritatea persoanelor. S-a înconjurat doar de câteva persoane care nu aveau ce spune sau care din diverse considerente nu au încercat să i se opună.

Cu toate că pe pereţii bisericii sunt pictate fresce realizate în stil gotic cu influențe ale artei italiene şi ale şcolii de pictură din Praga sfârşitului de secol XIV, iar imaginea care îl reprezintă pe sfântul Mihail este unică în Ardeal, publicul larg care ar fi interesat de vizitarea bisericii nu are acces la aceste opere de artă pentru că domnul Klein nu este de acord! Şi asta din motive numai de el ştiute sau doar ca să fie recunoscut ca stăpân. El deschide porţile cetăţii foarte rar, doar la sosirea vreunui grup venit din străinătate, de la care speră „să-i pice”câte ceva.

Cu toate că în conturile parohiei se adună sume importante de bani obţinute din chirii, contribuţii ale enoriaşilor, donaţii, sponsorizări sau dobânzi, acestea sunt cheltuite aproape până la ultimul leu de către domnul Klein. Acesta duce o viaţă de nabab, care contravine tuturor canoanelor bisericeşti. Ca o parohie bogată, care se respectă, pe lângă automobilul personal al preotului mai există şi automobilul bisericii, „instrumentul” prin care se decontează anual sume importante de bani pentru combustibil, deplasări (de parcă nu ar fi tot una) şi piese de schimb. În anul 2010 pentru aceste activităţi s-au cheltuit nu mai puţin de 145.000 de lei, 6.000 de lei din această sumă fiind folosită pentru achiziţionarea de piese de schimb, cu toate că aproximativ aceeaşi sumă a fost cheltuită şi în anul 2009 pentru acelaşi lucru! Un alt aspect demn de luat în seamă este faptul că în ultimii 2 ani s-au scos din evidenţele contabile 44.000 de lei cu destinaţia: recondiţionare şi reparaţii mobilier. După umila noastră părere, considerăm această sumă exagerată, considerând că puţinele persoane care mai frecventează biserica nu ar fi capabile să distrugă mobilierul în aşa hal încât să necesite asemenea recondiţionări costisitoare,  banii aceştia fiind mai mult decât suficienţi pentru achiziţionarea de mobilă nouă. Însă această investiţie nu ar fi convenabilă pentru preot, pentru că mobila nouă nu ar mai justifica cheltuieli anuale pentru reparaţii.

Preotul Klein ştie să speculeze orice, până şi vizita propriilor părinţi devine un lucru profitabil, deoarece are ocazia să mai deconteze nişte bani pentru încălzirea şi iluminarea casei de oaspeţi. Şi facturile convorbirilor telefonice cu sume mari, timbrele poştale şi multe alte cheltuieli, mai mult sau mai puţin concrete şi verificabile, toate se decontează din banii bisericii, care a ajuns o vacă bună de muls, chiar dacă nu ca una elveţiană…

Preotul Hans Peter Klein nu dă socoteală nimănui, iar la bisericile unde nu a avut libertatea să-şi bage mâna până în cot în bani nu a vrut să stea. Domnia sa se consideră o persoană foarte preţioasă, din moment ce are asemenea pretenţii de la o comunitate care nu este alcătuită din bogătaşi, ci din oameni simpli, care au muncit cinstit o viaţă întreagă. Pe lângă salariul pe care îl ridică lunar, putem vedea că toate cheltuielile sunt suportate tot de către comunitate (încălzirea casei parohiale, curentul electric, salubritatea, apa, etc. ) de parcă toate se află în folosinţa lui Dumnezeu, nu a preotului cu nevoi pământene. Deoarece anual sunt scăzute din evidenţe sume importante de bani, cu destinaţia de ajutoare sociale, ar fi interesant pe cine ajută domnul Klein? Pe cei câţiva care merg la biserică, pe cei mulţi care îi refuză serviciile sau chiar pe sine însuşi, conform devizei „Ajută-te singur!”?

La biserică exista şi o orgă, construită în anul 1826 de Johann Thois din Râşnov. Această orgă a funcţionat la parametri normali până anul trecut, când preotul a hotărât că această ar trebui recondiţionată. În acest scop a fost contactată o firmă de profil din Cluj, care contra sumei de aproximativ 11.000 de euro urma să realizeze aceste lucrări, având ca termen de finalizare  luna octombrie 2010. Nici la data când publicăm articolul orga nu a fost reinstalată, iar la solicitarea unui angajat de-al revistei noastre, în legătură cu acest aspect, şeful de lucrare a răspuns că probabil anul acesta orga se va reîntoarce în Sânpetru. Noi nu am vrut să fim tendenţioşi în afirmaţii şi cu toate că nu avem cunoştinţe aprofundate în domeniu, ştim că orgile bisericeşti sunt instrumente muzicale unice, recondiţionarea lor necesitând  mult timp şi migală. Însă ni s-a părut foarte suspectă atitudinea restauratorului, care s-a grăbit să-l alerteze pe preot, punându-l la curent cu ancheta jurnalistică. Logic, doar cineva „cu musca pe căciulă” putea să aibă reacţia aceasta de panică.

Teama locuitorilor în ceea ce priveşte situaţia acestui instrument muzical deosebit de preţios credem că este justificată, dacă subliniem faptul că am fost informaţi despre dispariţia altor obiecte de cult din biserică sau a unei statuete cu valoare istorică din cimitirul evanghelic. Nu înţelegem de ce se supără domnul Klein pentru neîncrederea care îi este arătată de către comunitate? Acest lucru nu este decât consecinţă acţiunilor sale hrăpăreţe. Atât timp cât dânsul, ca preot paroh, consideră că este îndreptăţit să aibă confort, condiţii de lucru şi banii bisericii spre administrare, atunci trebuie să fie conştient şi că TREBUIE SĂ JUSTIFICE ORICE LEU ŞI ORICE ACTIVITATE PLĂTITĂ. Spunem aceste lucruri, mai ales că domnul preot Klein are veleităţi de adevărat conducător. Ca un mic episcop, cum probabil se crede, şi-a angajat şi secretară! Pe aceasta o plăteşte regeşte, ţinând cont de importanta sa muncă, de a linia toată ziua cu pixul şi cu rigla tabele. După deconturile pe care le face preotul pentru materiale de birotică, consumabile şi diverse, ne-ar fi plăcut să credem că dispune de o tehnologie mai avansată pentru ţinerea evidenţelor şi tehnoredactare. Sau poate doamna secretară nu are cunoştinţele necesare folosirii unui calculator? Dar nu suntem noi în măsură să apreciem muncă doamnei Moldovan, secretara, deoarece preotul o apreciază. Mai mult, în semn de respect pentru un supus loial, îi răsplăteşte munca şi cu mici atenţii suplimentare. Care angajat nu ar fi mişcat de gestul şefului de a-i oferi anual bradul de Crăciun? La un astfel de gest mărinimos parcă nu mai are importanţă nici amănuntul, insignifiant, că pomul este tăiat din cimitirul comunei… aşa ca din ograda proprie. La sesizările trimise de către credincioşi la forurile superiore, mai marii domnului Klein au răspuns că nimic nu se confirmă, pentru că acesta nu a recunoscut niciuna dintre acuzaţii. Ar fi fost culmea să recunoască! Nici taică-său nu a recunoscut că a fost informator al Securităţii, în ciuda dovezilor prezentate în instanţă de C.N.S.A.S.! Interesant este că superiorii bisericii evanghelice l-au crezut pe Hans Peter Klein pe cuvânt, deoarece nici un control financiar sau nici o comisie disciplinară nu a călcat în comună pentru a face verificări, cu toate că în comunele învecinate s-au efectuat controale parohiale.

Cu toate că se bate cu pumnul în pieptul său de om corect şi se plânge că este calomniat de unii enoriaşi, preotul Klein, prin majoritatea acţiunilor sale, îşi dă arama pe faţă. Adică, ne referim la interesul său pentru câştiguri sigure, facile şi imediate. Inclusiv din vânzarea corpurilor de clădire, în care îşi desfăşoară activitatea şcoala din comună, a vrut să facă o afacere. A ajuns la o înţelegere cu Consiliul Local al comunei să  le vândă acestora imobilele în cauză, cu suma de 950.000 euro. Suma a fost calculată în urma unei evaluări. S-a stabilit ca plata banilor să fie efectuată în trei tranşe, în funcţie de alocările bugetare ale comunei. În prima fază preotul, devenit agent imobiliar, a fost de acord, pentru ca ulterior să aducă la Primărie reprezentanţii unei bănci. Aceasta urma să-i  plătească banii integral şi imediat preotului, dar ar fi îndatorat comuna pe termen lung, iar preţul ar fi crescut datorită dobânzilor mari. Grozavă „dragostea” de preot faţă de locuitorii comunei şi copiii acestora! Nu are importanţă că populaţia majoritară din comună este de altă naţionalitate şi de altă credinţă. Dumnezeu este unul singur, indiferent cum ne facem crucea, de la dreapta la stânga sau de la stânga la dreapta! Vedeţi? Asta este grija părintelui spiritual al comunităţii pentru locuitorii care l-au primit cu braţele deschise şi i-au întins o mână, în timp ce alţii i-au întors spatele…

Un mare semn de întrebare stă în dreptul caracterului şi omeniei acestui preot. Este  cu atât mai dureros, cu cât acest om a crescut într-un mediu bisericesc, cu părinte preot. Oare aceasta este educaţia pe care a primit-o, acesta este respectul pentru credinţa neamului său? Prigonirea şi uşurarea aproapelui de „arginţi” să fie „taina” bisericească pe care a perceput-o sau asta  este menirea unui preot, indiferent de cultul religios pe care-l slujeşte?

Doina DAMIAN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*