Coruptie

Laura Codruța Kovesi este o infractoare (II)

  Orice om are hobby-urile lui. Am avut și eu hobby-urile mele, am luptat toată viața pentru adevăr și dreptate, […]

 

Orice om are hobby-urile lui. Am avut și eu hobby-urile mele, am luptat toată viața pentru adevăr și dreptate, împotriva crimei organizate și corupției la nivel înalt, pentru a apăra interesele Țării și Poporului meu. Între 1975 și 1981 am luptat în calitate oficială, ca procuror, dar după o perioadă de prigoană, de represiune, de 20 de luni, am înțeles mesajul, că pentru binele tuturor, este mai bine să părăsesc sistemul – dacă mă făceam ca nu îl înțeleg, aș fi fost prost rău de tot, așa că la 1 ian. 1982 am trecut în avocatură. După care am continuat luptele mele dar de data aceasta, cum ar spune marele filozof Marian Vanghelie, „pă persoană fizică”.

M-am săturat cît am scris despre cea mai importantă acțiune pe care am introdus-o în justiție apărînd dreptul constituțional al cetățenilor români la un nivel de trai decent. O acțiune demarată în 1999 la care s-au raliat de la bun început cîțiva prieteni iar ulterior au intervenit în proces veteranii de război ai lui Ștefan Cucu, UDC-ul lui Ion Gîtlan, partidul lui Niculae Cerveni, Asociația 15 nov. 1987 Brașov, trei asociații de revoluționari, etc. Dar acțiunea a fost boicotată de toate partidele parlamentare de opoziție, de marile centrale sindicale, de pensionari, de studenți și, desigur, de presă.  Am bătut Bucureștiul să împart copii ale celor 10 pagini ale acțiuni și să anunț termenul procesului, la posturile TV, la cele mai importante ziare, la agențiile de presă străine – ori nu a venit nimeni, sau dacă a venit cineva, nu a comentat nimeni.

Firesc, în țară am pierdut procesul la toate instanțele. Dar l-am pierdut, după cîțiva ani, și la CEDO – la fel de firesc. CEDO este interesată de drepturile minorităților sau de drepturile deținuților. Faptul că în România începuseră (pentru prima dată!) sub Emil Constantinescu oamenii să moară de foame sau de frig în casa proprie, faptul că foarte mulți români cinstiți și muncitori nu aveau condițiile de viață ale deținuților (căldură, apă caldă, masă caldă, TV, bibliotecă, sală de sport, etc.) nu îi interesa. Și cum să îi intereseze, cînd, rînd pe rind, serviciile de utilități publice din țară căzuseră în mina societăților de stat din occident (telefonia la greci, apa din București la francezi, energia electrică la italieni și cehi, gazele la francezi și germani, etc.). Atît timp cît românii erau jefuiți și profitul ajungea în vest, soarta românilor nu îi interesa.

Această acțiune a însemnat și începutul războiului meu cu Romtelecom, război care m-a costat peste 8 ani din viață (dar m-a costat și bani). Eforturile mele au costat Romtelecomul zeci de milioane de dolari, în folosul abonaților români, întrucît a fost nevoit să restituie avansul spre decontare, cel de-al doilea abonament pătit în avans dar nepurtător de dobînzi (la nivelul celor 4,5 milioane de abonați din acel moment asta a însemnat cca. 20 mil. dolari) și a trebuit să renunțe la taxa de service (pe care nu o pot cuantifica valoric). Prea puțini sînt cei care știu că în timp ce guvernul și parlamentul se străduiau să îi jefuiască pe români în favoarea străinilor, eu mă luptam să îi apăr pe ai mei,

Odiseea mulților ani de război duși de mine cu Romtelecom, pe trei planuri, este amplu  expusă în cartea „Codul lui Lucifer II”. De fapt, această carte, foarte scurtă (cca. 40 de pagini) a fost scrisă fiindcă m-am enervat (pentru mine, enervarea este cel mai bun motor, este motorul meu turbo). M-am enervat cînd, din răzbunare, în ziua de 30 dec. 2013, fără nici o justificare, Romtelecom mi-a tăiat din nou în mod abuziv, de data aceasta definitiv, cablul TV, internetul și telefonul.

Așa fiind, voi face doar un rezumat.

Primul act al războiului meu cu Romtelecom a fost in instanță. Ca să pot să spun cite procese am avut cu ei, ar trebui să mă umplu de praf ca să îmi răscolesc arhivele, astfel încît renunț (oricum, nu numărul lor este important, dar au fost foarte multe).

Al doilea act a fost pe plan parlamentar.

Aflînd eu despre niște aspecte necurate (necușere, cum s-ar zice) cu privire la privatizarea Romtelecom, am redactat în două exemplare o interpelare către primul ministru de atunci, Radu Vasile, pe care le-am dat unor prieteni senatori, Niculae Cerveni și Cornel Gavaliugov, ambii depunîndu-le în aceeași zi. Niculae Cerveni nu a primit nici un răspuns la interpelare, nici la revenirea asupra acesteia, nici la interpelarea adresată noului prim-ministru, Mugur Isărescu. Cornel Gavaliugov a primit însă răspuns, eu constatînd din acesta că toate informațiile mele erau corecte. Dar Radu Vasile a refuzat să îi comunice copia contractului de privatizare, motivînd că este secret de stat!

Acest refuz l-a motivat pe Cornel să determine Senatul să constituie comisia de anchetă cu privire la privatizarea Romtelecom, președinte fiind Șerban Săndulescu iar vice-președinte Cornel. Am fost invitat de cei doi, cu rugămintea de a le aduce un plan de anchetă. Le-am adus planul, le-am explicat multe lucruri, iar în final mi-au solicitat să fiu expertul, specialistul, consultantul (nu mai țin minte exact ce) al comisiei.

După un timp, văzînd că nu primesc nici o convocare, îl sun pe Cornel, care în acel moment se afla în mașină pe Valea Prahovei și, vesel, îmi spune că dacă nu am fost pe fază, în locul meu comisia a angajat pe post de expert, trei fufe tinere!

Mai este nevoie să vă spun că din planul meu de anchetă s-a ales praful și nu s-a verificat nimic? După cum se pare, comisia senatorial căzuse la pace cu cineva. Dar pentru eforturile mele, am fost totuși recompensat, astfel încît am primit un exemplar al raportului de anchetă, ceea ce mi-a prins foarte bine, întrucît am aflat lucruri noi.

De pildă, am aflat că atunci cînd s-a hotărît privatizarea Romtelecom, a avut loc o licitație de oferte pentru consultant – a fost aleasă firma de consultanță evreiască americană „Goldman Sachs” care a hotărît că prețul corect pentru vinderea a 35 % din acțiuni este de 750.000 mil $ (adică o valoare totală a companiei de puțin peste. 2 mlrd. $.

Ca să dați seama ce înseamnă acest preț de nimic vă  dau două repere:

– cu scurt timp înainte de privatizare, statul român investise 1 mlrd. $ numai pentru cablarea cu fibră optică a rețelei Romtelecom; la această investiție se adaugă sediile (cele mai multe moderne) pe care Romtelecom le avea în toată țara, cele 1.000 de aututilitare Citroen și Renault pe care Romtelecom tocmai le cumpărase fără licitație de la firma deputatului puterii Călin Popescu Tăriceanu (fiindcă nu mai țin minte data exactă, nu mai țin minte nici dacă în acel moment era încă ministrul industriilor) și multe alte bunuri de valoare;

– tot atunci, Polski Telekom scosese și el la vînzare societatea națională de telefonie – dar stabilise un preț de pornire de 18 mlrd. $!

Pentru această subevaluare masivă a Romtelecomului, guvernul României a acordat firmei Goldman Sachs și un  onorariu de succes de 8,4 mil.$ (doar nu dădeau din buzunarul lor! – și probabil, era ceva cu para-ndărăt).

Din nefericire pentru Romtelecom, eu am reușit să aflu pe diferite căi multe dintre clauzele contractului:

– contractul încălca în trei rînduri Constituția României – în primul rind, în condițiile în care Constituția proclama economia de piață, guvernul se angaja să  asigure cumpărătorului pentru o perioadă de cîțiva ani, exclusivitatea telefoniei fixe în România; în al doilea rînd, contractul prevedea caracterul confidențial (secret) al acestuia; în al treilea rind, tot guvernul se angaja să scoată Romtelecom de sub controlul Oficiului Concurenței – a fost la un pas să realizeze asta dar, ca un făcut, au avut din nou ghinion cu mine – aflînd că în parlament deja Camera Deputaților adoptase OUG nr. 25/1998, împreună cu ceilalți membri ai „Acțiunii pentru Idealurile Revoluției” (Constantin Calancea, Ion Gîtlan, Claudiu Iordache, Leon Nica și Nicu Stăncescu) ne-am grăbit și la 20 sept. 1999 i-am trimis lui Petre Roman, pe atunci președinte al Senatului, o scrsoare prin care reclamam caracterul anticonstituțional al acestei OUG) – Senatul a votat împotriva ordonanței, iar la mediere aceasta a fost definitiv respinsă;

– prin contract, cei 7 demnitari români care se ocupau de privatizarea Romtelecom, primeau un comision de 10 % din valoarea contractului (adică primeau 75 milioane $ șpagă pentru semnarea unui contract total defavorabil României!); de altfel, în cursul unei declarații de presă pe care am prins-o în direct la TV, luat prin surprindere de o întrebare pe această temă, Sorin Pantiș, fără experiența vulpilor bătrîne care ocolesc răspunsul, a recunoscut clauza, dar într-un mod absolut tîmpit, a spus că aceasta era o clauză obligatorie conform legislației din  Cipru (care nu avea nici o legătură cu acest contract încheiat în România și care privea vînzarea acțiunilor unei societăți românești), dar nu se va aplica – o să vedeți că s-a aplicat;

– cumpărătorul celor 35 % dintre acțiunile Romtelecom nu a fost OTE Grecia – nu, din diferite interese, OTE a înființat în  Cipru, cu cîteva zile înainte de atribuirea contractului un off-shore, OTEROM, cu un capital social de 10.000 $; investitorul strategic ales pentru privatizarea Romtelecom și care trebuia să plătească 750 mil. $, avea un capital social de 10.000 $!;

– OTE a plătit (întrucît OTE a plătit, nu OTEROM) prețul cerut pentru 35 % din acțiuni, dar cu filotimia sa, guvernul român i-a acordat cu titlu gratuit uzufructul pentru încă 16 % dintre acțiuni! Asta înseamnă, pe scurt, că plătind pentru 35 de acțiuni prețul subevaluat de 6-7 ori de evreii americani care au beneficiat de onorariul de succes, grecii beneficiau de avantajul a 51 % dintre acțiuni avînd controlul total asupra consiliului de administrație!;

– în aceeași perioadă, un alt prieten, Adrian Moroianu (fostul arbitru internațional de fotbal și fost vice-președinte PNL-CD), deputat de Prahova, îmi spunea că făcuse o interpelare cu privire la cedarea gratuită în favoarea grecilor, a releului de la Cheia (Prahova), care aducea bani buni prin retransmisiile internaționale – nu știu dacă a primit răspuns dar astăzi, cautîndu-l, am constatat că nu mai are numărul de mobil din memoria telefonului meu, așa că mi-am întins antenele și sper să primesc un semn.

Atunci cînd am văzut că multă lume știe (cel puțin de la mine), dar nimeni nu mișcă nimic, pe 6 decembrie 2004 m-am dus la PNA. Nu am putut să intru la procurorul general Ioan Amarie, fostul meu coleg de grupă (de fapt, i-am fost chiar șef de grupă!). Am depus sesizarea, în finalul căreia am precizat că le stau oricînd la dispoziție pentru explicații suplimentare.

De fapt, nici nu era nevoie fiindcă le dădusem totul mură-n gură – era suficient să ceară contractul și să vadă că în acesta era trecut prețul de 750 milioane $ și că era prevăzut comisionul de 10 % pentru demnitari, să verifice suma încasată, adică 675 milioane $  și apoi să îi cheme pe cei 7 și să îi întrebe: „Măi flăcăi, dar unde sînt 75 mil. $, adică 10 % din valoarea contractului?”

Tot așteptînd să se facă dreptate, într-o zi m-am plictisit și m-am dus la DNA (așa devenise modern) și am întrebat în scris ce s-a întîmplat cu sesizarea mea. Mi s-a răspuns prompt că la o săptămînă după depunere, a fost declinată în favoarea PÎCCJ. Eu denunț cel mai grav caz de corupție din România, competența exclusivă fiind a lor, iar ei își declină competența?  Mă întreb dacă PNA-ul lui Năstase a trimis în judecată vreodată vreun corupt.

Încă mai aveam putere, așa că m-am dus pe PÎCCJ unde am pus aceeași întrebare. Mi s-a răspuns de asemenea prompt, și anume că la scurt timp după instalarea în fruntea Procuraturii Generale a Laurei Codruța Kovesi, dosarul a fost îngropat.

Am mai bătut un drum, depunînd o plîngere împotriva soluției. Plîngerea mi-a fost respinsă, dar citind motivarea, parcă citeam o nuvelă SF!  Eu sesizasem o luare de mită de 75 mil. $ primită de înalții demnitari români, iar acolo se vorbea despre nume necunoscute mie, care au dat evreilor de la „Goldman Sachs” onorariul nemeritat  de success, și care erau nevinovați!

Am formulat plîngere împotriva soluției la ÎCCJ , și secția penală a admis cererea mea, obligînd parchetul să cerceteze acuzațiile aduse de mine.

http://www.mediafax.ro/main-story/focus-dosarul-privatizarii-romtelecom-tratat-cu-superficialitate-de-procurorii-piccj-2783922

Din zecile de comentarii de presă care au existat atunci pe internet, se poate trage concuzia asupra profesionalismului gazetarilor români – nimeni nu citise ce am scris eu, nimeni nu  m-a întrebat nimic la ieșirea din sala de judecată. Toți scriau despre pretinse acuzații pe care eu nu le făcusem unor oameni pe care nu-i cunoșteam, dar nimeni nu îl pomenea pe tartor, Valeriu Stoica.

Dar, prima femeie procuror general a României a atacat cu recurs această hotărîre și a cîștigat.

https://curierulnational.ro/print/111894

Vă puteți imagina ceva mai absurd? Eu, un simplu cetățean, fără nici o putere, strîng probele în acest caz (cea mai mare șpagă din România, plătită nu de greci, ci suportată din bugetul statului), le ofer mură-n gură celor plătiți foarte bine să lupte împotriva corupției, iar aceștia iși aruncă dosarul de la unul la altul, pînă cînd îl îngroapă. Tot eu mă lupt, obțin  la ÎCCJ hotărîrea prin care parchetul general este obligat să cerceteze ce am sesizat eu, nu fantasmagoriile lor. Și atunci intervine Laura Codruța Kovesi, actuala garantă a luptei împotriva corupției (cum se clamează în zilele acestea prin piețe, în special la București și la Sibiu) care declară recurs, cerînd interzicerea cercetării acestor infracțiuni! Iar președintele secției penale de la ÎCCJ, Anton Pandrea, îi face hatîrul și interzice cercetarea!

Toată viața am luptat împotriva răului și pentru apărarea binelui. Dar, după cum se știe, nici o faptă bună nu rămîne nepedepsită. Pentru lupta mea, am plătit din greu și plătesc în continuare, și acum. Așa se întîmplă atunci cînd nu poți să taci asistînd pasiv la distrugerea țării și declari de unul singur război împotriva conducătorilor de peste un sfert de veac ai țării, trădători și corupți.

DE CE NU O ÎNTREABĂ NICI UN OFICIAL PE LAURA CODRUȚA KOVESI DE CE A REFUZAT CERCETAREA CELUI MAI GRAV DE CORUPȚIE DIN ROMÂNIA?

Dar nu am terminat, mai urmează.

                                                                                                                                 Dan Cristian IONESCU

Laura Codruța Kovesi este o o infractoare (I)

2 Comments

  1. Imagineaza-ti ca-l faci infractor pe un membru din conducerea mafiei siciliene! Putina masura! Femeia si-a castigat, cu greu, locul in staff. Si acum, gandeste-te si la orgoliul nostru, cum ne vine sa vedem ca platim urias un infractor?! Aaa, o nasa?! Parca se mai apropie…
    P.S. Trebuie sa ma interesez daca vreun mafiot a vandut italieni, aparand americanii…

  2. govu

    Lumina se face doar confiscind tot ce mai este după privatizări,iar tribunale speciale militare sa ancheteze și condamne,pe cei ce au distrus tara vinzind o pe doi lei la străini.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*