Coruptie

Laura Codruța Kovesi este o infractoare (III)

    Să declari război direct primilor doi președinți post-decembriști ai României, să îi acuzi pe toți cei patru de […]

 

 

Să declari război direct primilor doi președinți post-decembriști ai României, să îi acuzi pe toți cei patru de trădare iar pe ultimii doi (de data aceasta, numai în scris) și de corupție, să porți războaie cu toate guvernele pe care le-a avut această țară din 1990 încoace (în ultimii ani, din păcate, nu am mai putut face asta decît tot numai în scris), cu parlamentul, cu justiția (adică, cu toate puterile statului), neapărat trebuie să fii nebun. Deci, eu sînt nebun.

Și, în mod firesc, ca orice nebun, m-am împrietenit tot cu nebuni ca mine, nebuni după România și români, nebuni după adevăr și dreptate. Viețile și lupta noastră continuă de zeci de ani, despre care presa nu a scris niciodată fiindcă românii nu trebuiau să afle că existăm și că luptăm pentru ei, au fost puse în apărarea celor mai importante valori reale, dar permanent împotriva propriilor noastre interese – însă asta este structura noastră, fibra noastră de luptători. Acum, unii dintre noi s-au dus de tot, ceilalți, sîntem cu toții bătrîni iar unii sîntem foarte bolnavi. Cine ne va lua locul să continue lupta noastră? TFT-iștii (tinerii frumoși și tîmpiți) sau TFP- iștii (tinerii frumoși și plătiți)?

Și cu toate acestea, dacă ar fi să pot să o iau de la capăt, aș face la fel. Nu regret nimic, decît greșelile pe care le-am făcut – fiindcă am făcut multe greșeli:

– mi-am supraestimat puterile proprii:

– am subestimat adversarii – cînd mă năpusteam asupra unui lup, unui șacal, unei hiene (spuneți cum vreți), nu mă gîndeam că împotriva mea se strînge toată haita și puterile lor se înzecesc;

– am făcut multe greșeli avînd încredere totală în toți cei cu care plecasem la luptă – mi s-a întîmplat însă de multe ori ca privind în urmă, să văd că nu mai este nimeni după mine, unii dezertaseră, alții mă trădaseră;

– în sfîrșit, am mai făcut o greșeală atunci cînd am declanșat războaie înainte de a mă interesa pînă unde își întinde tentaculele caracatița mafiei.

Desigur că am învățat multe din greșelile mele, acum, de pildă, cîteodată, nu mai am încredere nici măcar în mine – dar acum, este prea tîrziu. Măcar să învețe din experiențele mele cei care vor să îmi calce pe urme. Sper ca pe acest pămînt s-au mai născut astfel de oameni și în ultimele decenii.

                                                                        *                     

Teoretic, am încheiat cu afacerea Romtelecom. Dar totuși, eu port în sinea mea de atîția ani încă două întrebări.

Prima este oare cîți bani a încasat România din această privatizare mai mult decît păguboasă? Sau, de fapt, cîți bani a pierdut?

Îmi este greu să evaluez eu patrimoniul Romtelecom la momentul începerii privatizării. Dar la ceea ce am arătat în articolul anterior (un miliard $ cheltuiți în ajunul privatizării pentru cablarea cu fibră optică a rețelei din țară, sediile din toate localitățile mari din țară, cele 1.000 de autoutilitare cumpărate fără licitație, tot în ajunul privatizării, de la prea-cinstitul Călin Popescu Tăriceanu), mai adaug contul bancar al Romtelecom, nenumăratele centrale telefonice (cele mai multe desființate de greci cu prețul a mii de noi șomeri), terenul de sub acestea, birotica, etc.

Plecînd de la prețul minim de 18 miliarde $ cerut de polonezi pentru Polski Telekom, avînd în vedere pe de-o parte faptul că polonezii, cu mai mulți locuitori, aveau o rețea mai mare, dar, pe de-altă parte, faptul că pregătind vînzarea Romtelecom, statul român a cheltuit foarte mulți bani pentru zestrea acestuia, eu, într-un mod empiric, aș spune că patrimoniul Romtelecom ar fi fost de cca. 12-14 miliarde $, și nu de doar 2 miliarde $. Așa fiind, cred că prețul corect pentru cele 35 % dintre acțiuni ar fi fost de cca. 5 miliarde $  Deci, prin masiva subevaluare, am pierdut cca. 4 miliarde $.

Dar cîți bani am primit în realitate, din cele 750 milioane $?

Scădem cele 75 mil. $ șpaga la nivel înalt, scădem onorariul plătit firmei de consultanță Goldman Sachs (care a subevaluat masiv patrimoniulu Romtelecom, onorariu care nu știu la cît s-a ridicat), scădem cei 8,4 mil. $ „onorariul de succes” pentru aceeași firmă, și cred că mai trebuie să scădem ceva. Nu știu cîtă lume își aduce aminte, dar în noaptea în care s-a făcut plata, eu stăteam cu ochii pe TV ca pe butelie să văd dacă ne vor da banii. Orele treceau unele după altele, banii nu ajungeau, comentatorii ne anunțau că întîrzierea se datorează faptului că trebuie să treacă prin mai multe bănci – de ce în loc să ne fie virați în mod direct, au trebuit plimbați din bancă în bancă,prin toată lumea? Nu cumva fiindcă mai trebuiau să cîștige niște comisioane și băncile occidentale fiindcă plimbau, nu banii, ci formalitățile? Dacă este adevărat, cît ne-a costat această nouă filotimie?

A doua întrebare nu este de ce guvernul Radu Vasile a semnat acest contract atît de păgubos pentru România, aici răspunsurile sînt simple, pe de-o parte pentru interesul propriu, iar pe de-altă parte pentru a șpăgui Grecia să fie de acord cu admiterea noastră în UE și în NATO (deh! politicienii români se lansaseră deja în politica la cel mai înalt nivel! oare cît ne-a costat pe noi admiterea în cele două cluburi selecte mafiote?)

Întrebarea este alta – de ce comisia senatorială de anchetă a privatizării Romtelecom, PÎCCJ și ÎCCJ au ascuns gunoiul sub preș? Văd o posibilă explicație. Pentru cei care nu știu sau cei care au uitat, privatizarea Romtelecom s-a desfășurat în perioada în care la Bruxelles domnea Comisia Europeană condusă de Jacques Santere (1995-1999), cea mai coruptă comisie europeană din cîte au existat, singura comisie care a demisionat în masă în urma acuzațiilor de corupție și din cadrul căreia unii dintre membrii, la întoarcerea în țările de origine, au fost arestați pentru corupție, V-ați gîndit vreodată că poate o parte din cele 75 mil. $ au ajuns la Bruxelles, iar „catindata” România nu putea să dezvăluie participarea sa directă la marea corupție europeană?

                                                                        *         

Fără legătură cu tema, vreau să spun (sau să amintesc celor care au uitat) că după ce în decembrie 1998 francezii de la Societe Generale au cumpărat cu 400 mil. $ o parte din acțiunile fostei Bănci de Investiții, pe care au transformat-o în BRD – Societe Generale, (nu mă hazardez după memorie să spun cît au cumpărat din acțiuni), Bogdan Baltazar declara senin că valoarea reală era mult mai mare, valoarea ar fi fost de 1,2 miliarde $, dar a fost vîndută într-un momemt neprielnic. Păi bine măi răposate crai de la răsărit, răposate mag, de ce a fost nevoie atunci, într-un moment neprielnic, să fie vîndută banca? De ce noi vindem totul în momente neprielnice? Desigur, sînt întrebări retorice,

                                                                    *

Nu am văzut în viața mea un dosar de anchetă întocmit de DNA. Dacă aș fi văzut, puteam să mă pronunț în cel mai competent mod, întrucît aceasta a fost specialitatea mea de suflet, de bază

Înțeleg că în prezent, dosarele lor se bazează pe autodenunțuri, denunțuri și înregistrări telefonice sau ambientale, dintre care multe, iarăși înțeleg, au fost respinse de mai multe instante ca trunchiate sau falsificate.

Înțeleg (repet această exprimare întrucît de ani de zile nu mai știu practicile procurorilor și nici noile legi, iar fără TV, informațiile mele vin pe telefon sau pe mail) că în prezent există o posibilitate extrem de periculoasă, și anume aceea din următorul scenariu: un corupt care a luat, să zicem 15 mil € șpagă este arestat de DNA. Iarăși înțeleg că în prezent interogatoriile sînt luate sub camere de înregistrare, dar acestea pot fi oprite, iar cînd sînt oprite, vajnicul luptător anticorupție poate spune: „Moșule, ia fă tu un autodenunț pe care îl antedatez împotriva celui care te-a corupt, mai toarnă pe cineva, vei fi apărat de pedeapsă, iar șpaga va rămîne la tine, mai puțin 10 miliarde € pe care mi-i dai mie”. Vi se pare fantasmagoric? Se pare că așa au votat parlamentarii români.

Am citit despre procurori DNA corupți, despre procurori DNA abuzivi, despre procurori DNA care încalcă multe legi – au fost știri confirmate de CSM, sau care nu au fost negate de DNA.

Am citit despre condamnarea unor demnitari în dosare întocmite de DNA la pedepse penibile pe care însă nu le-au contestat – al șaselea simț mă face să cred că erau mulțumiți, DNA nu îi trimisese în judecată pentru alte fapte, mult mai grave.

Am aflat despre fapte de vitejie absurde ale procurorilor DNA care m-au umplut de mirare, ca de pildă să ceară arestarea unui judecător de la Curtea Constituțională care creștea struți și care și-a vîndut caprele! Sau să aduci în București cu mascații o octogenară din nordul Moldovei pentru un nimic, după care să o dai afară în stradă fără să te intereseze că nu are bani să se întoarcă acasă, fiind ajutată de un avocat care a găsit-o plîngînd, flămîndă, lăngă Templul Anticorupției. Ce mult îi plac lui Iohannis la TV telenovelele astea lacrimogene!

Iar de la Tudorel Toader (singurul erou al acestor zile), am aflat cu nemărginită surprindere că un dosar DNA costă (sper că am reținut bine) 38.000 lei!.  Măi flăcăi, măi fecioare (vorba vine!), ia renunțați voi la bufet, la sandvișurile cu icre negre (desigur, este o figură de stil)!

                                                                        *         

Să revin însă la Laura Codruța Kovesi, căreia aș avea să îi pun zeci de întrebări, la care desigur că nu mi-ar răspunde. Așa că voi pune doar cîteva întrebări inutile.

Normal, voi începe cu agasanta mea întrebare, de ce a refuzat să cerceteze mita din dosarul Romtelecom?

Și voi continua cu altă întrebare, de ce  a lăsat să se prescrie (dacă într-adevăr s-au prescris!) dosarele EADS și Microsoft?

Și aș mai întreba-o dacă a auzit de o firmă numită Bechtel, cu care România a încheiat un alt contract păgubos, contract care a dispărut, dar în baza căruia partenerul american a încasat miliarde de dolari, după care a plecat lasîndu-ne mască și cu buzele umflate?

Și aș mai întreaba-o, dacă în aceste dosare au fost cercetați demnitari români corupți, de ce nu au fost cercetați și corupătorii occidentali?

Și aș mai mai întreba-o de ce nu a redeschis cel mai grav caz  de subminare a economiei naționale (am înțeles că parlamentul a dezincrimnat această infracțiune, dar nu se poate să nu găsești un text în care, chiar cu o pedeapsă mai redusă, să îl poți condamna pe Traian Băsescu pentru distrugerea flotei românești – categoric, nu dezinteresat). Dar iată că și aici îl reîntîlnim pe partenerul de nelegiuiri juridice al Codruței, pe Toni Pandrea. Anton Pandrea a restituit dosarul Flota în baza unei excepții inexistente în procedura penală română. Apoi, a interzis cercetatea șpăgii Romtelecom. Săracul nea Ionică Pandrea, fostul „procuror comunist”, fost procuror-șef la sectorul 8 pînă în 1979, când a avut loc reorganizarea teritorială a capitalei – cred că se răsucește în mormînt văzînd cum fiul lui s-a pus în slujba mafiei.

Și aș mai întreba-o, oare în cazul obținerii a două case în mod ilegal, prin falsuri, de către principalul ei fan, nu a găsit nici un act de corupție?

Hai să mai las cîte ceva și pentru data viitoare.

                                                                                                             Dan Cristian IONESCU

 

Laura Codruța Kovesi este o infractoare (II)

Laura Codruța Kovesi este o o infractoare (I)

 

 

1 Comment

  1. Liliana Delia Morariu

    Si eu am cunoscut un caz de privatization frauduloasa la Tg. Mures. Electromuresul, o forma de renume, in care a fost direct implicat acel blestemat de Radu Vasile si haita care l a propulsat in acea functie. Din toate demersurile s a ales praful… Sintem prea putini cei care vrem sa facem ceva pentru si in aceasta tara…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*