Remember

Legăturile familiei mele cu Maria Tănase (II)

              Cred că acest episod se va referi doar la bunicul meu, Victor Ionescu. Sînt atîtea de povestit, încît […]

 

            Cred că acest episod se va referi doar la bunicul meu, Victor Ionescu. Sînt atîtea de povestit, încît sînt sigur că unele le voi uita!

Am scris că a fost notar, adică secretar, la primăria din Vaideeni.

Am scris că a fost un mare cîntăreț din fluieră și că datorită lui, după moartea pe front în 1916 a prietenului  său Ion Iscru, „Învîrtita Dorului” a reușit să fie cîntată și acum, după peste un secol, și să fie un fel de imn al Vaideenilor.

Familiile Victor Ionescu și Petre Droc. Click pe fotografie pentru mărire!

Nu pot să spun că a fost un om gospodar cu mîna lui, adică să rezolve el singur muncile bărbătești din gospodărie, dar găsea întotdeauna cine să le rezolve. Era un om plin de viață și pus pe glume, cea mai mare parte a timpului o petrecea la MAT.   Într-o zi, o rudă îndepărtată vine și o întreabă pe bunica dacă bunicul este acasă. Bunica îi răspunde  „Nu, fa, este la birou”, „Care birou?”, „Cum care? La MAT”.

Într-o altă zi, bunicul era la MAT la o masă la care se afla și popa Adam, rudă cu bunica, mare amator de spirtoase. Bunicul compune pe loc o poezie

„Sub această cruce
Este un sicriu.
În sicriu un popă.
În popă rachiu”.

Dacă la început popa Adam, luat de flamă, exclama „Așa, nepoate. Zi mai departe!”, în final a izbucnit: „Fir’ai blestemat să fii!”. Jumătate de an nu și-au vorbit, după care s-au împăcat.

A îmcercat să facă și afaceri, complet străine de spiritul familiei mele. A avut un succes inițial, după ce a vîndut o herghelie de cai în Polonia, mi se pare la Cracovia. Dar în scurt timp. în 1923-1924 a pierdut toți banii.

S-a hotărît să ducă berbecuți la Istanbul. A făcut împrumut la mai multe bănci, a luat și oile unor consăteni, a umplut un vapor întreg. Dar una (sau mai multe oi) avea răsfulg, după ce au plecat din Constanța, au început să moară pe capete. In urma vasului, marea era plină de cadavre de berbecuți. Cînd au ajuns la Istambul, pe vapor nu mai era nici o ovină.

Bunicul ajunsese plin de datorii, la bănci dar și la ceilalți oieri. I se pusese sechestru, lada cu mălai (care nu putea fi sechestrat) era scoasă pe sală, două camere erau sigilate. Șansa lui a fost că principalul creditor, Marmorosch Bank, a dat faliment.

A mai încercat el, fără succes, să facă afaceri la Budapesta și la Viena. Nu mai știu ce afaceri, dar rețin ceva nostim. La Viena, recepționerul de la hotel îi atrage atenția, dar bunicul meu nu înțelegea despre ce este vorba. În final înțelege, îi spunea că i-a ieșit cămașa din pantaloni! Bunicul purta ia peste pantaloni (el nu a purtat niciodată ițari, numai pantaloni) strînsă cu chimirul. Vienezii însă nu știau portul românesc.

Nuntă Victor Ionescu, 1918. Click pe fotografie pentru mărire!

Îmi spunea multe glume despre unguri, conform cărora aceștia erau cam proști. Iată una dintre acestea.

Un ungur ajunge cazat într-o cameră de hotel împreună cu un preot și cere să fie trezit foarte devreme. În zori, pe întuneric, din greșeală se îmbracă cu hainele preotului. Ajungănd în hol, se vede într-o oglindă și exclamă:

„Isten, isten, bolont chelner
Kit de tare s-o-nșelat.
Eu am spus scoale la mine,
El pe pope o sculat.”

După ce I. Gh. Duca a cumpărat la Măldărești cula mică (numită apoi Cula Duca, cula mare era Cula Greceanu), prin nașul Adămiță, deputat liberal, bunicul s-a împrietenit cu Duca. Toate jalbele vaideenarilot, bunicul le strîngea și le ducea la București, lui Duca. Evident, nu știu cum se rezolvau.

Pe la 80 de ani, ca să mai cîștige un ban, mergea la IFET (Întreprinderea Forestieră de Exploatare și Transport) care mi se pare că era în Valea Seacă. Evident, am mers cu el să îl ajut. Aveam de mers pe jos cam 3 km. după care , într-o baracă, verificam listele cu zilele lucrate și salarizarea pentru stabilirea drepturilor de concediu. Au trecut de atunci peste 50 de ani, dar încă îmi aduc aminte două nume, Giurcă Maria și Nițuică Maria. Nu le-am cunoscut niciodată, or fi oale și ulcele.

La întoarcere, bunicul mă cinstea la MAT-ul 2. Era la ieșirea din sat spre munte, la intersecția drumului mare cu o uliță, în care se coborau cîteva trepte sub pămînt, într-o „bombă” întunecoasă unde comanda o carafă de ½ vin alb.

Sînt convins că am uitat multe lucruri legate de bunicul, dar nu stau acum să mă gîndesc luni de zile la aceste amintiri.

Așa cum estimez, mîine voi putea să acopăr și toate restanțele.

                                                                                                              Dan Cristian IONESCU

Citiți și prima parte: Legăturile familiei mele cu Maria Tănase (I)

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*