Remember

Legăturile familiei mele cu Maria Tănase (IV)

            Mă apropii de sfîrșit Hai să nu vă mai fierb. Nașu Adămiță împreună cu […]

           

Mă apropii de sfîrșit Hai să nu vă mai fierb. Nașu Adămiță împreună cu Clery Sachelarie (fratele lui era profesor universtar  la facultatea de drept), erau patronii restaurantului Wilson, unde în timpul războiului cînta Maria Tănase și unde lucrau noaptea tata și unchiul Victorel, unul vainburș, unul contabil. Nașu Adămiță era căsătotit cu nașa Dia, o femeie foarte rea, după cum mi-a spus tata. Aveau o vilă pe str. Regina Maria (numită mulți ani George Coșbuc) în apropiere de piața cu același nume, pe partea stîngă, cu două turnulețe (dar nu țigănești). Tata stătea într-o cămăruță friguroasă iarna, și era supus de nașa Dia la niște munci mai ceva decît o slugă.Nașa Dia avea o soră (nu mai știu cum se chema) care era măritată cu Clery. Dar uite cum s-a întîmplat, Clery s-a îndrăgostit nebunește și reciproc de Maria Tănase, a divorțat de sora nașei Dia și s-a recăsătorit cu „Pasărea măiastră” a cîntecului românesc.

Întîmplarea face că blocul în care locuiesc în prezent, se află pe strada pe care s-a născut MariaTănase.

Asta este tot! V-ați așteptat la picanterii, la destrăbălări, la perversiuni? V-ați înșelat.

Nea Traian Andreescu. Sînt lucruri pe care nu le găsești în enciclopedii, pe wikipedia și nici altundeva pe internet. Multe din lucrurile pe care le-am scris în acest serial le știu din familie, în special de la răposatul meu tată, în care am toată încrederea.

La una dintre arestările unchiului Traian, nu știu de ce, fiindcă tata nu lucra la securitate ci la poliție (încă nu devenise miliție), este adus în biroul în care lucra tata. Cînd a intrat și l-a văzut pe tata, a reacționat imediat și i-a făcut semn să tacă iar cînd a prins momentul, i-a șoptit să îi anunțe familia. La sfîrșitul programului, tata a luat drumul Vaideenilor, a anunțat-o pe lița Anicuță, și-a văzut părinții iar dimineața era înapoi la servici.

Serbare la Vaideeni în anul 1920.

Acum, am văzut din fisele IICCMER că unchiul Traian a avut trei condamnări – am dedus că aceasta a fost prima condamnare.

Tata a asistat la proces, unchiul Traian era acuzat că în calitate de prefect al poliției din Chișinău, a prigonit evreii. Poate nu vă vine să să credeți, dar auzind de proces, trei evreice din Chișinău au venit din proprie inițiativă la București să declare la tribunal că unchiul Traian nu numai că nu a prigonit evreii, dar i-a ajutat cît a putut. Declarațiile lor nu au contat, era ordin să fie condamnat.

Eu l-am cunoscut doar după amnnistia din 1964. Stătea într-o cămăruță de pe str. Gen. Florescu. Din cîte îmi amintesc, se intra direct din stradă, urcînd o treaptă (era pe partea stîngă, mergînd spre Hristo Botev). Lucra la Cooperativa Deservirea, undeva pe la începutul Căii Victoriei, aproape de cheiul Dîmboviței. Era traducător, traducea din/în 4 limbi străine.

A primit aprobarea să plece în America, iar americanii l-au primit. Oare americanii nu știau că prigonise evreii? Sau, dimpotrivă, știau că nu prigonise?

Pînă la moarte, a fost cel care la fiecare sfîrșit de an, trasmitea de la Vocea Americii urările de la mulți ani către românii din țară din partea românilor de peste ocean.

A murit în anul 2000. A murit de inimă, în baie. Fiind singur (ca și mine), a fost găsit după o săptămînă.

Nea Traian, un țăran, o somitate în domeniul dreptului, un om de vastă cultură generală, un poliglot. Repet, un țăran.

Nemernicii dracului (Doamne, iartă-mi vorbele!), înaintașii voștri au început exterminarea elitelor acestei țări iar acum voi, urmașii lor, prin votul liber exprimat al acestui popor imbecil,  al acestei țări de vite (vorba lui Marian Nazat), desăvîrșiți ce nu au apucat ei să termine!

Nu mai vă laudați cu geniile poporului român. Am avut multe genii, încă mai avem, dar nu mai sînt în țară. Nu vă mai lăudați cu eroismul armiei române, Posada și Rovine, Vaslui și Călugăreni, au trecut multe săptămîni de atunci. Începînd cu anul 1888, armata română a tras mai des în propriul popor decît în inamici. Azi, eroii României, cum îi numește Iohannis, sînt niște mercenari care se încadrează în trupele de ocupație sub comandă americană prin diferite țări arabe. Români de valoare se calcă pe picioare la punctele de ieșire din țară, din țara pe care s-au hotătît să.o părăsească definitiv.

Nu vă place ce am scris mai sus? Înseamnă că nu vă place adevărul.

Provin dintr-o familie cu foarte mulți țărani (de fapt, toți!).

Vecinul meu de peste deal, Dinu Săraru, a scris un roman intitulat „Niște țărani”. Spun vecinul meu de peste deal întrucît de la casa din Vaideeni în care îmi petreceam pînă acum 10 ani verile, la 4 km., trecănd peste Podul Recii, ajungeam la casa lui din Slătioara.

Într-o zi, mă duc la Slătioara să îi dau cartea mea. Credeam că o să mă sfîșie cîinii lui, dar am scăpat și de data asta. Îi dau cartea, el îmi cere să îi scriu o dedicație. Îi explic că am un obicei, scriu cu plăcere dedicații, dar celor care mi le solicită după ce o citesc. El, oltean încăpăținat, insistă  Eu, oltean aromân, este evident că eram și mai încăpățînat. Nu m-a sunat niciodată să-mi ceară dedicație. Nu m-am mirat, între timp aflasem că este un mason important.

Gata, cred că mi-am făcut datoria și față de bunicii paterni.

                                                                                                       Dan Cristian IONESCU

P.S. În sfîrșit, am primit și răspunsurile. Trebuie să fac trei corectări.

Nicolae Vinereanu a trecut munții și a ajuns în Vaideeni în anul 1763, împreună cu fiii săi Stan și Nicolae.

Am scris despre senatorul Ștefan Ioniță Comănescu. Greșit! Îl chema Lazăr Ștefan Comănescu (1836-1896), și a fost deputat, nu senator.

Invers, nașu Adămiță Ionescu nu a fost deputat ci senator.Pentru activitatea lui la Conferința de pace de la Paris din 1919, a fost numit senator pe viață.

Acum chiar pun punct, merit și eu puțină odihnă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*