Colimator

Liderul Corpului Naţional al Poliţiştilor Galaţi, suspect de luare de mită

N-o să vă vină să credeţi ce se întâmplă în mintea unor apărători ai legii, tentaţi la comiterea unor infracţiuni destul de grave, demne de un boschetar. Iată un exemplu, credem edificator. Ultimile sărbători de iarnă creau copiilor poliţiştilor gălăţeni premisa primirii unor cadouri consistente ca-n fiecare an. Deja conducerea filialei teritoriale a Corpului Naţional al Poliţiştilor începuse tatonările pentru ca totul să fie o.k.

În secret însă liderul GHEORGHE VÂRTOSU, de altfel un permanent personaj controversat, îşi freca mâinile, iar ochii îi jucau şmechereşte. Avea de dat cadouri pentru 150 de copii ai membrilor CNP. Face vorbele la SC Eufrat SRL Tecuci, având sediul în zona Galgros-ului, trimiţând ’’săgeată’’ pe cei de la SC Fair Impex SRL Tecuci, administrată de soţii Remus şi Florin MATEI, doi buni prieteni ai săi, dar şi ai unui oarecare om de afaceri din Galaţi pe nume Lili DEDIU. Dar să-l lăsăm pe acesta din urmă pentru o ediţie viitoare. Soţii Matei achită 10.149 RON, adică contravaloarea a trei facturi, de 2920, 2456,28 şi 4773,34 RON. Apoi vinde toate cumpărăturile celor de la Corpul Naţaional al Poliţiştilor cu factura nr.11 din 22 decembrie 2009, care are însă o valoare de 13.500 RON, deci cu un nimic de 3.351 RON în plus. E posibil ca aceşti bani să fi ajuns într-un anumit buzunar, dar nu este treaba noastră să aflăm în a cui. Surpriza de aici începe. Dulciurile, majoritatea dirijate în pachetele copiilor poliţiştilor gălăţeni care nu l-au votat pe VĂRTOSU la înscăunarea sa cu cântec, nu în cea a susţinătorilor, se dovedesc vechi şi provoacă numeroase necazuri medicale destinatarilor. Colac peste pupăză, controlul celor de la Poliţia Municipiului Tecuci la SC Eufrat, confirmă aceasta, fiind găsite şi confiscate 33 bucăţi ciocolată de 100 grame, cu emblema de 100 dolari, cu termenul de valabilitate răzuit, plus 117 bomboane Christmas cu termenul expirat pe 25 noiembrie 2009. Normal, toată marfa a fost confiscată, iar patronul Adrian BUZEA a primit o sancţiune usturătoare. Aici punem punct, deocamdată, poveştii urât mirositoare, promiţându-vă să revenim când se vor lămuri lucrurile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*