Editorial

Livia Stanciu, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, doar demisia?

Livia Stanciu, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, doar demisia? Există suspiciuni rezonabile pentru săvârșirea infracțiunii de denunț calomnios! […]

Livia Stanciu, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, doar demisia? Există suspiciuni rezonabile pentru săvârșirea infracțiunii de denunț calomnios!

 

Motto: „Sesizarea penală, făcută prin denunţ sau plângere, cu privire la existenţa unei fapte prevăzute de legea penală ori în legătură cu săvârşirea unei asemenea fapte de către o anumită persoană, cunoscând că aceasta este nereală, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.” (Art. 268 -1, Cod penal)

 

Livia Doina Stanciu, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, adică primul judecător al țării, a fost dovedită ca denunțător mincinos. Aceasta a preferat să o  bage la închisoare pe doamna Mariana Rarinca, fostă secretară a soțului decedat, avocatul Andrei Stanciu din Baroul Tulcea, pentru infracțiunea inventată de șantaj, în loc să-și achite datoria bănească pe care o avea față de fosta angajată. Punct ochit, punct lovit! Arestarea abuzivă pe bază de „suspiciuni rezonabile” a fost săvârșită în luna iunie 2014 prin intermediul DNA-ului prietenei și „partenerei” Laura Codruța Kovesi. Livia Stanciu a depus o plângere penală la DNA, deși fapta, dacă ar fi existat, nu era de competența DNA, care se ocupă de marea corupție, nu de pungășii ordinare. În urma acestor mașinații dolosive Mariana Rarinca a fost închisă pe NEDREPT timp de șase luni. De ce pe NEDREPT? Fiindcă în data de 20 mai 2015, doi judecători verticali de la Curtea de Apel București au pronunțat decizia de achitare a doamnei Mariana Rarinca pentru „banalul” motiv că fapta pentru care a fost acuzată nu a existat!

Deci, „Prima Judecătoare”, că tot avem și o „Primă Doamnă” pe stil nou, a mințit printr-un denunț calomnios că Mariana Rarinca a încercat să o șantajeze cu 20.000 de euro, sumă falsă pentru care a fost scos din „jobenul” DNA și un provocator. ÎN REALITATE fosta secretară solicitase o sumă de aproximativ 2.000 de euro ca drepturi salariale pe ultimele luni în care  LUCRASE pentru soțul Liviei Stanciu și plata unor utilități, achitate de ea și pentru care avea chitanțe, pentru cabinetul de avocatură al răposatului avocat Andrei Stanciu, decedat în anul 2011. Trecuseră trei ani de la data decesului și în anul 2014 magistratul Livia Doina Stanciu refuza, în continuare, să-și plătescă datoria către secretara care-l slujise cu devotament timp de zece ani pe răposatul său soț. Mai mult, CA SĂ NU MAI PLĂTEASCĂ DATORIA , a preferat să o trimită la închisoare, prin intermediul DNA-ului și să o umilească în văzul unei țări întregi. Câtă asemănare cu cazul Mircea Băsescu care și-a denunțat mituitorii ca șantajiști, atunci când aceștia și-au cerut înapoi șpaga dată pentru eliberarea lui Bercea!

Întrebări de final, dar care sperăm să nu rămână pur retorice… Alina Bica, fostă șefă DIICOT, adică a instituției anti-mafia, s-a dovedit chiar ea o MAFIOATĂ, fiind membră într-un grup de crimă organizată constituit în scopul fraudării statului român! Atunci să ne mai surprindă că șefa Înaltei Curți de Casație și Justiție, care trebuie să fie un model de corectitudine și moralitate, a demonstrat că este o rea platnică și o ordinară denunțătoare mincinoasă? Cum mai poate să judece pentru înfăptuirea dreptății, la cel mai înalt nivel, o persoană care a fost dovedită ca mincinoasă și care a demonstrat că pentru ea interesul personal primează, iar adevărul este „un moft”?

Fosta sefă DIICOT, Alina Bica, a petrecut ceva timp  la închisoare. OARE Livia Stanciu o să tușească dacă primește și ea șansa să cugete la adevăr și dreptate într-un loc răcoros, acolo unde a trimis pentru șase luni o femeie nevinovată, doar fiindcă a avut „tupeul” să-și ceară banii pentru care a muncit? Laura Codruța Kovesi nu a fost și ea complice, împreună cu liota de procurori DNA implicați în acest caz, la pedepsirea abuzivă a unui om nevinovat, acuzat în mod mincinos? Faptele săvârșite de cele două înalte magistrate nu se încadrează la art. 268 din Codul penal? Iată ce spune noul Cod penal la art. 268: „Inducerea în eroare a organelor judiciare. (1) Sesizarea penală, făcută prin denunţ sau plângere, cu privire la existenţa unei fapte prevăzute de legea penală ori în legătură cu săvârşirea unei asemenea fapte de către o anumită persoană, cunoscând că aceasta este nereală, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. (2) Producerea sau ticluirea de probe nereale, în scopul de a dovedi existenţa unei fapte prevăzute de legea penală ori săvârşirea acesteia de către o anumită persoană, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.” Ba, dacă privim faptele în profunzime, parcă vedem și  oareșce abuzuri în serviciu din partea șefelor ICCJ și DNA!

Nu putem încheia fără să mentionăm că presa ticăloasă, coruptă și obedientă sistemului stalinist de opresiune SRI-DNA-ICCJ a dat titluri de felul acesta: „Femeia care şantajat-o pe Livia Stanciu, preşedinta instanţei supreme, a fost achitată. Decizia este definitivă”. Păi, măi „deontologilor”, cum naiba să mai fie „șantajistă” din moment ce chiar voi ați afirmat, în continuare, că a fost ACHITATĂ și sentința este DEFINITIVĂ? Nu vă este rușine, lingăilor?

Suntem curioși, președintele Klaus Iohannis o să ia atitudine față de această situație scandaloasă sau o să tacă precum „porcul în păpușoi”?  Să nu uităm că Frau Stanciu l-a făcut președinte prin tergiversarea termenelor de judecată la ICCJ în procesele cu ANI și Herr Präsident s-a grăbit să-i facă o vizită de recunoștință la scurtă vreme după înscăunarea de la Cotroceni.

                                                                                                      Marius Albin MARINESCU

7 Comments

  1. batilica

    jenant, ce sa mai crezi daca sefa curti supreme foloseste asemenea metode de nedreptate,ar trebui totusi sa raspunda!!!!!

    • vally

      puscarie sa faca fmmm de javra ordinara,,rusinea jiustitiei ea si lolutza niste jeguri penale…

  2. dorina popescu

    La puscarie cu escroaca asta!!

  3. olariu simion

    Cine să mai faca dreptate in aceasta tara daca si prrsedintele este prins in acest cerc de mafioti ?

  4. Doru

    Intradevar, aceasta se face vinovata de infractiunea de ,,denunt calomnios,,…v-a ,,patii,, ceva?????

  5. Doru

    Dar pentru asta, trebuie depusa o plangere penala…

    • Vasile POP

      Pentru Doru: Am înţeles că o va face persoana păgubită, adică Doamna Mariana Rarinca. Sincer, nu prea văd să aibă sorţi de izbândă : se confruntă cu “sistemul” ! Deja, DNA a atacat (cea mai bună apărare), cerând anularea deciziei completului de judecată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.