Colimator

Liviu-Petru Zăpârțan, exterminator de elite în România, acum ambasador la Vatican

     Exterminator de elite în România, la curtea Papei  Un fost profesor al ofițerilor de Securitate și de Miliție […]

 

   Exterminator de elite în România, la curtea Papei 

Un fost profesor al ofițerilor de Securitate și de Miliție din Cluj până în 1989 este acum ambasadorul României la Vatican și, cel puțin teoretic, trebuie să pregătească vizita Papei Francisc în România. Până în 1989 scria cărți despre necesitatea eliminării elitelor din societate, inclusiv ale elitelor Bisericii. Acum face parte din elita țării, nu? E moral? Nu distrugi vieți numai dacă apeși pe trăgaci. Cuvintele tale tipărite sau folosite ca învățământ politic într-un stat totalitar pot nimici destine. Se numește Liviu-Petru Zăpârțan. E intelectual, profesor universitar la Cluj, conducător de doctorate.

Până în 1989, pe când era asistent universitar, apoi lector, apoi doctor în științe socio-politice, a scris cărți despre elite. Mai precis, despre nocivitatea elitelor în societatea socialistă-comunistă multilateral dezvoltată a lui Nicolae Ceaușescu. În 1974, Zăpârțan și-a luat și doctoratul cu o astfel de temă de cercetare.

În paralel, era și profesorul de învățământ politic al Miliției și Securității din Cluj, instrumentele de represiune armată din perioada comunistă.

„M-am dus unde m-au trimis. Să știți că am predat învățământ politic nu numai la ei, ci și la Teatru și la Filarmonică” ne-a confirmat senin domnul Zăpârțan într-o discuție telefonică.

Addenda: Învățământul politico-ideologic era obligatoriu în școli și în toate instituțiile, în fabrici, uzine, cooperative agricole etc. Scopul era modelarea conștiințelor, de fapt, un fel de spălare a creierelor, de implantare a ideologiei comuniste, de punere în practică a dictonului stalinist „cine nu e cu noi, e împotriva noastră”.

    Contextul zămislirii lui Zăpârțan ca propagandist al totalitarismului

În 1971, odată cu „Tezele din iulie” lansate de dictatorul Nicolae Ceaușescu, în România a început „revoluția culturală”, după modelul copiat din China. În periplul său prin Asia, Ceaușescu a fost plăcut impresionat de cultul personalității lui Mao în China, iar în Coreea de Nord – de festivitățile faraonice dedicate conducătorului iubit. El a copiat disprețul față de intelectuali, reeducarea intelectualilor prin muncă (“să fie trimiși în sate!”) și festivitățile închinate propriei personalități.

Nemulțumit de prestația activului său de partid (în comparație cu cel chinez), Ceaușescu a cerut „îmbunătățirea și intensificarea activității politico-ideologice”.

În acest context, tânărul asistent universitar Liviu Petru Zăpârțan a fost racolat ca profesor de învățământ politico-ideologic. Numai un profesor cu un profil perfect calat pe cerințele timpului putea preda cursuri la Miliție și Securitate!

Ce îi putea învăța domnul Zăpârțan pe milițienii și securiștii din armata represivă a lui Ceaușescu?

Probabil, cum să identifice elitele pentru a le anihila influența nefastă pentru orânduirea socială a lui Ceaușescu deoarece dl. Zăpârțan era specialist în teoriile elitare și combaterea elitelor, potrivit lucrărilor sale publicate în acea perioadă.

Spre exemplificare luăm doar câteva fragmente din volumul „Contribuții la critica teoriilor elitare” – editura Dacia, 1979, semnat de Liviu-Petru Zăpârțan.

     Ce fac elitele în concepția lui Zăpârțan –  fragmente din „Contribuții…”

„Afirmarea rolului „elitelor” echivalează din acest unghi cu o încercare de a prezenta înstrăinarea, exploatarea umană din capitalism drept un dat universal al omului, al vieţii lui sociale.(… ) în lumina acestor constatări apare necesitatea de a face o critică marxistă a principalelor teze şi orientări care, în istoria gîndirii burgheze, au afirmat şi promovat rolul unei „elite” în societate”. (…) Ca orice ideologie, şi teoriile „elitelor” îşi propun să influenţeze practica social-politică în sensul „valorilor” proprii pe care le afirmă.”

Pericolos este și limbajul seducător al elitelor chiar și pentru marxiști! –  fragment din „Contribuții…”:   „Dificultatea de a descoperi conversiunea celor mai importante trăsături ale omului în opusul lor, prin elogiul relaţiilor antagoniste, săvîrşită nu o dată într-un seducător limbaj sociologic, filosofic, politologic, ar putea constitui un subiect care să atragă pe orice gînditor de formaţie marxistă.”

Motivele pentru care elitele trebuie identificate și combătute „cu fermitate” -fragment din Contribuții…”: „Constatarea permanenţei temei „elitelor” în gîndirea nemarxistă, tentaţia de a lumina ascunzişurile şi fundamentul de clasă al elitismului ne-au îndemnat spre cercetarea acestui subiect.
Peste ele însă s-a suprapus, odată cu adîncirea investigaţiilor, o motivaţie mult mai puternică, izvorîtă din conştientizarea dimensiunilor covîrşitoare ale proceselor pe care le trăieşte epoca noastră.
Este cu neputinţă să nu sesizezi astăzi voinţa omenirii de a-şi făuri o lume mai dreaptă, întemeiată pe deplina egalitate socială dintre oameni, pe folosirea resurselor globului pentru bunăstarea materială şi spirituală a tuturor.
Din perspectiva acestui sens profund al epocii se cere analizată poziţia care doreşte să conserve, să „rafineze” inegalităţile dintre oameni, să le dea nimbul unei necesităţi potrivit căreia realizarea personalităţii ar avea loc nu prin multiplicarea relaţiilor cu oamenii, ci prin detaşarea elitistă de marile colective umane.”

Zăpârțan își urmează modelul: Nicolae Ceaușescu, care a identificat cercurile reacționare în elitele țării!

„În acest sens –  continuă Zăpârțan în cartea sa –, tovarăşul Nicolae Ceauşescu arăta în expunerea din 3 august 1978 (Expunere la şedinţa activului central de partid şi de stat, 3 august 1978- n.n.), că în ideologia nemarxistă se manifestă tendinţa unor cercuri reacţionare de a reînvia teorii de mult depăşite cu privire la rolul creatorilor de valori spirituale, consideraţi nişte „aleşi”, „cărora le-ar reveni monopolul înţelegerii a ceea ce este bun şi rău în lume, monopolul esteticii, al gustului.”

Rolul maselor ar fi –  potrivit acestor ideologii –  acela de a recepta pasiv şi absolut opiniile „elitei”: „În aceste poziţii, arată secretarul general al partidului nostru- după cum îl citează Zăpârțan- , se exprimă cu putere tendinţa proprie ideologiei celei mai reacţionare, a negării rolului maselor în viaţa socială, în făurirea istoriei, urmărindu-se totodată dezarmarea şi demobilizarea forţelor revoluţionare, ruperea culturii şi artei de aceste forţe, punerea creaţiei spirituale în slujba claselor exploatatoare.”

Cum își motivează Zăpârțan alegea ca subiect de studiu combaterea elitelor: „Autorul lucrării s-a străduit să evidenţieze supe­rioritatea propriei noastre concepţii materialist-dialectice despre societate, contribuţia teoretică şi practică a partidului nostru la dezvoltarea creatoare a marxismului, ca ideologie antielitară. Am căutat să răspundem unui imperativ al vremii noastre, reliefat de către tovarăşul Nicolae Ceauşescu, pe care viaţa însăşi îl impune, acela ca, în numele forţelor social-politice progresiste, al partidelor comuniste şi muncitorești, alături de celelalte discipline socio-umane, politologia “să desfășoare o amplă și susținută activitate de clarificare politico-ideologică combătând cu fermitate și DEMASCÂND până la capăt toate ideile și tezele reacționare, atât cele vechi, cât și cele noi.

Acest lucru este cu atît mai necesar cu cît renaşte­ rea unor concepţii retrograde, cum sînt şi cele eli­ tiste, chiar şi atunci cînd autorii lor nu urmăresc scopuri apologetice, implică teza perpetuării rela­ ţiilor de inegalitate socială şi de exploatare umană.
De aceea, ele se cer analizate în dezvoltarea isto­ rică a argumentelor lor şi apreciate, în funcţie de spiritul conservator, antidemocratic, ca elemente componente ale arsenalului ideologic burghez orientat în primul rînd împotriva materialismului dialectic şi istoric.”

În sfîrşit, ca orice ideologie, şi teoriile „elitelor” îşi propun să influenţeze practica social-politică în sensul „valorilor” proprii pe care le afirmă.
Aşa se explică faptul că în numele elitismului se desfăşoară o serie de cercetări sociologice care decupează din realitatea socială, ca obiect de studiu, grupuri sociale (mici sau mari), reprezentanţi ai sistemului politic, instituţional în general, la diversele lui niveluri, ai aparatului de conducere din diferite sectoare ale societăţii, considerate a fi „elita”ei. Lucra rea noastră îşi propune să prezinte şi asemenea preocupări.

Sîntem conştienţi că cercetarea pe care am între­ prins-o în universul gîndirii elitiste, cu observaţiile pe care le înfăţişăm cititorului, e departe de a în­ chide discuţia asupra temei, de a formula aprecieri definitive la adresa acestei ideologii. Autorul îşi pro­ pune doar să deschidă schimbul de opinii asupra elitismului, de pe poziţiile concepţiei revoluţionare despre lume şi viaţă, în numele proceselor dinamice care caracterizează societatea contemporană”.

Cine erau exponenții „elitelor vechi”? Dar a „elitelor noi” așa cum le-a clasificat domnul Zăpârțan?

Istoria ne răspunde la aceste întrebări. Elitele „vechi” era cele arestate și apoi exterminate în închisori începând cu 1948, când România era sub ocupația tancurilor sovietice.

Prima mare epurare a elitelor a fost în noaptea de 14 spre 15 mai 1948 au fost arestați peste 15.000 de intelectuali.
Între cei arestați atunci s-au aflat Nicolae Steinhardt, pastorul Richard Wurmbrand, episcopul greco-catolic Iuliu Hossu, părintele greco-catolic Tertulian Langa, politicianul Iuliu Maniu, poetul Radu Gyr și soția sa, scriitorul Mircea Vulcănescu, părintele Iustin Pârvu, politicianul Aurelian Bentoiu, teologii Arsenie Boca, Arsenie Papacioc, Nechifor Crainic. Nu numai episcopi, preoți, învățători, profesori, politicieni, scriitori, studenți au fost arestați atunci, dar și țărani care reprezentau elitele satelor. A fost marea epurare din perioada 1948-1958.

Atunci au lipsit argumentele „științifice”. Justificările erau publicate în oficioasele PCR, cum era „Scânteia”, care erau tribune ale Tribunalului Poporului.

Nici după această perioadă nefastă nu au încetat arestările pentru delictul de opinie, însă nu au fost arestări în grupuri mari de sute de intelectuali.

Al doilea caz de epurare masivă în vederea reeducării s-a întâmplat în 1982, adică exact în perioada în care domnul Zăpârțan era în plină glorie editorială cu teoriile domniei sale despre necesitatea demascării și anihilării elitelor vechi și noi.
Elitele “noi” erau cele contemporane cu ascensiunea socială a domnului Zăpârțan.

              Capcana întinsă de Securitate pentru anihilarea elitelor

În România, „elitele noi” erau coagulate, începând cu 1977, în ceea ce istoria a consemnat ca fiind „Mișcarea Transcendentală”, considerată „sectă religioasă” de către autoritățile comuniste.

Între 1977-1981, cu voie de la Partidul Comunist Român și de la Securitate, peste 350 de intelectuali au aderat la mișcare. Era vorba niște exerciții spirituale, de tehnici de meditație exersate chiar și în sediul Institutului de Cercetări Psihologice și Pedagogice de pe lângă Academia Română de Științe.
Această mișcare a fost anihilată în 1982 , când membrii mișcării, între care Andrei Pleșu, Aurora Liiceanu, Mihai Șora, Sorin Dumitrescu au fost trimiși la reeducare, la munca de jos în fabrici, uzine sau la sate ca muncitori necalificați. Astăzi se știe că experimentul „Mișcarea Transcendentală” s-a făcut pentru a-i identifica și a-i aduna la un loc pe intelectualii predispuși să iasă din tiparele ideologiei marxiste și pentru a-i putea anihila la momentul potrivit.

Era în perioada în care în Cehoslovacia se coagula disidența intelectualilor „Carta ‘77” (apărută în ianuarie 1977, printre fondatori fiind Václav Havel, Jan Patočka, Zdeněk Mlynář, Jiří Hájek și Pavel Kohout), iar în Polonia a apărut, în septembrie 1980, mișcarea de rezistență „Solidaritatea”.

Cei peste 350 de intelectuali din „Mișcarea Transcendentală”, care s-ar regăsi în gruparea elitelor noi conform teoriilor antielitare ale domnului Zăpârțan, au fost înfierați cu mânie proletară și în revista „Pentru Patrie”, editată de Ministerul de Interne.

Fragment de articol preluat din www.historia.ro: „Cei interesaţi ştiu bine ce urmăresc. Dumnealor visează dominaţia mondială şi printr-un alt fel de napalm ori bombe cu neutroni: cele care vor să ucida lumina raţiunii. Propovăduitorii sectei se consideră cei meniți să «guverneze întreaga lume». E de ajuns ca unu la sută din populaţia unui oraş să devină membri ai acestei secte, susţin ei, pentru ca întregul oraş sa fie guvernat de Meditaţia Transcendentală. Cu teoria elitelor au jonglat destui filosofi, sociologi şi istorici, înaintea pseudosavanților <<epocii luminării>>. Rezultatul a fost supraomul lui Nietszche, degenerat în monstrul fascist care a incendiat omenirea.” Textul seamănă cu teoriile antielitare postulate de domnul Zăpârțan în operele sale.

Mai precis, dl. Zăpârțan a combătut elitele „în dezvoltarea istorică a argumentelor lor” și le-a apreciat „în funcţie de spiritul conservator, antidemocratic, ca elemente componente ale arsenalului ideologic burghez orientat în primul rînd împotriva materialismului dialectic şi istoric”.

Experimentul Securității lui Ceușescu: Teoriile domnului Zăpârțan au fost confirmate de ce se întâmpla „pe teren”, adică de intelectualii- membri ai „Mișcării Transcendentale”.

Ce spunea dl Zăpârțan în 1978, în plin experiment al „Mișcării transcendentale”, în paginile volumului „Contribuții la critica teoriilor elitare”?

Fragment din volum: „Aşa se explică faptul că în numele elitismului se desfăşoară o serie de cercetări sociologice care decupează din realitatea socială, ca obiect de studiu, grupuri sociale (mici sau mari), reprezentanţi ai sistemului politic, instituţional în general, la diversele lui niveluri, ai aparatului de conducere din diferite sectoare ale societăţii, considerate a fi „elita”ei.”

A fost „Mișcarea Transcendentală” un experiment al Securității, o „cercetare sociologică”? Întrebarea este legitimă deoarece între cei 371 de membri ai Mișcării Trancendentale pot fi identificați reprezentanți “„ai unor grupuri sociale”, inclusiv ai „sistemului politic” ceaușist sau „instituțional, la diversele lui niveluri”, așa cum teoretiza dl Zăpârțan.
Concret, între cei pedepsiți din „diverse niveluri”, în afara intelectualilor puri s-au aflat și ministrul Învățământului, Aneta Spornic, vicepreședintele Academiei Române, Ștefan Milcu, directorul Institutului de Cercetări Psihologice și Pedagogice, Virgil Radulian. Au mai fost demiși vicepremierul Ilie Verdeț și prim-vicepremierul Cornelia Filipaș.

                 Când minte și când spune adevărul dl. Zăpârțan

În discuția telefonică, dl Zăpârțan a susținut inițial că a scris o singură carte înainte de 1989 și un text pentru Academia de Științe Sociale și Politice „Ștefan Gheorghiu ( era academia Partidului Comunist Român). După ce i-am citat peste 10 titluri de lucrări publicate înainte de 1989, titluri găsite în arhivele bibliotecilor din țară, domnia sa a admis că le-a scris.

Dl Zăpârțan a susținut că a ajuns să combată elitele doar pe ultima pagină a volumului “Contribuții la critica teoriilor elitare” și doar pentru ca să i se publice cartea. Domnia sa a admis contrariul abia după ce i-am adus adus aminte că în interiorul volumului „Contribuții la critica teoriilor elitare”, a formulat teorii apodictice, a făcut demonstrații și a tras concluzii (așa cum șade bine unei lucrări științifice!), concluzii care toate duceau într-o singură direcție: identificarea elitelor, demascarea și combaterea acestora.

De ce dl Zăpârțan a fost profesorul de învățământ politic al structurile represive ale statului totalitar?

Pentru că, ne-a spus dl. Zăpârțan, „Mă duceam unde mă trimitea șeful de catedră. Am fost și la Miliție, și la Securitate, și la Teatru, și la Filarmonică. Am fost foarte des trimis pentru că eram tânăr și puteam merge.”

De ce a scris până și despre „Activitatea, ideologică și educativă pentru formarea conștienței socialiste a locuitorilor din țara Oașului”?

Pentru că, spune dl Zăpârțan, „mi-a cerut academicianul Pascu, era o cercetare pentru UNESCO.” Greu de crezut că UNESCO era interesată de conștiința socialistă a locuitorilor dintr-o anumită zonă din România!

Hilar a fost și răspunsul dat cu privire la modul în care lucrările sale erau folosite de structurile represive ale statului communist ca argument știintific pentru eliminarea elitelor, inclusiv a intelectualilor din „Mișcarea Trancendentală”: „Dacă faceți o cercetare serioasă veți vedea că și eu am fost interzis începând cu 1985”.

Când i-am spus că nu a fost interzis deoarece i-au fost publicate lucrări și după 1985 și după ce i-am enumerat titlurile publicate în 1985 și 1988 ca argumente împotriva minciunii sale, dl Zăpârțan a avut replica: „Nu era nici o problemă să ți să spună că ești interzis și pe de altă parte să fii folosit.”

Întrebarea care a urmat era de bun simț: „De ce v-ați lăsat folosit, domnule Zăpârțan?”

Drept răspuns ne-a închis telefonul nu înainte de a argumenta solemn : „Discuția nu are nici un rost, eu sunt în misiune!”.

          În loc de epilog sau cum s-a rătăcit Zăpârțan în diplomație

Liviu Petru Zăpârțan este în misiune, este ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun şi Ordinul Suveran Militar de Malta. A mai fost ambasadorul nostru în Luxemburg, între 1995-2000. Ambasador la Vatican a fost numit în această înaltă funcție în 2016, de către președintele Klaus Iohannis, cu toate că în anii ‘70-‘80 a contribuit, direct sau indirect, la „demascarea și combaterea cu fermitate a elitelor”, între care i-a enumerat în lucrările sale și pe reprezentanții bisericilor.

„În rîndurile „elitei” s-au putut înscrie, de-a lungul timpurilor, reprezentanţii aristocraţiei, ai oligarhiei financiare, deţinătorii celor mai înalte funcţii din serviciile publice, figurile bisericeşti, înalţii co mandanţi de arme, gloriile academice şi literare.”, scria dl Zăpârțan la pagina 237 din volumul “Contribuții la critica teoriilor elitare”, ca să dăm doar un exemplu.

Atunci, ca și acum , dl. Zăpârțan ne poate spune senin: „Am căutat să răspundem unui imperativ al vremii noastre, reliefat de către tovarăşul Nicolae Ceauşescu, pe care viaţa însăşi îl impune.”

Lucrări împotriva elitelor

Redau câteva titluri de lucrări semnate de Liviu Petru Zăpârțan (unele netrecute în CV), culese din arhivele Bibliotecii Naționale a României și ale Bibliotecii Universității Babeș-Bolyai: „Caracterul atotcuprinzător al democrației socialiste”, „Teoriile elitelor. Contribuții la critica teoriilor elitare”, „Teoria elitelor”, „Omogenizarea structurii sociale”, „Viitorul omenirii în conștiința contemporaneității”, „Critica elitismului – modelul politic al teoriilor elitare”.

După cum se observă sunt variațiuni pe aceeași temă (spre ex „Teoriile elitelor: contribuţii la critica marxistă a elitismului social-politic”, operă apărută în 1974, seamănă cu volumul publicat în 1979 și denumit „Contribuții la critica teoriilor elitare”).

În acei ani, nu numai elitele erau țintele lui Zăpârțan, ci și oamenii simpli, după cum am găsit în titlul lucrării “Activitatea politică, ideologică și educativă pentru dezvoltarea conștiinței socialiste a locuitorilor din Țara Oașului”.

Din amintirile lui Mircea Miclea (fost ministru al Educației), despre Zăpârțan:  „Toți îl priveam, sincer, cu oarecare invidie. Era singurul care avea voie să scrie despre elite. Noi eram cu gândul la adevăratele elite ale României, exterminate în închisorile comuniste. Despre noile elite, elitele tinereții noastre, nici nu se putea vorbi, deși în Cluj aveam oameni mari de cultură.(…) Ei, eu nu am citit lucrările lui Zăpârțan pentru că nu putea scrie decât din perspectiva marxist-leninistă, făcând apologia comunismului. Știam că era apropiat de activiști PCR, de ofițeri de Securitate și Miliție. Era profesorul lor.

                                                                                                              Ondine Ghergut

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*