Atitudini

Mă închin din nou!

      Ca orice bun creștin, mă închin des: cînd intru în bierică sau trec prin fața acesteia, cînd […]

 

 

 

Ca orice bun creștin, mă închin des: cînd intru în bierică sau trec prin fața acesteia, cînd spun „Tatăl nostru”, cînd mă duc la mormintele părinților mei sau la alte morminte. Dar să mă închin citind un articol, mi se întîmplă rar. Uite că mi s-a întîmplat azi, citind un articol primit pe mail scris (nu știu cînd) de dr. Vitalie Pastuh-Cubolteanu. Îmi cer scuze pentru ignoranță, dar nu țin minte ca pînă astăzi să fi auzit de el. Am constatat, verificînd, că este un medic psihiatru basarabean, care scrie pe net și care este foarte apreciat de cititori.

Articolul este intitulat „MIORIȚA – Baciul eticii populare românești”.

Fără îndoială, „Miorița” este nestemata poeziei populare românești. Așa fiind, nu trebuie apărată întrucît nu o poate acuza nimeni.

Mă consider patriot, și nu unul de TV sau ziar, ci unul care a luptat efectiv, din greu, pentru interesele țării și poporului meu. Dar patriotismul meu se circumscrie obiectivității, nu suport exagerările sau minciunile din fals patriotism, nici să trecem cu vederea păcatele ori ale poporului (fiindcă sînt!), ori ale unor conducători mult și prea exagerați în bine. În felul acesta, în curînd istoria va consemna că Ion Iliescu, un dizident prigonit, a scăpat România de dictatura ceaușistă, că „liderul zonal” Emil Constantinescu a reușit primele noastre strînse legături cu NATO, UE și Israel, că Traian Băsescu ne-a asigurat bunăstarea prin integrarea în UE iar Klaus Werner Iohannis, prin bătaia prietenească pe umăr primită la Casa Albă, ne-a adus în țară cel mai mare omagiu de care s-a bucurat vreodată România.

Ca să mă întorc la articol.

              Dr. Vitalie scrie: „Neroziile sunt rostite de patru categorii de ponegritori: 1. Ignoranții banali; 2. Ambițioșii dornici de a se face observați de lume prin călcatul în picioare a valorilor, dedându-se la sado-masochism cultural cu perversiunea obținerii plăcerii bolnăvicioase de a umili pe alții, sub aparenta asumare a închipuitului neajuns cică comun; 3. Snobii-papagali, imitatori ai „vedetelor ” neisprăvite; 4. mercenarii angajaţi de forţele ostile pentru demolarea valorilor naţionale românești și dezrădăcinarea spirituală.”  Fără să fiu doctor psihiatru, îl încadrez pe dr. Vitalie a doua categorie.

Dar care ar fi neroziile? Aflu de la dr. Vitalie: „Nimic mai mincinos decât afirmaţia că românii moldoveni ar fi laşi în faţa duşmanului”. Sînt convins că dr. Vitalie a citit mult mai mult decît mine în materia demonizării Mioriței (de fapt eu nu am citit nimic despre concluzia lașității moldovenilor trasă din Miorița). Poate dr. Vitalie face o gravă confuzie între lașitate și resemnare, care într-adevăr, alături de exagerata și extrem de dăunătoarea toleranță, sînt păcate reale ale românilor care ne-au făcut foarte mult rău.

Dr. Vitalie ne amintește faptele de eroism ale unor moldoveni. Nefericite exemple, dintre mii, zeci de mii de exemple care puteau fi date, el i-a ales pe Serghei Lazo și Mihail Frunze, moldovenii care au trecut la bolșevism și s-au înrolat în Armata Roșie!

„Gătinţa calmă-resemnată de autosacrificare ridică personajul central al baladei „Mioriţa” la suprema și tragica înălţime sufletească, la înălţimea MÂNTUITORULUI.” Nu știu ce înseamnă „gătință”, dar această imbecilitate îmi pare un sacrilegiu. Măi nea Caisă, s-a întîmplat vreodată să te rătăcești într-o biserică și ai aflat de Evanghelii, ori ai tras cu urechea într-o cîrciumă frecventată de popi? Dacă ai fi citit Evagheliile, ai aflat în primul rînd că Mîntuitorul ȘTIA că va fi răstignit pentru a mîntui de păcate poporul evreu (singurul popor păcătos din lume acum două milenii, întrucît era singurul popor care primise poruncile) și în al doilea rînd că în ultima sa discuție cu ucenicii, i-a trimis să caute arme – de ce, nea Caisă? Ca să se apere! Nu ca să fie omorîți ca oile!

„Ciobăneii vieţuiau pe acelaşi pământ  – „Pe un picior de plai” – şi erau de un neam — românesc. Faptul că sunt numiţi „vrâncean”, „moldovean” şi „ungurean” e absolut identic cu faptul că ruşilor din Siberia li se spune „sibireaki”, ruşilor de pe Don – kazaki şi ruşilor de pe ţărmul Mării Albe  – „pomorî”. „Vrâncean” e denumirea românilor din zona Vrancei, “ungurean” e denumirea românilor din zona românească Transilvania, refugiaţi în Moldova de răul prigonirilor naţionale şi religioase din partea cotropitorilor maghiari.”

Aici, chiar este ceva nostim. După acest doctor, toți cei trei ciobănași erau moldoveni! Unul, evident, rezultă chiar din text, victima, este moldovean. Dar după el este moldovean și cel ungurean, întrucît conform opiniei lui, era de fapt ardelean refugiat în Moldova din cauza prigoanei maghiare. Iar cel vrîncean, dacă era de sub Milcov ar fi fost muntean, dar dacă ar fi fost de peste Milcov, ar fi fost și el tot moldovean.

Doctorul basarabean cred că se afla într-o eroare. Eu sînt urmaș de „ungurean”, adică stră-stră-străbunicul meu Nicolae Vinereanu care a trecut munții și s-a stabilit în munții Vîlcei la sfîrșitul sec. 18 venind din Vinerea Sibiului (am constatat că nu mai există pe wikipedia), cred că știu ceva mai mult decît doctorul.

Dacă faptul că Dragoș și Bogdan au venit din Maramureșul istoric și au înființat Țara Moldovei este cert, nu știu care ciobani ardeleni au poposit în Moldova. Ardelenii care au trecut munții din cauna prigoanei religioase au trecut la sud. Cei din Mărginimea Sibiului au înființat sau dezvoltat localități (în Gorj – Baia de Fier, Novaci, Polovragi, în Vîlcea – Vaideeni și Băbeni, în Muscel – satul Jgheaburi din comuna Corbi). Alții, s-au stabilit în alte zone sudice, dînd acest „cognomen” localității (pe valea Argeșului, în com Arefu, există satul Capățîneni Ungureni alături de Căpățîneni Pămînteni, în Prahova exista Mîneciu Ungureni și Mîneciu Pămînteni).

Nu știu în Moldova ce oieri ardeleni ar fi trecut munții din cauza prigoanei religioase – singurii care au trecut munții, ceangăii, erau unguri romano-catolici (și nici nu știu să fi fost ciobani – mai degrabă cioplitori în lemn).

Doctorul ne spune că ciobanul moldovean era mai ortoman, deci putea să îi biruiască pe cei care vroiau să îl omoare. Cuvântul „ortoman”, ne explică el, înseamnă chipeş, mândru, voinic, viteaz. M-a făcut să caut, și am constatat că atunci cînd se referă la ciobani, ortoman înseamnă bogat. Există și sensul de viteaz, cînd este vorba de haiduci (ceea ce ciobanul nostru moldovean nu era). Și mai există și un al treilea sens, legat însă de cai.

„Baciul moldovean, ca urmaş al dacilor, credea în comunitatea naturii şi a omului; ca un creştin ce era, baciul moldovean credea în nemurirea sufletului.” . Nu știu ce înseamnă pentru doctor creștinismul, poate doar martiri? Dar aceptarea crimei nejustificate împotriva ta este echivalentă cu sinuciderea, considerată de credința creștină ca un dublu păcat.

Ori doctorul este nebun, ori sînt eu. „Vreau să vorbesc despre esenţa personalităţii baciului moldovean. Este o esenţă fundamentală şi se numeşte Dragoste umanistă paternă. Să fac o paranteză: există pe lume patru tipuri de dragoste – 1) dragostea sexuală, ea conţine mult egoism reciproc; 2) dragostea fraternă, cu multe rivalităţi; 3) dragostea copiilor faţă de părinţi, care adesea conţine mai mult “daţi-mi” decât “na-vă”; 4) dragostea părintească care mereu oferă. …Uitaţi-vă: balada MIORIȚA ne arată un caz de dragoste supremă manifestată prin gătința de jertfire de sine a baciului moldovean, care a preferat să moară el decât să-i omoare pe cei doi.”

În baladă, se vorbește doar despre mama ciobanului (tatăl probabil fusese ucis cu mai mult timp în urmă, de alți ciobani). Dar doctorul nostru ne explică ceva incredibil, ciobanul s-a lăsat ucis din dragoste paternă! Nu se pomenește nimic despre o nevastă și niște copii, pentru care uciderea lui ar fi fost o tragedie întrucît ar fi rămas atît fără sprijinul patern, dar și fără avere! Copiii lui ar fi trebuit să se angajeze slugi la ucigașii tatălui lor, în folosul cărora să crească propriile oi! În lipsa copiilor, dragostea lui paternă s-ar fi răsfrînt asupra ucigașilor!

Iată cum vrea să ne bage în beznă încă o dată „…baciul moldovean acceptă senin nu fatalitatea morţii, ci eventualitatea ei.”  Nu prea înțeleg. În multe alte părți din acest articol pe care îl consider imbecil, ni se explică faptul că moldoveanul acceptă moartea nedreaptă, dar nu înțeleg de ce o acceaptă ca pe o fatalitate – moartea o hotărăște Dumnezeu (sau dușmanul lui!). Dacă accepți fatalitatea morții, accepți nu numai eventualtatea ci și certitudinea ei. Nu hotărăști tu, ci El.
Ne mai spune doctorul : „…fiind mai ortoman, nu i-ar fi fost greu să-i nimicească „preventiv” pe vrâncean şi pe ungurean. Imaginaţi-vă că balada ar avea alt mers: ciobanul moldovean îi nimiceşte vitejeşte pe ceilalţi doi. Atunci, în loc de un ideal etic, ni s-ar fi dat un cântec despre Kotovski.  Am fi avut un alt apel — la războire fratricidă. Etica populară nu admite aşa ceva. Normele sociale populare admit, la toate popoarele, nimicirea trădătorilor, a exploatatorilor nemiloşi şi a răufăcătorilor periculoşi.”

Constat apetența doctorului spre istoria bolșevică. Îl pomenește pe Cotovski. Pentru cine nu știe, Grigore Cotovski (evreu), a fost un tîlhar și criminal, ulterior intrat în partidul bolșevic (ajuns general) și devenit după moartea sa erou. În onoarea(!) sa, la sfîrșitul anilor ’30 o grupare de adolescenți români antilegionari (chiar toți români?) și-au luat numele de „Haiducii lui Cotovski”. În zilele rebeliunii, unii dintre ei au atacat sediile legionarilor iar alții (în uniformă legionară) au devastat cartierele evreiești. Au murit cu toții, împușcați fie de legionari, fie de armată.

Înțeleg din acest articol că doctorul, care se opune războaielor fratricide, îi condamnă pe legionari, care ucideau trădătorii, frații noștri.

Am vorbit despre marile păcate ale acestui popor. Dacă nu le recunoaștem, sîntem condamnați să le repetăm la nesfîrșit (mai exact, cît vom mai exista). Avem păcatul resemnării, avem păcatul toleranței excesive și avem păcatul trădării.  Acesta este cel mai  grav.  Nu mă interesează că cel mai vechi astfel de păcat, primul consemnat în Vechiul Testament este trădarea curvei Rahav, care și-a trădat concetățenii din Ierihon, fără să se spună contra căror avantaje, nu mă intereasează nici Efialte, care se pare că și-a trădat cetatea din motive stupide.

Dar pe pămîntul acesta, trădarea este un blestem. Nu de azi de ieri ci de peste două milenii și jumătate. Uciderea lui Burebista de către tarabostes, a fost nu numai o crimă, ci și un act de trădare. Sarmisegeteza lui Decebal a căzut în urma trădării unui dac, care i-a condus pe romani pe drumurile ascunse.  După ce Țările Române au cazut sub surezanitatea otomană, frați, veri, nepoți, fie Basarabi, fie Mușatini, se turnau la Înalta Poartă dorind mazilirea domnitorului pentru a-i lua locul. Mihai Viteazu a fost ucis în mijlocul oastei sale. Luptătorii din munți au căzut (unii uciși, alții arestați) fiindcă au fost (TOȚI) trădați de rude, prieteni, consăteni sau chiar camarazi de luptă. Acum, mai mult ca niciodată, Romînia este trădată de români (chiar toți dintre trădători sînt români?).

Mai sînt multe de comentat, dar sînt prea obosit și prea nervos.

Sînt două variante – ori domnul doctor psihiatru este examinat de colegii săi, ori aceștia mă examinează pe mine. Unul dintre noi, sigur nu este întreg la cap.

                                                                                                    Dan Cristian IONESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*