Observator

Mănăstirea Comana, întâlnirea anuală a celor cu România în suflet  

     ULTIMA ÎNTÎLNIRE PATRIOTICĂ DE LA MĂNĂSTIREA COMANA Știu, titlul este ambiguu, poate fi interpretat în trei feluri. Fiecare […]

 

   ULTIMA ÎNTÎLNIRE PATRIOTICĂ DE LA MĂNĂSTIREA COMANA

Știu, titlul este ambiguu, poate fi interpretat în trei feluri. Fiecare este liber să îl interpreteze cum vrea. Scriu aceste rînduri cu inima împărțită, jumătate plină de bucurie, cealaltă însă plină de tristețe, de aceea le scriu foarte greu. Este un articol atipic. (Click pe fotografii pentru a le vedea mărite!)

Din cîte am înțeles, eliberarea ultimei palme de pămînt românesc ocupat s-a hotărît să fie făcută în ziua de 25 octombrie, ziua de naștere a gîngavului, ineptului și trădătorului fost rege dezertor de la tron. S-a decis ca această zi să devină Ziua Armatei Române. Eroica Armată Română merita o astfel de zi, nevolnicul însă nu merita onoarea ca ziua lui de naștere să devină ziua unei armate pe care o trădase, lăsînd ca prin imbecilitatea lui de a semna armistitiul doar la trei săptămîni după ce hotărîse întoarcerea armelor, în lagărele din Siberia să ajungă zeci de mii de ostași români. Dar imbecilitatea nu este un păcat în sine pentru cei cărora Dumnezeu nu le-a dat minte, este un păcat din partea celor care o cultivă. Ineptul a fost Mareșal al României, la nici 20 de ani (el, tatăl și bunicul lui reprezintă jumătate din cei 6 Mareșali ai Armatei Române). Ineptul a fost și academician! Cultul personalității în România nu s-a născut sub Ceaușescu.

În sfîrșit, să trec la subiect. Patrioții au sărbătorit Ziua Armatei la Mănăstirea Comana în ziua de 27 oct.  S-a hotărît schimbarea datei întrucît 25 octombrie era o zi lucrătoare și mulți dintre cei dornici să vină, nu ar fi putut veni.

M-a ajutat Dumnezeu să ajung și de data aceasta (singura manifestare la care îmi doream, chiar foarte mult să particip, dar nu am avut putere, a fost comemorarea din 9 august a lui Mihai Viteazul la Mănăstirea Plăviceni).

Într-o țară în care de aproape trei decenii la conducere ajung doar trădătorii iar poporul și-a dovedit lipsa de patriotism, de creștinism și de spirit civic la referendum, este reconfortant din cînd în cînd să ne strîngem la un loc cei care gîndim românește și simțim românește, să ne privim zîmbind în ochi, să ne strîngem puternic mîinile, să ne bucuram că ne-am reîntîlnit. Așa s-a întîmplat și acum, iar de la o întîlnire la alta ne făceam noi prieteni. Dar de data aceasta au venit și persoane care nu gîndeau ca noi. Aceste amănunte aparent nesemnificative împreună cu o serie de mici incidente m-au făcut să văd pe cerul senin al Comanei strîngîndu-se nori negri, de unde și titlul ambiguu al articolului. Știu că acțiunile noastre (la care niciodată nu au fost prezente posturile publice de radio-TV, să nu mai vorbesc de cele particulare sau de presa scrisă) deranjează pe mulți, care nu stau cu mîna în sîn (nu dezvolt mai mult). Să ne ajute Dumnezeu să ne mai putem întîlni și în viitor.

Am scris mai de mult ca inițiatorul acestor minunate întîlniri este dl. general Radu Theodoru, care la 94 de ani și jumatate le inițiază, stabileste programul, urmărește permanent realizarea sarcinilor fiecăruia. Totul, stabilit la minut. Totul, stabilit din timp. Anul acesta de pildă, prima întîlnire pentru organizarea Zilei Armatei a fost pe 2 iunie, la Grădiștea, acasă la dl. general.

De data aceasta însă, programul, așa cum ni-l imaginam, a fost, să zic așa, puțin viciat.

Pentru  prima dată nu a putut fi respectată ora de începere – explicabil, fiind ziua de prăznuire a Sf. Dimitrie Basarabov, patronul Bucureștiului, slujba s-a întins mai mult și a trebuit să așteptăm sosirea părintelui stareț și a obștii de călugări.

Sistemul de sonorizare a dat multe rateuri.

Canicula, incredibilă pentru o zi de sfîrșit de octombrie, a provocat printre participanți trei leșinuri din cauza insolației.

În ce mă privește, iar nu m-am orientat în ce privește îmbrăcămintea. Am verificat pe net starea vremii, dar fiind totuși sfîrșit de octombrie și suportînd mai bine căldura decît frigul, plecînd dimineața și neștiind cînd mă întorc, iar am renunțat să îmbrac ia (cum au făcut zeci de participanți) și m-am îmbrăcat mult mai gros decît trebuia. Am pus peste mine și o scurtă din piele de căprioară, pe care nu o mai îmbrăcasem de ani de zile. Poate unii s-au întrebat de ce am venit cu jerpelitura aceea – nu am stat să explic semnificația pentru mine a jerpeliturii, în care am trăit zilele și nopțile revoluției, fără să o dau jos de pe mine nu mai știu cîte zeci de ore.

Oricît îmi place mie căldura, de data aceasta nici eu nu o mai suportam, mai ales că nu luasem nimic să îmi acopăr capul. Așa că îmi tîrșiam picioarele și bastonul cînd într-un pavilion acoperit aflat în imediata apropiere (care din păcate avea doar o bancă pe care stăteau niște doamne în vîrstă – în trecutul îndepărtat, le-aș fi spus “babe”, acum însă nu-mi mai permiteam, erau mai tinere decît mine – care ciripeau gureș în loc să asculte discursurile; mă întrebam de ce or fi venit? oare fiindcă aflaseră că la sfîrșit se oferă fasole cu ciolan?), cînd la mesele și băncile de la umbră, în spatele mănăstirii, pe malul înalt al Neajlovului (unde era alt dezavantaj, nu puteam auzi ce se vorbește), cînd ieșeam din curtea mănăstirii unde la drumul mare, lîngă intrare, erau două bănci (fumătorii înțeleg de ce).

Dar să mă întorc la subiect. Nu voi prezenta programul, întrucît a fost postat pe Justițiarul (http://www.justitiarul.ro/sambata-27-octombrie-2018-sarbatoare-mare-la-sfanta-manastire-comana/). Voi dezvolta doar unele puncte ale acestuia.

12:52    General de Brigadă (r) Ion Stoica despre războiul oștirii nevăzute, serviciile de informații și contrainformaţii.

Ne-a prezentat două cazuri, primul care ne interesează în mod direct și de care nu știam, este vorba de victoria de la Mărășești. Germanii aveau un român sas spion. Biroul 2 (redutabilul serviciu de informații al Armatei Române) l-a identificat și acesta a acceptat să lucreze pentru noi. A continuat să transmită germanilor informații, dar pe de-o parte a strecurat o greșeală (că distanța între liniile noastre și cele germane este de 800 m., cînd în realitate era de 1.000 m.) iar pe de-altă parte a omis să comunice germanilor faptul că noi, înarmați de francezi, aveam o companie de mitraliere. Germanii și-au reglat artileria la 800 m., au făcut cu obuzele lor în fața liniilor noastre gropi în care intra un tanc întreg, după care au pornit cîntînd la atac. Atunci a intrat în funcțiune compania de mitraliere. Germanii, care crezuseră că ne nimiciseră cu bombardamente lor, tot înaintau, tot cîntau și mureau mirîndu-se cine îi mitraliază.

Al doilea caz, din al doilea război mondial, este cazul unui spion sovietic la Tokio. Nu i-a spus numele, dar evident este vorba despre Richard Sorge. Sorge, necrezut la început de Kremlin, a dobîndit apoi încredera totală. In timp ce transmitea la Moscova informația că Japonia nu are de gînd să atace Manciuria, a fost arestat de japonezi – dar informația deja plecase. Stalin a ordonat deplasarea imediată spre vest a trupelor pe care le avea în Manciuria, unde se aștepta la un atac japonez (mi se pare că 19 divizii) ceea ce a condus atît la victoria de la Stalingrad cît și la despresurarea Moscovei. S-ar putea ca Richard Sorge (german dupa tată, rus după mamă) să fi decis soarta ultimului război mondial.

13:41   Conf. Univ. Dr. Vasile Șoimaru depune o urnă cu pământ udat de Sângele Eroilor căzuți la Cotul Donului, în Caucaz, în cîmpia calmucă și la Voronej.

Fratele Vasile (scriu așa, fiindcă așa îmi spune el) a adus anul trecut, la cererea d-lui gen. Theodoru, un săculeț cu țărînă de la Cotul Donului (țărînă care, așa cum zicea el, conține molecule de sînge din cei 1 milion de litri de sînge românesc vărsat acolo) pe care l-a pitit în Mauzoleul din Comana, într-un tub gol de obuz. Anul acesta, după ce a bătut alte drumuri pe unde românii și-au dat viața, a venit cu o sticluță în care, în straturi de culori diferite, erau 5 probe de țărînă culese din drumurile sale.

Fratele Vasile ne-a expus istoria țărînei aduse, ne-a arătat sticla, a pus-o într-o oală de lut iar oala a pus-o într-o groapă săpată la baza troiței închinate Eroilor de la Cotul Donului, peste care a așezat o placă de ciment. După toate acestea, organizatorul (nu dl. general!) a spus că a fost încălcat programul. Nu pot să vă spun în ce a constatat încălcarea, întrucît eu însumi sînt nelămurit.

Dar v-am ținut cam mult cu poveștile mele, poate vreți să vă uitați la TV. Pe curînd.

Dan Cristian IONESCU

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*