Atitudini

Manuela Hărăbor: „Votez DA la Referendum!”

  Votez DA la Referendum! Aceasta e convingerea mea. Și am rugămintea de a fi cel puțin respectată. Este ceea […]

 

Votez DA la Referendum! Aceasta e convingerea mea. Și am rugămintea de a fi cel puțin respectată. Este ceea ce gândesc. O inițiativă care nu are de a face cu politicul. Puteau să o facă și guvernele precedente, dar nu au făcut-o. Convingerea mea cu privire la acest subiect ține de normalitate. De perfecțiunea zidită dintru început de Dumnezeu. Și dacă îndrăznesc să mă număr printre copiii Lui Dumnezeu, încerc să nu mă abat de la nicio învățătură primită de la El. Eu îmi asum orice faptă și nu mă rușinez să mărturisesc. Și această inițiativă nici măcar nu mă privește direct.

Sunt mamă, dar nu voi fi niciodată soacră mare și nici bunică. Dar asta nu mă oprește să mă gândesc în ce lume vor trăi viitorii copii ai României. Cu siguranță viețile lor nu vor fi doar lapte și miere, cu siguranță se vor izbi de multe greutăți și poate multe lipsuri. Dar cel puțin vor avea șansa să trăiască într-o lume nemodificată din prea multă corectitudine politică. Avem un Ziditor care a creat viața într-o rânduială perfectă. Cei care vor să o schimbe s-au lepădat demult de El. Eu nu mă lepăd de Hristos, oricare ar fi consecințele.

                                                                                               Manuela HĂRĂBOR

1 Comment

  1. un mizantrop

    Traim intr-o lume nebuna, in care niste indivizi decrepiti si perversi, majoritatea sterpi si biologic, au pretentia de a hotari viitorul copiilor nostri. Si nu viitorul dictat de ideologii de partid, sau justificari economice si de realizari tehnologice, ei vor sa hotarasca viitorul biologic al copiilor nostri. Pentru asta , amputarea copilariei si restrangerea dreptului la inocenta reprezinta doar o etapa. Ne ametesc cu „studii” si „expertize medicale”, in realitate nu exista niciun studiu si nicio expertiza medicala care sa justifice „ideologia” trangender, asa cum homosexualitatea n-a fost niciodata justificata ca naturala de vreun medic, in literatura de specialitate ramanand ca o „deviatie sexuala”, fiind justificata doar printr-o conventie sociala in SUA, de unde a fost preluata slugarnic si ticalos de tarile nordice, apoi de cele vestice…Transformarea anormalului in normalitate de dorit e marea mistificare, dar, desi sunt unul dintre bucurestenii cei mai toleranti si mai deschisi la minte (crescut cu golanismele de genul „ce-i pasa lumii dimrejur?!”), am ajuns sa cred ca aceste actiuni menite sa aboleasca valorile copilariei (desfiintarea notiunilor de „mama” si „tata”, anularea identitatii biologice si transformarea copiilor in persoane cu sex schimbator, modificarea povestilor si obligarea copiilor la restrictii inimaginabile doar sa devina capabili a accepta ca pot fi orice sex, ma intreb cum intelege el ca pisoiul, sau catelul pe care-l are, ramane la sexul biologic…), ei bine mie asta mi se pare ca suna a satanism si toate teoriile alea conspirationiste par sa devina reale. Poate ca „elita” noastra libertina, mereu receptoare la ce vine de la est, sau de la vest, in functie de interese, n-o fi tocmai elita, avand in vedere, ca in alte tari intelectualii au luat pozitie fata de apararea valorilor traditionale, chiar intelectualii de stanga luand partea bisericii pe care o considera garant al moralitatii natiei… Ma gandesc, totusi, ca am fost „avertizati”, prin filme si carti, pe care, la data aia le consideram SF, sau horror…Totusi, in lumea asta care condamna, mai mult decat orice, discursul urii, sa vii tu, component al unei haite care de doi ani ceri disparitia, chiar fizica, a unor oameni, sau intregi categorii, care vorbesti de executii, de moarte si sange, ca esti # si ai voie, sa-mi spui mie ca sunt inchizitie, ca imi exprim sprijinul pentru supravietuirea naturalului, mi se pare prea mult! Intr-un fel e binevenita iesirea acestor „aparatori” al deviationistilor de tot felul, ca ii vede lumea, vede ce-i mana-n lupta, poate aflam si noi ce finantam, ca toti sunt de „utilitate publica”, traiesc bine din bani publici si din alte surse obscure, dar ii fute grija de banul cheltuit pentru o idee….au devenit cenzorii vieti noastre sociale, ei stiu ce e important si ce nu, am vazut individe care se laudau ca sunt „mame”, atat aveau in palmares, ca sunt mame si sunt ingrijorate, dar, stiau ca e gresit ca alte mame sa aiba alte ingrijorari decat ele…jenant! In ultima vreme i-am cam vazut in pielea goala pe aparatorii dreptatii si ai libertatilor de orice fel, niste stalinisti de rit nou, doctrinari ai urii si intolerantei, manuitori nici macar abili ai adevarurilor pe sfert, manipulabile si servitori a tot ce vine de la altii…Am prieteni de alta orientare sexuala care se simt jenati si exclusi din aceasta disputa pe motivul ca ei au ales sa fie altfel si vor sa ramana asa, nu vor sa inlocuiasca niste conventii sociale, cum ar fi casatoria, cu altele, isi asuma alegerea si nu se vad deloc reprezentati de LGBT, pe care-i vad ca pe un soi de ONG pentru asistenta sociala si matrimoniale. De fapt, desi nu e vorba decat de casatorie (sunt idioti care se dau credinciosi si afirma ca biserica e „cu ei” , ca Iisus e iubire, dar uita sa spuna ca, totusi casatoria, nunta a fost binecuvantata de Iisus la Cana Galilei, pentru nasterea de fii, a fost prima „asezare” oficiala a barbatului pe aceeasi trapta sociala cu femeia, in scopul „nasterii de fii”. Case closed!), pentru ca ei s-au trezit din baie, ca le sunt afectate drepturi (pe care nu le aveau!), poate e bine sa reevaluam, la nivel de societate, prestanta asta zgomotoasa si atentatul la pudoare…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*