IN MEMORIAM

Măria Ta, mi-e dor…

  Se făcură trei ani. Trei ani de când ai ales să nu-ţi mai porţi carnea roasă de vremuri. Ai […]

 

Se făcură trei ani. Trei ani de când ai ales să nu-ţi mai porţi carnea roasă de vremuri. Ai plecat, Sergiu Nicolaescu, pentru că ai detestat – rece, artistocratic, întotdeauna – mizeria, adică trădarea, laşitatea, prostia. Te-ai dus, ne-ai părăsit, pentru că nu mai aveai pentru cine lupta. Ai ales, cum aveam şi eu să aleg a te urma în crez şi în luptă. Plecarea ta a crăpat zorii unui an bastard, născut din incestul infernului cu Cerul. Dar ce an a mai fost şi acela! Măria Ta, care ai stat la masă cu voievozi, cu regi, cu mareşali, cu artiştii ăi mari, nu te-ai fi lăsat sedus de patetismul meu, dar tot ţi-aş fi scris un scenariu despre acel an al lui 2013. Şi se va scrie, cu un motto ce îţi apartine: „Pasiunea este mai puternică decât viaţa.”

Ne-am născut, amândoi, prea târziu. Eu – de bine, de rău, cu chicotit nătâng în urma mea – mai trag, comisăreşte, pălăria pe ochi, dar tu nu ţi-ai putut purta cuvenita coroană decât în filme. Am fost condamnaţi, mama ei de viaţă, la timp. Însă, toţi, înţelepţi, schivnici, sacerdoţi, savanţi, nu au putut afla şi pricepe: ce rost au anii, vârsta, vremea, aşteptarea? Şi totuşi, zvârlindu-le pe ăstea cât colo, noi putem da rost destinului nostru. Şi-atunci, în 2013, de-abia după ce-ai încălecat şi te-ai dus prin cele „vămi ale văzduhului” – cum le-a spus prietenul nostru Romulus Vulpescu -, mi-am găsit – orfan cum eram – un rost: să lupt şi eu pentru idealurile mele.

Regii mor. După Cezari s-au ridicat alţi Cezari. Dar, vai, ce secvenţă de bâlci: trece statuia ta, trece calul tău, trece mantia ta şi iată cine îţi urmează: humanişti, aferimi, bolşevici închipuiţi în democraţi, toţi scârbavnicii în marş împiedicat, prin glod. Rămâi, dincolo de moarte, suveranul şi slujitorul cel mai vrednic al artei tale. Ţi-ai câştigat, în muncă şi în luptă, nemurirea, în timp ce noi bâjbâim pentru o coajă de viaţă, în timp ce noi ne mulţumim cu încă o amărâtă de zi trăită. Pentru ce? Pentru cine?

Se făcură trei ani. Măria Ta, mi-e dor, dar se spune că are duh de Dumnezeu acest trei. Fie acesta anul în care ni se va risipi osânda, anul în care să putem ridica spada propriului spirit, anul în care să jurăm, scrâşnind, că vom merge până la capăt. Pentru iubire, pentru credinţă, pentru patrie.

 

Veşnică fie memoria Trandafirului!

                                                                                                                    Ştefan PARASCHIV

 

sergiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*