Remember

Mărunțișuri semnificative

  Poate că unii se miră cînd eu trag concluzii din fapte minore – dar cînd aceste fapte minore se […]

 

Poate că unii se miră cînd eu trag concluzii din fapte minore – dar cînd aceste fapte minore se multiplică tinzînd spre infinit, ele deja demonstrează generalizarea, iar generalizarea permite tragerea concluziilor.

Vă dau doar trei exemple despre cum micii întreprinzători au fost priviți de autoritățile de stat (inclusiv de noii milițieni) ca niște vaci bune de muls. Aceste exemple cred că datează toate din 1992.

Un prieten din Timișoara își înființează o firmă cu care vrea să dezvolte activități de import-export. Vine in București și depune la ministerul comerțului 8 cereri prin care solicită licență pentru astfel de activități. Mă întîlnesc cu el să bem o bere, eu fiind însoțit de secretara mea. Prietenului îi vine ideea și mă întreabă dacă poate să o roage pe secretară să ridice ea aprobarea pentru licențe, precizînd că a dat deja șpaga cuvenită. Am fost de acord și eu, și ea.

Acum să nu credeți cumva că secretara mea (Dumnezeu să o ierte!) era vreo vacă din cele care azi ar putea ajunge chiar prim-ministru. Era o tînără extrem de isteață care toamna, cum era atunci, avea picioarele superbe bronzate descoperite de o foarte scurtă fustă de blue-jeans, iar sînii superb bronzați, scăpați de strînsoarea sutienului, zburdau într-o bluziță albă, descheiată la primii doi nasturi. Oriunde o trimiteam, îmi rezolva optim și în cel mai scurt timp problemele. Dar pe asta, nu a putut să o rezolve! După ce a bătut nu știu cîte drumuri, cînd a primit răspunsul, acesta a fost următorul: 7 cereri de import sau export (cu sîrbii) au fost respinse (una țin minte că se referea la sare  iar alta la ulei sau zahăr) – s-a motivat că într-un caz nu avem nevoie, iar în celălalt că prețul este prea mic! A opta cerere a fost aprobată, era vorba de un export de ouă încondeiate în Germania. Dar cînd s-a aprobat, Paștile deja trecuse! Noua funcționărime vroia suplimentarea șpăgii deja achitate, dar fata mea nu era abilitată cu asta!

Peste drum de tribunalul mare, dincolo de Dîmbovița, se deschisese un bistrou unde descoperisem că se face limbă cu măsline (la limba cu măsline, cel mai important este sosul, iar aici era excepțional). La capătul stîng erau cîteva trepte care duceau la o platformă cu o singură masă – acolo era masa mea. Jos, spre intrare, era o masă la care de fiecare dată erau instalați sectoriștii de la secția 10. Mîncau, beau, plecau. Cu timpul, își aduceau și prietenii în uniformă. Nu plăteau niciodată.

Patronul, ca să acopere cheltuielile de protocol cu organele, a trebuit să mărească prețurile.  Clientela s-a restrîns, am mai rămas eu și milițienii. Dar consumația mea nu era suficientă ca să acopere chefurile lor, astfel încît patronul a închis afacerea și a deschis o plăcintărie.

O rudă îndepărtată deschide în fața blocului o rulotă. Într-o zi vine un tînăr care se prezintă a fi  noul sectorist. Dupa tradiție, ruda mea îi o oferă o pungă cu oarece daruri. A doua sau a treia zi, sectoristul îi spune că este ziua fetiței lui, și că vrea un cartuș de țigări (de import!), o sticlă de coniac, o ciocolată și nu mai știu ce. Apoi, sectoristul a venit să-i ceară bani cu împrumut. Ruda mea a tras obloanele și a renunțat la afacere.

Iată începuturile privatizării în România, pentru cei care nu erau din gașcă. V-am dat trei exemple cunoscute de mine, dar la nivelul țării au fost milioane!

Dar nu știți cum s-au comportat agenții KGB Petre Mihai Băcanu și Dumitru Tinu, directorii celor două „crucișătoare” ale presei române, în care bizonii aveau încredere totală, fie cei de dreapta, „România Liberă”, fie cei de stînga, „Adevărul”!

În 1996 Băcanu declanșase o campanie cruntă împotriva lui Dumitru Puzdrea care, în interesul afacerilor lui, ridicase nu știu ce clădire pe apeductul care aproviziona cu apă Bucureștiul. În toamna lui 1996, Puzdrea mi-a spus că Băcanu i-a cerut în mod direct o sumă enormă  pentru a înceta campania împotriva lui. Dar mi-a mai spus un lucru, și anume că, din cîte îmi aduc aminte, chiar cumnatul lui Băcanu făcuse exact același lucru, dar „dizidentul” nu spunea nici un cuvînt despre asta!

Tot cam în acea perioadă, un prieten, în acel moment procuror șef, îmi povestește despre un necaz al unui prieten al lui. Intrat în conflict cu un partener de afaceri, acesta îi spune: „te fac în serial!”. Și, într-adevăr, în „Adevărul” apar la rînd două articole calomnioase și mincinoase la adresa lui. Se duce la Dumitru Tinu. Atacurile au încetat, dar atît – nici o anchetă, nici o îndepărtare a ziaristului corupt.

Cînd a murit Dumitru Tinu, deja fusese publicată lista cu cei mai bogați români, cei care aveau minim 5 mil. $. Dumitru Tinu nu figura. După moartea lui, am aflat că numai acțiunile lui la ziar însemnau 6 mil. $! Dar nu vroia să se știe. Foarte bănoasă meseria de ziarist democrat!

Sînt atît de multe de scris despre nașterea corupției generalizate în România! Dar nu mai mă refer decît la un aspect, cum văd eu nașterea corupției la vameși. După ce Petre Roman a abrogat legea ceaușistă a patrimoniului național, multe personalitîți publice au început să care în străinătate opere extrem de valoroase de patrimoniu (știu destule nume, fie duși dintre noi, fie încă în viață).

Vameșii au devenit geloși, unii se îmbogățeau iar ei se mărgineau la leafa! Și atunci au hotărît să se îmbogățescă și ei. Eu cred că așa s-a născut corupția la vameși.

În 1990 era o campanile furibundă fără frontiere: „medici fără frontiere”, „ziariști fără frontiere”, etc. Se spunea că s-a înființat și „vameși fără frontiere”. Eu cred că era o glumă, dar totuși nu ruptă de realitate.

                                                                                                          Dan Cristian IONESCU

2 Comments

  1. gigimutu

    eu cred ca

    e vorba despre ” corupti fara frontiere ”

  2. rabi

    Va citesc cu multa placere tot ce scrieti in Justitiarul,asa mai aflu si eu din culisele democratiei noastre de carton.
    Si cand te gindesti la CTP copilul lu Tinu, ce naste din pisica soareci maninca.

Lasă un răspuns la gigimutu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*