Atitudini

Minciunile lui Dan Barna, desființate de jurnalista Sorina Matei

  – A spus ca toate proiectele au funcționat trei ani (20 de proiecte= 35 milioane euro), beneficiarii au fost […]

 

A spus ca toate proiectele au funcționat trei ani (20 de proiecte= 35 milioane euro), beneficiarii au fost fericiti că și-au încasat salariile. Fals. Oamenii au plecat în urma scandalurilor și nenumăratelor sesizări făcute, unii n-au stat decât un an acolo, au plecat înainte să se termine chiar proiectul, nu sustenabilitatea, numai fericiți nu sunt, își caută și acum dreptatea de cinci ani, erau mereu câțiva „vulnerabili” puși în geam, restul erau prieteni și amici, rude, pile ale lui Barna care și-au tras coco gras. Afacerile au eșuat.

A spus ca afacerile le-a creat competitive. Fals. Din start afacerile nu erau făcute să devină competitive, ci să atragă fonduri mari grație oamenilor cu handicap – categoria țintă a acestor proiecte – pe care i-a pus în vitrina și i-a lăsat pe drumuri înainte să se închidă proiectele. Afacerile erau cu circuit închis, ca centrul foto care genera pliante nu pentru piață, ci pentru evenimentele in house ale Consiliului Județean, structură publică, coordonator în proiect, partener de afaceri cu Barna. Același Consiliu Judetean care era interesat ca oamenii cu handicap să depună zilnic, nene, rapoarte de activitate, ca să-și traga șmecherii banii, să arate că oamenii cu handicap au activitate, muncesc pe bune. Oamenii cu handicap puși în vitrină se ocupau zilnic să scrie rapoarte de rahat, nu să genereze activități și produse care să fie competitive pe piața liberă.

A spus că nu au fost sesizări. Fals. Au fost chiar denunțuri depuse la DNA pentru fraude și licitații trucate confirmate chiar de firme. „Licitațiile” erau doar pe hârtie, nu în realitate. Din trei firme pe hârtie, doar una se prezenta în realitate – firma parteneră de ani în contracte cu dedicație pentru CJ și instituțiile de forță, firmă evident declarată câștigătoare. Prețurile au fost mult supraevaluate ca apoi prețurile uriașe să le treacă ei pe hârtie și să-și tragă tot ei banii grași de la UE. Câștiga și smecherul cu firma, și coordonatorii proiectelor, iar fraierii cu handicap nu primeau nici măcar echipamentele. Deci cu ce să lucreze și pe ce să lucreze ca să devină „competitivi”, domn’ Barna?

A spus că proiectele au fost verificate pe bune de autoritățile de management, Bruxelles etc. Fals. Verificările sunt făcute așa cum se știe doar prin constările dacă „se pupă” datele din hârțogării. Nimeni nu verifică dacă în realitate serviciile și „implementarea” lor se fac cu adevărat. Totul e de formă, birocratic și de suprafață.

A spus că e supărat că familia dânsului a fost expusă de presă. Fals. Chiar domnul Barna și-a băgat/ expus sora în afacerea pe croitorie – și ea eșuată -, sora nu este o persoană vulnerabilă, iar soția dânsului a fost nouă ani administrator în firma lui, când dânsul era acționar în firmă. Familia domnului Barna n-a băgat-o presa cu forța în afacerile domnului Barna cu coco europeni, ci a băgat-o chiar dânsul.

Toți beneficiarii proiectelor lui Barna, oamenii vulnerabili, care au beneficiat 4–5 ani (!!!) de salarii și de „o viață mai bună și beneficiază și pe mai departe” sunt „fericiți” prin munca „noastră”. Adică a domnului Barna, a prietenilor, partenerilor, pilelor și rudelor domnului Barna, care toti au câștigat coco gras pe nefericirea altora, generând un alt șir lung, îndelungat, de nefericiri. Pe bune, domn’ Barna? Vă auziți ce spuneti?!

                                                                                                                           Sorina Matei

2 Comments

  1. Gheorghe

    Si-a luat pilula albastra si traieste intr-o realitate paralela.

  2. Cordoneanu Georgică

    Asemenea om candidat la președinția României?
    Unde ești tu Țepeş doamne?
    Să le tai nasul la mincinoși!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*